Genunea

Pascal şi-avea abisul cu dânsul mişcător,
– Vâltoare, vai! E totul, – dorinţă, gest, visare,
Cuvânt! Şi peste păru-mi stând drept, în clătinare,
Am resimţit adesea cum trece groaza-n zbor.

Sus, jos, şi pretutindeni, adâncul, larga zare,
Tăcerea, nesfâşitul mă ţin în gheara lor...
Şi Dumnezeu pe noaptea-mi cu-n deget ştiutor
Schiţează lungi coşmaruri, mereu renăscătoare.

De somn m-alungă spaima ca de un puţ profund,
Plin de nelămurite orori şi fără fund;
Văd numai veşnicie prin geamurile toate.

Şi duhul meu, de-a pururi cu ameţeli luptând,
Râvneşte-a nefiinţei insensibilitate.
– Din Numere şi Forme, nu pot ieşi nicicând!

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abisul

Pascal purta un hău, oriunde s-a-ndreptat.
Căci vai! totul e-abis, dorinţă, faptă, vis,
Vă spun! Prin părul meu de multe ori am prins
Al spaimei vânt subţire, tăios şi răsfirat.

În sus, în jos, oriunde adâncul e cuprins,
Tăcerea-ngrozitoare şi spaţiul captivant...
Pe nopţile-mi, chiar Domnul, cu degetul savant,
Pictează un coşmar ce-n ziuă s-a prelins.

Mi-e teamă să adorm, aşa cum fugi de-o groapă
Plină cu spaime vagi ce trupul îl aşteaptă;
Şi nu văd decât neant oriunde m-aş uita,

Iar sufletu-mi mereu vânat de rătăcire
Invidiază abisul aflat în nesimţire.
Ah, nu lăsaţi să iasă Cuvântul şi Fiinţa!

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Florin Dănuţ Necula
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât moral, cât şi fizic, am avut mereu senzaţia abisului, nu numai abisul somnului, dar şi abisul acţiunii, al visului, al amintirii, al regretului şi al remuşcării, al frumosului, al numărului. Acum mă simt tot timpul ameţit.

citat celebru din Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mustrare postumă

Când vei dormi de-a pururi, frumoasa mea cea brună,
În fundul unei hrube de marmură şi când
Drept pat şi drept podoabă a trupului plăpând
Vei căpăta o groapă şi-o veştedă cunună;

Când piatra peste capu-ţi sfielnic apăsând
Şi peste şoldul moale de-o leneşă minciună
Din inimă-ţi va stoarce voinţă, vis şi gând
Oprind pe totdeauna colinda ta nebună;

Mormântul, bun prieten al sufletului meu
- El care cu poeţii de mult se sfătuieşte -
În nopţi de nedormire îţi va şopti mereu:

"Neroadă curtezană, acum la ce-ţi slujeşte
Că-n viaţă, ce plâng morţii n-ai vrut să înţelegi?"
- Şi, drept mustrare, viermii te-or roade nopţi întregi.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea Ta o cânt -- Isus

Îţi cânt Doamne o Isus
Şi viaţa şi Fiinţa
Căci lumină ne-ai adus
Chiar din cerul Tău de sus
Să trăim astăzi credinţa

Eu te laud te slăvesc
Şi ţi-aduc Isus onoare
Căci pe Tine te iubesc
Doamne cât o să trăiesc
Şi-o să umblu pe picioare

Şi iubirea Ta o cânt
Slava Ta de Dumnezeu
Paşii Tăi de pe pământ
Pentru veci al Tău Cuvânt
Căci eşti Domn — eu sunt al Tău

Cânt Isus a Ta privire
Ca o flacără de foc
Viaţa de neprihănire
Ce ne-ai dat-o prin iubire
În Tine să-mi aflu loc

Mersul Tău Isus îl cânt
Şi lucrarea Ta Divină
Trecerea pe acest pământ
Căci al Vieţii Sfânt Cuvânt
Ne e soare şi lumină

Îţi cânt Doamne a Ta-ndurare
Şi smerenia ţi-o cânt
Chiar Isus a Ta plimbare
Când ai fost Doamne pe mare
Însă plin de Duhul Sfânt

Şi-ţi mai cânt a Ta lucrare
Ce-ai făcut-o pentru noi
Să ne acoperi cu-ndurare
Noi de azi dar fiecare
Să fim toţi — de lume goi

Azi blândeţea Ta o cânt
Mila Ta de Dumnezeu
Şi al Tău Isus Cuvânt
Nouă dat pe acest pământ
Să-ţi dăm slavă toţi mereu

Îţi cânt Doamne stăruinţa
Cu care Tu ai lucrat
Să ne mântui dar fiinţa
Cei de azi s-avem credinţa
Prin Tine — un duh curat

Vrem Isus a Ta lumină
Mâna Ta de Dumnezeu
Pentru veci ca să ne ţină
Toţi să fim fără de vină
Unde totul — e al Tău

Glorie Isuse Ţie
Vreau de-a pururi să îţi cânt
A Ta slava-ntreagă fie
În imensa veşnicie
Şi în cer şi pe pământ
02-11-2021 m.

poezie de Ioan Daniel Bălan (2 noiembrie 2021)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trebuie să vă căutaţi cuvintele în rugăciunea voastră; de câte ori gângăveala simplă şi monotonă a copiilor nu înmoaie inima tatălui lor?! Nu vă lansaţi în lungi discursuri pentru ca nu cumva să vă împrăştiaţi duhul în căutarea cuvintelor. Un singur cuvânt al vameşului a mişcat milostivirea lui Dumnezeu; un singur cuvânt plin de credinţă a salvat pe tâlhar. Prolixitatea, vorbăria în rugăciune umple spiritul de imagini şi-l împrăştie, în timp ce, adesea, un singur cuvânt are ca efect adunarea în sine a spiritului.

Sfântul Ioan Scărarul în Scara
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru iubire

timpul a întipărit iubirea pe chip
zâmbete şi lacrimi s-au scurs deopotrivă
zilnic câte-o amintire în suflet înfirip
zestre pentru veşnicie, avere exclusivă.

ştiu că fără iubire nu aş fi nimic
poate o cerşetoare la colţ de stradă
luptând cu abisul nemernic inamic
stând la mila Domnului voind să mă vadă.

n-am să-i spun iubirii nicicând bun rămas
este minunea vieţii ce apropie oameni
este vers şi cântec peste tot în atlas
se mulează veşnic pe flucşii lumeni.

iubirea mişcă timpul şi acele de ceas
cântă ca o soprană nu uită pe nimeni.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele

eu m-aş uita o veşnicie la focul care arde-n vatră
o altă veşnicie cred că, la apa râului de munte
a treia veşnicie însă, m-aş vrea un curcubeu drept punte
s-o treci uşor venind spre altul, crezând că totuşi e din piatră

eu m-aş uita o veşnicie la stelele ce ard în ceruri
o altă veşnicie cred că, eu m-aş uita la bezna beznei
a treia veşnicie însă m-aş vrea mai jos de umbra gleznei
când tu vei trece înspre dânsul prin arşiţe şi triste geruri

eu m-aş uita o veşnicie la vetre stinse şi la ape
ce duc în cozi de lungi comete viaţă lumilor de piatră
a doua veşnicie însă mă vreau un câine care lătra
când tu te vei opri din drumuri şi eu te voi simţi aproape...

poezie de Iurie Osoianu (21 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul guvernului inconştient

Treziţi guvernul din visare!
Bugetul nu-i sac fără fund...
Nici banul public nu-i fecund;
Nu-l înmulţiţi prin invocare.

Pentru programul muribund,
Nu-i rost de nicio finanţare.
Treziţi guvernul din visare!
Bugetul nu-i sac fără fund...

Că-i dinadins, sau din eroare,
S-arunci cu banii furibund
Pe estimări înşelătoare,
Sinistre gânduri ne pătrund.
Treziţi guvernul din visare!
Bugetul nu-i sac fără fund...

rondel de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce spaimă, ceas de ceas m-alungă?

Ce spaimă, ceas de ceas m-alungă? –
Viaţa-i scurtă, ziua-i lungă.
Alt loc vrea inima, tot altul
Nu ştiu de vrea mereu înaltul;
Departe însă ar pleca,
S-ar rupe chiar din sinea sa.
La pieptul drag de cade-n zbor,
Gaseşte-un cer odihnitor,
Vârtejul-viaţă-o zmulge-n larg
Şi-un singur loc i-e pururi drag;
Orice-a pierdut, orice-a râvnit,
Tot înşelată-i la sfârşit.

poezie celebră de Goethe din Poezii (1957), traducere de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad visele din nopţi de iad...

S-a sinucis un vis de toamnă, frângându-şi aripile-n vânt... şi sfinţi şi îngeri îl condamnă fără niciun discernământ...
Îşi poartă crucea printre leşuri, sunt multe vise la pământ şi ce orfan fără vocale îi ţine doliul un cuvânt!
N-are-nţeles pentru oricine, nu se traduce-n niciun fel, e ca un fel de îngăimare, când curge sângele din miel...
Şi vinovate fără vină, cad visele din nopţi de iad şi prinde spaima rădăcină şi cresc păduri pe bulevard...
Păduri de -angoase şi temoare cu groaza-n globuri de Crăciun, beteală de înfricoşare, pecete pentru alt surghiun...
Grămezi de vise stau la coadă şi crematorii nu mai sunt, au ars cuvintele-nainte şi nu mai e niciun mormânt...
Numai cenuşa se aşază în straturi groase peste vis, nu se mai fac nici parastase şi Dumnezeu e compromis...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutaţi doar Adevărul

Oile Mele ascultă glasul Meu
Şi ele vin azi după Mine
Oricât e drumul lor de greu
Se luptă toate azi mereu
Doar Mie să mi se închine

Pe munţi pe dealuri şi-n păduri
Aleargă oile-n păşune
De vrei cu Mine să te bucuri
Nu doar de formă şi-n frânturi
Ci doar Cuvântul Sfânt cum spune

Oile Mele-mi ascultă glasul
Şi-n pace pasc în urma Mea
Ţinând cu Mine toate pasul
Odihna-n sine şi popasul
Şi vremea când este mai grea

Căci Eu de grijă azi le port
Ca să trăiască-n sfinţenie
Şi-n veşnicie cum socot
Privind spre ceruri peste tot
S-ajungă toate-n veşnicie

Căci Eu sunt Calea şi Viaţa
Şi harul sfânt al vieţii noi
Şi lor — Eu îmi descopăr faţa
Ca să topesc din ele gheaţa
Le vreau pe toate-a Mele oi

Căci Eu — doar Adevărul sânt
Lumina Sfântă pe cărare
Şi sunt al vieţii viu Cuvânt
Trimis de Tatăl Meu Cel Sfânt
S-aduc viaţă şi-ndurare

Lumina oamenii s-o vadă
Cum luce sus în Univers
În Tatăl Sfânt să se încreadă
Pe Calea Mea cu toţi să meargă
Căci Eu de-a pururi i-am ales

De aceea Eu vă sfătuiesc
Să căutaţi doar Adevărul
Eu Însumi ca să vă cresc
La sânul Meu să vă primesc
Şi să vă fiu de-a pururi ţelul

Trăiţi de azi neprihănirea
Şi pacea sfânt-o căutaţi
S-aveţi în Mine dar iubirea
Şi-n ceruri sus toţi moştenirea
Căci îmi sunteţi surori şi fraţi

Ţineţi dar dreaptă azi cărarea
Trăind Cuvântul viu şi Sfânt
S-aveţi parte de-ndurarea
De mila sfântă şi iertarea
Acea descrisă în Cuvânt

Veniţi — veniţi acum la ape
Şi vin şi lapte cumpăraţi
De Mine voi să fiţi aproape
Şi Duhul Sfânt să vă adape
Cu El fiind dar botezaţi

Căci Eu sunt Domn şi Dumnezeu
Scriptura Sfântă cum descrie
Să împliniţi mereu — mereu
Chiar de uneori vă este greu
Cuvântul Cel din veşnicie

Veniţi acum la apa vie
Scriptura Sfântă dar vă cheamă
Căci Eu vă vreau în veşnicie
Vă dau şi har şi Pâinea vie
Luaţi Cuvântul Sfânt în seamă

Căci Mirele cel Sfânt revine
Pe nori El Însuşi să vă ia
În ceruri sus în slăvi divine
Credinţa sfântă doar vă ţine
Ca voi să fiţi mireasa Sa
10-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul se mişcă

Totul se mişcă, oscilează mereu,
E un pendul în balanţă, ateu,
Capul mi-e greu, ca ghiuleaua de tun,
Ochiul meu drept e mai mic, plin de fum.

Lumea se-nvârte şi-o pierd, pas cu pas,
Când întind mâna spre nor i-un balans.
Ca un copac rugător urc spre cer,
Calea privirii Lactee-o visez şi o sper

Totul se mişcă şi nicicând nu va sta,
Fâlfâie-odată cu aripa din inima mea.
Poate că mâine când tu, mângâind,
Vei lăcrima, spaima nopţii zdrobind,
Poate atunci va-nceta valsul greu
Şi voi dormi pe o stea ca un zeu.

poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce mi-a salvat trecutul

[15 Noiembrie 2018, dedicată lui Robert V.]

Peste ţara dintre ape
au venit să se adape sfinţii.
Izgoniţi de uscăciune
au plecat purtând cu ei
vechi istorii, mândre fapte
şi poveşti cu semizei.
Unde pleci? de unde vii?
se întreaba între ei,
iar din ochii lor cei magici
curg cascade de scântei.

Eu, ce sunt acum om simplu,
stând la un pahar de vin
cu un înger dintr-acesta
răscolesc al meu destin...
Ah, trecutul meu cel tainic,
printre gânduri rătăcit,
a căzut cu multe lacrimi
sub blestem, pecetluit,
într-o linişte deplină, spre uitare.

De-aş putea s-arăt vreodată
ale mele aripi lungi,
cum cu-o dragoste deşartă
eu zburam printre năluci
şi eram privit şi eu
ca un pui de semizeu...
Azi, falnica-mi istorie
stă-ngropată-n pronie!

Într-o linişte deplină,
acel înger calm m-ascultă,
râde, plânge, retrăieşte
fir cu fir a mea poveste.
Aripile lungi exultă,
înspre abis se avântă,
iară timpul curge invers.

Jos, pe fund, timpul a stat.
Şi liniştea e mai adâncă!
În iubirea lui cea mare
sfânt potir îşi pregăteşte,
joc de numere, descantec...
Tot blestemul isprăveşte.

Pe-un zbor lin,
ca o făclie-n întuneric,
alb în noapte strigă vestea,
îngerul.
Eu sunt mut, devin un Toma!

Joc de mare şi deşert,
e şi noapte şi lumină,
îngerul cu chip inert,
blând Potirul mi-l închină.

El de-a pururi printre îngeri,
cunoscut va fi mereu,
mare pui de semizeu.

Eu cu aripi lungi crescânde,
voi privi etern spre sfântul,

Cel ce mi-a salvat trecutul.

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A firii umane iarbă rea

A firii umane iarbă rea, surprinzător, mereu răsare
Din lutu-acela "polimer" preafrământat de vise-amare
Şi dor dosit de-a fi mereu "ceva mai sus", "un pic mai mare",
Scuipând un vag răspuns viclean la vreo divină întrebare,
Căci firea aceasta n-are timp nicicând de-o sfântă cugetare!
Spre noi, ne ţintuie privirea să nu ne pese a câta oară
Vom zărăsti conduşi de ea ca să rămânem de ocară!

Ne legănăm cu mintea-n ceaţă, pe aripi moi de fantezie
Că "nu ni-i traiu în zadar" şi respirăm din ea – sclavie;
Un freamăt plin de nebunie, de fire moartă, totuşi vie,
Cu-un dor acut de veşnicie, dar claustrat în cel de glie,
Şi raze sfinte, obscurate de împătimiri prea înnebuneşti,
Împing trăirea spre o clipă ce trece fără s-o trăieşti,
Ca-n chintesenţa existenţei să faci ce vrei, nu ce doreşti.

Îmbibaţi de siniubire, poftă rea şi nonşalanţă,
Căutăm ranguri şi titluri, toate pentru această viaţă,
Fără pasiune sfântă pentru o slavă mai măreaţă,
Şi viaţa ne surprinde, morţi în ultimă instanţă;
Fără de nădejde vie, har, putere şi credinţă,
Fără raza îndrumătoare, Duhul ce dă cunoştinţă,
"Fără dragoste firească"... dând tribut pe necredinţă!

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din vicisitudinile vieţii, Diverse
Adăugat de Relu Ianoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Litanii către Satan

O, tu, ce între îngeri, eşti cel mai învăţat
Şi mai frumos, de soartă şi laude trădat,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Prinţ izgonit din ceruri, rămas nedreptăţit,
Şi care, -nvins, de-a pururi, te-nalţi mai oţetit,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce ştii totul, rege al celor din-desubt,
Vindecător al lumii cu sufletul abrupt,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care iei leprosul, hulitul şi proscrisul
Şi cu a ta iubire le-nchipui paradisul,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu, cel mereu al Morţii, preamarea ta iubită,
Ai izvodit Speranţa, nebuna fericită,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce calmezi privirea celui pe eşafod,
Dispreţuind tăcerea prostitului norod,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care ştii acele tărâmuri cu ispite,
În care-ascunde Domnul comori nemaizărite,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce cu ochiu-ţi ager pătrunzi în arsenale
Unde, în mari adâncuri, dorm neamuri de metale,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce ascunzi cu mâna genuna pânditoare,
Când somnambulul trece pe streşini fără soare,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care în mod magic mlădii bătrâne oase,
Când e zobit beţivul târziu în nopţi ceţoase,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care pe cel şubred îl scapi de suferinţă,
Şi-i pui trăgaciul armei în mană cu ştiinţă,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care-ai pus pe fruntea lui Cresus cel mârşav
Pecetea-ţi de putere şi-a aurului brav,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce iveşti în ochii fecioarelor crescând
Poftirea spre amorul de trupul lor flămând,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Toiag celui ce fuge şi far născocitor,
La spânzuraţi duhovnici şi la uneltitori,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tată-adoptiv al celor ce Domnu-a vrut să fie
Goniţi din raiul veşnic, în neagra lui minie,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

poezie clasică de Charles Baudelaire, traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A firii umane iarbă rea

A firii umane iarbă rea, surprinzător, mereu răsare
Din lutu-acela "polimer" prea frământat de vise-amare
Şi dor dosit de-a fi mereu "ceva mai sus","un pic mai mare",
Scuipând un vag răspuns viclean la vreo divină întrebare,
Căci firea aceasta n-are timp nicicând de-o sfântă cugetare!
Spre noi, ne ţintuie privirea să nu ne pese a câta oară
Vom zărăsti conduşi de ea ca să rămânem de ocară!

Ne legănăm cu mintea-n ceaţă, pe aripi moi de fantezie
Că "nu ni-i traiu în zadar" şi respirăm din ea – sclavie;
Un freamăt plin de nebunie, de fire moartă, totuşi vie,
Cu-un dor acut de veşnicie, dar claustrat în cel de glie
Şi raze sfinte, obscurate de împătimiri prea înnebuneşti,
Împing trăirea spre o clipă ce trece fără s-o trăieşti,
Ca-n chintesenţa existenţei să "faci ce poţi", nu ce voeişti.

Îmbibaţi de siniubire, poftă rea şi nonşalanţă,
Căutăm ranguri şi titluri, toate pentru această viaţă,
Fără pasiune sfântă pentru o slavă mai măreaţă,
Şi viaţa ne surprinde, morţi în ultimă instanţă;
Fără de nădejde vie, har, putere şi credinţă,
Fără raza îndrumătoare - Duhul ce dă cunoştinţă,
"Fără dragoste firească"... dând tribut pe necredinţă!

poezie de Ioan Hapca din Din vicisitudinile vieţii (volum de poezii)
Adăugat de Marin Oprescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orbii

O, suflete, priveşte-i! sunt trişti şi singuratici
Ridicoli fără voie, sinistre manechine
Ţintind spre nicăierea priviri de umbră pline
Neştiutori de lume, cu umblet de lunatici.

Pe faţa lor se stinge a cerului lumină!
Ei ochii şi-i îndreaptă spre larga depărtare
Şi-aşa cum trec pe stradă spre-o-nchipuită zare
Oricât de greu li-e gândul, ei fruntea nu şi-o-nclină.

Se pierd prin noaptea soră cu veşnica tăcere...
Tu râzi şi cânţi, cetate cu lacomă plăcere
Şi voluptatea vieţii cu frenezie-o sorbi.

Mă vezi numai pe mine, mai jalnic decât ei
Iar inima mă-ntreabă, când trec cu paşii grei
- De ce-şi ridică ochii spre cer, sărmanii orbi?

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămâi tânăr totdeauna

Rămâi tânăr totdeauna cu al inimii fior,
ca să-i poţi pe toţi cei tineri înţelege iubitor.

Rămâi milostiv de-a pururi în al inimii afund,
ca să poţi simţi frăţeşte lacrimile ce se-ascund.

Rămâi liniştit oriunde plin de-ncredere luptând,
ca să poţi fi-mbărbătare inimilor tremurând.

Rămâi mulţumit prin toate necerând şi necârtind,
ca să fii un frâu la cele ce prea vor şi prea se-ntind.

Rămâi bun cu orice semen, bine ori la cine fă-i,
ca să poţi vedea odată câştigaţi vrăjmaşii tăi.

Rămâi vrednic pân' la moarte, înfrânat şi credincios,
ca să poţi în veşnicie sta la dreapta lui Cristos.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spleen

Când cerul scund şi negru ca un capac se lasă
Pe sufletul dat pradă urâtului şi când
Ne toarnă-o zi mai tristă ca noaptea şi ceţoasă
Întinsul cerc al zării întregi îmbrăţisând;

Când lumea se preschimbă-ntr-o umedă-nchisoare
În care-n vas Speranţa, biet liliac, se zbate
Lovindu-se de ziduri cu-aripi şovăitoare
Şi dând mereu cu capu-n tavanele surpate;

Când ploaia îşi întinde şiroaiele ei dese
Ca gratiile unei imense puşcarii
Şi-o hoardă ticăloasă de mari păianjeni ţese
În creierele noastre reţele fumurii;

Deodată, mânioase, prind clopote să sară
Şi către cer s-aruncă şi urlă-ngrozitoare
Ca nişte duhuri fără stăpân şi fără ţară
Care scâncesc într-una cu încăpăţânare.

- Şi lungi şi nesfârşite convoaie mortuare
Încet şi fără muzici prin suflet trec mereu;
Speranţa-nvinsă plânge; şi rea, dominatoare,
Înfige Spaima negrul ei steag în craniul meu.

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

La marginea nopţii

Odaia mea şi-această toată
nemărginire înnoptată
e-acelaşi spaţiu. Sunt o strună mare
peste largi, foşnitoare
rezonanţe-ncordată.

Lucrurile-s trupuri de viori,
în care întunericul vibrează;
plâns de femei în umbra lor visează
şi în adâncul lor de multe ori
prin somn se zbate ura adunată
de neamuri întregi...
Puternic voi vibra deodată,
şi-atuncea împrejurul meu
totul se va cutremura,
şi duhul lucrurilor va zbura
către lumina care răsare
din sunetul meu
şi care prin strâmte, sterpe spărturi,
în vechile guri
de prăpăstii profunde,
mereu,
pătrunde...

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!