Totul se mişcă

Totul se mişcă, oscilează mereu,
E un pendul în balanţă, ateu,
Capul mi-e greu, ca ghiuleaua de tun,
Ochiul meu drept e mai mic, plin de fum.

Lumea se-nvârte şi-o pierd, pas cu pas,
Când întind mâna spre nor i-un balans.
Ca un copac rugător urc spre cer,
Calea privirii Lactee-o visez şi o sper

Totul se mişcă şi nicicând nu va sta,
Fâlfâie-odată cu aripa din inima mea.
Poate că mâine când tu, mângâind,
Vei lăcrima, spaima nopţii zdrobind,
Poate atunci va-nceta valsul greu
Şi voi dormi pe o stea ca un zeu.

poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm, I (de sinceritate)

Doamne, mi-e greu
Să-mpart totul cu mine,
Să-mpart totul doar cu mine
Când ştiu că totul Ţie-Ţi aparţine!

Mi-e greu să spun
Că toate-n mine se descompun
Când margini lăuntrice de lume
Ard în surpări de suflet şi de nume!

Mi-e greu să rabd
Puterea culorilor în miez de alb,
Roua iubirii-n orişice lacrimă care
Nu mai are sete de lumină şi de desfătare!

Mi-e greu să-mi ţin toate rănile-n mine
Şi să Te numesc de-a pururi doar Iubire;
Mi-e greu să mă aud în Tine mereu sângerând
Să-Ţi spun că eu sunt... "Sunt oare, cel ce Sunt!"

Doamne, Doamne mi-e greu
Să-Ţi mai îngenunchiez în cale
Ai avut cum mine iubire multă şi iertare
Şi azi mai ai răbdare, mai ai multă şi dulce răbdare...

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că totul se va sfârşi

Poate că totul se va sfârşi,
Poate o stea neagră va sta în locul inimii mele
Şi va bate înfricoşată,
Poate un nor greu se va ridica din pământ
Şi nici păsări nu vor mai fi în rătăcire pe mare,
Poate nici amintirea mării,
Poate nici urma vântului pe zăpadă, alergând,
Poate nici pustiul. Aminteşte-ţi de mine,
Acum în clipa aceasta când totul e viu
Şi la depărtare stau hotarele morţii.
O dungă de abur: fruntea mea
Şi ochii tăi de o adâncime nemaivăzută,
Ca ţipătul. Respir încet,
Toracele se ridică, coboară: oxigen şi azot,
Alveole, bioxid de carbon, spumă,
Aer şi spumă. Exist. Ziua trece prin mine,
Noaptea trece prin mine, ca un val împins de maree,
Tu, după ce am făcut dragoste, acum dormi.
Poate că totul se va sfârşi,
Poate o stea neagră va sta în locul inimii mele
Şi va bate înfricoşată.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea de sus

Când zbori, pe culmile iubirii,
Mai sus de munţi, mai sus de brazi,
Nu-i pune umbre fericirii,
Nu te gândi că ai să cazi!

Priveşte dincolo de norii
Ce-ţi ies în cale din senin,
Căci ei, pe cer, sunt călătorii
Spre alte zări, c-un alt destin!

În zborul tău, priveşte drept,
E o alegere, e-a ta,
Urmează-i sfatul înţelept
Când inima ţi-l poate da!.

Nu-i asculta pe cei ce-ţi spun
Că-ţi va fi greu, că vei cădea!
E, poate, lucrul cel mai bun
Să fii mai sus de lumea ta.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbete

Zâmbeşti cu mulţumire când toate îţi merg bine,
Zâmbeşti cu încântare norocul când revine,
Zâmbeşti cu modestie spre lauda adusă,
Zâmbeşti simţind plăcere de gluma bine spusă.

Zâmbeşti cu resemnare când totu-i doar trecut,
Zâmbeşti plin de visare spre drumul început,
Zâmbeşti cu supărare când nu ai de ales,
Zâmbeşti cu indulgenţă când nu eşti înţeles.

Zâmbeşti plin de speranţă, luând viaţa în piept,
Zâmbeşti satisfăcut spre omul înţelept,
Zâmbeşti plin de iubire spre omul ce ţi-e drag,
Cu dragoste zâmbeşti copilului din prag.

Zâmbeşti cu nostalgie spre ziua cea de mâine,
Zâmbeşti cu grea tristeţe când nu ai bani de pâine,
Zâmbeşti cu ironie când unii mari se cred,
Zâmbeşti cu răutate când şi bogaţii pierd.

Zâmbeşti dulce şi tandru când visul te dezmiardă,
Zâmbeşti cu înţeles când alţii ştiu să piardă,
Zâmbeşti cu simpatie spre un copil deştept,
Zâmbeşti plin de acreală când omul nu e drept.

Zâmbeşti cu mare spaimă când răul l-ai făcut,
Zâmbeşti cu întristare găsind alt început,
Zâmbeşti plin de uimire surprizei neaşteptate,
Zâmbeşti surprinzător când inima mai bate.

Zâmbeşti făcând cu ochiul, cu înţeles complice,
Când şeful bine înfipt nu vrea să mai abdice,
Zâmbeşti cu oboseală la un sfârşit de drum,
Zâmbeşti şi după moarte, dar nu ştii cui şi cum.

poezie de Viorica Pop
Adăugat de Alexandra Tudoran
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietene drag ...

Prietene drag, stau în preajmă-ţi mereu,
Să fiu lângă tine atunci când ţi-e greu.
De eşti la strâmtoare, ori eşti suferind,
Cu braţele-ntinse-am să stau să te prind!
Povara din spate, ce-o duci, îi prea grea?!
Îmi fac mâna pumn şi-o sfărâm doar pe ea!
De-a vieţii tristeţe să scapi nu mai poţi?!
Îmi fac ochiul spadă şi-o sfârtec bucăţi!
Pe umărul meu, care crezi că-i firav,
Necazul tău lasă-l şi-l fac pe veci sclav!
Întinde spre mine un braţ, nu mai mult
Şi lasă-te-n voie, să scapi din tumult!
Prietene drag, stau în preajmă-ţi mereu
Să fiu lângă tine atunci când ţi-e greu.
De-oi vrea clipe dulci tot cu mine să treci,
Vom fi mână-n mână pe-aceleaşi poteci.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină deasupra mării

Motto
"Din când în când toţi ne pierdem câte un pic.
Prietenii sunt singurul drum pe care ne întoarcem acasă".

A fost o vreme când, pierdut şi lipsit de apărare,
Viaţa mi se scurgea de-a dreptul la-întâmplare;
Neştiind încotro mă-îndrept în noaptea mare,
Eram cu totul la cheremul sorţii.

De nicăieri, o rază de lumină, -n faţa mea,
A spintecat noaptea fără lună, fără-o stea –
Iar eu am putut, extrem de clar, vedea
Drumul spre liman, spre izbăvire.

Am întors nava cap compas spre coastă
Şi, căutând scăpare de pe marea vastă,
Am urmărit, în clipa din toate cea mai fastă,
Mâna luminoasă care-mi arăta printre valuri calea.

Ajuns la mal, în miezul nopţii de coşmar,
Drept în faţa mea, sus, de pe coama unui deal,
Îmi făcea cu ochiul, zâmbind, lumina unui far...
Apoi, prietenii m-au dus acasă.

poezie de Robert S. Bise, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis 2

Când întind
aripa
spre Tine
Visul
devine
Adevărat.

Încap
între
degetele
Tale.
Desenează-mi
cerul albastru
de iarnă
pe coloană.

Cere-mi
să ningă,
Cere-mi
să mă
întind
până la tine:
sub aripa ta,
Nimic
nu mă poate
atinge.

poezie de Monica Vrăbiuţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă rog la Dumnezeu, măicuţă

Mamă, ai lăsat doi ochi să plângă
în tindă, pe lăvicer.
Cu capul pe mâna stângă,
cu dreapta-întinsă spre cer.

Te chem ca să-mi fii aproape,
să m-alini când dau de greu.
Te-aştept în fiecare noapte
să vii la căpătâiul meu.

Am sufletul plin de durere
c-am rămas singur, stingher.
În visul nopţii văd himere
de când tu ai plecat la cer.

La tine, mamă-aş vrea să zbor,
dar aripile mi-s frânte.
E sufletul meu plin de dor,
cum plin de piatră e un munte.

Din toată inimioara mea,
mă rog la Dumnezeu, măicuţă,
Pe veşnicie, El să-ţi dea
grădina raiului, căsuţă.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vertij

uneori totul se învârte în mintea mea
şi mă simt de parcă aş fi coborât dintr-un carusel
sau aş fi băut câteva beri în plus
mă clatin şi nici măcar nu încerc să merg drept
pentru că n-am încotro
sau pentru ce
simt golul cum mă apasă
nu răspund nici la telefonul iubitei
care sigur m-ar întreba
" ce faci dragă, nu vii să...?"

mă chircesc pe canapea şi închid ochii
poate o să adorm

sub pleoapele lăsate văd turme de oi
urcând spre munţi de verdeaţă
şi-o barcă ce pluteşte-n derivă
mânată de vânt
stropită de ploi
hipnotic aud pendulul
cum clipele-mparte
şi lumea toată se-nvârte
se-nvârte...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

în fiecare zi mi se mişcă ceva în piept, doctorul mi-a spus
că e absolut normal să simt asta,
din moment ce
inima mea va deveni în curând mamă,
în ea se formează acum
o inimă
căreia pot să îi aud la ecograf
bătăile inimii ei.

probabil acesta este motivul
pentru care
nu mai am cuvintele în afara mea,
toate trec acum prin vene
spre dragoste,
spre inima care va naşte o inimă
şi
o va alăpta cu sângele din cuvinte.

a da dragoste viului
este atunci când în fiecare zi
mi se mişcă în piept
un poem.
tu.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urgii dezlănţuite

mi-e greu să lupt cu a vremii stihii
când toate rugăciunile se pierd în vânt
grindina îmi striveşte zorii liliachii
cerul se dezlănţuie fără cuvânt.

lumini angelice tremură pe tichii
am uitat cum e să-mi iau avânt
spre fericire-urgiile dansează pe muchii
şi nu mai ştiu care e rostul sfânt.

genunile îşi cască ochii fistichii
suspină în noapte visul înfrânt
ca un copac numai scoarţă şi aşchii
smuls din rădăcini căzut la pământ.

mi-e greu să lupt cu a vremii stihii
şi toate rugăciunile se pierd în vânt.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare

Mă caut mereu
în ziua de mâine,
dar marţi nu sunt eu.
Şi luni când mai vine?

De-aşi fi arhiereu,
chiar miercuri ar fi bine
să declar că sunt eu.
Şi luni când mai vine?

Mâine aş fi din nou eu,
dar joi nu-i de mine,
eu nu visez la empireu.
Şi luni când mai vine?

Pentru vineri sunt un deşeu
aruncat departe de sine.
Deci tot nu sunt eu.
Şi luni când mai vine?

Sâmbătă mi-e greu,
cu dorul de mine
topind tot ce-i al meu.
Şi luni când mai vine?

Odihnitoare mereu
cred duminică-n tine,
zi lăsată de dumnezeu.
Şi luni când mai vine?

Azi mă simt ca un zeu,
stăpân peste mine,
încrezător că-n careu
ziua de luni tot revine.

Oră de oră trec şi eu
spre zorii zilei de mâine,
dar fi-voi oare mereu
şi-n lunea care vine?

E
Calvarul zilei de luni
sau
Vremelnicia devenirii mele
?

poezie de Silviu Crăciunaş (2010)
Adăugat de Silviu Crăciunaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate...

Poate atunci
când şoapta nopţii prelungite
va-nmuguri în dimineţi
cum o făcea adeseori,
când tu, eterna mea ispită,
vei înflori din roua
prelinsă sub geana unui nor,
poate atunci
îţi voi întinde mâna greu rănită
ce-a scris în taină sute de scrisori
dorind să-mi fie dragostea-mplinită.

Poate atunci
când şi adâncurile nevăzute
vor fi urcuşuri prin al apelor şuvoi,
când şi morganele vestite
ne vor convinge
că suntem încă doi,
poate atunci
voi da cucutei
parfum de iasomie
şi voi dori
să-ţi dăruiesc în câmp
trifoi cu patru foi.

Poate atunci
când toamna obosită
ne va chema c-un sfânt epitalam
de slove scrise pe frunze cu culori,
când şi tăcerea ne va fi gonită
de cântece celeste
care vorbesc de noi,
când iernile
s-or scurge-ntr-o clipită
şi-mi vor deschide
ferestrele pentru eternul zbor,
poate atunci
voi spinteca înaltul către tine
cu aripi de condor.

poezie de Ştefania Burnea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu...

Mereu voi cânta dragostea ta,
Mereu o voi cânta, chiar şi când ploaia mă va cuprinde,
Când bolţile reci, de sub ochiul de stea,
Vor alunga lumina, ce sta cuminte...
Nimicul va crede atunci c-a-nvins,
Că timpul n-a existat nicio secundă,
Că moartea a fost visul din vis
Dorit de particula devenită o undă!
Dar inima mea nu va-nceta
Să-şi audă-n ecou valul de mare –
Dragostea ta ce necontenit va cânta
Norilor ce se-adună în zare...

poezie de Alexandru Răduţ din volumul de versuri Călători (2019)
Adăugat de Doina Moldovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea mea

Lumea din care vin eu
e lumea iubirii.
Ea are o strălucire orbitoare.
Poate de aceea
venirea mea te-a ameţit!
Întinde, mâna
spre aripa ce-mi creşte
când sunt în preajma ta
şi vei simţi un porumbel
cuibărindu-se la pieptul tău.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea mea

Lumea din care vin eu
e lumea iubirii.
Ea are o strălucire orbitoare.
Poate de aceea
venirea mea te-a ameţit!
Întinde, mâna
spre aripa ce-mi creşte
când sunt în preajma ta
şi vei simţi un porumbel
cuibărindu-se la pieptul tău.

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culorile magiei de sărbători

Era totul în jur, graţios, plin de culoare şi de magie.
Copii strigau unii la alţii,
Cuprinzând lumina albastră a frumoasei zări.
Erau deschişi luminii copilăriei, vibrând în noua colecţie.
Tu, erai parte din mine,

Aş vrea ca timpul meu să fie adesea luminat
Să fie atât de frumos deschis,
Creat spre a discerne intre frumos si luminos
Spre a aduce lumina în suflete şi fericire
E totul relaxant, luminat,
Şi tot ce văd, mă adânceşte
Nu mai ating luminile
Ci doar visez, să nu pierd tot
Să nu pierd lumina sau natura...

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când totul merge prost... zâmbeşte

Când totul pare dureros
Şi greu e drumul tău,
Priveşte-n faţă bucuros,
Căci poate fi mai rău.

epigramă de Iulian Marian Chimigeru (20 ianuarie 2009)
Adăugat de Iulian Marian Chimigeru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti simplu Tu

Nu am nevoie de cuvinte
Îmi iesi în calea mea mereu
De nu te văd mi-apari în minte
Esti simplu Tu si cu egoul meu

Atunci când mâna mi-ai întins
Mi-e dor să zbor din nou în infinit
Aripa iubirii larg mi-am descis
Iar visul niciodată nu-i sfârsit

Atingem cerul cel misterios
Luna alba stă să ne vegheze
Ani adunaţi de ceasul preţios
Căldura ei mâinile să le sudeze

Ating un colt de geam din cer
Totul se transformă in iubire
Asez aripile de înger în cuier
Te văd cum vii tăcut la mine

Primim iubire pură necondiţionată
Iti plâng pe umăr si sunt fericită
Căci iubirea mereu e onorată
Atunci când ea este împărtăsită

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea principelui Ştirbey

Turnurile mişcă-n doliu a lor inimi de aramă
Şi un înger cu-aripi negre, cu diademă de spini,
Cu cântarea-i plângătoare lumea mişcă, lumea cheamă,
Precum mişcă vântu-n cântec faţa mării de senin:

Şi cu ochiul plin de lacrimi naţiunea cea română,
Care are-n mii de inimi sufletul ei tremurând,
Vede cum prin nori se stinge stea cu flacără divină
Şi aude-n cer un tunet şi un gemet pe pământ...

A-ntristării neagră-aripă peste lume se întinde,
Totul tace, căci durerea este mută ca un gând,
Lumea azi nimic nu vede, ochiu-i nimic nu cuprinde,
Decât curse-acelui astru ce se sparge p-un mormânt

Cine-i acvila ce cade? Cine-i stânca ce se sfarmă?
Cine-i leul ce închide cu durere ochii săi?
Cine-i tunetul ce moare umplând lumea de alarmă?...
- Este domnul României: Barbu Dimitrie Ştirbey!...

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!