Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Dimitrie Bolintineanu

Mihnea și Baba (dupe o tradiție)

I

Când lampa se stinge la negrul mormânt
Atinsă de aripi, suflată de vânt;
Când buha se plânge prin triste suspine;
Când răii fac planuri cum au a reține
În barbare lanțuri popolul gemând;
Când demoni și spaime pe munți se adună
De urlă la stele, la nori și la lună,
Într-una din peșteri, în munte râpos,
Un om oarecare intră curagios.

II

În peșterea Carpaților
O oară și mai bine
Vezi templul pacinaților
Ce cade în ruine.

Aci se fac misterele
De babe blestemate,
Ce scot la morți arterele
Și hârcele uscate.

Aci se fierb și oasele
În vase aurite,
Aci s-adun frumoasele
Când nu mai sunt dorite.

O flacără misterică
Dă palidă lumină;
Iar stâlpii în biserică
Păreau că se înclină.

Și liliecii nopților
Ce au aicea locul,
Ascunși în hârca morților,
Umblau să stingă focul.

O babă, ce oroarele
Uscaseră în lume,
Tot răscolea vulvoarele,
Șoptind încet un nume.

III

S-aude un zgomot de pași pe aproape,
Cum calcă strigoiul când va să dezgroape
O tânără fată... Colo... Ascultați!
Să fie Satana cu ochii de focuri?
- Hei! Cine să calce în negrele-mi locuri,
Se-ntreabă bătrâna... aici nechemați!...
Ea zice, și-n umbră un om se arată
Cu ochii de sânge, cu fruntea uscată,
Teribil ca locul în care intra.
- Bătrână, el zice, îți fă datoria!
Și vorba-i, cum geme în zid vijelia,
Din colțuri în colțuri grozav răsuna.

Bătrâna

Ascultă-mă, Doamne, aveam în oștime
Un fiu oarecare vestit în mulțime
Prin luptele sale; era fiul meu;
Plăcut ca seninul, frumos ca o floare
Și pentru aceasta mai stam eu subt soare.
Era pentru mine al meu Dumnezeu,
Și pentru aceasta m-am dat în pierzare.
Să-l fac între oameni ferice și mare,
Am dat al meu suflet la negrul tartar.
Tu știi mai departe. Ce? gemi de turbare!
Vei sângele mumei, tu vei răzbunare,
Lovește! Na sânul, tirane barbar!
Căci viața îmi este acum blestemată.
O! cum nu pot oare să sorb astă dată
Și zilele tele, și sângele tău!
Dar nu pot, căci fiu-meu în ultima-i stare
Opri orice mână a da răzbunare.
Tirane! Vezi prada-ți, vezi cugetul său.
Pe urmă, c-o mână uscată și arsă,
Într-una din hârce un sânge ea varsă,
Și dându-l lui Mihnea, îi zice: - Să bei!
E sângele fiu-meu, na! soarbe-l mai tare,
E cald și e tânăr, cum vei tu, barbare;
Na, soarbe, sau eu sorb p-al tău, de nu vei.

IV

Toți morții din mormânturi,
Cu ghearăle-ncleștate,
Ca frunzele uscate
Ce zbor când suflă vânturi,
Spre Mihnea alerga;
Iar vârcolacii serii,
Ce chiar din lună pișcă
Când frunzele se mișcă
În timpul primăverii,
Țipând, acum zbura.
Șoimanele ce umblă
Ca vijelii turbate,
Coloase deșirate
Cu forma ca o turlă,
Din munți în văi călca.

V

Un glas în mulțime teribil gemu
Și ceata infernă îndată tăcu.

VI
Blestemul

Oriunde vei merge, să calci, o, tirane,
Să calci p-un cadaver și-n visu-ți să-l vezi,
Să strângi tu în mână-ți tot mâini diafane
Și orice ți-o spune tu toate să crezi.
Să-ți arză plămânii d-o sete adâncă
Și apă, tirane, să nu poți să bei,
Să simți totdauna asupră-ți o stâncă,
Să-nclini a ta frunte la cine nu vrei.
Să nu se cunoască ce bine vei face!
Să plângi! însă lacrimi să nu poți vărsa,
Și orice dorință, și orice-ți va place
Să nu poți, tirane, să nu poți gusta!
Să crezi că ești geniu, să ai zile multe
Și toți ai tăi moară; iar tu să trăiești!
Și vorba ta nimeni să nu o asculte,
Nimic să-ți mai placă, nimic să dorești!

VII

Așa vorbi bătrâna
Și Mihnea tremură.
Iar Naiba, ce fântâna
O soarbe într-o clipă
Și tot de sete țipă,
La dreapta lui zbură.

El are cap de taur
Și gheară de strigoi,
Și coada-i de balaur,
Și geme cu turbare
Când baba tristă pare;
Iar coada-i stă vulvoi.

Iar nagodele-urâte
Ca un mistreț la cap,
Cu lungi și strâmbe râte
Cu care de pe stâncă
Râm marea cea adâncă
Și lumea nu le-ncap;

Și șease legioane
De diavoli blestemați
Treceau ca turbioane
De flacări infernale,
Călări toți pe cavale
Cu perii vulvoiați.

Și mii de mii de spaime
Veneau din iad râzând
Pe Mihnea să defaime,
Căci astfel baba are
Mijloc de răzbunare
Pe mort nesupărând.

VIII

Mihnea încalecă, calul său tropotă,
Fuge ca vântul;
Sună pădurile, fâșie frunzele,
Geme pământul;
Fug legioanele, zbor cu cavalele
Luna dispare;
Cerul se-ntunecă, munții se cleatenă,
Mihnea tresare.
Fulgerul scânteie, tunetul bubuie,
Calul său cade;
Demonii râseră; o, ce de hohote!
Mihnea jos sare.
Însă el repede iară încalecă,
Fuge mai tare;
Fuge ca crivățul; sabia-i sfârâie
În apărare.
Aripi fantastice simte pe umere,
Însă el fuge;
Pare că-l sfâșie guri însetabile,
Hainele-i suge;
Baba p-o cavală iute ca fulgerul
Trece-nainte,
Slabă și palidă, pletele-i fâlfâie
Pe osăminte;
Barba îi tremură, dinții se cleatină,
Muge ca taur;
Geme ca tunetul, bate cavalele
Ca un balaur.

IX

O, ce de hohote! Râseră demonii,
Iadul tot râse!
Însă pe creștetul munților, zorile
Zilei venise.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Mama lui Stefan cel Mare" de Dimitrie Bolintineanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -12.00- 8.99 lei.

Citate similare

Dimitrie Bolintineanu

O fată tânără pe patul morții

Ca robul ce cântă amar în robie,
Cu lanțul de brațe, un aer duios,
Ca râul ce geme de rea vijelie,
Pe patu-mi de moarte eu cânt dureros.

Un crin se usucă și-n laturi s-abate
Când ziua e rece și cerul în nori,
Când soarele-l arde, când vântul îl bate,
Când grindina cade torente pe flori;

Așa făr' de veste pe zilele mele
O soartă amară amar a bătut,
Și astfel ca crinul de viscole rele,
Pe patu-mi de moarte deodat-am căzut.

Abia-n primăvară cu zilele mele
Plăpândă ca roua abia am ajuns,
Atuncea când cântă prin flori filomele,
O crudă durere adânc m-a pătruns.

Amară e moartea când omul e june,
Și ziua-i frumoasă, și traiul e lin,
Când paserea cântă, când florile spune
Că viața e dulce și n-are suspin!

Să moară bătrânul ce fruntea înclină,
Ce plânge trecutul de ani obosit;
Să moară și robul ce-n lanțuri suspină,
Să moară tot omul cu suflet zdrobit!

Iar eu ca o floare ce naște când plouă
Creșteam, pe cunună să am dezmierdări,
Și mie amorul cu buze de rouă
Cu inimă dulce îmi da sărutări.

Ca frunza ce cade pe toamnă când ninge,
Suflată de vânturi aici pe pământ,
Ah! Juna mea viață acuma se stinge
Și anii mei tineri apun în mormânt!

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vasile Alecsandri

Muntele de foc

Pe cei munți pustii, sălbatici,
Din Lombardo-Veneție,
Unde noaptea în orgie
S-adun demonii lunatici,

Hoți de moarte doisprezece
Stau în rond sub vântul rece
Care șuieră și trece!

Focul cerului s-aprinde,
Urmărit de groaznic tunet,
Și al munților răsunet
Printre văi adânci se-ntinde.

Hoții râd cu voie bună.
Șeful lor, purtând cunună,
Cântă astfel în furtună:

"Varsă-n cupa mea de aur
Acest vin ce desfatează
Și mă-mbată, mă turbează,
Ca sângele roș pe taur.

Toarnă, drege tot aice,
Și când eu destul voi zice,
Pe-al meu cap trămetul pice!

Beți, voinici, până la moarte!
În ceas vesel de plăcere
Să uităm orice durere,
Orice chin a relei soarte.

Beți, copii, toți după mine
Și-nchinați cupele pline
Ira fulgerelor lumine!

Vântul bate, cerul tună,
Munții urlă, Satan râde,
Iadul vesel se deschide
Și cu noi cântă-mpreună.

Pe când lumea se-ngrozește,
Omul brav benchetuiește
Ș-al lui suflet se-ntărește!

Tremure-se tot în lume
Cât va fierbe sânge-n mine!
Facă-și cruce și se-nchine
Cel ce-aude de-al meu nume.

Eu sunt brațul care frânge!
Eu sunt ochiul ce nu plânge!
Eu sunt gura ce bea sânge!"

Abia zice, și deodată
Cade hoțul de pe munte,
Fulgerat, lovit în frunte
De a cerului săgeată!...

De-atunci mii de focurele,
Limbi de pară albăstrele,
Ard pe locurile-acele!

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Concert in lunca. Pasteluri" de Vasile Alecsandri este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

Viața

Ce este viața pentru cel sărac?
Ce este viața pentru cel bogat?
Oare, împreunându-le credința,
Aflăm cu certitudine biruința?

Ce este viața pentru cel aflat în suferință?
Dar pentru cel lipsit de credință?
Oare, privindu-i cu miluință,
Aflăm că provin din aceeași credință?

Ce este viața pentru cel nepăsător?
Dar pentru cel ce speranța își pierdu?
Oare, gândindu-ne la amândoi,
Aflăm cu certitudine ce scop avem noi?

Când vezi, că oamenii împraștie ură,
Este pentru că, iubirea e impură.
Când vezi că, sărăcia crește,
E pentru că, dragostea lipsește.

Când vezi o frunză zburând,
E pentru că, se lasă împinsă de vânt.
Când vezi o floare cum înflorește,
E pentru că, de sus primește, ceea ce toți primim.

Când poți să miști, să vezi, să auzi,
Când poți să simți, să rabzi, să crezi,
Când poți să duci, pâna în mormânt,
Al tău țel, în timp parcurs;Asta e viața!

poezie de (12 noiembrie 2007)
Adăugat de Ovidiu KerekesSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Frumuseți pierdute

Să fii sufocat de cuvinte nespuse,
Să te simți sfârșit de dureri ce s-au dus,
Să fii lovit de priviri îndreptate-ți
Și ucis de iubiri ce demult au apus.
Să fii aproape de toți, dar să simți că nu ești,
Să fii biciuit de nepăsări din suflete seci,
Să fii pe pământ, dar să nu te găsești,
Când stai cu ai tăi să se-ntrebe de ești.
Totul din viața-ți tu să-l vezi un nimic,
Nici cerul imens să nu-l vezi că-i prea mic,
Să privești norii, dar să nu știi ce sunt,
Să vezi luna pe cer, să te-ntrebi de ce-i sus.
Să simți soarele ce pentru tine-i străin,
Să bei apă cu sete și să simți că-i venin,
Să vezi flori cu mirosuri uscate și uscate-n culori,
Să vezi o mare de lume cu carte și în niciunul valori.
Să simți valul mării uscat cum izbește în plin,
Iar sărutul pe-obraz că-i o palmă, că-i chin,
Imensul să-l vezi infim și pierdut,
Și-n oameni cu chip să vezi suflet de lut.
Să te simți nimicit și stors de putere,
Să fii plin de iubire de dat și nimeni nu-ți cere,
Să poți să dai tot fără-n schimb să primești,
Să fii crud judecat făr-a ști cine ești.
Dac-ai făcut doar bine și ce-am scris ai simțit
Ascunde-te-n umbra-ți nu cere nimic,
Căci nimicul nimic îți va da, ție-ți cere,
Ștergeți lacrima singur cufundat în tăcere!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

30 Iulie 1830 (Paris)

Un rege bun puteai să fii.
N-ai vrut. Și ți-a plăcut să crezi
Că poți poporu-n jug să-l ții.
Nu-i cunoșteai tu pe francezi!
Există judecată chiar
Și pentru țari pe-acest pământ;
Și-n timp ce alergai fugar
Coroana ți-a căzut, s-a frânt.

Cumplită luptă s-a încins!
Sub steagul libertății, duhul
Revoltei în popor s-a-ntins
Și-un singur glas umplu văzduhul.

Mult sânge la Paris a curs!
O, cum plăti-vei tu, tirane,
Curatul sânge care-a curs
Și-aceste jertfe mari, umane?

Când goarna-n cer va răsuna,
Când din deschisele morminte
Țărâna se va încarna
În tot ce-a fost mai înainte,
Atunci când judele cel mare
Va cântări ce-i bun și rău,
Nu te vei îngrozi tu oare?
Nu șovăi-va brațul tău?

Neghiob! În ziua cea de-apoi,
Tu, cel urât de-o-ntreagă țară,
Ce-ai să răspunzi? Hulit strigoi,
Chiar și-n infern vei fi de-ocară!
Te vei întoarce-n acel ceas
Către poporu-nsângerat;
Dar toți striga-vor într-un glas:
E vinovat! E vinovat!

poezie clasică de din Poezii (1959), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Elena Farago

Micul vânător

Spunea Mihnea către câine:
- "Tare sunt voios, măi Pik!
Uite-ți dau un os și pâine,
C-am să merg cu tata mâine
Și cu tine merg, măi Pik,
Nu-mi mai trebuie nimic;

Am o pușcă-adevărată,
Am și sac de vânător,
De s-ar face "mâini" odată
Să-mi văd pușca încărcată
Și să văd și eu cum mor
Păsărelele din zbor...

Va muri vreuna oare
Când oi da cu pușca? - Dar
Am să stau să vad cum moare?...
Că eu plâng, mai Pik, și-mi pare
C-am să plâng și-acuma chiar.

Plâng, dar mama-i vinovată
Că tot spune că-i păcat,
Ce, nu știi? a plâns odată
Pentru-o pasăre-mpușcată
Și pe tata l-a certat
Că spunea că nu-i păcat...
Dacă spune tata, poate
Că-i așa cum spune, dar
Bine-ar fi, măi Pik, de toate
Păsărelele-mpușcate
Ar putea să-nvie iar...

Dar atunci la ce-ar fi bune
Gloanțe și alici și puști
Daca-n sac nu ai ce pune
Când te-ntorci -? atuncea, spune,
Pentru ce să mai împuști?

Și cum mergi cu sacu-n spate
De n-ai gând să-mpuști nimic,
Și ce sac mai am eu, frate,
Și ce haine încheiate
Cu butoni ce nu se stric'
Că-s de corn de cerb, măi Pik.

Ai să vezi tu mâni ce bine
Îmi sta mie vânător,
Merg cu tata și cu tine
Și-au să spuie toți de mine:
- "Ce mai pui de vânător!"...

Pui de vânător, vezi bine,
Dar cu mila ce mă fac?
Când mi-o spune tata - "Ține
Pușca drept, și trage bine!"
Ce mă fac, măi Pik, ce fac
Când va face pușca PAC,

Și-oi vedea eu păsărele
Moarte din pricina mea?...
Am să plâng mai rău ca ele...
Doamne, zău, ce de belele,
Vai de bucuria mea!...

Dar de-aș spune tatei oare
Că pân'mă deprind, aș vrea
Să merg doar la vânătoare
Și să-mi fac o țintă mare
Colo-n câmp să trag în ea?
Ce crezi tu, mă Pik, ar vrea?

Și să-l rog să-mi dea și mie
Să aduc ceva vânat?...
Uite-așa, halal să-mi fie!
Cine ar putea să știe
Că nu eu l-am împușcat?

Dar de cineva mă-ntreabă
Ce aduc în sac, pot eu
Să mai fiu copil de treabă
De-oi minți spunând în grabă
Că aduc vânatul meu?

Nu, măi Pik, întotdeauna
Le-am spus toate drept și-acum
Să trântesc gogea minciuna
Pentr-un "bravo" luat în drum
Pe nedrept?... Ba nicidecum,

Eu răspund vorbă curată
Cum e drept, și alt nimic; -
Că pe cei ce mint o dată
Nu-i mai crede nimeni, Pik.
Și rămân pe viața toată
Niște oameni de nimic".

poezie pentru copii de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Catelusul schiop si alte poezii" de Elena Farago este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -8.00- 3.99 lei.
Dimitrie Bolintineanu

Muma lui Ștefan cel Mare

Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel,
Unde cură-n poale un râu mititel,
Plânge și suspină tânăra domniță,
Dulce și suavă ca o garofiță;
Căci în bătălie soțul ei dorit
A plecat cu oastea și n-a mai venit.
Ochii săi albaștri ard în lăcrimele
Cum lucesc în rouă două viorele;
Buclele-i de aur cad pe albu-i sân,
Rozele și crinii pe față-i se-ngân.
Însă doamna soacră lângă ea veghează
Și cu dulci cuvinte o îmbărbătează.

Un orologiu sună noaptea jumătate.
În castel în poartă oare cine bate?
- "Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit;
Eu, și de la oaste mă întorc rănit.
Soarta noastră fuse crudă astă dată:
Mica mea oștire fuge sfărămată.
Dar deschideți poarta... Turcii mă-nconjor...
Vântul suflă rece... Rănile mă dor!"
Tânăra domniță la fereastră sare.
- "Ce faci tu, copilă?" zice doamna mare.
Apoi ea la poartă atunci a ieșit
Și-n tăcerea nopții astfel i-a vorbit:
- "Ce spui, tu, străine? Ștefan e departe;
Brațul său prin taberi mii de morți împarte.
Eu sunt a sa mumă; el e fiul meu;
De ești tu acela, nu-ți sunt mumă eu!
Însă dacă cerul, vrând să-ngreuieze
Anii vieții mele și să mă-ntristeze,
Nobilul tău suflet astfel l-a schimbat;
Dacă tu ești Ștefan cu adevărat,
Apoi tu aice fără biruință
Nu poți ca să intri cu a mea voință.
Du-te la oștire! Pentru țara mori!
Și-ți va fi mormântul coronat cu flori!"

Ștefan se întoarce și din cornu-i sună;
Oastea lui zdrobită de prin văi adună.
Lupta iar începe... Dușmanii zdrobiți
Cad ca niște spice, de securi loviți.

poezie celebră de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Sonetul 15

Dacă privești în jur și vezi doar răul
Și sincer crezi că-l vei afla oriunde
Și-n loc de munte tu vezi numai hăul,
E limpede că-n ochii tăi se-ascunde.
Dacă-n pahar te uiți cu îngrijorare,
Căci ce observi e cât din el lipsește,
Iar partea plină neînsemnată-ți pare
Să știi că-n minte golul se mărește.
Dacă-i privești pe toți cu detașare
Convins că suferința-i iminentă
Dacă nu crezi că mâine va fi soare
La tine-n suflet moartea e prezentă.

Această lume este tare tristă
Când omul are firea pesimistă.

poezie de (12 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prieteni

Literați sunt ambii, însă,
Ura lor este adâncă.
Nu se gustă unul pe-altul,
Se mănâncă!

epigramă de din Epigramiști români de ieri și de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O iubită de nădejde [A certain lady]

Pot să-ți zâmbesc și capul să-l înclin,
Să sorb cu buze avide ce vorbești,
Cu ruj înmiresmat să-mi dau din plin,
Să-ți mângâi fruntea așa cum îți dorești.
Iar când îmi spui de fostele iubiri,
O, pot să râd cu ochiul viu și clar.
Și râzi și tu, cu fală în priviri,
Dar inima că-mi plânge n-ai habar.
Îmi joc prea bine rolul, căci tu crezi
Că-s veselă ca primii zori de zi,
Dar sufletul că mi-l împovărezi
Tu nu vei știi.

O, pot să râd, s-ascult când ne întâlnim
Noi aventuri de care-mi povestești,
De doamne indecente să vorbim,
De mâini experte, șoapte pitorești.
Și mulțumit vei fi, și iar și iar
O altă saga o să-mi spui pe șleau.
Așa mă vrei – fidelă, cu mult har,
Nu vezi că-n noapte ochii treji îmi stau.
Și când spre lucruri noi te simți chemat,
Iubite, pot să-ți dau săruturi mii...
Dar prin ce trec atunci când ești plecat,
Tu nu vei știi.

poezie de , traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Portable Dorothy Parker Paperback" de Dorothy Parker este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -98.99- 94.99 lei.

Știi ce zic?

aici nu-i vorba de mine, sau despre cum ar trebui să ne mișcăm ca să fim plauzibili
acel zid pe care ți-ai imprimat urmele palmelor tale, acel zid care ți-a îngrădit existența
acum nu mai există, știu că nu crezi, ai rămas cu impresia asta
sufletul tău mutilat, inima ta rănită de moarte
un trup vlăguit nu mai are ce pierde
când privești o pasăre în colivie, spune ce vezi
pentru cine să cânte și de ce, mă rog, ar trebui să o facă
când nu mai ai aer scoți capul pe geam
nu te mai interesează cum e timpul afară
dacă a nins ori dacă rândunelele încă își mai fac cuib
cred că așa a simțit frate-meu când și-a tăiat venele
când l-am întrebat de ce a făcut-o, a dat din umeri și atât. uneori
ți se pare prea mult, chiar dacă, pentru a fi pe val
trebuie să te trezești un pic mai devreme
din ce în ce mai devreme, până când observi că nu mai poți să observi diferența dintre noapte și zi
e patru dimineața și vezi soarele cu mustățile lui țâșnind înspre cer
noaptea, luna ți se pare o meduză albastră
nu-i simți veninul
pentru că el deja este în tine de când te-ai născut
cum am spus, aici nu-i vorba de mine. cine sunt eu ca să judec
aici e vorba de altceva, despre iarbă
despre nisipul pe care îl țin în pumni
și nu pentru a lăsa vreo cine știe ce dâră. tu
poate crezi că mi-e frică
nici pe departe
am văzut atâtea, am mâncat destulă pâine uscată
am iubit am plâns și am râs suficient de mult
încât să nu mă mai doară nimic
dar tu?

eu atâta te întreb, ce argumente ai
vino cu ceva credibil, cerul va fi același în orice condiție

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vasile Alecsandri

Baba cloanța

Baba-i calul dracului
(Vorbă veche)

Șede baba pe călcaie
În tufarul cel uscat,
Și tot cată nencetat
Când la luna cea balaie
Când la focul cel din sat.

Și tot toarce, cloanța toarce,
Din măsele clănțănind
Și din degite plesnind.
Fusu-i răpide se-ntoarce,
Iute-n aer sfârâind.

"Fugi, Urâte! baba zice,
Peste codrul cel frunzos,
În pustiu întunecos!
Fugi, s-alerge-acum aice
Dragul mândrei, Făt-Frumos.

De-a veni el după mine
Să-l iubesc eu, numai eu,
Dare-ar Domnul Dumnezeu
Să-i se-ntoarcă tot în bine,
Cum se-ntoarce fusul meu!

Iar de n-a vrea ca să vie,
Dare-ar Duhul necurat
Să fie-n veci fărmecat
Și de-a Iadului urgie
Vecinic să fie-alungat!

În cap ochii să-i se-ntoarcă
Și să-i fie graiul prins,
Iar Satan, c-un fier aprins,
Din piept inima să-i stoarcă
Și s-o ardă-n foc nestins!

Fiară-Verde să-l gonească
Cât va fi câmp de gonit
Și lumină de zărit.
Noaptea încă să-l muncească
Sânge-Roș și Hraconit!

Toarce baba, mai turbată!
Fusu-i zboară nevăzut,
Căci o stea lungă-au căzut,
Pe lună s-au pus o pată
Ș-în sat focul au scăzut:

"Dragă puiule, băiete,
Trage-ți mâna din cel joc
Ce se-ntoarce lângă foc,
Ș-ochii de la cele fete,
Cu ochi mari, făr' de noroc.

Vin' la mine, voinicele,
Că eu noaptea ți-oi cânta,
Ca pe-o floare te-oi căta,
De diochi, de soarte rele,
Și de șerpi te-oi descânta.

Vai! din ziua cea de vară
Când, prin luncă rătăcit,
Cântai Doina de iubit,
Cu-a mea inimă amară
Sufletu-mi s-au învrăjbit!

Adă-mi fața ta voioasă
Ș-ai tăi ochi de dismierdat,
Că mă jur în ceas curat
Să-ți torc haine de matasă,
Haine mândre de-mpărat.

Vârcolaciul se lățește
Sus, pe lună, ca un nor
Vin' ca paserea-ntr-un zbor
Păn' ce viața-mi se sfârșește
Ca și lâna din fuior."

Baba Cloanța geme, plânge,
Căci fuiorul s-au sfârșit,
Iar voinicul n-au venit!
Mânele cumplit își frânge,
Crunt strigând spre răsărit:

"Sai din hău făr' de lumină
Tu, al cerului dușman!
Tu, ce-n veacuri schimbi un an
Pentr-un suflet ce suspină,
Duhul răului, Satan!

Tu, ce stingi cu-a ta aripă
Candela de pe mormânt,
Unde zac moaște de sfânt,
Când încungiuri într-o clipă
De trei ori acest pământ!

Vin' ca-n ceasul de urgie
Când zbori noaptea blăstemând,
Ca să-mi faci tu pe-al meu gând,
Că de-acum pe vecinicie
Ție sufletul îmi vând!"

Abie zice, și deodată
Valea, muntele vuiesc,
În nori corbii croncăiesc,
Și pe-o creangă ridicată
Doi ochi dușmani strălucesc!

"Eu pe mândru-ți l-oi aduce
(Zbeară-un glas ce dă fiori),
Pintre șerpi și pintre flori,
La cea baltă de mă-i duce
Și-mpregiuru-i de trei ori!"

Baba Cloanța se pornește
Fără grijă de păcat,
Cu Satan încălecat,
Ce din dinți grozav scrâșnește
Și tot blastemă turbat.

Saltă baba, fuge, zboară
Cu sufletul după dor,
Ca o buhnă la izvor,
Și-n urmă-i se desfășoară
Toată lâna din fuior.

Fuge baba despletită,
Ca vârtejul fioros,
Sus, pe malul lunecos,
Și-n tăcerea adâncită
Satan urlă furios.

Mii de duhuri ies la lună
Pintre papură zburând,
Și urmează șuierând,
Baba Cloanța cea nebună
Care-aleargă descântând.

Codrul sună, clocotește
De-un lung hohot pănă-n fund.
Valea, dealul îi răspund
Prin alt hohot ce-ngrozește,
Dar pe dânsa n-o pătrund!

Ea n-aude, nici nu vede,
Ci tot fuge nencetat,
Ca un duh înspăimântat,
Căci Satana o răpede
Către țelul departat.

Zece pasuri încă, grele...
Mândrul că și-a dismierda,
Ca pe-o floare l-a căta,
De diochi, de soarte rele
Și de șerpi l-a descânta.

Doi pași încă... Vai! în luncă
Țipă cucoșul trezit;
Iar Satan afurisit
Cu-a sa jertfă se aruncă
În băltoiul mucezit!

Zbucnind apa-n nalte valuri,
Mult în urmă clocoti,
În mari cercuri se-nvârti,
Și de trestii, și de maluri
Mult cu vuiet se izbi.

Iară-n urmă liniștită
Dulce unda-și alina,
Și în taină legăna
Fața lunei înălbită
Ce cu ziua se-ngâna...

Când pe malu-i trece noaptea
Călătorul șuierând
Pintre papuri când și când
El aude triste șoapte
Ș-un glas jalnic suspinând:

"Vin' la mine, voinicele,
Că eu noaptea ți-oi cânta,
Ca pe-o floare te-oi căta,
De diochi, de soarte rele,
Și de șerpi te-oi descânta!"

poezie clasică de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Tu niciodată nu ai avut priviri suficient de puternice încât să pătrundă dincolo de pielea mea. Îmi e de-ajuns să te privesc acum în ochi, ca să știu că am dreptate. Ce poți tu vedea cu ochii aceia ai tăi? Un trup fierbinte, pe care vrei să-l atingi? Și ce simți când mă atingi? Căldura pielii mele? Crezi că într-o bună zi vei fi în stare să simți freamătul sângelui care îmi curge prin vene? Nu! Nu! Nu! Tu ai ochi, și urechi, și mâini egoiste! Vezi doar pentru tine, auzi doar pentru tine, simți doar pentru tine. Privești. Și ce vezi? Nu vezi nimic! Tu vezi numai ceea ce îți poate oferi ție plăcere. Atât! Și nimic mai mult!

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Man Who Planted Trees Paperback" de Jean Giono este disponibilă pentru comandă online la 41.99 lei.

Când

Când vrei să vezi prin timpul ce desparte
Și nu mai poți străbate de desiș,
Închide ochii și-ai să vezi departe
Ce nu mai poți vedea cu ei deschiși.

Când vrei să fii de depărtări aproape
Și nu mai poți, oricât ți-ar fi de greu,
Te depărtează și mai mult de toate,
Că depărtarea-apropie mereu.

poezie celebră de din Inedite (1966)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De poți fi!

Poți fi cerul plin de stele și n-ar fi o minune!
Poți fi lacul veșnic dulce, plin de pasiune!
Și minuni să faci pe lume, ce rost ar avea?
Când s-au șters a tale urme, adânci din viața mea!

Poți fi marea toată, plină, plină de comori!
Poți fi înger alb sau negru și să mergi pe nori!
Să ai toate, să ai totul, când pe mine nu mă ai!
Dăruiește-ți viața toată, când mie nimic nu-mi dai!

Poți fi cel mai bun din lume, să te laude lumea toată!
Poți fi orice ființă vie, care încearcă și o să poată!
Să atingă-n suflet marea, ce-și revarsă lacrimi, valuri!
Dar când marea mi-a secat și au rămas doar goale maluri!

Poți fi ochiul ce privește și privește neîncetat!
Poți fi lacrima din mine, ce pe iarbă a picat!
Dar să știi că orice ai fi, nu mai ești cum tu ai fost!
Când de la mine ai plecat, și deloc nu te-ai întors!

poezie de
Adăugat de Ilie DragomirSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

SE ZICE CĂ ATUNCI CÂND VEZI CĂZÂND O STEA, UN PĂMÂNTEAN SE STINGE
Se zice că atunci când vezi căzând o stea, un pământean se stinge
Și niciodată nu vei ști când oarecine la mormânt îl plânge,
Tu, treci atât de gânditor pe sub luminile din-nalta boltă
Uitând să-ți cauți steaua ta pe cer, căci teama inima ți-o strânge.

rubaiat de (2021)
Adăugat de Ioan FriciuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Paradox

Când ești tăcut și trist și nu mai crezi în lume,
Când vrei să fugi de toate și să te-ntorci la tine,
Când nu-ți mai crește-n suflet nici rău și nici vreun bine
Și crezi că-n toate astea mai ai sau nu ce-ți spune,

Când habar n-ai ce-nseamnă astăzi mântuirea
Și-n loc de-altar cu sfinți, preferi un lac cu broaște,
Când crezi că-n orice rău doar răul se cunoaște
Și doar în moarte-ți afli, astfel, nemurirea,

Când te cuprinde timpul și nu mai ai ce-ți face,
Când vrei să ieși din lume și să devii sihastru,
Când a rămas din tine doar teamă și dezastru,
Și, poate, nici la tine nu te mai poți întoarce,

Când ce iubești te vede cu ochi frumoși de gheață
Și caută în tine doar adăpost vremelnic,
Când ce-i frumos la altul la tine-i doar temeinic
Și nu știi dacă Eul mai are drept la viață,

Când timpul cu oceane din ruguri se nutrește,
Iar margini țes, prin margini, adânc, nemărginirea,
Când nu mai știi ce este sau ce n-a fost iubirea,
Când altul doar de tine, prin ea, se folosește

Când vezi ce se întâmplă în ultimă instanță
Cu lumea-n care crezi, cu dorul care doare,
Când ești pierdut, când nu mai poți să ai scăpare,
Și nu mai crezi că vei spera la vreo speranță,

Când se adună-n gânduri doar dezamăgire,
Și-n fiecare vrajă descoperi o minciună,
Sau răul cel mai pur în haina cea mai bună,
Când înțelegi că-un zâmbet nu-nseamnă prețuire,

Când vezi că ziua-i ziuă și noaptea-i numai noapte,
Când te trezești din vise și intri la-ndoială,
Când treci spășit din planuri în lumea cea reală
Și nu mai iei drept bune sclipirile din șoapte,

Când ușa ți se-nchide cu vorba, nu cu cheia,
Și nu desprinzi din asta nici sensul, nici non-sensul,
Nici dacă ai vreo șansă, nici dacă-ți stâmperi mersul,
Nici de-nțelegi vreodată sau nu-nțelegi ideea,

Renunță să mai cauți, prin cenușar, scânteia,
Acceptă numai focul și lasă-n pace viața,
În fiecare noapte, contează dimineața
Și-n fiecare viață, un paradox: femeia...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

Somnul codrilor

La poalele pădurii, Arnulf pe lângă foc
Stă singur. E întuneric și plin de spaime locul,
Arnulf e însă tare, și vesel arde focul.
El și-a încercat departe prin alte țări norocul
Cu regii, cari porniră războiul la Sfântul loc.
Așa dori Hatursa: bărbatul ei să fie
Un braț vestit în taberi și mare-n vitejie.
Și Arnulf de dragul fetei, când fata i-a jurat,
Vândutu-și-a palatul și-n taberi a plecat –
Sărac acum se-ntoarce, ci-n fapte mari bogat.
E frânt de multe drumuri, dar somnul azi îi piere;
Și focul arde vesel, e noapte și tăcere.

Dar galbenele flăcări prin codru străbătând
Ajung pe la culcușul de iederă uscată
A negrei Nopți. Și Noaptea de zare deșteptată
Încet ridică ochii, se uită-nspăimântată,
S-apropie de flăcări și aproape-n urmă stând
Viteazului în față, ea lung la el privește,
Domol, apoi cu glasul abia-nțeles, vorbește:
"Tu cine ești, străine? De tulburi somnul meu?
Cu gândul morții-n suflet, s-alergi murind mereu,
Să n-ai de gânduri pace, cum n-am de tine eu!"
Arnulf aude glasul, voinică-i este firea
Și râde, râde-n hohot s-alunge nălucirea.

Atunci bătrânul Codru, de hohot deșteptat,
Încet deschide ochii, ca două sălcii crunte,
Iar pletele-i cu freamăt îi tremură pe frunte
Și-i tremură-n mânie sprâncenele cărunte;
El mii de brațe goale le-ntinde tremurat.
Cu glas adânc de preot din zilele bătrâne
Vorbește rar: "N-am pace de râsul tău, păgâne?
Tu somnul veciniciei sub mine să-l petreci!
Sub brazi la rădăcină tu fruntea să ți-o pleci
Să dorm și eu de-a pururi, să dormi și tu de veci!"
N-a râs acum viteazul; sta codrului în față
Cu ochii mari și tulburi, cu sufletul de gheață.

Și când clătește Codru pletosul cap al său,
Năvalnic dintre plete-i vuind răsare Vântul:
El vâjâie din aripi și-și flutură veștmântul
Și cântă, dar sălbatic și fără șir e cântul:
"Ce gând nebun te mână, de tulburi somnul meu?
Furtună-ți fie gândul, și moartea o furtună;
Sărac, pe căi să-ți mântui visarea ta nebună!"
Arnulf aude, sare pe cal, înfiorat
De frâu, cuprinde gâtul fugarului spumat
Și aleargă-n vânt și-n noapte năuc, și sugrumat
De gânduri troienite – și nu mai sunt în cale
Nici pietre, nici izvoare; el fulgeră la vale.

Și-n zori la poartă bate, dar poarta n-a răspuns,
Hatursa-i măritată. Pe cine cați, străine?
Arnulf ridică pumnii, s-omoare, dar pe cine?
Arnulf ar vrea să plângă, dar sânge-n ochi îi vine,
Arnulf ar vrea să țipe și n-are glas de-ajuns.
El calul și-l întoarce și drumul îi arată,
Același drum spre codru, o goană desperată!
Cu gândul morții-n suflet, cu nopțile de veci
În suflet, ca o umbră pe apă tu să treci
Sub brazi la rădăcină bolnavul cap să-l pleci!
Sărac, pe căi să-ți mântui visarea ta nebun㠖
Furtună-i viața toată, e moartea tot furtună?

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.
Rudyard Kipling

Dacă

Dacă tu capul ți-l mai poți păstra
Când toți și-l pierd și spun că-i vina ta
Dacă în tine crezi când toți se îndoiesc
Și calm accepți când vezi că te-ocolesc;
Dacă aștepți și n-o să obosești
Și-o să-nțelegi când toți te vor minți
De poți la ură să te stăpânești
Și să nu pari prea înțelept tu știi:

Dacă visezi, dar știi că sunt doar vise
Dacă gândești, dar nu-ți faci gândul țel
Izbânda și Năpasta de-ți sunt scrise
De poți zâmbind să le privești la fel;
Dac-adevărul poți să îl rostești
Și nu te temi că unii-l deformează
De poți privi cum piere ce iubești
Căci spre zidire mintea ta lucrează:

Dacă ce-ai câștigat în viața ta
Tu poți să riști când unii dau cu banul,
Iar dacă pierzi, să-ncepi iar a lucra
Și să nu sufli o vorbă întreg anul;
Dacă și inima, și nervii, și toți mușchii
Te pot sluji și după ce-au pierit
De poți să mai reziști cum numai tu știi,
Fiindcă Voința nu te-a părăsit.

Dacă-n mulțime nu îți pierzi virtutea
Dacă cu Regii poți rămâne cine ești
Printre prieteni și dușmani de nu-ți pleci fruntea
Și când ești lăudat, tu te smerești;
Dacă poți umple un singur minuțel
Fugind de timp în fiecare zi
Vei dobândi Pământul și tot ce e pe el
Și ce-i mai important, tu Om vei fi!

poezie de , traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "The Jungle Book: Mowgli's Story Hardcover" de Rudyard Kipling este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -74.99- 45.99 lei.

Cu telecabina

Când ești bătrân și vrei să urci pe munte,
Să-ți mai oxigenezi hemoglobina
Te-așezi la coadă, până ajungi în frunte
Și iei și tu frumos telecabina.

O, cât de mare este bucuria
Și inima începe-n piept să-ți crească
Emoții n-ai, căci simți euforia,
Iar de drumeți te doare fix în bască.

E minunat să stai într-o conservă
Ce merge suspendată de o sârmă
Te uiți doar înainte, plin de vervă
Și ești precum un căpitan la cârmă.

Însă când bate vântul cu putere
De parc-ar vrea să rupă toți pilonii
Dacă înainte ai băut o bere
De frică ți se udă pantalonii.

Și când cobori, îți tremură genunchii
Așa că te târăști în patru labe
Și-ți vine a urla din toți rărunchii,
Dar te jenezi un pic de Sfinx și Babe.

poezie de (1 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook