Ai fost dezamăgire
Iubirea e pe ducă si nu o pot salva,
Ai fost dezamăgire, n-ai fost ce-am căutat,
Speram să fii aleasa dar nu a fost așa,
Și-mi place să gândesc că nici n-ai existat.
O mare impostoare, un munte de minciuni,
Povești împrăștiate prin lume de nebune,
Mă mir că încă poți cumva să te aduni,
Zâmbești așa ușor, și-n suflet porți cărbune.
Mai multe n-am de spus, ai fost dezamăgire,
Doar o prezență tristă, și promisiuni deșarte,
Simțeam că-mi ești aproape când mă strigai
"-Iubire!",
Nu mi-am închipuit că -mi ești așa departe.
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
N-am uitat
Aseara Ano te-am visat,
Se facea ca eram doar noi,
Stateam intinsi, vorbind, in pat,
Si eu te ceream inapoi.
Iti tot cerseam o sarutare,
Si ma-mpingeai, spuneai ca nu,
Te-mbratisam, spuneai ca doare,
A fost un vis dar ai fost tu.
Putin romantic, chiar erotic,
Dar m-am trezit, chiar n-am noroc,
Am devenit un melancolic,
Si -ncerc s-adorm acum la loc.
Tii minte cand iti promiteam,
Ca te voi pretui mereu?
Chiar am fost sincer nu minteam,
Inca te simt in jurul meu.
Stii e ironic, nici n-ai fost,
Am fost doar eu, tu m-ai privit,
Desi n-ai fost a mea vreodata,
M-ai ascultat, nu m-ai ranit.
Am trecut si prin alte stari,
Am si fugit, si am zburat,
Peste pamanturi, peste mari,
Desi-s departe... n-am uitat!
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-ai fi fost, n-am fi avut LUCEAFĂR
De n-ai fi fost, mai triști rosteam cuvântul,
Niciunde nu găseam vreo alinare,
În versul tău se-oprește în loc vântul,
Ne-mparte câte-un dor la fiecare.
De n-ai fi fost, n-am fi știut ce-i dorul
De freamătul pădurii și al mării,
În ape tulburi ar fi curs izvorul
Și teiu-ar fi pălit în pragul serii.
De n-ai fi fost, s-ar fi-ntristat și lacul
Iar lebăda pe-ntinderea de ape
Te-ar fi chemat că nu-și găsește leacul,
N-o mai veghează îngerii de-aproape.
De n-ai fi fost, ar fi tânjit și plopii
Tot căutând să îți găsești perechea
Și codrul ar fi plâns că nu te-apropii
În dulce freamăt să-ți apleci urechea.
De n-ai fi fost, nicicând floarea albastră
N-ar fi deschis petalele în zori,
Avea de suferit iubirea noastră,
N-ar fi plutit ca fulgul de ușor.
De n-ai fi fost, cine-ar fi tras în epigoni?
Ca tine nici c-a mai făcut-o altul:
Ai dat cu barda în nemernici și-n baroni,
S-au dus și proletarul și-împăratul.
De n-ai fi fost, te căutam prin stele,
În astrul tău să mă aprind, să scapăr
Și să mă sting în dorurile mele,
De n-ai fi fost, n-am fi avut LUCEAFĂR!
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Un nume
M-ai strigat Vladu!, n-ai știut
Ce rădăcini se-ascund în spate,
Mi s-a mai spus așa-n trecut,
De ast-am făcut trei pași în spate.
Și-ai continuat, eu m-am topit,
Nu știu, nu știu... mă răscolești,
Dar știu că nu-ți pot fi iubit,
Tu n-ai putea să mă iubești.
Nu aș putea să fac nimic,
Tu ești la început de drum,
Atât de mare, dar prea mic,
Aș încerca, dar chiar n-am cum.
Vladuu! rămâne doar un nume,
Ce tu l-ai spus întâmplător,
Dar ce-n parcursul meu prin lume,
Mi-a fost rostit doar din amor...
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Am fost aici!
Cât de vicleană poți să fii!
Mă-ntrebi de mi-am găsit pereche?
Nu înțeleg ce-ai vrea să știi,
Nu practic trasul de ureche.
De vrei cumva să te arăți
în lume cu ce-ai căpătat,
Tu fii directă, nu prin părți,
Căci de greșeală n-ai scăpat.
Nu-ți cere nimeni socoteală,
Nici tu nu cere loc în rai,
Ai vrut să guști din măr, ești goală?
Nici printre îngeri n-ai să stai.
Tot mă împingi să -mi iau o fată,
Să pară că s-a întâmplat,
Să nu mai fii tu vinovată,
De faptul că ai înșelat.
Nici nu te-am întrebat vreodată
De ești sau nu mai ești cu el,
și chiar de mi-aș reface viața,
Tu vrei rămâne tot la fel.
Vina ți-o porți dar nu ți-e lanț,
Și nu te leagă de nimic,
Sunteți iubiți, dar foști amanți,
Nici nu ar trebui s-o zic.
Te rog nu te mai fă de râs,
Trăiește viața ce-ai ales,
La rândul meu și eu am plâns,
Și nimeni lacrimi nu mi-a șters.
Poate vei plânge de rușine,
De faptele ce le-ai făcut,
Dar nu te compara cu mine,
Nici nu visezi prin ce-am trecut.
Eram și crud, eram și tată,
Tu erai doar cu alt bărbat,
Asta te face vinovată,
Și nu-s eu ăla vinovat...
Nu vreau să vii să-mi ceri iertare,
Sunt patru ani, e prea târziu,
Dar nici nu presăra cu sare,
Peste ce-a fost, oricum toți știu.
De vrei să nu te știe lumea,
Ascunde-te sau fă ce vrei,
Scriu aste versuri în oglindă
Și nu văd vină-n ochii mei.
Deci n-aștepta să fac ceva,
Știu că ți-e frică c-ai să pici,
Poate mai speri că am să uit,
Dar mi-amintesc..
Am fost aici!
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Tot visezi iubire
Ce falsă prezență ești fostă iubire,
Ce-ai putut deveni peste noapte,
Prin cuvânt te-ai descris cuminte din fire,
Să-ți explic ce prezinți tu prin fapte?
Mi-ai zis în trecut că-s cel vinovat,
Copil imatur, profitor, om de gheață,
Eu am fost doar cinstit, însă nu te-am lăsat,
Iar zidul tăcerii tu l-ai pus în față.
Închipuita fată cumva a dispărut?
Sunt încă doar eu, nu-i nimeni, nici tu,
Acum revin la tine, tu cam ce-ai mai făcut?
"Te voi iubi neîncetat!" era? Sau poate nu...
Să fie un an, de când ne-am despărțit?
Deși n-am mai vorbit, eu tot te mai iubeam,
Tu m-ai oftat o lună, brusc te-ai îndrăgostit,
Te-aș fi felicitat dar sincer sufeream...
Apoi iar erai tristă, nici el n-a fost alesul,
La două săptămâni un alt iubit s-arată,
Nu prea v-ați potrivit, partea cu înțelesul
Nu pari s-o stăpânești iubită fată...
Te-am ignorat atunci câteva luni,
Ce- o fi în spatiul ăla mi-e străin,
Te-am regăsit apoi, visai să te cununi,
Iar eu uimit peste putință, simțeam cum mă înclin...
N-a fost să fie, așa-i corect să spunem,
Iar singură, iar tristă, el era vinovat,
Ți-aș fi furat o clipă, însă de timp nu mai dispunem,
Să te întreb dacă ești bine, eram îngrijorat.
Am zis mai bine nu, și-am șters orice tăgadă,
Nu erai ce-ai descris, cuminte, devotată,
Ce n-am văzut atunci, alți-au putut să vadă,
Și tu ce-ai înțeles?...
Tot neschimbată.
Acum te-am căutat așa ca amintire,
Ești cu un alt bărbat, iar te visezi mireasă,
Eu mi-am amintesc cu drag, tu tot visezi iubire,
Indiferent de rezultat, vei fi sau nu vei cu alt bărbat,
Sunt împăcat și nu-mi mai pasă.
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Să uit
Mi-am propus să uit de tine,
Însă tu nu mi-ai greșit,
M-am gândit c-ar fi mai bine,
Nu știu cum, doar am simțit...
Nu mi-ai spus nici vorbe grele,
Nu mi-ai spus nici vorbe dulci,
Dar visam să se-mplinească
Gânduri ce-ai șoptit atunci...
Nu mi-ai dat priviri de bine,
Însă nici priviri de rău,
Mi-as dori să îmi plimb ochii
O secunda-n gândul tău...
Nu m-ai lovit niciodată,
Dar nici nu m-ai mângâiat,
Mi-ai fost doar o simpla fată,
Ți-am fost un simplu băiat?
Ori m-agăț de-acele vorbe,
Ori tu încă simți ceva,
Nu m-ai săruta pe buze
Dacă n-ai simți ceva.
De-am fi puși față în față,
N-ai putea mărturisi,
Sentimente, gânduri, vise,
Niciodată nu le-om ști.
Mi-am propus să uit de tine,
Pentru că nu am de-ales,
Ai fost mereu lângă mine,
Însă nu te-am înțeles..
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu mai simt
Mai știi jocul de-a iubirea?
Iuliano, ți-a plăcut?
La dans cu un vis, cu privirea
Spre alt început.
Era prea frumos să dureze,
În glumă ai luat tot jocul,
Am pus inimii proteze,
Dar așa mi-a fost norocul.
Acum stau întins, e bine,
Las visul să-și facă de cap,
Am fost sau nu cândva cu tine,
Irelevant, oricum nu scap...
De amintiri și de iubire,
De serile când ne priveam,
Dar te-ai semnat dezamăgire,
Și nu mai simt tot ce simțeam.
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad B

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca-n serai de mai
Într-o zi, spre sfârșitul lui mai,
Mă simțeam ca un pașă-n serai.
Ce-o fi fost, nici acum nu-nțeleg
Și aș vrea, că-i mister, să-l dezleg.
Oi fi fost sub o vraja de zână
Ori aveam mâncărime la mână
Când stăteam pe fotoliu-ntr-o rână
Și-atingeam câte-un șold de cadână.
Și-mi plăcea o, my God! ce-mi plăcea
Când, mai sus, mâna mea atingea
Rotunjimi dintr-o lume de vis!
Ce să mai! - un serai... paradis.
Oh, ce zi! Ce a fost, ce n-a fost,
Cred c-avea-n ziua-ceea un rost,
Că mi-a fost zi de dulce, nu post
Ca acum: robotind ca un prost.
Muncă, eu? Munca mea-i să gândesc
Și, cumva, chiar acum mi-amintesc
De o zi când prin juru-mi muncea,
Prin "serai", doar o singură... Ea.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduri pentru Moș Crăciun
Iartă-mă că te salut numai din ușă...
Te-aș pofti și-n casă,
Dar mi-e teamă
Că-mi aduci aceeași veșnică păpușă
Și același vechi refren de panoramă!...
Iartă-mă că-ți spun ce cuget, Moș Crăciun...
Dar eu - zău - nu văd de ce mai vii!...
Ce folos că ești bătrîn
Și-ai suflet bun,
Dacă-n tolbă n-ai decît minciuni pentru copii!...
Nu-ți mai pierde timpul cu povești
Pentru cei ce nu mai cred în ele...
Tu - e drept - n-ai fost decît așa cum ești -
Omul cu păpuși de porțelan
Și acadele...
Dar eu nu mai sînt copilul de-altădată,
Să mă-ncînt numai de chipuri ce se șterg -
Mie-mi trebuie-o femeie adevărată,
Nu femei-păpuși de Nurenberg!...
Iată!...
Asta este tot ce-am vrut să-ți spun...
Și ți-am spus, să știi și tu ce-aș vrea!...
Þine minte,
Þine minte, Moș Crăciun...
Și la anul, dacă vii din nou, să-mi vii cu Ea!...
poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Poate...
Poate nu ești un falnic împărat
Poate nu ești un filozof de marcă,
Dar dacă tu nu ai fi existat
Azi lumea ar fi fost mult mai săracă.
Poate nu ești o mare cântăreață
Poate nu ești model și nici artistă
Dar fără râsul tău de dimineață
Azi lumea ar fi fost cu mult mai tristă.
Poate nu sunteți buni și plini de-avânt
Poate că-n suflet nu aveți tărie
Dar fără voi aicea pe Pământ
Azi lumea ar fi fost mult mai pustie.
poezie de Octavian Cocoș (5 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
La o bere
La o bere intr-un bar
Ti-am aflat multe din trucuri,
Nici nu am avut habar
Ca-mi ascunzi atatea lucruri.
M-am intors brusc in trecut,
Sa observ ce sa-ntamplat,
Nu stiu cum a inceput,
Bine ca s-a incheiat...
Tot ce-ai spus, numai minciuni,
Te-am crezut mai speciala,
Am tot sperat in minuni,
Insa esti, mult spus, banala.
M-ai mintit in tot ce-ai spus,
Te-ai vandut ca altceva,
N-ai stiut ca prin minciuna,
N-ai sa ajungi undeva.
De atatea luni sunt singur,
Tu -mi ziceai ca sunt cumva,
Dar nicicand n-am fost mai sigur
Ca e cel mai bine-asa.
Tu pe deal iar eu la vale,
Singur eu, tu fii cum vrei,
Nu sunt sclav iubirii tale,
Nu vreau sa traiesc in trei.
Nu mai vreau sa-mi fii mireasa,
Fa ce vrei, ia si insista,
Azi te-ngrop cu celelalte
In aceeasi groapa trista.
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Noi
Sunt multe zile de tacere,
Si multe seri cu intrebari,
Vedeam in noi o inviere,
Azi cum sa vad aceste stari?
Ne-am ridicat iute prin vise,
La fel de iute-am coborat,
A fost o simpla aventura,
Si sa ne multumim cu-atat?
Noi ne-am ales doar din privire,
Nimic din buze n-a iesit,
Eu eram dornic de iubire,
Am inchis ochii, si-am simtit...
Deja vedeam ce-o sa urmeze,
Iubire, vise, despartiri,
Speram sa fie ipoteze
Bazate doar pe amintiri...
Cateva clipe de iubire,
Cateva nopti de vise pline,
Mi-am deschis sufletul din nou
Si am dorit sa fiu cu tine...
De ce-a fost dat sa fii la fel?
De ce mi-e dat sa sufar iar?
Exista iarasi un alt "el"?
Ori noi n-am existat macar...
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Neiubită...
Nici sufletu-mi nu l-ai iubit, sau doar un pic...
Pe mine? N-ai avut răbdare să mă fi descoperit...!
Dintr-un scenariu mare, se-arată unul mic,
Și uite așa, se scrie destin neîmplinit.
Și tot ce-am vrut a fost iarăși IUBIRE...
Și n-am știut să dau decât ce vine tot din ea...
Și iarăși m-am ales cu o dezamăgire,
Ce n-aș fi vrut să fie, să fi fost... Ah, mă durea!
Și m-ai ținut în jocuri de-așteptare...
Tot ce-ai dorit a fost mereu la fel...!
Aș fi zâmbit și de la o plimbare...
De mi-ai fi dăruit cu suflet... un inel...
În a mea viață... cuvântul nu există...
Decât atunci când fapta îl urmează și-au tangență!...
Fără dragoste, nimic nu-i trainic și rezistă,
Ne ofilim fără iubire și dăm o repetență!
N-am cunoscut pe cineva ca tine... vreau să știi!
M-ai preschimbat din ce uram... acum iubesc!
Doar dragostea transformă... și-acum îți sunt... Să-mi fii!
Este o dragoste peste un plai lumesc!
Aș vrea să cred că sunt totuși iubită; că n-ai mințit și doar atât!
O oră mi se pare veacul ce să treacă...
Iar faptele-ți să se transpună din cuvânt!
Plânge o inimă tăcut... pe zi, tot devenind mai seacă.
Neiubită...? Poate! Sau, nu știu...
Am vrut eu a le ști pe toate...!
Dar... n-aș mai fi ce sunt să fiu...
Și nici surprinsă n-aș mai fi fost... poate!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Amintiri și regrete
Ai spus de multe ori " Îmi pare rău!",
Dar eu nu pot să uit sărutul tău,
Te-ai murdărit cu gândul trădării
Și tot încerci să mă dai uitării.
Ochii tăi verzi ascund trădarea,
Dar n-ai să-ți găsești niciodată alinarea,
Inima ta se gândește la mine
Și încă ceva mă leagă de tine.
Chiar dacă știi c-a fost o greșeală,
Întotdeauna cel ce iubește nu înșeală,
Acum crezi că totul a fost o amăgire
Și ai uitat demult ce-nseamnă cuvântul "iubire".
Uneori în noapte ți se face silă,
Nu știi ce e, dezamăgire, ură, milă,
Dar vrei să crezi că îți va trece
Și ce-ai făcut, încă te lasă rece.
Acum am găsit o nouă iubire,
Ce-a fost va rămâne doar o amintire,
Ai sfărâmat un suflet ș-acum îl doare,
Că amintirea niciodată nu moare.
poezie de Eugenia Calancea (29 mai 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărțirea de o vârstă
Totul ar fi trebuit să fie sfere,
dar n-a fost, n-a fost așa.
Totul ar fi trebuit să fie linii,
dar n-a fost, n-a fost așa.
Ar fi trebuit să fii un cerc subțire,
dar n-ai fost, n-ai fost așa.
Ar fi trebuit să fiu un romb subțire,
dar n-am fost, n-am fost așa.
Iarbă, pietre, arbori, păsări,
voi sunteți cu totul și cu totul altceva.
Mă privesc, m-aud, m-adulmec
și îmi pare că visez.
Totul ar fi trebuit să fie sfere,
dar n-a fost, n-a fost așa.
Totul ar fi trebuit să fie linii,
dar n-a fost, n-a fost așa.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dezamăgire
Să știi c-ai fost luat în seamă
Atât cât ai avut de dat,
Apoi ți-au adresat sudalmă
Și răni în suflet ți-au săpat.
De munca ta s-au folosit,
Te-au dus cu preșul, binișor,
Cu meritul, te-au păcălit,
Îl trec grăbiți în contul lor.
Prin tine vor doar ei să crească
Și-ți exploatează-al tău talent,
Dar când le ceri s-o recunoască
Îți spun că ești impertinent.
Te pun la colț că n-ai obraz,
C-ai îndrăznit să ai păreri,
Te trec pe listă, după caz,
Dușman de azi, nu bun ca ieri.
Ei și-au atins cu tine scopul,
Acum te-aruncă la gunoi,
Tu suflet mult ai pus în totul,
Îar de la ei primești noroi.
E jocul lor, tu nu ai loc
În măsluitele lor cărți,
N-ai cum să intri-n acest joc
Și bați la ferecate porți.
Sunt multe cruci de dus în viață.
Să nu te lași de ele-nfrânt,
Chiar dacă răni îți fac pe față,
E și lumină pe pământ!
poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem melancolic
Dac-ai fost sau dac-am fost,
să te-ntreb așa deoparte,
astăzi n-are niciun rost;
lumea-ntreagă ne desparte.
N-am știut să-ți scriu de mine
drăgăstos și-n mii de rime;
n-ai vrut să mă mai aștepți,
n-ai știut cât să astepți.
Ce străin de toate ești,
ce străină-mi sunt eu mie!
De-ar fi să mă întâlnești,
n-ar fi mare alchimie.
poezie de Livia Mihalachi
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu n-ai uitat
Florile fără un nume,
Le-am adus în fața ta
Să uităm de tot de lume,
Să putem din nou zbura!
Zâmbetul tău fără semne
Îl privesc ca pe-un magnet,
Cânt cântece despre lemne
Dar n-am învățat să iert...
Băncile nu au atingeri,
Sufletele se separă,
Nu vreau cântece de îngeri
Vreau o altă prima oară!
Praful vine peste toate,
Inimile nu tresar,
Eu nu cred, a fost odată?
Gheață, umbre și trotuar...
Multe pagini s-au umplut
Cu versuri doar despre tine,
Niciodată nu mi-ai spus
C-am fost rău sau c-a fost bine.
Lacrimile nu îngheață
Dacă râzi neîncetat,
Cine ești tu?
Altă viață?
Tot ce-a fost
Tu n-ai uitat...
poezie de Mircea Țenche
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mult prea îndrăgostită...
Au fost și vremuri când fredonam iubirea...
Au fost și clipe când mult o blestemam!
Lacrimi s-au unit din despărțirea
Unei iubiri la care tot speram.
Au fost și timpuri când am atins un soare,
A cărui lumină m-a orbit...
Și m-am lăsat purtată de chemare,
Cu tot ce am avut, am dăruit!
Au fost momente când te uram în șoaptă,
Când mă uitai în colț și te plimbai,
Prin colțuri de lume fără plată,
Parcă uitând de mine că m-aveai!
Au fost și ceasuri cu prea multe oftaturi,
Din multe file ce-am rupt din calendar...
Și-am studiat din foarte multe laturi
Ce-mi ești, ce-ți sunt... într-un orar.
Și la final, din ecuație reiese,
Că nimeni și nimic nu poate ști...
Ce lucruri sunt cernute și alese
Ce le-ntregește, sau a le risipi.
Mult prea uimită și așteptând răspunsul,
Mă otrăvisem cu prea multe speranțe...
Prieten aliat mi-era doar plânsul,
Și inima străpunsă doar de gloanțe...
Vor fi și vremuri când voi cânta iubirea...
Și va veni și ceasul să zâmbesc!
Sunt ce am fost și nu mă pierd cu firea,
Eu știu numai să strălucesc!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ești o străină
Azi mi-ai spus că pleci și ai plecat
Iubirea noastră s-a terminat?
Dar care iubire?, mă întreb mai bine
Când doar eu te-am iubit pe tine.
Gândurile mele au prins un glas,
Tu erai tot ce mi-a mai rămas,
Dar tu n-ai fost niciodată alături de mine
Ai fost doar tu cu tine.
Un gând rece și întunecat
Îmi întreabă sufletul curat:
Străino, eu nu te cunosc
Tu mi-ai spus că pleci, dar unde-ai fost?
poezie de Dragomir Mihai-Viorel (30 decembrie 2012)
Adăugat de Dragomir Mihai-Viorel

Comentează! | Votează! | Copiază!