Sonetul XVI

Rana pururi de noi scurmată,
însuşi zeul e, de-i vindecată...
Tăiş noi suntem, râvnind a şti –
iar el, seninul, se risipi...

Chiar daru-i sfânt în neprihană
îl smulge din lumea-i prea vană;
neclintit, nu-l primeşte decât
dezlegat, părtaş hotărât...

Doar mortul soarbe gând
din şipot susurând
sub zeiescul semn, mortului mut...

A noastră larmă sfărâmă ţelul!
Râvneşte spre dangăt doar mielul
din molcom freamăt tot mai tăcut.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind

Nezăbovit, privirea a trecut mai departe
de colina însorită, de drumul abia început.
Astfel ne cuprinde ce nu am putut
să cuprindem – strălucind din departe,

şi ne preschimbă, chiar de nu-l ajungem,
în ce, umbros doar presimţit, noi suntem;
un semn a fluturat, l-al nostru semn cuvânt.
Ci nu simţim răspuns decât un văl de vânt.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul III

Tot poate zeul. Dar am întrebat
cum te strecori prin corzi de liră
tu, cuget dezbinat? Răscruci se-nşiră
şi-n inimi, temple, zeul n-a durat.

Un cântec învăţat nu-i râvnă dreaptă
nici dibuiri, nici sârg greu răsplătit;
fiinţa noastră-i cântecul rostit
ce lesne-i pentru zei. Dar când îndreaptă

pământ şi stele zeii către noi?
Iubirea, tinere, nu e fiinţă
chiar vorbe de rosteşti cu glas şuvoi.

Învaţă cântecul să-l uiţi de nefiinţă.
Alt suflu-i cântul; iar în jur, părere,
nimic... Zeiescul suflu; adiere.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XVIII

Doamne, noii zori
cu fulger, bubuie.
Grăbesc vestitori
spre boltă de-i suie.

Larmei te-nchină,
în rostogolire;
căci însăşi Maşina
cere preaslăvire.

Iar Maşina, iată,
urlă răzbunare
râvnind să sluţească.

Ea ne suge, toată:
deşi patimi n-are:
drept e să slujească.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul I

Şi-un pom crescu. O, pură depăşire!
O, cântă-Orfeu! O, în auz pom mare!
Totu-a tăcut. Dar chiar în amuţire,
fu început şi semn şi transformare.

Şi s-au iscat din linişte-animale,
din codrul clar, de cuib, culcuş, desprins;
şi nu din vicleşug sau spaimă-au
prins să fie-n ele-atâta de domoale,

ci din auz... Glas, răgete pustii
părură mici în inimi. Şi-unde doar
colibă fu, mai ieri, spre a primi

aceasta, loc de pofte-ntunecat,
cu o intrare-ai cărei stâlpi tresar –
un templu în auz tu le-ai creat.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XIV

Priveşte floarea, ţărnei credincioasă:
destin îi dăruim o clipă, doar atât!
Dar cine-o ştie, veştedă, că-i pasă:
a noastră-i jalea ei, demult am hotărât!

Orice vrea să plutească! Cu paşi grei
noi peste tot călcăm greoi, mai apăsat;
şi dăscălim cu necuprins temei
copilării ce pururi s-au păstrat.

Un cuget de-ar dormi somn adâncit
cu Firea-n preajmă – o, cât de uşor –
din geamănul străfund spre zori venind

ori poate-ar rămâne-n răsad, preaslăvit
de flori, pocăitul, fiind doar al lor
cu surori şi cu fraţi, peste câmp adiind.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXIII

Mă cheamă dar în clipa ta de mâine
vrăjmaşă ţie ne-mpăcat;
Mă roagă tainic, cu priviri de câine
din nou apoi înstrăinat.

Ce nu s-a dăruit, îţi aparţine,
cuprins îţi pare în sfârşit.
Dar te dezleagă vorba: mergi cu bine
când semn aştepţi de bun sosit...

Spre reazăm temători vom năzui
prea tineri pentru vechea seamă,
prea vârstnici pentru ce n-a fost.

Noi, preţ dăm cui îl vom slăvi,
suntem, ah, creangă şi aramă
şi rod, primejdii, mreji cu dulce rost.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XI

Rânduiri ale morţii, rosturi paşnic ivite –
omule, pururi stăpân, să vânezi te-ndârjeşti;
năvod şi capcană, ades vintre ciuntite
prin văgăuni atârnate, sărbătoreşti;

tiptil coborâte. Semne-ale păcii păreţi,
dar brutal lângă mal vă smuncesc slugi ce-aşteaptă,
şi văgăuna prin noapte-azvârlă pale săgeţi:
turturele bete de soare...
Dar treaba o dreaptă!...

Fie departe de cuget a milei suflare,
cel ce vânează rostul şi-l drege;
sârg şi băgare de seamă-i, prin vremi, vânătoarea.

Să ucizi, poartă chipul mâhnirii noastre pribege...
Cuget senin, neprihană şi rouă,
doar ce-n fapte ni se dăruie nouă!

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de dragoste

Cum să-mi ţin sufletul acesta - cum
să nu se atingă de al tău? Cum să-l ridic
deasupra-ţi către altceva, din afară?
Ah, cum aş vrea să-l pot ascunde-acum,
la adăpost, pierdut în miez de seară,
pe-un loc străin, tăcut, unde nimic
nu-i lung fior, de câte ori adâncu-ţi se-nfioară.
Dar orice ne atinge pe noi doi, e-o-mbrăţişare
şi ne cuprinde ca arcuşul care
din două coarde-acelaşi sunet smulge.

Ci cărui instrument îi suntem strună?
Ce cântăreţ ne poartă-n a sa mână?
O, cântec dulce!

poezie clasică de Rainer Maria Rilke
Adăugat de gyongy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mortul spânzurat

Acest mort trebuie îngropat într-un mort
îngropat într-un alt mort...
Daţi-i ceva de care să-şi legene datul!
Mi-e foame de sete
de privit
de surd mă aud cum merge în mâini
pe picioare umblatul.
Acest mort
are nevoie de ghete de la un alt mort!
Şi-a dezlegat viaţa
de nod spânzuratul!
Spânzuraţi mortul ăsta de un alt mort
de alt mort dezlegat.
Dezgropaţi-i mortului din el îngropatul
dintr-un mort îngropat.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXVII

Oare-i vremea aievea, nimicitoare?
Când, pe creste, cetatea fi-va sfărmată?
Inimă, pururi de zei, nu ţii tu oare?
Când demiurgul va să te-abată?

Suntem noi oare plăpânzi, plini de teamă,
precum destinul prea des o vădeşte?
Copilăria-adâncă, cum nu ia-n seamă
făgăduinţi din străfund – de ce amuţeşte?

Ah, trecătoare stihie!
Treci prin cel ce te-mbie
– încrezător – ca un fum...

Dar cei ce suntem, înfăptuim
ştiind că trecem, cât dăinuim:
unelte pe-al zeilor drum.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecinul

Vioară străină, eşti lângă mine?
În câte oraşe depărtate, străine,
vorbeşte noaptea ta singură către a mea?
Te cântă sute? Sau cineva?

Sunt în toate oraşele de neţărmurit
din aceia cari fără de tine
demult în valuri ar fi pierit?
Şi de ce mă loveşte pururi doar pe mine?

De ce sunt eu vecinul acelor, mereu,
cari te silesc să cânţi, cu feţe-nfricate
şi spre a spune: viaţa-i un lucru mai greu
decât greutatea lucrurilor toate.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

frumos (vezi şi frumuseţe)

Frumosul e doar începutul cutremurătorului...

definiţie de Rainer Maria Rilke
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pont du Carousel

Omul cel orb ce stă pe-o punte,
sur ca o piatră de hotar fără de nume,
el poate este doar un fapt, anume
din depărtări spre stele să le-nfrunte
adâncul lin, tăcut centru de constelaţii
căci totu-n juru-i prins de oscilaţii.

Neprihănitul este el care stă drept
la încâlcite drumuri pus să steie;
intrarea-ntunecată să încheie
neserioasei lumi, Preaînţelept.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (1902, Paris), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară era mai

Pe scrinul nostru vechi ardeau
Trei lumânări spre cerul sfânt;
Mama şi moartea-ncet vorbeau,
Iar glasul ei domol s-a frânt.

Şi cum stam mic şi în tăcere,
nu ajunsesem ţara de zăcere
care pe mama o umplea de frică şi durere,
nu ajunsesem decât până la pat,
doar palida ei mână am apucat
care cu drag m-a binecuvântat.

Dar tatăl, rănit de nebunie pură,
m-a ridicat pană la a mamei gură,
ce binecuvântarea ei mi-a dat.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii sunt progresul însuşi. Aveţi încredere în copii.

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XIX

Lumea-şi preschimbă-n zbor firea-n
noi chipuri ca norii,
dar creşte desăvârşirea-n
vechi albii, cresc zorii.

Peste calea ce clatină zarea
dezlegat se resfiră
largă, întâia cântare
zeiesc glas de liră.

Nu-i dumirită durerea,
nu-i bucheră iubirea!...
Când ne goneşte în moarte

nu ne dăruie ştirea.
Doar cântecul dă izbăvirea:
sărbătorescul să ne poarte!

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul IX

Doar cel ce-ntre umbre-a-nălţat
lira-i cândva,
poate, imnul nemăsurat
presimţind a-l cânta.

Doar cel ce-ntre morţi a mâncat
mac, dintr-al lor,
nu va mai pierde vreodat',
zvonul cel mai uşor.

Şi chiar de ne-am reflecta
tulbure-n lac:
tu chipul să-l ştii.

Pe dublul tărâm de-abia
glasuri se fac
blând, veşnicii.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XI

Priveşte spre cer! Constelaţia naltă:
«Călăreţul»! Cuget şi stranie soartă,
trufia ţarinei: celălalt saltă,
o mânuie-n frâu, şi astfel îl poartă.

Cum astfel?... Gonită-i şi-n urmă strunită
chiar Firea, vânjosul pământ, –
drumul, cotirea, de-un semn cârmuită
prin spaţii! Doar doi unul sunt!

Aievea-s? Perechea tot nu ţinteşte
un drum. De-l fac împreună,
Îi desparte păşunea, pâinea străbună...

Şi puntea de stele te-nşală-n ascuns.
Dar crede o clipă şi te veseleşte
de-alcătuire-n văzduh – e de-ajuns!

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un om să iubească pe altul e probabil cea mai grea sarcină care ne-a fost încredinţată, sarcina supremă, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt doar un preludiu... iubirea e un imbold pentru fiecare să se desăvârşească, să devină o lume el însuşi de dragul cuiva.

citat celebru din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când e viu, oriunde ar fi, un sentiment nu e prea departe.

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!