Doar tu

Când omul, prăbuşit, la început,
în iarba duşmănoasă şi-n ţărână
adulmecă-n ţârâşul greu, pe-o rană,
miresmele ce se-nălţau din lut
şi, nemaivrând ostatic să rămână
sub zarea strivitoare ca un scut,
se răsucea s-o urce, renăscut
şi se-agaţă de fulgere c-o mână,
acea cumplita smulgere din smoală
cu palma-ntoarsă ca o cupă goală
fu primul dans în care se zbătu,
elan de floare palidă, involtă,
vibrat pe scări de sunete spre bolta
pe care-n mers îl aminteşti doar tu.

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miercuri

Ce-i astăzi, marţi? Aşteaptă. Că mâine-n zori, poetul
pătrunde iar sub coaja bătrânului stejar,
descuie şapte cercuri de lemn cu ţigaretul
şi-ajunge-ntr-un imperiu de dans şi de poiar
în care molecule-n elipsoid cutreier
scot sunete de sfere cereşti, şi fluvii curg,
şi-o stea, ce pare Venus, prin gura unui greier
aşază zimţi pe iarba ce tremură-n amurg.

Iar joi poetul iese şi cautând spre soare
se-ntreabă-ncet: Acuma, în ce copac sunt oare?

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gogyohka

de dragostea asta
i-am potolit setea
cu palma-ntoarsă
ca o cupă goală
din care a băut iubirea

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Terţine-n cinstea unui vânt nebun

Era doar vânt. Doar cine-avea curajul
să-i strige-n faţă adevărul? Iarba
servea în vârf de suliţi echipajul.

"Tu nu eşti primul care-mi smulge barba."
Era doar vânt. Cutreiera pământul.
Sub tălpi se viscolea în hohot oarba

zgrăbunţă risipită, jurământul
cocoarelor, pe care-l spulberase.
Era doar vânt. Şi nu-şi găsea mormântul.

Îl însoţea, învârtejit în grase,
hilare arătări sporindu-i hora,
un praf gălbui ce năpădea terase.

"Aruncă-mă în ochii tuturora."
Era doar vânt. Şi-n zarea bleumarină
un pâlc de nori umfla multicolora

iluzie a formelor, cortină
cu stâlpi şi turle scânteind prin ţară.
"Ţi-ai numărat oraşele, ţarină?"

Era doar vânt. Şi forfota sprinţară
a văilor care-i spuneau pe nume
îi strălucea pe mână, ca brăţară.

Era doar vânt. Se-ncoronase-anume
să logodească flori, s-aducă ploaie.
Dar prelungea un sterp surâs prin lume

şi, măgulit că salcia se-ndoaie
în faţa lui, obişnuia să fure
slugărnicia frunzelor vioaie.

Era doar vânt. Şi năvălea-n pădure
ca vizigoţii-n temple. Dar gorunii
sfidau tăcuţi, cu trunchiurile dure,

sminteala lui, visau în raza lunii
sub cerul pustiit de mere coapte.
"O, împăraţii lumii – şi nebunii!"

Era doar vânt. Şi se stingea în noapte.
Şi cerul negru se făcea de lapte.

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adunarea de luni

Început de săptămână,
Cam pe dos, cam într-o rână...
Stau să mor, parcă mă dor
Mâinile de la picior,
Picioarele de la mână
Şi tăcerea ce mă-ngână...

Ca izvorul din fântână,
Setea mută din ţărână...
Stau să zac, de vlagă stors
Ca un tors ciorap întors
De o mână, să rămână
Pe faţă... o săptămână.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (23 februarie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi aminteşti

Când voi fi plecată să-ţi aminteşti de mine,
Plecată-n lutul mut unde tăcerea e stăpână,
Când n-o să mă mai poţi ţine de mână,
Să ştii că ceva din tot ce-am fost încă-ţi aparţine.

Să-ţi aminteşti când vocea ta definitiv se va reţine
De-a mai vorbi de viitorul nostru – cândva la îndemână:
Să-ţi aminteşti de mine,-atât. Atunci când voi fi ţărână,
Va fi târziu pentru rugi sau sfaturi – iar tu ştii asta bine.

Totuşi, dacă va fi nevoie să mă uiţi o vreme,
Pentru-a-ţi aminti apoi de mine iar, să nu regreţi:
Atunci vor fi pierdute-n ruinele trecutei mele vieţi

Toate gândurilor rele pe care le-am avut cândva. Insist:
E mult mai bine să uiţi, ferit de regrete şi blesteme,
Şi să zâmbeşti, decât să-ţi aminteşti şi să fii trist.

poezie de Cristina Rossetti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi aminteşti, iubito?

Îţi aminteşti cum aşteptam ninsoarea
Cu palmele-căuş sub pomii de pe-alei?
Ne întreceam să urmărim mişcarea
Cristalelor gingaşe-n dans de funigei...

Prin voalul iernii-ţi desluşeam candoarea
Şi gingăşia pur-a jocului de miei...
Îţi aminteşti cum aşteptam ninsoarea
Cu palmele-căuş sub pomii de pe-alei?

Valsam într-un ocean de alb sub zarea
Cu străluciri de stele-n ramuri de polei
Şi îţi sorbeam sărut, călcând cărarea
Să auzim sunând de gheaţă clopoţei...

Îţi aminteşti cum aşteptam ninsoarea...?

poezie de Marian Malciu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agonie

Separ tunetul de fulgere
strecurat în ecoul unei văi,
privesc zborul de gânduri
spre zarea îndepărtată,
cum norii se strâng în grămezi,
iar bolta ascunde albastrul de cer.
Vântul răspândeşte
prospeţimea aerului rece,
iar furtuna se apropie vizibil
aducând răspunsul
unor aşteptări deşarte.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te slăvesc...

Eu te slăvesc totuna cu bolta înnoptării,
O, doamnă a tăcerii, o, vas al întristării,
Şi te iubesc, frumoaso, mai mult când îmi dispari,
Şi când, ca o podoabă a nopţilor, îmi pari
Că-ndepărtezi ironic adâncile zenituri
De braţele-mi întinse spre-albastre nesfârşituri.

Vreau să m-agăţ de tine, spre cer năvală dând,
Cum viermii de-un cadavru se-agaţă mişunând,
Că-mi eşti prea scumpă, crudă jivină nemiloasă,
Chiar şi-n răceala-n care îmi pari şi mai frumoasă!

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fii un fluture pe-o floare

Sunt omul simplu de pe stradă,
Cum deseori am fost numit
De guvernanţi, când ies la sfadă,
Intr-un limbaj de promenadă
Analfabet şi gângăvit.

Dar simplitatea nu acuză,
N-a fost nicicând dăunătoare,
Cuvântul este doar o scuză
Sau poate doar o călăuză
Pentru prostia voastră mare.

Când eşti în fruntea ţării tele
Şi o cufunzi în sărăcie,
Dorind de-aici să faci avere...
Ti-arăţi doar lipsa de putere
Şi o dovadă de prostie.

Şi-n sărăcia asta mare
Cu gândul numai la furat,
Te crezi un fluture pe-o floare,
Prea important si mult prea mare,
Dar eşti o muscă pe-un rahat.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de Marin Bunget
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi aminteşti

să-ţi aminteşti de seara asta când bradul l-am împodobit
şi am umplut cu vin paharul şi gândul tandru nerostit
să-ţi aminteşti de mâna care a mângâiat obrazul alb
şi de sărutul pus în palmă mai scump decât un diamant

să-ţi aminteşti când ani vor trece de ochii mei căprui închis
ce pleoapele-au lăsat să cadă când buze calde i-au atins
să-ţi aminteşti... nu spun la nimeni a fost în seara de Crăciun
a nins... si fulgi din amintire vor fi purtaţi de vânt pe drum

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra ta

Sa-not din umbra ta, in apa care
— preacredincioasa — scalda trupul tau si curge-n pulberi in amiaza mare cum, la picioarele lui
Dumnezeu,
a curs, in rai, cand pentru prima data
mai grea ca aerul, dupa sarut,
te-ai ridicat din iarba, arsa toata,
si hieruvlmilor li s-a parut
ca se mai naste-o stea, in timp ce mie,
orbit de-un soare ce-mi spune ca-s gol,
strigandu-te, umbland pe-o iarba vie,

mi se parea ca las sub talpi parjol ;
si tremuram si hohoteam si duhuri
arzandu-se de noi cadeau din zbor,
si se nasteau, mereu mai jos, vazduhuri ;
si tot mai grei, prin limpezimea lor,
noi coboram imbratisati, si apa
divina iti curgea necontenit
pe sold, si ti se umezise pleoapa ;
si apa-ntr-un tarziu ne-a izbavit
pe amandoi de stralucirea noastra,
si s-a oprit alaturi, si-adasta
fidela, racoroasa si albastra
Si am stiut atunci ca-i umbra ta.

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor nemărginit

îmi este greu
să ajung la inima ta
încercări timide
eşuate...
dar mi-aş dori atât de mult
pe marea liniştită
a sufletului meu
nu este furtună
şi totuşi din valurile albastre
sclipind în soare
răzbate un zbucium...
dorinţa de a trăi
şi a iubi
întinde spre mine o mână
înotând spre răsărit
în ape limpezi
în unda sărată
vei găsi o lacrimă din ochii mei
şi atunci poate
vei privi spre zarea unde te aştept
cu dor nemărginit
în umbra înserării...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi aminteşti de mine

Să-ţi aminteşti de mine atunci când voi pleca,
Când voi pleca departe, într-un ţinut tăcut,
Când să mă iei de mână tu nu vei mai putea,
Nici eu ca să mai stau, cu toate c-aş fi vrut.
Să-ţi aminteşti de mine când zi de zi de-acum
În van vei încerca de viitor să-mi zici
Vreau doar să-ţi aminteşti că e sfârşit de drum
Şi nu mai este timp de rugăciuni şi frici.

Dar dacă tu mă vei uita o vreme
Şi-apoi îţi vei aduce-aminte iar
Nu dispera, că totu-i necesar,
Căci prin aceste gânduri eu persist
Dar e mai bine să le-alungi devreme
Decât să-ţi aminteşti şi să fii trist.

poezie de Christina Georgina Rossetti, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul dans

A fost, la început, un dans, se pare,
dar muzica n-o auzeam, căci amândoi
eram surprinşi de noul ritm, în care
călcam, iubirea mea, pe cerul de sub noi.

Pluteam privindu-ne cu-nflăcărare,
în vraja clipei, ne rupsesem de Pământ,
simţeam cum, vag, a muzicii chemare
ne poartă printre nori, atinşi de un descânt.

Eram uşor, eram într-o visare
în care te strângeam în braţe şi, râzând,
m-am bucurat când, la "aterizare"
finalul a fost cu dulci buze sărutând.

Aş vrea ce am simţit să se repete
şi caut prin arhive muzica, uimit
că nu e nici măcar printre casete;
-La primul dans, iubito, ce... n-am auzit?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâiere

Când eu voi fi în ţara de departe,
Vă voi vorbi de dincolo de moarte;
Prin versul scris pe care-l veţi citi,
E ca şi când şi eu aş fi aci,
Cu gândurile mele de altădată,
În care am pus o inimă curată,
Ce-a ars cu torţa ei mistuitoare,
În timpul ce s-a scurs, spre neuitare.
În somn de veci voi deveni ţărână,
Dar numele pe-o carte-o să rămână,
Conştiinţă-a vremii scumpă şi curată,
O mângâiere ce-am trăit odată!

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opera-model e un fel de pariu care stârneşte propria noastră valoare latentă.

citat celebru din Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 150

Oare din ce putere-ţi tragi vigoarea
De a-mi porunci atât de duşmănoasă?
Cum de privesc fără să văd eroarea
Şi jur că nu lumina-i luminoasă?
De unde-ai luat această conduită
Şi cum faci că şi-n faptele meschine
Ai mult elan, eşti foarte iscusită,
Iar eu cred sincer că e totul bine?
Cum m-ai făcut să te-ndrăgesc mai tare
În loc să te urăsc, că am motive?
O! Cei mai mulţi de tine au oroare,
Când eşti cu ei nu-mi spune invective.

Dar te iubesc chiar şi-n nevrednicie
Şi vrednic sunt de-a ta iubire vie.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stea tristă

Cazand din cer, lucefcrii-n cascada trecura peste trupul tau, iar tu curata ai ramas ca o zapada prin care umbra doar un cantec fu.
Atunci o stea de aur stralucea deasupra, pentru anotimpul care curand, curand avea sa ni se dea cu masti de zgurp si cu fruetc-amare.
Acum, ca mai demult, cu tac infrant.
Si ce-as putea, sub steaua asta, spune?
Din tot ce este, tot ce mi-i minune e fara de folos pe-acest pamant.
Chiar chipul tau sculptat in alabastru, cules cu spiciune din inalt, e numai val: un val usor, albastru venind spre tarm din tarmul celalalt.
Ah! totul este de prisos
Hoteste, o stea cumplita privegheaza sus.
Lumina ei de veacuri profeteste aceste destramari, acest apus.
Sarutul, neastampar sfant al carnii, s-a desfacut, si cade, si-l auzi, asa cum cade-n pragul nalt al iernii zapada cruda prin copacii uzi.

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mine, umbra pe care o aruncă asupra mea orice mare poet mă luminează.

Ştefan Augustin Doinaş în Interviu realizat de Daniel Cristea-Enache
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi aminteşti?

Cândva trăit-am clipe-încântătoare
Şi fericiţi am fost ca în poveşti
Am înălţat iubirea pân' la soare,
Îţi aminteşti?

Şi când ploua la timp, întotdeauna
Creşteau în noi speranţe nelumeşti,
Câte dorinţe ne puneam întruna,
Îţi aminteşti?

Aveam un cântec, cel mai trist din toate,
Scriam poeme, ca să le citeşti,
Şi ne priveam în ochi cu voluptate
Îţi aminteşti?

Plângeam să fim tot timpul împreună
Fugeam de despărţiri, eram oneşti
Cu Dumnezeu noi ne ţineam de mână
Îţi aminteşti?

Cum s-a pălit a fericirii floare
Cum s-au uscat speranţele fireşti?
Eram un pom cu ramuri roditoare
Îţi aminteşti?

A fost de-ajuns un tren să ne despartă
N-am fluturat eşarfa s-o priveşti
Şi-acum sunt singur, inima mi-e moartă
Îţi aminteşti?

Te caut astăzi prin vagoane goale,
Şi orice fac, în mintea mea trăieşti
Mă-ntreb şi tu, în gândurile tale
Îţi aminteşti?

poezie de Ahmet Selçuk İlkan, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!