Voi, multe-oraşe neasaltate

Voi, multe-oraşe neasaltate,
nicicând duşmanul n-aţi dorit?
O, de-aţi fi fost asediate
de el, lung timp şi şovăit!

În timp ce voi, de jale pline,
înflămânzite îl răbdaţi,
sub ziduri ostile îşi ţine,
căci astfel darmă el pe-oricine
din cei ce sunt asediaţi.

Din turn, rotiţi privirea-n zare:
acolo e şi nu e laş
şi nici mai mic, el stă tot tare
şi nu trimite-ameninţare,
nici sol, nici daruri în oraş.

El e dărâmătorul mare,
ce are-o muncă fără glas.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor ce scriu

Celor ce scriu mă închin, îmi sunt fraţi,
Multe oraşe sunt neasaltate,
Din turn rotiţi privirea-n zare,
O muncă fără glas, dar sufletul?
Mă închin celor care au suflet.
Celor ce cunosc frumuseţea, spaima, totul.
Nicio simţire nu-i prea departe.
Celor care îşi dezbracă pielea,
Celor ce descoperă o constelaţie,
Celor ce vor fi tulpini de trandafir,
Dar nu celor ce-şi mută ochii în spate.
"Suntem ca norii iuţi, lunecători"?
O, nu. Prin viaţă nu vom trece nerăniţi.
Iar uneori mai învăţăm ce-i moartea lupului.
"Din zori ni se şopti că pe-o corabie
Ne-om îmbarca doar tu şi eu", ce vis, ce amăgire.
Ai să laşi în urmă o operă de cinci volume,
O pagină spumoasă, un rând, o vorbă de duh,
nimic? Dar Nimicul este mare,
cine se poate pune cu Nimicul?
Între Nimic şi Dumnezeu
Este doar o diferenţă de nuanţă.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul VII

Preaslăvirea, aceasta-i! Un glas slăvitor
ivit, precum metalul pur din zgura
tăcerii. Inima lui e un teasc trecător:
vin omenesc, din veci, băutură.

Nicicând nu dă greş, în pulberi grăind,
învolburat de pilda zeiească.
Dar se preschimbă-n vie, struguri mustind,
în freamăt al zilei miez să-i pârguiască.

Nici de leşuri regeşti nu-i dezminţită
slăvirea aceasta care nu minte,
nici de zei nicicând nu-i umbrită.

Nu-i solie-n pierdută zăbavă,
ce dăruie veghe pe scări de morminte,
morţilor, cupe cu poame de slavă.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glorificarea lui Buddha

Al miezurilor miez, inima inimilor,
migdală ce te-nchizi şi te-ndulceşti –
acestea toate, până la capătul lumilor
sublime, e carnea rodului ce tu eşti.

Nimic de tine, simţi, nu se mai ţine;
cinste ţie: coaja ta e în Nesfârşit.
Acolo, straşnica-ţi sevă zace şi-ntreţine
ajutată de-o strălucire dinafară, din Zenit.

Căci în înalt de nalturi, sorii tăi,
nemaivăzut sunt toţi deplin rotiţi şi orbitor.
Ci înlăuntrul tău a şi început
ce stă deasupra sorilor.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea a doua, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Presimţire

Sunt ca un steag înconjurat de zări.
Simt vânturile care vin din depărtări;
le voi trăi în timp ce lucrurile jos nici nu se mişcă;
uşile se-nchid încă domol şi-n sobe-i tăcere;
nu tremură încă ferestrele şi praful e des.

Eu ştiu de pe-acuma furtunile şi sunt zbuciumat ca o mare.
Şi mă desfăşur şi-n mine m-avânt
şi mă desfac din mine şi sunt
singur în furtuna cea mare.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă cotidianul ţi se pare sărac, nu-l acuza pe el. Acuză-te pe tine şi spune-ţi că nu eşti suficient de poet pentru a evoca bogăţiile lui. Căci pentru creator nu există nici indiferenţă şi nici un loc sărac şi indiferent.

citat celebru din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Oră, mă laşi, te duci în larg.
Şi mă răneşte-aripa-ţi grea.
Singur: cu gura-mi ce să fac?
cu noaptea mea? cu ziua mea?

Iubită n-am, nici casă ca să stau,
şi nici un loc în care să trăiesc.
Şi orice lucruri cărora mă dau,
devin bogate şi mă cheltuiesc.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duşmanul cel mai mare

Nici acum, bogat în ani,
Nu duc lipsă de duşmani.
Dar duşmanul cel mai mare
Sunt eu însumi, cel mai tare!

epigramă de George Budoi din Autoironii (15 octombrie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarce-te! (Lui Adrian Păunescu)

Acolo unde ai plecat nu e nici soare, nici păcat.
Nici n-or să poată ochii tăi să vadă negrul din scântei!

Acolo unde mi te-au dus ursitele într-un apus
Nu e nici rouă şi nici stea, nici uriaşă, Umbra ta!

Acolo unde drumul tău s-a frânt ca inima de Zeu
Nu e nimic, nici timp nu e, nici vise şi nici dragoste!

Şi dacă-atât de multe-ai fost, şi dragoste şi adăpost
Pentru un munte de bărbat cu vocea care a tunat

Pentru doi ochi de stele vii, dacă nu poţi să reînvii
Mirajul ce-ai trăit cu noi în lacrimă şi în nevoi,

Tu, suflete împărătesc te-ntoarce-n spirit românesc!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie însumi

Asta e Dorinţa: trăirea în mişcare,
să nu ai nici o casă în tot acest răstimp.
Şi astea sunt Dorinţe: lentă dialogare
cu eternitatea în spaţiu şi în timp.
Şi asta este Viaţa: când până într-un mâine
singura oră lentă pe piscuri se ridică,
care, zâmbind surorilor creşte ca o pâine,
tăcerile pe care Eternei le dedică.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Aceasta este dorinţa (1895), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi zvonuri trec, te dibuiesc

Şi zvonuri trec, te dibuiesc,
trec îndoieli, te-ascund în nori.
Cei trândavi şi cei visători
chiar de-al lor foc se îndoiesc;
ei nu te cred şi şovăiesc,
până nu sângeră şi munţii.

Dar tu-ţi apleci povara frunţii.

Artere-n munţi tu ai putea să tai,
ca semn de-nfricoşat judeţ,
dar pe păgâni tu nici un preţ
nu pui, nu dai.

Tu să te lupţi nu vrei cu viclenii,
nici cu-al luminii dar să te desfeţi,
căci pe creştini, tu, nici un preţ
nu pui, nu ţii.

Pe cei întrebători tu nu pui preţ.
Cu chipul blând când vii,
spre cei împovăraţi priveşti.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative...

Nici o floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nici o pasăre nu-i rară, fără de cuvântul vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, dacă nu-i dorit de dor...
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nici o noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici un om nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nici o zi nu e aleasă, fără de iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nici o vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nici o prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Nici un gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş...
Nici o fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nici o iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are stăruinţă.
Nici o soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu, îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă poezie...

Dacă Poezie n-ar fi,
Nici Doină n-ar fi,
Nici Surâs de copii,
Nici Flori, nici Câmpii,
Nici Soare pe zare,
Nici Marea cea Mare.

Am fi mai săraci -
De sorţi lepădaţi,
Am fi robi pe veci,
Am fi lespezi reci,
Tăcute fântâne
Cu ape bătrâne,
Munţi încărunţiţi
Şi Sori nenuntiţi.

Dacă Poezie n-ar fi,
Nici Oameni n-ar fi,
Nici Vise pădure,
Nici Şoaptă, Vorbire,
Nici Glas de vioară,
Nici Dorul de ţară.

Am fi toţi orfani -
Cerşetori fără ani,
Am fi-n lanţuri uitaţi,
Am fi crinii pătaţi
Cu sânge jertfit
Şi vis jefuit,
Ceruri seci, făr' de vânt
Lacrimi, făr' de cuvânt.

Dacă poezie n-ar fi,
Nici Moarte n-ar fi,
Nici îndrăgostiţi,
Nici amurguri fierbinţi,
Nici zori mai albaştri,
Nici zboruri spre aştri.

Dar, Poezie există -
De-i veselă, tristă,
De Poeţi subjugată,
De doruri călcată,
În inimi curate-I
Senin şi Dreptate!

poezie de Gheorghe A. Stroia (1 martie 2015)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria

A fost odată o fată pe nume Maria era tare fericită dar niciodată supărată era fericită casă soarele şi tristă caLuna niciodată supărată ca o floare încrustată buzele ca mărul roşu de tot sau ca sângele din corpul oricărui om cui ar plăcea şi aşa şi aş dori orice în lumea toată nici lumina soare nici tot ce poţi avea pe lumeTomeşti dorit decât unul cu pace fericire tot ce este pe lume pe o fată nume Maria jurnalul meu Maria

poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de GEO
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria

A fost odată o fată pe nume Maria era tare fericită dar niciodată supărată era fericită casă soarele şi tristă caLuna niciodată supărată ca o floare încrustată buzele ca mărul roşu de tot sau ca sângele din corpul oricărui om cui ar plăcea şi aşa şi aş dori orice în lumea toată nici lumina soare nici tot ce poţi avea pe lumeTomeşti dorit decât unul cu pace fericire tot ce este pe lume pe o fată nume Maria jurnalul meu Maria

poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de GEO
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mare

Conduc corabia la mal,
Delfini acolo mă conduc
Pe apă nu se vede-un val
Însă pe ape eu mă duc.

Nici nouri nu se văd pe cer
Nici fulgere şi nici furtuni
Un lucru însă vreau eu să-ţi cer
Te rog să nu uiţi să mă suni.

Căci vin acasă ca un rege
Şi încărcat cu daruri mii,
Nu vreau să mă primeşti prea rece
Căci am venit la ai mei copii.

Ce dacă suntem despărţiţi
Şi-ai tăi ochi de mine se feresc
Putem fi iarăşi doi iubiţi,
Ce spun cuvântul "te doresc".

poezie de Ionuţ Nistorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Pietà

Nenorocirea s-a-mplinit, şi fără nume
mă umple. Încremenesc ca-ncermenitul
Adâncului de piatră.
Tare cum sunt ştiu doar atât:
Tu mare ai devenit -
... şi mare,
ca o durere mult prea mare
ce inima întreagă mi-o cuprinde
înverşunată.
Acuma stai de-a curmezuşu-n poală-mi,
acuma nu mai pot să te mai
nasc.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor (1926), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am închis ochii şi am trecut în nefiinţă. Nici un gând, nici un sunet, nici o percepţie, nici un fel de senzaţie. Nu exista nici spaţiu, nici timp.

Ioan Petru Culianu în Jocul de smarald (1987)
Adăugat de Madame
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt prea singur pe lume şi totuşi nu-s singur destul

Sunt prea singur pe lume şi totuşi
nu-s singur destul,
orice ceas să-mi fie sfinţit.
Sunt prea ne-nsemnat pe lume şi totuşi
nici mic nu-s destul
să pot fi în faţa ta
ca un lucru-nţelept, tăinuit.
Voinţa mea o vreau şi vreau pe-al faptei
drum
Să duc voinţa mea;
vreau în tăcute vremi,
şovăitoare oarecum,
când se-apropie ceva,
să fiu între cei ce ştiu
sau singur să fiu.

Vreau fiinţa toată să-ţi reflect, să-ţi sorb,
nicicând să nu fiu prea bătrân sau orb,
să îţi pot ţine chipul greu, şovăitor.
Vreau să mă desfăşor.
Nicicând nu vreau încovoiat să fiu,
căci nu sunt eu când sunt încovoiat.

Vreau cugetu-mi adevărat
În faţa ta. Vreau să mă zugrăvesc
ca pe-un tablou la care m-am uitat
aproape şi îndelungat,
ca vorbele de mine înţelese,
ca un urcior de fiecare zi,
ca faţa mamei,
ca o corabie ce mă culese
şi mă goni
prin viforul cel mai de moarte.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi n-aţi fost cu noi în celule

Voi n-aţi fost cu noi în celule
să ştiţi ce e viaţa de bezne,
sub ghiare de fiară, cu guri nesătule,
voi nu ştiti ce-i omul când prinde să urle,
strivit de cătuşe la glezne.

Voi n-aţi plâns în palme, fierbinte,
străpunşi de cuţitul trădării.
Sub cer fără stele, în drum spre morminte,
voi n-aţi dus povara durerilor sfinte
spre slava si binele ţării.

În cântec cu noi laolaltă
trecând printre umbre pereţii,
voi n-aţi cunoscut frumuseţea înaltă
cum dorul irumpe, cum inima saltă
gonind dupa harpele vieţii.

Ce-i munca de braţe plăpânde,
ce-i jugul, ce-i rânjet de monstru,
cum scârţâie osul când frigul pătrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveţi de unde
să spuneţi aproapelui vostru.

Voi nu ştiţi în crunta-nchisoare
cum minte speranţa şi visul,
când uşile grele se-nchid în zăvoare,
şi-n teama de groaznica lui încleştare
pe sine se vinde învinsul.

Aţi stat la ospeţe-ncărcate
gonind după fast şi orgoliu,
nici milă de noi şi nici dor, nici dreptate,
nici candel-aprinsă şi nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.

Aşa sunteţi toţi cei ce credeţi
că pumnul e singura faimă.
Făţarnici la cuget, pe-alături ne treceţi,
când noi cu obrajii ca pământul de vineţi,
gustăm din osânda şi spaimă.

Când porţile sparge-se-or toate
şi morţii vor prinde să urle,
când lanţuri şi ziduri cădea-vor sfărmate,
voi nu ştiţi ce-nseamnă-nvierea din moarte,
căci n-aţi fost cu noi în celule.

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Ascultă... Luci te iubeşte, Lia!
Lia: Nu, zău?! Ce nostim!
Maria: Vorbesc serios! Te iubeşte. Nespus de mult...
Lia: De unde ştii? Ţi-a spus el?
Maria: Nu... Dar nici nu era nevoie să-mi spună. Mi-am dat singură seama. Până una alta, chiar şi Nick a înţeles acest lucru.
Lia: Îmi pare rău, dar nu pot să te cred. Ţii prea mult la el, din cauza asta spui asemenea tâmpenii.
Maria: Nu-i adevărat! Nu sunt tâmpenii. Iar ca să te conving, am să-ţi spun că am observat de foarte mult timp faptul că el te iubeşte, nu acum, de curând; încă de când eram pe Terra şi nici măcar nu plecasem în misiune. De altfel, acesta a fost unicul motiv pentru care n-am încercat în tot acest timp să-l cuceresc de partea mea, din cauza ta, am renunţat la el, în favoarea ta; demonstrează-mi că n-am greşit atunci, procedând astfel!
Lia: Poftim?!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!