Sonetul V

Nu-i faceţi soclu! Deie trandafirul
prinosul lui de floare, an cu an...
Orfeu e – în veci preschimb, şi chiar zefirul
îl ştie-în fel şi chip. Ar fi în van

să-i dăm alt nume: -i pentru totdeauna
Orfeu, plecând, venind, cântând cu zorii.
Nu e de-ajuns s-auzi de-i sună struna
mai mult cât dăinueşte cupa florii?

O, de-aţi pricepe!... Trebuie să piară
chiar de se teme când se iroseşte,
în vreme ce prin grai el depăşeşte

orice. Se-înalţă, ne-nsoţit să moară...
Zăbrele nu cunoaşte lira; silnic Firea
nu-i îngenunche-n zbor desăvârşirea.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXVIII

O, vin – în urmă pleci! Îndeplineşte
– copil eşti încă – dansul feciorelnic
în pura constelaţie ce dănţuieşte!
Am izbutit să depăşim vremelnic

nedesluşitul rost al Firii. S-a urnit
vibrând, când asculta cântând pe zeu.
Ai fost mişcată-atunci, dar ai simţit
înstrăinarea când la glasul lui Orfeu

un arbore-ncerca un pas cu tine.
Ştiai doar locul unde lira cântă
şi-n cumpăt nemaiauzit răsfaţă.

Atunci cercat-ai gingăşii depline
nădăjduind la sărbătoarea sfântă
să înfiripi a prietenului faţă.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXII

Cu noi viaţa-şi mâne
imboldul, dar clipa
măsoară şi pripa
şi-n veci ce rămâne.

Ce trece-n neştire
curând irosit,
nu e plăsmuit
spre sfânta rodire.

Tineri, cutezanţa
nu-i izbânda plină
în zbor să vă poarte.

Cumpănă-i speranţa,
beznă şi lumină,
şi floare şi carte.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XIX

Lumea-şi preschimbă-n zbor firea-n
noi chipuri ca norii,
dar creşte desăvârşirea-n
vechi albii, cresc zorii.

Peste calea ce clatină zarea
dezlegat se resfiră
largă, întâia cântare
zeiesc glas de liră.

Nu-i dumirită durerea,
nu-i bucheră iubirea!...
Când ne goneşte în moarte

nu ne dăruie ştirea.
Doar cântecul dă izbăvirea:
sărbătorescul să ne poarte!

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi cei ce te caută, te-ncearcă pe tine

Toţi cei ce te caută, te-ncearcă pe tine.
Şi cei ce te află, te leagă pe tine
de chip şi de gest.

Eu însă vreau să te pot pricepe,
cum te pricepe şi glia,
când pârguirea-mi începe,
împărăţia-ţi
e-n pârg.

Nu-ţi cer nici o deşertăciune,
spre-a-mi fi vădit.
ştiu că timpul poartă alt nume
decât acela
ţie sortit.

Nu-ţi cer minune pentru credinţă.
Legilor tale fă-le dreptate,
celor ce sunt din spiţă în spiţă,
tot mai învederate.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu viaţa nu trebuie s-o-nţelegi

Tu viaţa nu trebuie s-o-nţelegi,
atunci fi-va ea ca o sărbătoare.
Şi lasă-te în ea să reculegi
copilăria-n care să dezlegi
comoara florilor ce-ţi sunt datoare.

Adună florile într-un buchet,
copilului nu-i vine-n minte.
Din păr el îl desface-ncet,
acolo unde-ar sta şiret,
să deie tinereţile cochet
în alte mâni mai pline de cuvinte.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul VII

Preaslăvirea, aceasta-i! Un glas slăvitor
ivit, precum metalul pur din zgura
tăcerii. Inima lui e un teasc trecător:
vin omenesc, din veci, băutură.

Nicicând nu dă greş, în pulberi grăind,
învolburat de pilda zeiească.
Dar se preschimbă-n vie, struguri mustind,
în freamăt al zilei miez să-i pârguiască.

Nici de leşuri regeşti nu-i dezminţită
slăvirea aceasta care nu minte,
nici de zei nicicând nu-i umbrită.

Nu-i solie-n pierdută zăbavă,
ce dăruie veghe pe scări de morminte,
morţilor, cupe cu poame de slavă.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lui Orfeu

încercam să ies din moarte,
parcă aş fi fost orfeu,
euridice, în ce parte
s-a rătăcit sufletul tău?

dureros şi greu să ţip,
euridice, să nu mori,
clepsidra a rămas fără nisip
mi s-a spart tocmai în zori.

am să-ţi cânt, euridice,
şi să fac din tine zeu,
printre maci, printre aglice
tot te caută orfeu.

de eşti floare de cicoare,
eu sunt înger, fluture,
îţi fur mierea din petale
ca să nu se scuture.

citind în zodii şi-n astre,
mi-e din ce în ce mai greu,
te caută-n zări albastre
şi-ţi cântă veşnic orfeu.

de m-aş naşte-a doua oară,
tot la tine aş ajunge
şi m-aş face foc şi pară...
euridice, nu mai plânge.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (31 martie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar daca

Chiar daca n-o mai vezi zambind
Chiar daca n-o mai simti venind
Chiar daca nu-ntelegi cum s-a-
ntamplat
Chiar dacă nu-i mai poti vorbi
Chiar daca n-o poti intalni

Chiar daca toata lumea e-ntre voi
Chiar daca el nu-i vinovat
Chiar daca stii si n-ai uitat
Chiar daca lumea s-a-mpartit stupid
la doi

Chiar daca viata v-a speriat
Chiar daca stii, el n-a uitat
Si telefonul suna
Suna mereu...

Ce mult te-a iubit
Cat te-a iubit de mult
Ce mult te-a iubit
Cat te-a iubit de mult

Chiar daca nu te vede
Chiar daca nu mai crede
Chiar daca nu mai stie unde esti
Chiar daca o mai vezi trecand
Chiar daca
La brat cu sotul ei mergand...
chiar daca din cand in cand priveste inapoi

Ce mult te-a iubit
Cat te-a iubit de mult
Ce mult te-a iubit
Cat te-a iubit de mult

cântec interpretat de Florin Chilian, muzica de Florin Chilian, versuri de Florin Chilian
Adăugat de Toma Adrian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XI

Priveşte spre cer! Constelaţia naltă:
«Călăreţul»! Cuget şi stranie soartă,
trufia ţarinei: celălalt saltă,
o mânuie-n frâu, şi astfel îl poartă.

Cum astfel?... Gonită-i şi-n urmă strunită
chiar Firea, vânjosul pământ, –
drumul, cotirea, de-un semn cârmuită
prin spaţii! Doar doi unul sunt!

Aievea-s? Perechea tot nu ţinteşte
un drum. De-l fac împreună,
Îi desparte păşunea, pâinea străbună...

Şi puntea de stele te-nşală-n ascuns.
Dar crede o clipă şi te veseleşte
de-alcătuire-n văzduh – e de-ajuns!

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baudelaire

Poetul, singurul a-nmănuncheat
lumea ce trândav se desfiră-n fiecare.
De necrezut, frumosul ei a luminat –
când însăşi chinul şi l-a proslăvit,
ruina a purificat-o nesfârşit:

şi chiar nimicitorul devine lume, floare.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906–1926), Dedicaţii (14 aprilie 1921), traducere de Dan Constanlinescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XVIII

Dansatoare, tu strămutare
a tot ce sortit e să piară, ofrandă;
vârtej, cel din urmă pom, creşti din mişcare,
domneşti peste vreme, zbor prins în ghirlandă!

N-a înflorit peste freamăt, deodată,
peste vârfu-i, tăcerea? Deasupra, nu-l învăluiai?
Sus, nu soare era, nici vară, ci nemăsurata
arşiţă pe care-n nepreget o desfăşurai...

Doar roade purta, roade, copacul, extazul.
Nu-i oare molcomă roadă: ulciorul
vărgat, pârg deplin, dar mai pârguit nu e vasul?

Că-n limpezi icoane păstrează tiparul
pe care bezna sprâncenelor tale, fiorul,
pânze desprinse, sucind scrise tot harul?

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orfeu orfan

Un popor întreg de orfani, crescuţi de
O mamă vitregă, ce le impune
Să înţeleagă viaţa în alt fel, cu
O altă minte, o altă inimă,
Să vadă cu alţi ochi, ceea ce nu se
Mai poate pricepe, o prăbuşire
Ce nu poate fi acceptată, viaţă
În perpetuă teamă, în veşnică
Renunţare la propria fiinţă, o
Submulţime exilată în propria ţară
Intonează orfice imnuri pentru
Veşnică resemnare, Orfeu printre
Voi trăieşte, orfan şi gol, asemeni
Vouă, dar plin de seva pământului...

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua odă a lui Lactaniu pentru iubita sa

O!
Zei!
Înduraţi-vă şi daţi-mi iarăşi
Puterea de-a scoate un sunet din flaut.
De câteva zile iubesc iar şi-s domic
Să-mi fac cunoscut tuturora secretul.

Vreau toţi să ia parte la marea mea taină,
Nici unul străin de ospăţ să rămâie.
Vecin sau duşman, călător sau prieten
Să freamăte toţi când s-apropie ora.

Priviti-o şi voi!
Nu-i aşa că-i frumoasă?
Că trupul ei zvelt e uşor ca o coardă,
Că-n buze zdrobiţi, nu-i aşa,
Curg întruna
Ciorchini nevăzuţi plini cu must şi cu sânge.

Doi miei nou născuţi i se joacă pe umeri
Şi doi porumbei de pe piept stau să-i zboare.
Cu ciocul întins ciugulesc din cămaşă
Privirile mele - grăunţe senzuale.

Ca
Procris, cea veşnic ucisă de soare.
De câte ori ochii spre cer şi-i înalţă
Ţi-e teamă să nu
se prefacă în rouă,
Aâît de suavă şi gingaşă este.

Ah!
Cum vă deplâng că voi nu-i puteţi strânge
Ca mine, cu palmele leneşe, sânii.
Că umerii ei nu-i puteţi, ca şi mine,
Desface uşor de sub acul mantilei.

Ah!
Cum vă deplâng că voi n-aveţi prilejul
Să ştiţi gustul buzelor ei parfumate,
Să beţi ca şi mine sărutul ei aprig
Şi-n joc să-i cunoaşteţi dulceaţa făpturii.

Sau mai ales noaptea, când ceaţa se lasă
Şi pântecul ei nu vedeţi cum se-ndoaie.
O!
Zei,
Daţi-mi numai atâta putere
Această-ndoire s-o cânt, nu mai multă.

De-aţi şti cât de netedă-i ea n-aţi mai râde,
De-aţi şti cum alunecă palma când trece
Pe şoldul ei alb n-aţi mai sta la-ndoială
Să-ntindeţi pe lira mea struna dorită.

Dar voi staţi!
Şi singur alerg prin dumbravă
Şi nimeni n-ascultă sărmanul meu cântec.
Nici ea măcar, ea pentru care de-o vreme
Nici masă nu am, nici culcuş, nici odihnă.

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pas înainte

Şi iar dă vuiet viaţa-mi, din străfund,
de parc-ar curge-n maluri mai lărgite.
Şi lucrurile, tot mai înrudite,
imaginile mai pătrunse-mi sunt.
Mai intim sunt cu tot ce nu-i cuvânt:
şi simţurile-ajung chiar să-mi pătrundă
ca păsările-n vântul din stejar,
şi-n luciul frânt al iazului cel clar,
simţirea mea cu peştii se cufundă.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

S-auzi un graur cântând
E sau ceva nespus de sfânt,
Sau – doar banal.

Şi nu-i de vină pasărea;
La fel ea cântă pentru ea
Sau pentru mulţi.

Urechea înveşmântă
Tot ceea ce ascultă
În sur sau alb.

De-i cântecul plin de mister
Sau fără de fior în el,
Decidem noi.

"Melodia e-n copac"-
Zicea un sceptic. Cum să fac?
"Ba nu! E-n noi!"

poezie celebră de Emily Dickinson din Almanah "Convorbiri literare", traducere de Brânduşa Popescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot

Pentru tine nu–i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să fiu struna aceea
Încordată dar blândă,
Dintr-o harfă ce mângâie norii,
Ce stau gata să toarne
Ploaia târzie peste pământu-nsetat.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot s-ating obrazul curat
Al cerului tău,
Că atingerea mea
Îti va aprinde toate stelele,
Una câte una,
În noaptea ta grea...
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să-ţi mai văd o dată chipul,
Să-ţi mai mângâi o dată pleoapele obosite
Cu degete aspre de tot lutul din mine,
Că pot să-ţi mai şoptesc,
Cu glasul meu omenesc: Te iubesc!
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT,
Până când sunetul Şofarului
Va zgudui Înaltul,
Şi-atunci, ceea ce-a fost
Prea puţin,
Sau prea mult,
Va fi TOT.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (iulie 2011, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul V

Muşchi al florii, molcom anemona
o deschizi spre zorile câmpiei,
până când în cupa-i, polifona
zare-a bolţii largi se varsă gliei.

Muşchi în muta stea a florii, coardă
a fecundităţii infinite;
când atât preaplin mi te dezmiardă
semnele de-amurg şi mai smerite

nu mai izbutesc să-ţi încovoaie
marginea petalelor răsfrânte!
Legea câtor lumi puteri îndoaie?

Noi trăim mai mult, atotstăpânitori –
Însă-n care dintre vieţile înfrânte
fi-vom în sfârşit deschişi şi primitori?...

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu socoţi că-i blasfemie ruga mea

Tu nu socoţi că-i blasfemie ruga mea:
parcă în cărţi bătrâne frunzăresc,
să văd cu tine cât de mult mă înrudesc.

Vreau dragoste să-ţi dau. Din care-ai vrea...

Oare pe-un tată îl iubeşti? Nu pleci, cum ai plecat
şi tu de lângă mine: aspru-ntunecat,
de lângă mâinile-i stinghere, goale?
Nu culci cuvântu-i ofilit şi moale,
în cărţi bătrâne, rareori citite?
Nu-i oare inima-i un stăvilar
Ce-l laşi şi curgi spre bine şi amar?
Nu-i tatăl, pentru noi, ce-a fost odat'?
ani ce-au trecut, străini de cei ce sunt,
gest învechit şi demodat veşmânt,
mâini veştede şi păr decolorat?
Şi chiar de-a fost erou pe vremea sa,
e frunza ce, când creştem, va cădea.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea

Mâinile de mi le ridic, iubito, auzi tu,
auzi, cum foşneşte tăcerea...
Dar spune-mi,
pentru cei singuratici, orice mişcare,
chiar de-i numai o şoaptă, nu-i oare
prinsă de toate lucrurile mărunte,
care, în juru-le, parcă la pândă stau ca s-asculte?
Auzi tu, iubito, cum pleoapele-alene le-nchid,
şi chiar ş-acesta-i un foşnet,
plutind uşor pân-la tine.
Auzi tu, iubito, cum încet, din nou le deschid...
... dar de ce, de ce nu eşti lângă mine?

Cea mai ne-nsemnată dintre mişcările mele,
în mătasea tăcerii, pecetea şi-o lasă;
şi-n năframa-atinsă a zării, în depărtare,
cea mai plăpândă-nfiorare îşi înscrie urma neştearsă.
Răsuflarea mea ca un leagăn
înalţă stelele şi-apoi lin coboară.
Miresmele ce-n juru-mi plutesc
buzele ca un văl mi le-ating,
răcorindu-le ca un izvor,
iar în catifelarea-albastr-a -nnoptării
zăresc cum fâlfâie-uşor
mâini străvezii de îngeri, departe, departe.
Şi numai pe tine, cea care-ţi ai sălaşul
în adâncul adâncului gândului meu, n-am parte
să te aflu în juru-mi.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărţii întâi, traducere de Rodica-Maria Oardă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul III

Tot poate zeul. Dar am întrebat
cum te strecori prin corzi de liră
tu, cuget dezbinat? Răscruci se-nşiră
şi-n inimi, temple, zeul n-a durat.

Un cântec învăţat nu-i râvnă dreaptă
nici dibuiri, nici sârg greu răsplătit;
fiinţa noastră-i cântecul rostit
ce lesne-i pentru zei. Dar când îndreaptă

pământ şi stele zeii către noi?
Iubirea, tinere, nu e fiinţă
chiar vorbe de rosteşti cu glas şuvoi.

Învaţă cântecul să-l uiţi de nefiinţă.
Alt suflu-i cântul; iar în jur, părere,
nimic... Zeiescul suflu; adiere.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!