Sonetul XIX

Lumea-şi preschimbă-n zbor firea-n
noi chipuri ca norii,
dar creşte desăvârşirea-n
vechi albii, cresc zorii.

Peste calea ce clatină zarea
dezlegat se resfiră
largă, întâia cântare
zeiesc glas de liră.

Nu-i dumirită durerea,
nu-i bucheră iubirea!...
Când ne goneşte în moarte

nu ne dăruie ştirea.
Doar cântecul dă izbăvirea:
sărbătorescul să ne poarte!

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul VII

Preaslăvirea, aceasta-i! Un glas slăvitor
ivit, precum metalul pur din zgura
tăcerii. Inima lui e un teasc trecător:
vin omenesc, din veci, băutură.

Nicicând nu dă greş, în pulberi grăind,
învolburat de pilda zeiească.
Dar se preschimbă-n vie, struguri mustind,
în freamăt al zilei miez să-i pârguiască.

Nici de leşuri regeşti nu-i dezminţită
slăvirea aceasta care nu minte,
nici de zei nicicând nu-i umbrită.

Nu-i solie-n pierdută zăbavă,
ce dăruie veghe pe scări de morminte,
morţilor, cupe cu poame de slavă.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul III

Tot poate zeul. Dar am întrebat
cum te strecori prin corzi de liră
tu, cuget dezbinat? Răscruci se-nşiră
şi-n inimi, temple, zeul n-a durat.

Un cântec învăţat nu-i râvnă dreaptă
nici dibuiri, nici sârg greu răsplătit;
fiinţa noastră-i cântecul rostit
ce lesne-i pentru zei. Dar când îndreaptă

pământ şi stele zeii către noi?
Iubirea, tinere, nu e fiinţă
chiar vorbe de rosteşti cu glas şuvoi.

Învaţă cântecul să-l uiţi de nefiinţă.
Alt suflu-i cântul; iar în jur, părere,
nimic... Zeiescul suflu; adiere.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXII

Cu noi viaţa-şi mâne
imboldul, dar clipa
măsoară şi pripa
şi-n veci ce rămâne.

Ce trece-n neştire
curând irosit,
nu e plăsmuit
spre sfânta rodire.

Tineri, cutezanţa
nu-i izbânda plină
în zbor să vă poarte.

Cumpănă-i speranţa,
beznă şi lumină,
şi floare şi carte.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apolo timpuriu

Precum o dimineaţă, în plină primăvară
deja, prin ramul încă desfrunzit privirea
şi-o trece uneori: aşa, pe faţa-i clară
nu e nimic s-oprească strălucirea

tuturor poeziilor, aproape să ne-omoare;
căci încă nicio umbră văzul nu-i umbreşte,
prea rece-i pentru lauri a tâmplelor răcoare,
iar din sprâncene, mai târziu va creşte

a trandafirilor grădină avântată,
din care foi căzând, rătăcitoare,
vor trece peste gura-i tremurată

ce încă tace, neuzată, tresărind,
doar cu al ei surâs ceva sorbind,
parcă i s-ar turna a lui Cântare.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul V

Nu-i faceţi soclu! Deie trandafirul
prinosul lui de floare, an cu an...
Orfeu e – în veci preschimb, şi chiar zefirul
îl ştie-în fel şi chip. Ar fi în van

să-i dăm alt nume: -i pentru totdeauna
Orfeu, plecând, venind, cântând cu zorii.
Nu e de-ajuns s-auzi de-i sună struna
mai mult cât dăinueşte cupa florii?

O, de-aţi pricepe!... Trebuie să piară
chiar de se teme când se iroseşte,
în vreme ce prin grai el depăşeşte

orice. Se-înalţă, ne-nsoţit să moară...
Zăbrele nu cunoaşte lira; silnic Firea
nu-i îngenunche-n zbor desăvârşirea.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul II

Precum măiestrului o foaie-aproape
chip drept îl prinde-n zbor, întâmplătoare,
ades cuprinde-oglinda,-n sfinte pleoape
prelins, surâsul singur al fecioarei

când zorile le-încearcă-însingurată,
ori sfeşnicul când rob sclipiri aşterne;
apoi în chipuri vii, întârziată,
răsfrânta umbră doar în suflu cerne...

În stins jăratic pier prelung mijite,
bir înnegritelor cămine,
privirile vieţii, irosite...

Ce pierde ţărna, poate spune cine?
Doar cel ce peste stăvili preaslăveşte
şi inima, cântându-şi, o-împlineşte.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum şi ele femei au ajuns

Acum şi ele femei au ajuns.
Copii şi visuri multe au pierdut,
şi copii au născut,
şi copii au născut,
şi ele ştiu: pe-acest prag tăcut,
încărunţi-vom toate-n chin şi-n plâns.

Tot ce-i al lor încape în casă.
Numai când Ave Maria mai bate,
are-n inima lor o-nsemnătate,
şi-ncep obosite, la poartă să iasă.

Şi când drumurile cresc şi tot cresc,
şi suflă vântul Campagnei pustii,
de zâmbetul cel vechi îşi amintesc,
ca de străvechi melodii...

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XIV

Priveşte floarea, ţărnei credincioasă:
destin îi dăruim o clipă, doar atât!
Dar cine-o ştie, veştedă, că-i pasă:
a noastră-i jalea ei, demult am hotărât!

Orice vrea să plutească! Cu paşi grei
noi peste tot călcăm greoi, mai apăsat;
şi dăscălim cu necuprins temei
copilării ce pururi s-au păstrat.

Un cuget de-ar dormi somn adâncit
cu Firea-n preajmă – o, cât de uşor –
din geamănul străfund spre zori venind

ori poate-ar rămâne-n răsad, preaslăvit
de flori, pocăitul, fiind doar al lor
cu surori şi cu fraţi, peste câmp adiind.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg în Skania

Parcul e sus. Ca dintr-un foişor,
din umbra lui acuma mă cobor
şi ies în şes şi în amurg şi-n vânt,
acelaşi vânt pe care-l simt şi norii,
apele limpezi şi aripa morii
ce-n zarea cerului se învârteşte.
Acuma sunt şi eu un lucru-n mâna lui,
din toate-aceste ceruri cel mai mărunt. – Priveşte:

Acesta e un singur cer?
O limpede, albastră nesfârşire
pe care-aleargă nouri străvezii,
şi-ngrămădiri de alb din când în când,
şi-n zare tonu-acela cenuşiu, subţire,
pe fondul roz al serii ondulând,
şi peste toate calma strălucire
a soarelui care apune.

Stranie alcătuire
în sine zbuciumată şi sprijinită-n sine,
cu aripi uriaşe şi chipuri şi cortine,
şi munţi în faţa celor dintâi stele,
şi-o poartă-n depărtări adânci,
pe unde doar păsările dacă pot pătrunde...

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i loc...

Un orb destin ne-a frânt câte-o aripă,
Dar tu m-ai prins în braţe, cu ultime puteri;
Eu am uitat durerea pentru-o clipă,
Mi-ai alungat cu ochii, toţi norii efeneri!

Noi împreună, avem două aripi;
Suficiente pentr-un singur zbor,
Departe de urgie şi de patimi,
Un pescăruş, pe mare, călător.

Pe pământ nu-i loc de iubirea noastră?
În cerul blând e spaţiu infinit;
Vom învinge nemărginirea-albastră,
Şi-om deveni doar unul, la zenit!

De suntem condamnaţi la despărţire,
Un zbor ne va salva de nenoroc,
Noi nu putem trăi fără iubire,
Ne vom iubi în cer, aici nu-i loc!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XVIII

Dansatoare, tu strămutare
a tot ce sortit e să piară, ofrandă;
vârtej, cel din urmă pom, creşti din mişcare,
domneşti peste vreme, zbor prins în ghirlandă!

N-a înflorit peste freamăt, deodată,
peste vârfu-i, tăcerea? Deasupra, nu-l învăluiai?
Sus, nu soare era, nici vară, ci nemăsurata
arşiţă pe care-n nepreget o desfăşurai...

Doar roade purta, roade, copacul, extazul.
Nu-i oare molcomă roadă: ulciorul
vărgat, pârg deplin, dar mai pârguit nu e vasul?

Că-n limpezi icoane păstrează tiparul
pe care bezna sprâncenelor tale, fiorul,
pânze desprinse, sucind scrise tot harul?

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi trăiesc viaţa în inele ce cresc

Îmi trăiesc viaţa în inele ce cresc,
ce peste lucruri se întind.
Ultimul cerc nu îl mai împlinesc,
dar vreau să îl sporesc.

Rotesc în jurul lui Dumnezeu, în jurul vechiului turn,
rotesc de milenii, îmi pare;
şi nu ştiu încă: Sunt o furtună, sunt un şoim
sau doar un cântec mare.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (20 septembrie 1899, Berlin-Schmargendorf), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fraţi în sud, am mulţi şi în sutane

Am fraţi în sud, am mulţi şi în sutane,
în mânăstiri în care laur creşte.
Ştiu, ei zugrăvesc madone omeneşte,
visez adesea despre tineri tiziani,
prin care domnul în văpăi goneşte.

Dar când am gândurile-n sinea mea plecate,
e sumbru domnul meu, o-mpletitură
de rădăcini, fără de zgomot bând.
Atâta ştiu, că dintr-a lui căldură
eu mă înalţ, căci ramurile-mi toate

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi de toamnă

Doamne: e vremea. Vara a fost mare.
Coboară-ţi umbra peste ornice solare,
şi pe ogoare lasă vântu-n voie.

Pline tu cere ultimelor fructe să devie;
doar două zile mai de sud le dăruieşte,
dă-le îndemn spre împlinire şi goneşte
în vinul greu dulceaţa cea târzie.

Cine acum nu are casă nu-şi mai face,
cine e singur, multă vreme o să fie,
el va veghea, citi şi lungi scrisori va scrie,
şi pe alei, încolo şi încoace,
neliniştit va rătăci, când frunze-adie.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poezia austriacă modernă (1970), traducere de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecine dumnezeu, de uneori

Vecine dumnezeu, de uneori
te tulbur, în nopţi lungi, cu-a mea bătaie
e că-ţi aud suflarea rareori
şi ştiu că tu eşti singur în odaie.
Şi când îţi trebuie ceva, nu-i nimeni,
când dibuieşti, nu îţi dă nimenea să bei:
ascult mereu. Fă un mic semn de vrei.
Sunt lângă tine.

Doar un perete-ngust e-ntre noi doi,
întâmplător, şi altfel poate fi:
un strigăt doar al unuia din noi,
şi el s-ar prăbuşi,
fără de zgomot, mut.

Din ale tale chipuri e făcut.

Şi chipurile-ţi stau ca nume-n faţă.
Şi dacă scapără lumina-n mine,
cu care-adâncul meu te regăseşte,
pe cadre, strălucind, se risipeşte.

Şi simţurile-mi care iute-ngheaţă
sunt fără ţară şi s-au rupt de tine.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul VIII

Doar pe-al slăvii tărâm înaintează
nimfa celui izvor din jale adâncă;
asupra căderilor noastre veghează,
chip de cleştar lâng-aidoma stâncă

îndătinată cu porţi şi altare.
Iată, pe umerii muţi palid mijeşte
zarea; cea mai nevârstnică pare
printre surori – simţirea o-ntinereşte...

Martor e dorul; bucuria cunoaşte;
ucenică-i doar jalea; mâinile-i caste
în nopţi lungi înşiră străbune năpaste.

Dar pieziş, când stângace renaşte,
dintr-al stelelor glas nalţă vioară
spre bolţi; dar suflarea ei nu le-nfioară.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea e singura cale de a deveni noi înşine.

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce tânăr sunt. M-aş dărui cu-nfiorare

Ce tânăr sunt. M-aş dărui cu-nfiorare
oricărui zvon ce calea mi-o aţine;
supus, în blânda vântului strânsoare,
precum în parcuri plante suitoare,
vrea doru-mi vrejurile să-şi anine.

Şi-oricărei arme pieptu-mi dezgolesc,
atât cât simt că pieptul se lărgeşte.
Căci este timp de drum să mă gătesc,
când din răcoarea-acestor maluri,
ziua în ţări fără de ţărmuri mă goneşte.

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, vecine Dumnezeu...

Tu, vecine Dumnezeu, când uneori
în noaptea lungă eu de tulbur cu a mea bătaie
e că-ţi aud răsuflu-ţi rareori
şi ştiu: Eşti singur în odaie.
Când îţi doreşti ceva, nu-i nimeni pentru tine
să-ntindă un pahar să bei:
Ascult mereu. Dăm doar un singur semn.
Îţi sunt aproape.

Doar un perete-ngust, întâmplător, ce ne desparte
e între noi; căci s-ar putea să fie:
Chemarea gurii tale, alei mele, de departe -
şi el se prăbuşeşte făr' să ştie
lipsit de zgomot, mut.

E construit din ale tale chipuri.

Tablourile tale îţi stau ca nume-n seamă.
Şi când luminile odată mă cunosc
eu, în adâncul meu, te recunosc,
ca strălucire risipită pe o ramă.

Şi simţurile mele-n grabă amorţite
Sunt fără ţară şi de tine despărţite.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, vecine Dumnezeu

Tu, vecine Dumnezeu, când uneori
în noaptea lungă eu de tulbur cu a mea bătaie
e că-ţi aud răsuflu-ţi rareori
şi ştiu: Eşti singur în odaie.
Când îţi doreşti ceva, nu-i nimeni pentru tine
să-ntindă un pahar să bei:
Ascult mereu. Dă-mi doar un singur semn.
Îţi sunt aproape.

Doar un perete-ngust, întâmplător, ce ne desparte
e între noi; căci s-ar putea să fie:
Chemarea gurii tale, alei mele, de departe -
şi el se prăbuşeşte făr' să ştie,
lipsit de zgomot, mut.

E construit din ale tale chipuri.

Tablourile tale îţi stau ca nume-n seamă.
Şi când luminile odată mă cunosc
eu, în adâncul meu, te recunosc,
ca strălucire risipită pe o ramă.

Şi simţurile mele-n grabă amorţite
Sunt fără ţară şi de tine despărţite.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!