A cincea elegie
Dedicată doamnei Hertha Koenig
Spune-mi, însă, cine sunt ei, călătorii aceștia puțin mai
trecători ca noi înșine, pe care-mboldindu-i din vreme
îi stoarce, de dragul cui, ah! al cui
o mereu neostoită voință? Ci, iată îi stoarce,
îi încovoaie, îi răsucește și-i amețește,
îi aruncă și-i prinde din nou, ca printr-un aer
dat cu ulei, mai neted, prin care se lasă iar
jos, pe covorul subțiat, ros de
veșnica lor săritură, pe covorul acesta
pierdut în univers.
Lipit ca un plasture, parcă cerul
de mahala ar fi durut pământul. Și abia căzuți
în picioare, aici, iată-i: literă mare a prezenței... îndată bărbații
cei mai puternici sunt rostogoliți din nou, în glumă, gest
mereu repetat, ca al lui August cel Tare la masă
cu farfuria de cositor.
Ah, și-mprejurul acestui
centru, trandafirul vederii:
înflorește și se scutură. În jurul acestui
șteamp, pistil, atins de propriul său
polen lucitor, fecundat, ca să devină
iarăși rod al nemulțumirii, nicicând
conștientă de sine, sclipind din cea mai subțire
pojghiță a unei nemulțumiri ce zâmbește ușor prefăcut.
Iată: bătrânul halterofil, ofilit,
zbârcit, care-acum bate doar toba,
chircit în pielea sa uriașă, parcă-nainte
ar fi conținut doi oameni, și unul
zace acum în cimitir, iar el i-a supraviețuit,
surd și câteodată puțin cam
tulbure,-n pielea lui văduvită.
Însă cel tânăr, bărbatul, ca și când ar fi copilul unei cefe
și-al unei călugărițe: țeapăn și bine umplut
cu mușchi și candoare.
O, voi,
pe care cândva o suferință, de copil încă,
v-a primit, ca jucărie, într-una din
lungile ei convalescențe...
Tu, cel care căzând
cum numai fructele, necopt,
zilnic de-o sută de ori se desprinse din arborele
mișcării urzite-mpreună (care, mai iute ca apa, în câteva
clipe trece-n primăvară, vară și toamnă)
te desprinzi și te turtești pe mormânt:
uneori, într-o frântură de pauză, parcă
ți se-nfiripă un chip de iubire spre mama ta,
ea rareori mângâind; dar ți se pierde în trup, pe umăr,
se irosește, timid, abia conturată... Și iarăși
pocnește din palme bărbatul, pentru țâșnire, și înainte
ca vreo durere să ți se limpezească în dreptul inimii
mereu galopante, arsura din tălpi a și întrecut-o
pe ea, obârșia sa, cu câteva lacrimi trupești
grabnic stârnite sub pleoapele tale.
Și totuși, orbește,
surâsul...
Îngere! Ia-o, culege-o, iarba de leac cu floare măruntă.
Adu o vază, păstreaz-o! Așaz-o printre bucuriile
nouă încă închise; în gingașă urnă
slăvește-o cu inscripție-nflorit avântată: «Subrisio saltat».
Apoi tu încântătoare,
tu, cea ocolită-n tăcere de bucuriile cele mai
fermecătoare. Poate că
franjurii tăi sunt fericiți pentru tine
ori poate pe sânii tăi
tineri și tari mătasea verde metalică
se simte răsfățată nespus, nelipsindu-i nimica.
Tu,
pe toate jucătoarele balanțe ale echilibrului
mereu altfel așezată fructă de piață a nepăsării,
vizibilă sub umeri.
Unde, ah! unde e locul îl port în inimă
unde încă nici vorbă să poată, unde încă se desprindeau
unul de altul, ca animalele care se-ncalecă
nu pe deplin împerecheate;
unde greutățile trag încă greu;
unde se clatină încă
pe vergele zadarnic rotite
farfuriile...
Și deodată-n acest trudnic Niciunde, deodată
indicibilul loc, unde Preapuținul pur
se transformă de neînțeles trece brusc în
Preamultul golit.
Unde socoteala multiplă
se rezolvă fără de cifre.
Piețe, ah! piață-n Paris, nemărginită scenă
unde modista, Madame Lamort,
împletește și răsucește neodihnitele drumuri ale pământului,
infinitele panglici, făcând din ele
noi funde, cocarde, flori, bentițe, fructe-artificiale toate
în false culori pentru ieftinele
pălării de iarnă ale destinului.
.........................................................
Îngere: ar fi un loc, pe care nu-l știm, și-acolo,
pe covor indicibil, amanții, care-aici n-ajung niciodată
la deplină pricepere, își arată temerarele lor
înalte figuri ale-avântului inimii,
turnurile lor din plăcere, scările
lor care de mult, acolo unde nicicând n-a fost sol,
se sprijină numai una pe alta, vibrând și pot
în fața spectatorilor din jur, sumedenia de morți fără grai:
Oare-și aruncă aceștia ultimele, mereu agonisite,
mereu ascunse, necunoscute de noi, veșnic
prețioasele monede ale norocului, la picioarele
perechii ce-n sfârșit zâmbește cu adevărat pe alinatul
covor?
poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Ștefan Augustin Doinaș și Virgil Nemoianu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tinerețe
- poezii despre picioare
- poezii despre nemulțumire
- poezii despre inimă
- poezii despre copilărie
- poezii despre bărbați
- poezii despre înălțime
- poezii despre zâmbet
- poezii despre zoologie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Unde...?
Unde se sting iubirile?
Când se șterg cuvintele?
Unde se termină timpul?
În care anotimp le vine rândul?
Unde te voi regăsi, în care zi?
Din calendar, din Galaxii?
Ș-atunci ce voi mai fi?
Ce-mi vei... mai fi?
În care toamnă am să știu?
Că-s mort sau că sunt viu?
Că pământul ce m-acoperă,
Nu-i cerul luminat de stele!
Unde să te mai caut?
Prin ce cuvinte?
Ce unghere?
În ce lume fără Soare?
Cum de te-am pierdut?
Încă de la-nceput?
Când îmi erai doar răsărit,
Și-o viață de-mplinit!
Cum să... te uit?
Sau poate nici nu ai vrut!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre cuvinte
- poezii despre viață
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre stele
- poezii despre moarte
- poezii despre lumină
- poezii despre iubire
- poezii despre calendar
Tatălui meu (care azi ar fi împlinit optzeci de ani)
De acolo sus, de unde ești
Știu că veghezi la mine
Mai știu că încă mă iubești,
Și vrei să-mi fie bine.
Dar oare care-i steaua ta
Din miile de stele?!
Că-n fiecare noapte stau,
Și tot privesc la ele...
Și încă nu m-am dumirit
Dar tare mult aș vrea
Să știu de jos, de unde sunt
Cam, cum arată ea...
Eu cred că-i mare, luminoasă
Ca și inima ta.
C-așa a fost de când te știu
Când mic copil fiind,
Îmi aduceai bomboane-n pungi
Ce le-auzeam foșnind,
Prin buzunarul de la haină
Ce o purtai mereu.
Mi-e tare dor de tine tată
Și tare-mi este greu...
Te-ai dus de tânăr ș-ai lăsat
În urmă doar durere,
Ce n-as fi dat să-mi fii alături
Dar totu-i doar... tăcere...
poezie de Mariana Simionescu (17 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vestimentație, poezii despre tăcere, poezii despre tată sau poezii despre noapte
Tu unde ești?
Tu unde ești în nopțile cu lună?
Pe unde zboară gândul tău mereu rebel?
Am învățat să simt emoțiile-altfel,
Dar niciodată nu vor... împreună.
Tu unde ești în zilele de vară?
Pe unde ochii tăi privesc înlăcrimați?
Eu nu mai știu dacă sunt aștrii vinovați
Sau genele udate-s o povară.
Tu unde ești când zorii se revarsă?
Pe unde pașii tăi adesea rătăcesc?
Eu am uitat să-ți spun că încă te iubesc,
Și am pe-obraz o lacrimă neștearsă.
poezie de Marilena Velicu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre învățătură, poezii despre zile, poezii despre zbor, poezii despre vinovăție, poezii despre ochi sau poezii despre gânduri
Veșnic pierdut
Parcă veșnic pierdut prin ținuturi străine,
Blestemat să tot sper la un veșnic peisaj:
Unde nori colorați îmi cântă despre tine,
Folosindu-ți surâsul pe post de mixaj...
Unde soarele veșnic e alături de lună,
Unde stelele toate dansează-n jurul lor,
Unde natura toată nu te crede nebună
Pentru că te grăbești s-ajungi în viitor...
Unde bezna există doar în basmele lunii,
Unde sufletul lumii nu face pe nebunul,
Unde dragostea ta nu depinde de unii,
Unde dragostea ta depinde doar de Unul...
Unde eu sunt acelea ce îți urmează pașii,
Când pășim împreună pe aceeași cărare!
Unde timpul, nebunu', nu își păstrează așii
Pentru-al nostru final lipsit de apărare...
Unde lumea și pacea se-nțeleg de minune,
Unde nimeni nu știe să trăiască-n trecut,
Unde tu și cu mine trăim totul pe bune,
Unde nici eu nu sunt veșnic pierdut...
poezie de Andrei Ș.L. Evelin din Începuturi (26 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ș.L. Evelin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre suflet, poezii despre sfârșit, poezii despre peisaje, poezii despre pace sau poezii despre nori
Unde ploua invers...
Plouă invers...
sau poate universul
are poziția unui liliac dormind?
Cel puțin imaginile de pe retină
nu mai sunt răsturnate.
Acum retina nu minte
ca mai înainte.
Acum minte altfel...
Îmbrăcăm viața pe dos,
nu uităm de cravată și fard...
și mergem nicăieri
privind în urmă incontinuu
pentru a ajungr toți ca unul,
pentru a ajunge nimeni.
Lumea știe că nu știe
unde e neunde
și emite unde
ca să-l identifice
pentru a-l putea ocoli...
Suntem fericiți
atunci cînd ne uităm pe noi
acolo unde încă nu am ajuns,
acolo unde, dacă vom ajunge,
vom ajunge nefericiți...
poezie de Otilia Biriuc
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre nefericire, poezii despre imagine sau poezii despre fericire

Absenți
Cât... cât să-mi dezgolesc sufletul
Ca să ajung la Cer, sau la tine?
Unde... unde am greșit sau cine...
Cine-a sortit soarta, numele nostru?
Cât... cât putem trăi... doar pentru...
A nu muri, doar pentru câteva clipe
În care cerul ne era și martor și...
Adăpost într-o margine de galaxie?
Câte, câte-am pierdut, câte cuvinte
Am prefăcut în tăceri și în lacrimi,
Câte păcate ale altora putem plăti
Într-o singură viață, singură clipă?
Unde, pe unde să ne mai căutam
În care unghere... suntem rătăciți,
Cine ne-a dăruit dăruirea din Noi,
Cine ne-a scris scrierea-n grabă?
Unde... unde ne așteaptă sfârșitul,
Când va bate ultimul gong de final,
Vom reuși să fim prezenți sau...
Sau ne va trece soarta... absenți?
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plată, poezii despre greșeli sau poezii despre cadouri

Un poem de azi, de ieri, de mâine
Încă o dată să trec
prin anotimpul
epidemiilor, al copacilor înfloriți
secerați de ninsoare la sfâșit de aprilie,
al atacurilor de panică
de la sfârșitul zilelor, al momentelor
când
știu dinainte ce gest o să faci, ce replică o să-mi dai
pentru că sunt ale mele, ale tale,
ale noastre, amestecate-ntr-o
confuzie
psihedelica,
încă un knock-ut, încă
o dată puterea de a ierta
ce nu credeam că voi ierta,
eu, care-s o necredincioasă,
totuși tânjesc
la un fel de iluminare spirituală, la zen-ul suprem,
ca yoghinii, pielea deja palidă,
lipită de os, doar lipsa
unui canal de comunicare, lipsa unei surse
la care să mă pot conecta fără să mă pufnească râsul,
când în cele din urmă toate par infantilități,
felul nostru stupid
de a ne lăsa drenați
de vampiri energetici,
din start, fără să ne dăm nicio șansă,
încă o dată
să merg
prin iarba care îi părea neconceput de verde soră-mii
prin lentila ochelarilor,
după ani și ani de miopie,
să-mi alint pielea
cu câteva băi de soare,
aici, între dealurile acoperite
de km de viță-de-vie,
unde aș putea să mă prăbușesc oricând
și să nu mai știe
nimeni de mine.
poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre yoga, poezii despre verde, poezii despre vampiri, poezii despre trecut sau poezii despre râs
Acolo
Undeva departe, unde-i veșnic soare,
Unde vânt nu bate, doar o sfântă boare,
Unde în izvoare curge numai miere,
Unde frunza-i verde și nicicând nu piere,
Unde blând răsună cântece o mie,
Unde-i voie bună, joc și poezie,
Unde ochiul vede numai frumusețe,
Unde dezmierdarea-i plină de tandrețe,
Unde noi miresme nasul ți-l îmbată,
Unde marea este cu azur pictată,
Unde orice suflet se înnobilează,
Unde simți cum vesel inima vibrează,
Unde-i fericire și-un puhoi de bine,
Acolo, iubito, vreau să vii cu mine.
poezie de Octavian Cocoș (8 iunie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre poezie, poezii despre pictură sau poezii despre nas
Unde cad anii când se duc?
Unde cad anii când se duc, în noi, în cer sau în pământ?
Am început sămi frământ visele sub scara ce urcă spre cer.
Poate vor fi șifonate.
Poate vor ieși din chenar, dar cu siguranță îmi vor umple gândurile.
Mari și năstrușnice.
Fără să le poată muta cineva de sus în jos, de la est la vest.
Nu știu unde se duc când toate rămân departe, așa cum sunt, până ziua întâlnește moartea.
Cine stie?
Simt ceva! Parcă este adierea unei mâini peste genele care sau contopit pentru o secundă în amfiteatrul gândurilor.
Teribilă treabă cu anii. Cu gândurile. Cu visele...
Și totuși, unde cad anii când se duc, în noi, în cer sau în pământ?
poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre visare, poezii despre secunde sau poezii despre mâini
Crâmpeie de febră
Până unde înțelegem?
Până unde mărginim?
Până unde iertăm?
Până unde iubim?
Unde sunt lanțurile ce-odată primite
Podoabe ni s-au părut,
Unde sunt revoltele ce odată deșteptate
Peste noi au căzut?
Aparținem acestei epuizabile întâmplări
Acestor cinice fobii,
Acestui labirint de spaime și profeții...
Acestei memorii, capitonate cu trădari,
Care cu fiecare gest ne rănește,
Acestui pas rezemat într-un haos lucid
Pe care nici unul dintre noi nu-l pornește...
"A fi sau a nu fi" rămâne
Convalescent răspuns zădărniciei,
Când totul ni se dă pe datorie
Iar viața nu-i de cât o cacialma - a veșniciei...
poezie de Virginia Radu Gavrilă (1985)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre însănătoșire, poezii despre spaimă, poezii despre revoltă, poezii despre iertare sau poezii despre amintiri
Suflet în spațiu
Aici sunt, aici, eu ce-am fost smuls,
și mă clatin.
Oare cutez? Mă arunc?
Mulți au fost cei destoinici
acolo unde zoream. Dar acum
unde și cei mai mici stăpânesc până la capăt,
muți înaintea lucrării măiastre :
Oare cutez? Mă arunc?
E drept c-am îndurat nopți, din stânjenitul meu
trup; da, prieteni făcusem
din el, pământeanul, și nemărginirea;
se revărsa,
suspinând, inima-i ce-o înălțăm
fără podoabe.
Dar acum, cui să arăt
că eu sunt doar suflet? Pe cine
uimește?
Deodată să fiu cel veșnic,
să nu mai fiu supus contradicției, să nu mai fiu
cel ce alină; să nu mai fiu părtaș decât
cu cerul.
Cu greu încă tainic;
căci între toate deschisele
taine, una
înfricoșată.
O, cum se-ntrepătrund îmbrățișările mari. Care
o să mă prindă, care o să mă dea mai departe,
pe mine cel ce stângaci
îmbrățișează?
Sau am uitat și-s in stare?
Uitat-am zbuciumul istovitor
al celor greu iubitori? Uimit
m-arunc spre înalt și-s în stare?
poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârșite, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet, poezii despre stângaci, poezii despre prietenie, poezii despre frică sau poezii despre contradicții

Nu mai vreau
Nu mai vreau din viața asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Și nu știu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinților milă, nici versurilor rimă!
Dumnezeilor absenți nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!
Nu mai cer nopților somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ți mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!
Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas și nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!
Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici pași rătăciți în lume fără Tine,
Când te caut în nu știu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!
Nu mai vreau așteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn sau poezii despre versuri
Marea Apă Gri
S-au întâlnit doi oameni, s-au întâlnit doi oameni
Care poate nu se vor mai întâlni niciodată
Două firișoare de nisip, două fire de iarbă,
Două ițe trecute prin aceeași spată
Lângă Marea Apă Gri.
Două mâini s-au strâns, două inimi s-au atins;
Iar noi, adunați aici în această seară
Nu vom uita, poate nu vom uita,
Unde ne-am întâlnit toți trei ultima oară
Dincolo de Marea Apă Gri.
Două pahare pline, două pipe cu tutun
"Înălțăm pentru norocul nostru, frate, cupa!"
Și, după ce ciocnim, noi bem
Urându-ne voiaj bun și vânt din pupa
Pentru a traversa Marea Apă Gri.
Trei oameni au plecat, unul a rămas pe mare,
Păcatele lui și-ale noastre-s acum cu el,
Dumnezeu să-i odihnească sufletul!
Cinci oceane și-l revendică-n salinul lor castel.
O, Doamne! A Ta-i Marea Apă Gri!
Dar eu sunt încă viu, și tu ești încă viu,
Și destinul ne-a aruncat aici pe amândoi
Tovarăși adevărați, dar odinioară... am fost trei,
Iar unul nu mai este azi cu noi
Lângă Marea Apă Gri.
Un spațiu pentru respirat, un pat pentru odihnă,
Lumini blânde, potir plin de dus la buze;
Apoi, iarăși și iarăși,
Fără griji și fără călăuze
Pornim pe Marea Apă Gri.
S-au întâlnit doar doi acolo unde se-ntâlneau trei
Cu înjurături și râsete răsunătoare;
Și trece, trece Ziua noastră,
Urmată apoi de Noaptea mare
Dar, oh, oh, Marea Apă Gri.
poezie de Edwin James Brady, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fumat, poezii despre seară, poezii despre religie, poezii despre odihnă, poezii despre ocean sau poezii despre noroc
Cine sunt eu
Eu sunt ce sunt și scriu mereu,
Îndrăgostită-ntruna de himere.
Sunt o culoare-n curcubeu
Sau steaua ce se stinge in durere.
Sunt șoapta-nlăcrimată-a unui val,
Ce antice epave pe dedesubt ascunde,
Și chiar suspinul inecaților aduși la mal,
De liniștea periculoasă-a unei unde.
Eu sunt un drum către mistere,
Sunt fulgul mic de nea topit în gene,
Sunt viața născuta din durere,
Și încă sunt stăpana visurilor mele.
Mai sunt ceva ce încă voi nu știți,
Sunt susurul de apă ce curge liniștit,
Sunt spaima acelora mereu mințiți,
Acelora ce plâng și nu mai vor nimic.
Eu sunt...
poezie de Florentina Crăciun Fabyola (ianuarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre durere, poezii despre curcubeu sau poezii despre antichitate
Mâna ce mă alintă
Trăiesc într-un loc unde nici eu nu mă cunosc,
unde m-ar putea prinde un rost
pe care îl urmăresc
dinainte ca mama să mă împingă
spre plânsul sau râsul lumescului meu,
niciodată câștigat, avanpost.
De acolo fantastice animale vin
să deșarte spaimele și foamea,
dincolo, tata mă cheamă să subjug visele
ca să încapă în puținul leagăn de fericire
pe care un zeu nevăzut și nicicând cunoscut
mă tot amăgește că îl am și în care atârn,
dar mereu
legăturile și mâna ce mă alintă mă scapă.
De acolo a început joaca
ce tot strecura prin râs izvorul
și așeza sâmburele nimicului la palagă
pentru a fi dus unde odihnește zborul,
la un popas neașteptat, niciunde;
aici vremea - veșnic și neobosit oaspe -
apleacă odihna înspre moarte
și ascunde viața cu grabă
ca să-i dea visului parte.
poezie de Aurel Ștefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Și iată cum părinții Liei trecură dincolo de acea ușă, care se închise în urma lor, lăsând-o pe ea acolo, singură, stingheră, ca o pradă sigură; se simțea ca în gura leului... Spera să nu se apropie nici unul de ea, nici măcar simpatica domnișoară blondă, care o asigurase că-i era încă prietenă, în ciuda celor petrecute. De data asta însă, nu Maria se desprinse de grup, pentru a veni spre ea, ci... Vai, chiar directorul! Iar ea?! Ea ce să facă?! Unde să se ascundă?! Pur și simplu nu avea unde, așa că stătu locului. Traian Simionescu ajunse lângă ea. Se aștepta ca dânsul să-i vorbească pe un ton foarte aspru, dar când colo, auzi cel mai blând glas din lume, adresându-i-se amabil...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre șefi, citate despre vorbire, citate despre păr blond, citate despre prietenie, citate despre gură sau citate despre Maria
Răspuns la o idee
Sunt suficient, sunt mulțumit cu viața?
Totul a fost planificat.
Timpul a stat la picioarele mele?
Toate bătăliile le-am încheiat victorios.
Ce mai aștept să fug la Histria!?
Unde ziduri albe, prăbușite
umbre, chipuri din alte milenii se amestecă
cu cimentul și chirpicul.
Unde picioarele elefanților sunt suporturi din sticlă și lemn
în temple bine măsurate
și-n cotloanele neștiute ale ogorului meu
de unde bine văd
ungherele gândurilor tale ascunse.
Unde toate converg la marea, veșnic mare albastră
iar spotul de lumini își marturisește teama în fascicule.
Unde ideile se învălmășesc în etape, că totul
un tot... zero, unul, zero, unul, unul, zero
ca într-o cartelă matematică, este peren.
numai prieteniile se duc și vin,
și iubirea difuză... în orice ipostază!
poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre matematică, poezii despre victorie, poezii despre război sau poezii despre mulțumire
Au fost acele zile
Era acolo-odinioară o bodegă
Unde ciocneam pahare-n care zâmbea vinul,
Îmi amintesc orele petrecute-n hohote de râs
Și cum, tineri, visam prin fapte mari să ne-împlinim destinul.
Au fost acele zile, dragul meu, pe care le-am iubit
Și pe care le credeam fără sfârșit,
Credeam că vom cânta și vom dansa mereu încă o zi,
Că vom trăi cum vrem cât soarele pe cer va străluci,
Că vom lupta și niciodată lupta n-o vom pierde
Pentru că eram tineri, iar valea-n fața noastră verde.
La, la, la, la
Au fost acele zile, da, într-adevăr, au fost acele zile.
Apoi, în profesii și-n vâltoarea anilor ne-am risipit,
Iar ideile, stele căzătoare, s-au prăbușit din ceruri în genune.
Dacă-am avea norocul să ne vedem iarăși în bodega veche,
Ne-am zâmbi cum ne zâmbeam odată și ne-am spune:
Au fost acele zile, dragul meu, pe care le-am iubit
Și pe care le credeam fără sfârșit,
Credeam că vom cânta și vom dansa mereu încă o zi,
Că vom trăi cum vrem cât soarele pe cer va străluci,
Că vom lupta și niciodată lupta n-o vom pierde
Pentru că eram tineri, iar valea-n fața noastră verde.
La, la, la, la
Au fost acele zile, da, într-adevăr, au fost acele zile.
Chiar în seara asta m-am oprit lângă bodegă,
Dar nimic nu mai era la fel în vechiul separeu
Iar în geam am văzut o reflexie străină,
Oare-acea femeie singură sunt eu?
Au fost acele zile, dragul meu, pe care le-am iubit
Și pe care le credeam fără sfârșit,
Credeam că vom cânta și vom dansa mereu încă o zi,
Că vom trăi cum vrem cât soarele pe cer va străluci,
Că vom lupta și niciodată lupta n-o vom pierde
Pentru că eram tineri, iar valea-n fața noastră verde.
La, la, la, la
Au fost acele zile, da, într-adevăr, au fost acele zile.
Și-apoi, din bodegă s-a auzit un râs familiar,
Și ți-am văzut fața, și te-am auzit chemându-mă pe nume
O, dragul meu, suntem mai bătrâni, dar nu mai înțelepți,
Căci inimile ne-au rămas acolo, deși noi ne-am risipit în lume.
Au fost acele zile, dragul meu, pe care le-am iubit
Și pe care le credeam fără sfârșit,
Credeam că vom cânta și vom dansa mereu încă o zi,
Că vom trăi cum vrem cât soarele pe cer va străluci,
Că vom lupta și niciodată lupta n-o vom pierde
Pentru că eram tineri, iar valea-n fața noastră verde.
La, la, la, la
Au fost acele zile, da, într-adevăr, au fost acele zile.
NB.
Versiunea englezească a cântecului "Those were the days" aparține lui Gene Raskin care a tradus și preluat în limba engleză o romanță rusească, "Dorogoi dlinnoyu" - " Pe lungul drum", compusă de Boris Fomin (19001948), inspirat de versurile poetului Konstantin Podrevsky. Interpretarea lui Mary Hopkin, 1968, producător Paul McCartney, a adus cântecului "Those were the days" locul întâi unu în UK Single Chart. Piesa a mai fos cantata de Dalida, The 5th Dimension Paul Mauriat, Sandy Shaw, Mari Amachi, Nikolay Baskov etc.
https://www. youtube. com/watch? v=y3KEhWTnWvE
poezie de Gene Raskin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre înțelepciune, poezii despre vin sau lecții de engleză
Da, la dumnealui, gândul e fals, dar coronavirus e Adevărat! Cât de naiv și hipnotizat de frica de boală trebuie să fii, ca să nu vezi căci pârlitul de coronavirus e tot un gând?! Acești oameni chiar dacă au recunoscut Adevărul acesta încă nu-i poate elibera pe deplin. Ei încă nu au murit înainte de a muri, iată de ce dau crezare gândului paralizant al fricii: "Ai auzit, mon cher, 1000000 de oameni au murit azi de pandemia inexistentă de coronavirus." Și cumătra frica, îi face să uite că acesta e un gând și în mod naiv și paradoxal ei încep să vadă "acolo" 5 lumi, aici unde nu există niciuna! Doar cei care sunt cu adevărat copți, doar cei care au murit înainte de a muri și a înflorit în ei pe deplin acest Vivekachudamani merită să fie ascultați întru călăuzirea în/ca Libertate. Până ce acest discernământ spiritual ultim, până ce aceasta claritate de netăgăduit a Spiritului, a Libertății Ultime nu a înflorit pe deplin aceștia încă nu sunt copți suficient pentru a-i călăuzi pe alții. Da, ei pot să-i călăuzească până în punctul propriilor lor frici, dar ACEASTA NU ESTE O LIBERTATE ADEVĂRATĂ.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre gânduri, citate despre frică, citate despre adevăr, citate despre libertate, citate despre paradox, citate despre pandemie, citate despre naivitate, citate despre moarte sau citate despre medicină

Copilul uitat
Eu vă invit cu mine pe tărâmul
În care s-a născut copilăria
Acolo unde toate-s încă unul
Și nu-i uitată încă omenia
Moneda lui de schimb este surâsul
Poți cumpăra cu el o fericire
Ce nu îți va dispare dacă plânsul
Apare nechemat în vreo trăire
Va fi chiar și aici vreun nor de ploaie
Dar nu ne vom ascunde sub umbrele
Vom sta cu ochi deschiși pe sub șiroaie
Ca relele din suflet să se spele
Eu vă invit pe un tărâm în care
Iubirea nu-i ascunsă-n interese
Și tot ce poate dincolo ne doare
Aici dispare fără să ne pese
Și chiar dacă vă pare metaforic
Copilul mai există încă-n noi
Vă tot întreabă, oarecum retoric,
De ce mereu l-ascundeți sub nevoi
poezie de Adi Conțu (4 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre schimbare, poezii despre numismatică, poezii despre naștere sau poezii despre metafore