Femeie, tu

În ochii tăi se oglindeşte Soarele,
Pământu-ntreg îţi sărută picioarele,
Tu eşti a poeziilor regină,
Bună şi rea, păgână şi divină!!

În palma ta, lutul devine artă,
În mintea ta, alb şi negru se ceartă;
Doar tu, în pântec, poţi zămisli viaţă,
Doar glasul tău de mamă-i cu dulceaţă!

Inima ta cuprinde Universul,
Frumuseţea ta a inventat versul;
Ştii să dezmierzi, dar şi să dai fiori,
Sub paşii tăi răsar magice flori!

Fără aripi, ai învăţat să zbori,
C-un zâmbet, ştii să alungi negrii nori,
Pâinea se naşte în palmele tale,
Ca o floare, te scuturi de petale!

Cu doar un gest, săvârşeşti o minune
Şi poţi, de la zero, crea o lume,
Femeie tu, izvor de gingăşie,
Iubirea ţi se-nchină numai ţie!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu ai cum

Tu nu ai cum să ştii, nu eşti femeie,
Cum gândul meu te caută frenetic,
Cu inima-ţi incantez numele drag,
Cu ochii te aştept în priviri lungi...

Tu nu ai cum să simţi, ca o femeie,
Durerea visului destrămat în zori,
Răceala aşteptărilor prea dese,
Sau teama că-ntr-o zi, n-o să ajungi...

Tu nu ai cum să plângi, ca o femeie,
Nu doar cu ochii, ci cu toată fiinţa,
Gata-ntr-o clipă să laşi totul baltă
De-ar fi şi să rămâi doar cu iubirea.

Tu nu ştii să iubeşti, ca o femeie,
Fără limite-absurde, la nesfârşit,
Nu ştii să-nmugureşti, să cânţi, să susuri,
Iubirea mai presus ca nemurirea!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O... dragă!

Vrei ca tu să-mi fi gând,
Vrei să-mi fi Universul?
Glasul tău- fie-mi cânt,
Spusul tău- fie-mi versul?

Crezi că-ţi merit avutul
Oh, frumoasă ce eşti?!
Mă accepţi? Îs neştiutul...
Dragă fee, de poveşti!!!

Ai vrea tu să fi floare
Şi din lacrimi să creşti?
De-ţi dau schimb la candoare
Fericiri din poveşti?

Ai puteri să mă rabzi,
Să-ţi fac cuib de petale;
Suflet scări, să nu cazi,
Aur fin să-ţi pun dale?

Zâmbet, pururi să fii,
Fericire eternă;
De nimic să nu ştii...
Vis, real, să ai pernă.

Jur, voi fi-n veci amant,
În extaz doar să zbori!
Vin să bei în diamant,
În castel printre nori.

Şi promit că de-o fi
Ca planeta să moară;
Alt loc- spaţiu de vii-
O să-ţi cumpăr la vară.

Viaţa-mi pun drept garant...
Să nu suferi de iarnă!
Zâmbet cald, epatant,
Pururi, zeii să-ţi cearnă!

Şi Regină să-mi fii!
Eu, ne bunul de... Rege!
Îngeri dă-mi, nu copii!
Vraja ta... să mă lege!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâni?

(CELOR DE PESTE 65 ANI, CARE ÎN MOD SAMAVOLNIC ŞI FĂRĂ DREPT DE APEL, AU FOST CATEGORISIŢI "BĂTRÂNI")

Eşti tânăr, dacă încă ştii să râzi
Şi dacă plânsul lumii te mai doare,
Iubirea, de-o păstrezi în ochii-ţi blânzi
Ori de te face să zâmbeşti, o floare!

Bătrân e cel cu inima-mpietrită,
Trăind doar în remuşcări şi regrete!
Ce nu-şi găseşte locul pe orbită,
N-are iluzii care să-l îmbete!

Bătrân eşti, dacă ai riduri pe suflet,
Iar steaua din privire ţi-a apus;
Din apatie ieşi, numai c-un tunet,
Când vise şi speranţe ţi s-au dus!

Eşti tânăr, când pe lume ai copii,
Când primăvara vine-ntâi în suflet;
Făclia-nţelepciunii, de mai ştii
S-aprimzi şi să asculţi al ploii scâncet!

Să vibrezi la o muzică divină,
Să freamăţi cot la cot cu plopii,
Să poţi să nu tragi a vieţii cortină,
Decât atunci când vei închide ochii!

"Bătrâm" este la fel de relativ,
Cum sunt planurile tale de mâine,
Atâţia sunt bătrâni, fără moriv,
Blazaţi,, leneşi, ce nu-şi câştigă-o pâine!

Unora le e greu şi să existe,
Dar să facă ceva folositor;
În lumea asta-ncearcă să reziste,
Cât au părinţi, tot pe spinarea lir!

Eşti tânăr dacă inima ta bate,
Şi ce ţi-e dat, de ştii să preţuieşti
Dacă iubeşti şi te bucuri de toate,
Bătrân eşti... când te saturi să trăieşti!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepedepsit

Mă mişc, vorbesc, dar ca prin vis,
Căci sufletul mi l-ai ucis;
Trăiesc, dar parcă-s somnambul,
Inima mea-i doar un pendul.

Acum văd totul ca prin ceaţă,
Văd viaţă – a mea nu e viaţă,
Maşină sunt, fără motor,
O apă-s, fără de izvor.

Cerul mi-e lipsit de soare,
Ţărmul meu nu are mare,
Oaza mea-i doar o Morgană,
Eu-s epavă într-o dană.

De ce-ai promis un Paradis
Şi apoi poarta mi-ai închis?
De ce-ai venit, doar ca să pleci,
Pe-ntortocheate, lungi, poteci?

Din suflet nu pot să te-alung,
Cu paşii, nu pot sa te-ajung;
Fără o vorbă, m-ai lăsat,
Ca pe-un copil abandonat.

Dac-ai ştiut de la-nceput,
De ce n-ai spus, cum ai putut –
Că nu mă poţi iubi – şi-atunci,
De ce m-ai luat, ca să m-arunci?

Vinovat că nu m-ai iubit,
Ai cam scăpat nepedepsit;
Dar să ştii, că-ntr-o bună zi
Vine scadenţa; vei plăti!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmpul vieţii

Nu e câmpul numai flori şi nici iarba mereu verde,
Dar cu sufletul şi gândul, amintirea mi se pierde
Aveam câmpuri şi poieni, ale mele, necălcate
Doar de vânt şi ploi şi soare, sub călcâie mângâiate
Şi le săruta apusul, cu acelaşi chip de lună,
Peste tot şi peste toate, liniştea era stăpână
Mi-erau paşii mărunţei şi credeam că voi rămâne,
Prunc ce-şi numără petale şi doar floarea mi-e pe urme
Nu e câmpul numai rouă, că mi-o soarbe, soarele
Eu n-ajung să strâng frumosul, nu mă duc picioarele,

Şi privesc cu ochii minţii, dincolo de flori şi iarbă
Cu acelaşi drag de viaţă, inima mereu aleargă
Şi simt moliciunea ierbii, tresărind sub trup matur,
Eu mă fac poieni cu floare şi doar pacea mi-e în jur
Am cuprins cu braţele, Universul şi mi-e bine!
Înfloreşte pretutindeni, rodul semănat de mine
Vor fi guri ce clevetesc şi m-or osândi la moarte,
Dar nu-mi pot lua gingaşul şi nici gândul, nu se poate
Şi din altă lume eu, mă întorc să calc poteci
Şi voi bea seninul vieţii, alte sute, alte zeci
Cresc şi înflor pe negândite, miliardele de flori,
Eu zâmbesc cu răsăritul, de oricâte-mi dau fiori
Că vrea cerul să cunosc, gingăşie şi miresme,
Câte-mi sunt nemângâiate, viaţa uşurel le-o cerne
Şi voi fi un câmp şi floare, cât mai ştiu privi un soare,
Toate sunt orânduite, toate-mi sunt nemuritoare!

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Să fii mamă nu-i uşor,
E un rol copleşitor,
O povară, deşi dulce,
N-o poate oricine duce.
E o binecuvântare
Să aduci pe lume-o floare
Cu petale drăgălaşe,
Rod al dragostei gingaşe.

Să fii mamă-i uimitor!

Ca femeie, poţi să fii
Muză pentru poezii,
Mâna calmă pe o frunte
Încrustată cu griji multe;
Glasul cald la ceas de noapte
Când alini dureri prin şoapte.
Poţi opri cu-n zâmbet drag
Chiar taifunul lângă prag.
Învii oază de pruncie
Cu senin şi veselie,
Ca să fugă clipa grea,
Luând spaimele cu ea.

Să fii mamă-i uimitor!

Ca să fii o mamă bună
Sau iubitului cunună
Potrivită ca mănuşa,
Spre destin deschisă-i uşa,
Ca să poţi să afli locul
Ce ţi-a dăltuit norocul.
Prinde clipa-n suflet iară,
N-o lăsa de chin să piară,

Că iubitoare soţie,
Mamă scumpă, doar se ştie,
Când iubirea e adâncă
E o floare de pe stâncă!
A fi mamă nu-i uşor
E un rol copleşitor,
O povară, deşi dulce,
Cine vrea, o poate duce!...

poezie de Gabriela Genţiana Groza din Irundel şi Irundica (2008)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i un joc

Tu m-ai creat aproape din nimic
Şi mi-ai dat scânteieri de diamant,
De mă scufund, m-ajuţi să mă ridic,
Doar tu-mi risipeşti grijile-n neant!

Să mă cuprinzi şi să mă strângi uşor,
Ca şi cum ţi-ar fi teamă că mă pierzi;
Scăldaţi în petale albe de dor,
Să-mi şopteşti tandru şi să mă dezmierzi.

Să nu crezi că iubirea e un joc,
Din care-ai să te poţi opri când vrei,
Ţi-s fericirea, tu al meu noroc
Şi-oriunde, te-or însoţi paşii mei!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi... e-o minune

E-o minune răsăritul unei dimineţi,
Bucurie li-i ochilor tăi vii lumina,
Dar inima ce-şi salută drag minunea
Va bate-n cânt nou nemuritoare-i vieţi.

E-o minune Universul, pot unii a spune,
Dar a opri o lacrimă să nu mai curgă,
Rugându-te să-ţi vezi speranţa cum alungă
Durerea inimii tale, aceasta-i o minune.

E-o minune s-aduci copii pe lume,
Dar a lua din suferinţa lor nu poţi;
Şi-ntr-ale vieţii greutăţi, ei vor simţi
Că doar imbrăţişarea ta e o minune.

E-o minune acea bucurie, de-a trăi
În Adevăr, dar cine şi unde-o mai vede?
Cu ochii sufletului în toate vezi IUBIRE,
E o minune vie, ce-n veci nu va muri.

E-o minune cerul în irişi să-nflorească
Albastrul, de dorul unei clipe de etern,
Dar a ierta c-un zâmbet trădarea unui prieten
Şi-al iubi, acea minune e... dumnezeiască!

poezie de Gabriela Docuţă (24 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

De poţi fi!

Poţi fi cerul plin de stele şi n-ar fi o minune!
Poţi fi lacul veşnic dulce, plin de pasiune!
Şi minuni să faci pe lume, ce rost ar avea?
Când s-au şters a tale urme, adânci din viaţa mea!

Poţi fi marea toată, plină, plină de comori!
Poţi fi înger alb sau negru şi să mergi pe nori!
Să ai toate, să ai totul, când pe mine nu mă ai!
Dăruieşte-ţi viaţa toată, când mie nimic nu-mi dai!

Poţi fi cel mai bun din lume, să te laude lumea toată!
Poţi fi orice fiinţă vie, care încearcă şi o să poată!
Să atingă-n suflet marea, ce-şi revarsă lacrimi, valuri!
Dar când marea mi-a secat şi au rămas doar goale maluri!

Poţi fi ochiul ce priveşte şi priveşte neîncetat!
Poţi fi lacrima din mine, ce pe iarbă a picat!
Dar să ştii că orice ai fi, nu mai eşti cum tu ai fost!
Când de la mine ai plecat, şi deloc nu te-ai întors!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie, poţi!

Femeie, tu poţi tot, perfectă plăsmuire,
Doar c-un surâs trezeşti spre nemurire,
Doar cu o lacrimă înalţi o mănăstire
Şi visele-ntrupezi doar cu iubire...

Femeie-zee, naşti izvor de zile
Şi asfinţitului tu arcuieşti sprânceană,
De vrei, cu un sărut, ştergi pata lui Ahile
Şi stânca muţi din loc, cu umărul de Ană...

... un suflet împietrit, o minte rătăcită
Revarsă astăzi fricile pe noi...?
Femeie, încălzeşte-i inima răcită
Şi ogoieşte-i pofta de război...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul Lacrimilor Tale

de un timp ochii tăi mamă
începuseră tot mai mult
să semene cu
toamna

ai strigat
în noaptea descărnată
s-au auzit doar
clopote

ultimele tale lacrimi
se topesc
pe buzele-mi arse
de atâta singurătate

nu plâng
doar căprioarele
nu vor mai bea niciodată
din palmele tale

nu plâng
doar soarele
nu va mai răsări peste luturi
ca mai-nainte

acum
poţi să închizi
ochii

acum
poţi să desfaci
aripele

lumea
încape într-o
lacrimã

poezie de Sorin Olariu
Adăugat de Sorin Olariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-mi faci?

Tu nu ştii că, din ochii tăi,
Fără să vrei, răsar scântei!
Din prima zi când te-am văzut,
Am uitat să-mi mai pun scut;
Tu m-ai privit, ca şi acum:
De-atunci am eu sufletul scrum!

Vorbeşti, dar cred că habar n-ai,
Asupra mea, ce efect ai:
În inimă-mi pui flori sau spini,
Ba eşti supus, ba mă domini!
Şi mă suceşti şi m-ameţeşti...
Mă tot întreb: ce urmăreşti?

Cu-atingeri moi, îmi dai fiori
Şi mă ridici până la nori,
Apoi sunt iar o frunză-n vânt,
Cad, în derivă, pe pământ,
Dar tot tu mă ridici, spontan
Şi mă transformi în talisman!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar în ochii ei mă limpezesc

Iubirea nu se poate ţine în lanţuri
Ce vrei, femeie, fără temei să ardă ca tu să înţelegi ce e iubirea?
Sunt ochii ei ce-mi limpezesc privirea
Cum primăverile albesc grădina cu florile de tei
Si de m-aş mai naşte încă o dată tot aş începe s-o iubesc chiar dincolo de poartă
Doar în ochii ei mă limpezesc
Şi poţi să crezi că dragostea se-nvinge?
La miezul nopţii luna iar răsare
Inima mea am dăruit-o în palme pentru ea, doar Ilenei Nana
Şi pulsul bate iar ochii îmi sclipesc
Când se întâlnesc cu ochii ei în zare

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi trebuie decât o singură minune...

Nu-mi trebuie şampanii, ca să-mi descânţi iubirea,
Care se îneacă deseori în ea, la braţ cu amăgirea,
Nu-mi trebuie vorbe premeditate,
De Casanova ce le ştie pe toate,
Cu pretenţii scumpe sau deocheate,
Vreau frumuseţea modestă a unui câmp de flori,
Sub cer albastru, ca ochii tăi senini, fără de nori...
Şi apă rece de izvor,
Ca să-mi astâmpăr inima şi glasul,
Când focul lor revarsă iubire pe alături,
Înundându-mi patetic simţirea.

Nu-mi trebuie mătăsuri scumpe,
Pe care trupul să mi-l dezmierd alene,
Ca o divă plină de interese...
Ci doar un pat de flori
Şi tu să-mi fii alături, lângă mine,
Sub bolta nopţii înflorată de stele,
Iar Aria fericirii să ne surprindă,
Să ne mângâie, să ne dezmierde,
Până uităm de noi şi de lume.

Nu-mi trebuie, decât o singură minune, iubirea,
Căci la braţul ei puternic le invâng pe toate,
Ca o zeiţă a nemuritoarelor vise măreţe,
Născută pentru a sfinţi iubirea,
Unde te pot găsi, minune?

poezie de Valeria Mahok (7 iunie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea mea e Isus

-poem-
Doamne
Tu care ţii legământul
şi umbra
Cuvintelor Tale
nu vrei
pe palma Ta azi să mă iei
şi
viaţa să-mi schimbi
subtil

şi-n umbra Ta să mă transformi
după
propria-ţi dorinţă
o umbră
din propria-ţi umbră
să înfloresc
o dată cu ziua pe care Tu Însuţi mi-o
dai
cu Tine în Rai
odată să fiu
Isus

Mâna Ta
eu mâna Ta
o vreau
mâna
străpunsă pe Golgota
şi azi ce dăruie viaţă
şi
atâta mângăiere

pe
Tine te vreau
Isuse
Miel şi Mire
la umbra aripilor Tale
eu vreau să m-odihnesc
şi
odihna să-mi găsesc

pe degetele
curcubeului mă culc
dar ochii
spre Tine îmi fug Isus
ca limbile unui ceas fără linişte

vreau
să-ţi văd ochii ca para focului cum mă
urmăresc
şi ochii mei mi-i caută

Doamne
eu nu mi-am găsit odihna
aici pe pământ în
lipsa Ta
ci doar
pe
palmele Tale
şi-n
lumina ochilor Tăi ca para focului ce ard orice taină
căci
odihna mea
în Tine s-a ascuns Isus

Tu
eşti viaţa
şi fericirea mea Isus

n-am găsit
nici pacea
nici liniştea
şi nici fericirea
pe palmele lumii acesteia
şi nici în poala hainei ei

pentru mine
nici măcar literatura
şi nici poezia
nu
sunt
nu sunt

fericirea mea
ci
numai Tu Isus
Tu
Isus
eşti fericirea mea

fericirea
numai Tu Isuse eşti
aşa
a hotărât
Cel Prea Înalt
s-ascundă
în Tine tot ce există bun în Univers

Isuse
Ţie mă închin
Şi
pe degetele Tale îţi pun
fiinţa mea
primeşte-o
te rog
şi
dă-i Tu frumuseţea Ta
aşa cum voieşti
să
fiu şi eu o lumină
şi
să mă aseamăn cu Tine

fă-mă
umbra Ta pe
degetele zilei de azi
înflorită

cu privirea ochilor Tăi ca
poara focului

cât de scump
Isuse eşti
cât de scump
uită-te
Tu Însuţi uită-te
şi vezi-ţi Propria-ţi Fiinţă
prin ochii mei
căci pentru Tine e simplu
Tu
eşti Dumnezeu
şi nu eşti un om ca mine lipsit
de
putere
şi atâta-nţelepciune
căci
numai chipul zilei îl pot prinde în
privirile mele

Tu
prinzi în
privirea Ta
şi gândul şi umbra
în umbră ascunsă
şi tainele toate doar Tu le pătrunzi şi le ştii
şi ochii Tăi vii
toate le văd
înmugurindu-ne şi ochii şi paşii pe măgura timpului
tivită cu picuri de floare
pe
aripile vântului
uşor
ce încă mai bate

Isuse
vreau degetele Tale
umbra să-mi prindă
şi odihna mea
Tu
să-mi fii un izvor de cuvinte
cum
numai Tu Însuţi ştii să le spui

Lumina
Şi viaţa mea
Pururi
Isuse să fii
04-12-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea noastră

Aş vrea să fii mereu aici cu mine,
Nu trece zi să nu mă gândesc la tine.
Vreau să mă topesc în braţele tale,
Să fim doar noi doi printre petale,
Eu să fiu ploaie, tu să fii vânt,
Să-mi alungi picăturile de pe pământ.
Să fiu o floare uitată de lume,
Într-o pustietate bizară, fără nume,
Idealuri, vise, ţeluri devenite realitate,
Să fim doar noi doi în singurătate.
Amintirile nu-şi găsesc locul aici,
Zilele se scurg, secunde mici, mici,
Lumea noastră-i de invidiat,
Închizi ochii şi ajungi imediat.
Ne iubim de cum ne întâlnim,
Doar ştim mereu ce ne dorim...
Dar stai, unde fugi aşa grăbit?
Ai deschis ochii, de ce m-ai rănit?
Am rămas din nou o floare fără viaţă,
Tu crezi că eu am inima de gheaţă?
Vântule... ridică-mi petalele la cer!
Nu vezi că sufăr, plâng, zbier...

poezie de Larisa Oancea
Adăugat de Larisa Oancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmpul meu cu flori

Iubitule, eşti câmpul meu cu flori,
Ai buzele ca macii, tremurânde, moi
Si ochii ţi-s ca florile de Soare-n nori.
Când mă priveşti, dispare totul, numai noi

Ramânem. Singuri, pe Pământul tot
Şi toată frumuseţea lumii e a noastră.
Dă-mi mâna să mă ţin de tine, nu mai pot,
Picioarele mă lasă, inima e albastră.

Inchide ochii că mă ard şi doare,
Cu palma ta cuprinde-mi sânii, gura.
Opreşte-mi inima, că vrea să zboare,
Să-mi lase pieptul gol. Iubesc natura

Şi campul meu cu flori creat de ea, al meu,
Doar pentru mine, asta mi-e averea.
Iubitule, atat de bun e Dumnezeu,
Că mi te-a dat să îmi alini durerea.

Şi ce miros indrepţi spre mine,
De trandafiri când râzi şi de bujori,
De liliac când mă săruţi şi ţi-e ruşine.
Iubitule, eşti câmpul meu cu flori.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culorile iubirii

De-ai şti ce gânduri am, te-ai minuna
Şi ai fugi... sau poate nu: ai sta
Şi-ai aştepta să vezi cu ochii tăi
Cum gândurile-mi caută noi căi
De-aţi fi doar ţie-n fiecare zi
Un dar ce-aş vrea nicicând a se sfârşi.

Ai aştepta, văd în privirea ta
Că vrei şi le aştepţi, chiar ştii ceva
Şi nu-mi dau seama: tu, cum poţi să-mi ştii,
Chiar înainte de a le gândi,
Şi gânduri, şi cuvinte, şi culori
Ce vin din lumi de dincolo de zori?

Să-ţi spun? Ei bine, am să te pictez
Cu tot ce-mi eşti în suflet când visez:
Tu eşti culoarea câmpului cu flori,
Un cer pe care zboară mici fiori,
O flacără arzândă-ntr-un izvor
Ce se revarsă-n lacrima de dor.

Îmi eşti parfumul stropilor prelinşi
Pe flori crescute-n ramuri de caişi,
Răcoarea verii-n serile târzii
Când te aştept în braţe să îmi vii,
Albastrul florii de nu-mă-uita
Şi tot ce curcubeul poate-avea.

Te voi picta, apoi te voi privi
Şi, c-un sărut, pictura-mi voi sfârşi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

NB 12

Un trandafir de piatră nu-ţi voi dărui,
Mai bine redeschid petalele din inimă,
Cât este vie.
Iubitele din secolul trecut au amuţit,
Pustiul cucereşte iar planeta,
Cu-nţelepciunea nu poţi face tot,
E doar un câine pus de pază,
În ochii oamenilor poţi citi nefericirile, victoriile, speranţa,
Fără cuvinte poţi citi, cu mintea trează,
Atâtea trenuri s-au pierdut în noapte,
Nu căuta în amintiri pedeapsa.
Acele zile false, acea orbire de la soarele –vrăjmaş,
Iubeşte liniştea copacului, nu liniştea de cimitir
A celor ce nu pot iubi,
O, catedrale ale nebuniei, aripi de plumb, ţipetele oarbe,
Mă caută propriul eu, dar nu-s acasă,
Întâi începi să suferi, apoi vei putea gândi,
Ai să-nţelegi că tu eşti peste tot, nu doar în trup,
Îţi aparţii, dar aparţii şi altora, fără să ştii,
Precum frumoasele –n antichitate preotese.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai eu

ştii tu pasăre să te bucuri că poţi zbura
şi-atinge înaltul senin?
căci eu nu pot decât visa
şi doar mersul am
ades cabotin
eşti tu nemuritoare
că nu ştii nimic despre lume
şi nici a timpului măsură
fie că-i ziuă sau este noapte
cum toate se petrec?...
numai eu – rătăcitorul nume
mă pot gândi la viaţă şi la moarte
şi număr clipele cum trec...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!