Umbra păgână

O piruetă cu mişcări miraculoase
ale dansului în noapte,
cu mişcări vaporoase ascunse între palme de copil puse la ochi
mă pierd în capcana paşilor potriviţi doar ecourilor

o litieră incandescentă trece prin urletul lupilor
şi iese din corsetul nopţii
nu trebuie să părem că suntem rupţi unul de altul
în foşnetul sufletelor noastre

polenul nu mai are somn
de când se împrăştie pe pietrele fără fiori...
frunzele scuturate din copacul glasului tău
au alunecat pe umerii mei goi

simt lanţuri aruncate
printre mii de lumânări aprinse pe flori de tei
le simt şi tremur

fără să te întreb cine eşti
îţi sărut umbra păgână
şi gustul ei de cer îl păstrez ca amintire
în transformări continue de lumină

impecabilul murmură prin izvoare netrecute
decât de copitele cerbilor
care dansează - doar eu îi pot vedea
la sclipirea tăciunilor - cerbi fantomatici

încrede-te în mine fără să ştii că începutul vieţii noastre
e prins într-o scânteie aruncată de jar

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să pot să te respir prin mine

Dacă ţi-aş spune că te iubesc
şi aş ruga frunzele să mai aştepte
şi ţi-aş atinge părul cu mâinile disperate,
aşa, să simt mirosul tău prin adierile toamnei,
să simţi întârzierile din mine,
m-ai crede fără să eziţi?
Dacă ţi-aş spune de inima mea slăbită
ce bate numele tău de floare,
şi încă ticăie asemeni unui ceas adormit,
şi oxigenează rătăcit sufletul meu,
să pot să te respir prin mine în dimineţile noastre
când ne îmbrăţişează lumina lumii
m-ai ocroti renunţând la părăsire?
Tu ştii ce tristă este singurătatea nopţilor
fără iubirea ierbii, fără anotimpuri,
fără soarele lumii, de vezi cărucioare plimbând
amnezia într-un spital final,
unde nu mai sunt cărţile şi pipa,
nici mirosul cafelei noastre din iubire,
eu privind în gol prin ferestrele ferecate
pe care pictez amintirile noastre.
Cum tu eşti urma mea pe nisip,
o zână cu tâmple de zăpadă,
şi nu aud, şi nu simt temperatura noastră.
Dacă ţi-aş spune că florile mele nu au vârstă,
că ele vor pleca odată cu noi,
că vocea ta tăcută se vede prin pupile,
că fiecare pas al tău este în mine
şi nu pot înţelege viaţa fără tine,
crede-mă, nu renunţa la mine!
Dacă ţi-aş spune, acum,
când frunzele ne mai aşteaptă
că sigur vom păşi în doi, în altă viaţă?

poezie de Nicolae Nistor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte nespuse

Nu mai vreau să mă pierd în umbra Ta,
Nici în urma, nici în faţa Ta.
Aş vrea să mă regăsesc de partea Ta,
Să fi parte din fiinţa mea.

Nu mai vreau să mă tot pierd în privirea Ta,
Să mă tot pătrunzi doar cu ochii tăi.
Doar scântei, foc şi văpăi
Întâlniri nevinovate în treacăt fără de noi.

Nu mai vreau doar tăceri si fiori,
Priviri răzleţe şi neînţelese.
Nici în mine să sădeşti un dor, să mă dori
În freamăt şi-n cuvinte nespuse.

Nu mai vreau doar sa te vreau
Şi-n gând să mă întreb cum să te am.
Cum să-ţi fiu trunchi şi tu parte din mine,
Cum să-mi fi ramura ce înfloreşte din mine.

Nu mai vreau să-mi pari doar minune,
Să mă însoţeşti doar prin vise.
Prin nopţi şi prin clipe fără de tine,
Nici ruptă de mine, ruptă de lume.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solitudine

În nemişcările lor, statuile respiră încât le cresc aripi
În infinit
Din pleoapa întredeschisă lacrima se prelinge
Într-o altă zi în care oglinzile transformă imaginile în hârtie -
Reflexii de zbor inert.

Atingem lumina cu degetele şi prindem chipuri

După ce somnul se duce, rămân insule de sare din lacrimi uscate
Trecem sentimentele de la unul la altul cu mişcări de perpetuum mobile
Fără să lăsăm nimic la vedere
Iar cuvintele curg pe piele ca nişte umbre.

Între prima şi ultima zi de sculptare
Primim căldura ce ne modelează,
Închizând-o în noi într-un mod unic.

Ne intoxicăm cu aer, dar îl schimbăm între noi –
Neclintirea noastră se face în linişte,
Pentru că niciodată privirile absente nu ating soclul.

Fără să îmbătrânească vreodată,
Statuile poartă în ele portrete de oameni vii.

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată şi Dumnezeu rămâne singur

stau în mijlocul unei lumânări aprinse
şi tremur
în tot acest timp întunericul
iese din mine ca dintr-un chip
fără umbră
simt greutatea cerului cum
se prelinge în oameni

liniştea scrijeleşte adânc

s-ar putea spune că cineva a trecut pe aici
şi într-o bună zi va întreba de mine
iar tu prin fereastra închisă
o să-l rogi pe Dumnezeu
să ţină timpul în loc

eu voi privi din tăişul unei lacrimi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua de pe umărul lunii

Calc printre frunze ce acoperă inima mea
şi mă mir de frăgezimea lor - dulce cunună
mă îndrept spre o stea care mă vede
şi mă aşteaptă sfioasă ca să o iau de mână

Mai eşti acolo pierdută între străduţe de fildeş
pe umărul lunii ascunsă?
sau trebuie să îţi şoptesc literele numelui tău
ca tu să îmi devii supusă?

Apleci către mine capul tău cleştar argintiu
şi mă îndemni să ating lumina de pe al cerului felinar
pâlpâie în noapte bătaie speriată ciută
care se naşte dintr-o scăpărare din amnar.

Întoarce luna ochii către steluţa-i de pe umăr
şi îi arată calea către mine cu un îndemn de sclipire
hărţi fără munţi şi ape ar trebui să străbată
doar ca să treacă prin glasul oglinzii în nemurire.

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabie în deşert

tu eşti corabia mea iar eu deşertul tău.
umbrele noastre dansează noapte de noapte în catedrala iubirii
călcând peste florile aruncate de anotimpurile tinereţii fără sfârşit.
urletul oceanului nu se aude, rafalele furtunii nu mă mişcă din braţele tale,
şi zeii plâng însinguraţi numărând mângâierile,
mereu numărând.

tu eşti corabia mea iar eu deşertul tău,
o lume întreagă încearcă să ne închidă dragostea într-o stea de nisip.
de aceea trebuie să murim departe de lume
minţindu-ne sângele că am fost cu adevărat fericiţi.

tu eşti corabia mea iar eu deşertul tău,
eu navighez în sângele tău căutând fericirea.
tu te acoperi cu mine,
ca să uiţi să trăieşti...

poezie de Eduard Dorneanu (3 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

Magia nopţii când coboară,
Satu' se transformă-n hău.
În piept îmi zace-a câta oară
Un dor nebun de chipul tău.

Şi azi mai simt plăcere fină...
Din lumea ta doar pot s-o am.
Îmi umpli viaţa cu lumină
Prin fulgii moi ce-mi bat în geam.

Şi prin dorul cel enorm
Născut din pieptu' tău, de-aproape,
Te simt prin vis atunci când dorm,
Luceafăr tăinuit în noapte.

Vreun vis urât vrând să te zboare
Tristeţea-şi cată cărărui.
Un zâmbet vrea să mă-nfioare
Născut din ochii tăi negrui.

Tot ce-i trist e mai departe...
Tristeţea-şi caută cărări,
Pentru vis se naşte-o moarte
Ce-l elimină în zări,

Şi-i pustiu, şi-i fără urmă,
Deja triumfă nalţii nori...
Din tot ce-a fost rămâne-o umbră
Ce se-ngroapă în ninsori.

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

Adu-mi iar lumina
În clipele reci
Să simt că eşti sânge arzând
Sărută-mi iar mâna
Prin vise când treci
Să-mi fii Luceafărul blând.

Adu-mi iar sărutul
Din nopţile pline
De dor şi iubire păgână
Să fim începutul
Zilelor line
Să plângă trecutul de vină.

Adu-mi iar poemul
Să-mi curgă prin tâmple
În nopţile fără de tine
Împlineşte blestemul
Şi fă-l să se-ntâmple
Să ştii că eşti parte din mine.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvorul amintirilor

Separ izvorul
de stâncă
în setea mea de gând
să te aflu
sunt valuri aprinse de amintire
când umbra nopţii
departe coboară.
Plâng ochii mei printre şoapte
în dulcea lor rapsodie
m-ai prins
sub paşii tăi...
sărutul vântului
bătând în toacă
parfum ducând
spre soare.
Azi suntem de departe
o torţă de lumină
care dansează.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri şoptite

Căutam să-ţi prind privirea într-o plasă de albastru,
Să-i simt zbaterea în braţe de alinturi ce scânteie
Într-o odă-a bucuriei ridicată dintr-un castru
Care,-n pieptul meu, pulsează pentru-o singură femeie.

Încercam să-mi pun oprelişti la îndemnurile care
Îmi cereau să-ţi prind o mână, s-o sărut, s-o ţin închisă
În căuşul mâinii mele, în dorita ei strânsoare,
Să fac liniile vieţii una în cealaltă scrisă.

Aş fi vrut, cu tine-n braţe, dincolo de lumea toată,
Să mă pierd ca noaptea-n ziuă, să dispar ca ziua-n noapte,
Să-ţi fiu Soare ce răsare, să-mi fii Luna ce se-arată
Îmbătată de lumină şi lumina mea în fapte.

Aş fi vrut, dar cum poţi, oare, să ajungi ca, de prin visuri,
Să culegi şi să-ţi rămână florile de-acolo-n viaţă?
Sunt doar gânduri care-ncearcă să pătrundă-n paradisuri
Şi se pierd în umbra nopţii. Tu-mi zâmbeşti. E dimineaţă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cină în doi

Cer albastru, vânt de vară,
Lumânări, dulce vioară,
Clinchet de pahare fine,
Tu surâzi, doar eu cu tine

Ne dansează ochii valsuri,
Inimile fac popasuri
Între vis şi realitate,
Stele sus, în suflet şoapte

Te sărut încet pe mână,
Chipul tău pare să spună,
De ce eu? Şi simţi că zbori,
Te privesc adânc... fiori

Şi mă bucuri... şi te am,
Mă întreb cum de eram
Fără strălucirea ta,
Existam... altundeva

Doar noi doi, dorinţă, vise,
Iubirea ce adormise,
Ne-am trezit... ce mângâiere!
Să iubim... sufletul cere

Vrem desert... cu ciocolată,
Apoi vrem o noapte... toată,
Doar noi doi, lumina stinsă,
În iubire necuprinsă...

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară fără tine

O vară grea,
o vară cu o altă lumină
în interiorul nostru.
O vară fără tine...
şi încă o lumină din noi,
învelită în lacrimi.
Un an lung fără sfârşit, greu,
visuri noi, visători,
ce vom scutura
în inimile noastre,
chiar dacă nu suntem acolo.
Tu pentru totdeauna...
aprinzi încă o lumină
şi vocea sufletelor noastre,
iar inimile noastre
vor fi veşnic în noi...

poezie de Eugenia Calancea (24 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punctul pe iubire

A te defini ar însemna
să-mi dau jos hainele încet, în pragul uşii
aşezându-mă lângă tine fără asteptări, fără uitare.
Eternitatea ar fi o secundă de dragoste
făcută legaţi la ochi şi de mâini, cum se cuvine
atunci când iubirea devine o artă, nu o luptă
se schiţează gesturi fără să le cunoşti de dinainte
fără să ştii când şi dacă soarele rasare.
Împărţind singuratatea la doi, o fracţie simplă
am înţeles că numărătorul e amorul rece
numitorul suntem noi, de mână sau spate în spate.
Fiecare comoară de-a ta mi-o voi îngropa între oasele grele
sau poate între membre, unde nu te vei uita decât tu
curiosul pirat al cărnurilor
cu un papagal pe care doar eu îl pot vedea pe umăr
şi o singură corabie cu doi căpitani.
S-au vestejit copacii aplecându-se lacomi
după trupurile noastre călare pe vânt
imitându-ne strigatul au muţit
nedormindu-ne nopţile au obosit.

Visele nu-şi mai au rostul când le aşteptăm
Deşi le trăim zi de zi.

poezie de Diana Dancu (aprilie 2010)
Adăugat de Diana Dancu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti primăvara mea

Tu eşti primăvara mea,
Emoţiile mele înfloresc,
Când sunt cu tine iubirea mea.
Tot ce simt este firesc
Eşti dulce ca o bezea,
Tu eşti toată lumea mea!

Sunt îndrăgostită lulea
Fără tine nu aş mai putea
Ori de câte ori te văd inima-mi tresaltă
Simt o grămadă de fiori deodată.

Nu uita, scumpa mea iubire
Că tu eşti totul pentru mine
Fără tine nu vreau să trăiesc
Şi momentul de faţă să rămână amintire.

poezie de Petruş Ida-Andreea (1 februarie 2022)
Adăugat de Petruş Ida-Andreea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când nu eşti lângă mine

Când nu eşti lângă mine
Viaţa n-are sens,
E ca o poezie
Fără nici un vers.

N-am cui să-i spun o vorbă,
Să pun masa în doi,
Să ne iubim copiii
Aşa cum ştim doar noi.

Nu simt căldura sfântă
A iubirii noastre,
Nici câmpului nu-i ştiu
Întins de flori albastre.

Nu ştiu cum este lumea
Prin care toţi păşim,
Mi-i frică, Doamne, Sfinte,
Că repede sfârşim.

Nu am simţit stelarul
În patul meu de vis
Decât hoitarul negru
Ce-n gheare m-a cuprins.

Aş vrea în primăvară
Înfloritori, cu dor,
Să fim o veşnicie,
La sânul tău să mor!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet hoinar

Străbat pădurea ca pe o uliţă a sorţii,
Prin stânga trecerii mele infinitul murmură uşor
Aleg un semn între hotarul vieţii şi al morţii,
Sărut cu palma frunzele calde, mi-e dor,

Dor de adâncire în limpezimea viselor,
(Copiii încă îmi strigă porecla prin sate)
Sau poate dor de frângerea aripii în zbor
Şi de alunecarea cuminte pe spate…

Coaja copacilor îmi înveleşte umerii goi,
Le strig păsărilor întruna, fără să obosesc,
Nu coborâţi, nu, o să vin eu la voi!
Şi râd, râd păsărilor mirarea, clipesc,

Dar nu pierd nimic din ceea ce se întâmplă,
Gleznele mi le afund sălbatic prin rădăciniş,
Dă-mi păpădia ta iubito, aşează-mi-o pe tâmplă,
Cât de dragi îmi sunt greieri ascunşi prin măcriş!

Da, aşa sunt zilele fără de care nu sunt eu.
Ceasul a adormit demult, acuma tace,
Doamne, hai mai aproape de sufletul meu,
Hoinăreşte-l Tu şi apoi, adoarme-l în pace…

poezie de Silviu Dachin
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

În liniştea serii

E tărziu şi paşii mei se pierd
în umbra serii
stropi de ploaie
coboară pe alei
într-o linişte deplină
în curând vântul
va aduna frunele căzute
iar fulgi mari se vor aşterne
peste trecut
gândurile noastre rătăcesc
prin destine
căutând un nou început
simt firul ierbii
cum alunecă pe gheaţă
depănând amintirile,
ca într-o poveste
cerul-i o oglindă
ce-mi reflectă visul
şiraguri de mărgele
adunâd din stele
cred c-acolo, tu îmi eşti lumină
undeva departe...
prin locuri fără de nume
clipele timpului se schimbă mereu
stropi de dor prefăcuţi în ruină,
când soarele apune în priviri.

poezie de Maria Ciobotariu din Nou volum de poezii ,,Un strop de infinit,, (17 martie 2020)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem singurii creatori ai realităţii noastre. Nimic nu se întâmplă fără voia noastră. Trebuie doar să ne observăm, să privim îndeaproape creaţia, numai astfel putem să ne dăm seama de puterea imensă care zace în noi. Şi acum o să fie cârcotaşi care se îndoiesc de această putere şi o să spună că multe lucruri se întâmplă fără voia lor. Bineînţeles! Şi total de acord, nu trebuie negate celelalte realităţi şi nici nu are sens efortul de a încerca să le modificam, poate doar pentru ego, dar tu nu eşti ego-ul. Suntem unul, însă ne manifestam diferit, prin propriile intenţii creatoare. Avem puterea de a alege ce vrem să acceptăm şi ce nu. Iar când nu accepţi ceva, nu o face din ură sau cu un sentiment negativ, ci conştientizează simplu spunându-ţi: asta nu e pentru mine!

citat din Valentin Bărbulescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De va fi să murim

de va fi să murim
într-o noapte surdă cu ploaie măruntă
cu frunze care putrezesc pe drumuri
sufletele nişte copaci pe margine
se retrag împăcate în rădăcini

nu se mai poate întâmpla nimic
decât sunetul ploii pe pervaz la geam
nu mai dorim aproape nimic
doar liniştea despărţită de ceaţa care se destramă

undeva peste munţi presimt glasul iubitei
o fântână uitată pe drum
am fost împreună în deprimantele zile
acum gânditori nişte oameni brumaţi
avem sufletele plimbate prin toamne

şubrede picioarele se miră de unde au venit
măsoară drumuri cu stele pe cer
chipurile noastre aspre şi reci
au amprenta grea a trecutului

fug gândurile ude cu paşi de rouă
când în cuvinte de alean şi somn
se urcă stelele la locul lor şi pleacă
în umbra întunericului

simt cum inimile noastre nu mai bat la fel
şi sufletele au alunecat în hău

|

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu din volumul de versuri Ferestrele nopţii (28 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără explicaţii...

Intr- o adiere blândă, tu te pierzi in văzul lumii,
Aduni gândurile- n palme si le numeri ca nebunii,
Când ai obosit să aflii doar din ele sensul vieţii,
Sorţii te abandonezi, rostuiesti alte concepţii.

Cum că viaţa- ţi este dată, din iubire fără ură,
Fără frici, fără mânie, fără de sindromul,, turmă",
Fără să dai explicaţii, singur soarta ţi- o croiesti,
Harul tău ţi- e călăuză, far ţi- s legile Cereşti.

Nu ştii către care zare, inspre est sau spre apus,
Să- ţi batătoreşti cărarea, să audă ce- ai de spus,
Răsăritul să îţi nască, frunze, flori pe trunchi uscat,
Iar la vest maritul soare, să n- apună niciodat'.

In cadranul unui ceas, timpu- n secol se măsoară,
Mugurul ce prinde viaţa, umbra trunchiul o- mpresoară,
Pe pământ, păduri de oameni, prinşi de Cer şi in adânc,
Vor sfida mesajul morţii, vor fuma al morţii cânt.

Şi din hău când se- ntrupează, pe spinarea unui rac,
Să pornească- mpiedicată, pasul ei să ţină- un veac,
Numai unul înainte, alţii trei tot înapoi,
Tot pe loc să ducă ritmul doar prin ceaţă şi nevoi.

Noi cu torţa vesniciei, vom gusta din ce- o să vină,
Răsăritul lângă noi, iar apusul ani lumină,
Când ne- om plictisi de viaţă, cu o frunză de trifoi,
Vom doini doar printre ingeri, sfinţii vor cânta cu noi!

poezie de Marina Tuturman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!