Adie vantul

Adie vântul printre ramuri şi ca o lance se zdrobeşte
De mugurii de soc albaştri care de dor s-au gârbovit,
Doar lujerii subţiri de aur îi dau putere şi el creşte,
Ca un balaur prins de vise ce pare iar c-a-ntinerit.

Adie vântul printre sălcii şi se sfărâmă regretând
Că n-a iubit şi n-a fost vesel ca o vapaie trecătoare,
Şi n-a fost trist şi nici durerea sa plângând
N-a cunoscut privind spre cer sau nici privind măcar spre mare.

S-a prins de poala lunii lucii când a văzut astăzi iubirea
Şi n-a putut să mai şoptească blânde cuvinte răsfirate,
Ca o mireasmă-şi duce dorul dar el mai simte azi privirea
Unei cadîne alintate care-l saluta de departe...

poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştie tot pământul

Adie vântul,
Soarele străluce,
Pe mine gândul
Spre tine mă duce.

Adie vântul,
Pomii au înflorit,
Ştie tot pământul
Cât noi ne-am iubit.

Vreau pe-o adiere
Să ajung departe,
De-a ta mângâiere
Să am iarăşi parte.

Vreau să fiu o rază
Să îţi ating chipul,
Iar tu a mea oază
Ce opreşte timpul.

Vreau din nou iubirea,
A noastre inimi pure,
Vreau să-ţi văd privirea,
Iubirea ta să-mi jure.

poezie de Răzvan Isac (17 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul gând

Se-agită-n furtuna ce fruntea-i înclină
Spre apele reci, spre vârtejul sălbatic
Ce-aleargă, bezmetic, prin albia plină
Şi muşcă pământul.
E iadul acvatic.

Priveşte spre cer şi adună putere
În scurtele clipe când vântul o iartă,
Nici timp nu mai are să simtă durere
Când crengile-s rupte.
Credinţa-i deşartă.

Îşi simte, de-acum rădăcinile-n apă
Şi ştie că-i vremea, nu poate să scape,
Căci vântul o bate, iar apa dezgroapă
Tot ce o mai ţine.
Sfârşitul e-aproape.

Se simte-mpăcată când ştie că pleacă
Pe ultimul drum, dar purtată pe valuri,
Privind alte sălcii cum par că se joacă
În plete cu vântul.
Şi nu plâng pe maluri.

Îşi lasă în urmă vlăstare firave
Cu trupul subţire, ce-aşteaptă să crească,
Frumoase fecioare pe ţărmuri jilave,
Privind înspre Soare.
E voia cerească.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mandolinate

Când l-a zărit,
Venea în sus
Din răsărit,
Ea — din apus.

De nu mă-nşel,
Era-n april:
Copil şi el,
Şi ea copil!

Cum s-au văzut,
Dragi şi-au căzut.
Cum şi-au zâmbit,
Şi s-au iubit.

Şi-au hoinărit
În jos şi-n sus,
Spre răsărit
Şi spre apus…

Dar ceasul cel
Fatal veni —
Ea râse, el
Îngălbeni:

S-au despărţit;
Şi ea s-a dus
Spre răsărit,
El — spre apus…

II
Te prind
Fiori
Privind
La flori
Vai, când
Mai treci
Pe vechi
Poteci
Şi vezi
Trecând
Perechi
La braţ,
Şi cum
Te-abaţi
Din drum,
Oftezi
Şi-ţi chemi
În gând
Un blând
Profil,
Şi gemi
Plângând
Nebun,
Ca un
Copil!

III
Eu ştiu cât sânt
De efemer —
Un fulg în vânt —
Dar până pier,
Vreau să te cânt!
Un cântec sfânt
Cum n-a sunat
Mai minunat
Nici pe pământ
Şi nici în cer…
Şi-atâta-ţi cer
În schimb, ca preţ:
Doar să zâmbeşti
Când trist, pe drum,
Îl întâlneşti
Pe cântăreţ —
Tu numai cum
Ştii să zâmbeşti!

poezie celebră de Şt.O. Iosif
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea pierdută

Ce forme au pomii
ucişi de tristeţe?
Se plânge în verde
cu lacrimi de frunze.
Ofrandă de rouă
sărută iarba prea crudă,
vântul printre ramuri şopteşte
o pădure pierdută în timp,
sălcii pletoase plâng peste ape
în tăceri echivoce
suspendate prin spaimă.

Printre ramuri,
nici păsări,
nici cuiburi,
nici grai.

Natura pare rănită...
răstignit între cer şi pământ
cu buzele albite
mă rog cu speranţă
pentru ziua CE VINE.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea seculară

Mai regăsesc şi-acum pădurea seculară,
stejarii sunt la fel de falnici ca-n trecut,
rămân uimit privindu-i ca întâia oară,
când ne iubeam sub ei pe-o umbră de sărut.

Doar calea până-acolo-mi pare mai schimbată,
urcând din greu printre măceşii înfloriţi,
întinşi pe gard, mai încărcaţi ca niciodată,
când seara spre poiană ne-ndreptam grăbiţi.

Privind printre stejari deodată mi se pare
că prin zăvoi zăresc trecând pe cineva –
este doar umbra ta care-n văzduh dispare
lăsând doar amintiri confuze-n mintea mea.

Adie vântul printre crengi, ca altădată,
mi-arunc prin vreme ochii minţii înapoi,
revăd în apa râului, curgând netulburată,
cum alergam sub razele de lună goi.

Către apus mă-ntind pe iarba mătăsoasă,
las gândurile să alerge-n voia lor,
şi-adorm cu amintirea ta încă rămasă
pe necuprinsul karmei sfinte-a unui dor.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adie vântul

mă uit cum pleci... la despărţire
nu ai schiţat niciun surâs
n-ai aruncat nicio privire
doar o muşcată-n geam a plâns

privesc doi meri cu crengi lăsate
la umbra cărora ai stat
cum ai deschis poarta în noapte
cu pas uşor te-ai depărtat

tu nu eşti prima care pleacă
dar niciodată n-a durut
adie vântul şi mă-ntreabă
-ce e iubirea..... n-ai ştiut?

mi-e dor... atât de dor de tine
de clipe martore ce-au fost
în nopţi si-n zilele senine
când tot în lume avea rost

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dispută

Zise pomul:
- Eu-s ca omul-
Un reproş, un apropou
Să îmi faci şi un ecou
Duce vorba-ţi mai departe,
Ţi-o despică, ţi-o împarte,
Printre crengi, în mii de şoapte
Răspândindu-se în noapte.
Zise vântul:
- Eu, cuvântul
Când îl şuier printre dinţi,
Îţi scot frunzele din minţi
Şi îţi pleacă-n lume toate
De zici că sunt apucate.
Zise pomul:
- Eu te port pe crengi în zbor,
Tu adie mai uşor!
Zise vântul:
- Eu o să zbor mai încet
Şi mă mut înspre brădet!
Ştiţi ce-au zis pomul şi vântul,
Dar nu-şi vor ţine cuvântul
Cât e lumea şi pământul!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de februarie...

Satu-i cufundat în beznă, vântul vâjâie prin ramuri
Cu un scârţâit năprasnic rupe creanga unui pom,
Prin văzduh ninge cu fluturi, gerul prinde flori pe geamuri
Şi prin pâsla de-ntuneric... nici ţipenie de om....

Un tic-tac dilată timpul, e trecut de miezul nopţii
Printre case părăsite mă strecor uşor cu gândul
Au plecat vecinii mei unde le-a fost datul sorţii
Ori s-au dus la cele sfinte... Am rămas doar eu şi vântul...

Fac un salt spre absolut cu un gând şi-o rugăciune
Să ating nemărginirea... bat la uşile închise
Joacă pe pereţi fantasme, flăcări, gol, deşertăciune
Nu primesc niciun răspuns!... Doar un amalgam de vise...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada unuia ca tine

Nu sunt erou, dar nici vreaun vagabond,
Nu am iubit şi nici n-am fost iubit...
Mereu fost-am îndrăgostit,
Când prea roşcat, brunet, sau poate blond.

Nu am cules doar o singură floare,
Nu m-am oprit doar la frumos şi blând;
Ori mult am mers, ori mult prea stând,
Am cunoscut şi dulci şi-amare.

N-am fost vreun prototip care să-l placi,
Dorit, de nepătruns, fără s-aleg...
Tot de isteţ pe cât am fost de bleg,
Printre bogaţi şi printre săraci.

N-am fost văpaie, dar nici un invizibil
Şi am trecut prin vieţile a mulţi...
Lipsit fiind, le-am dat tot la avuţi
Văzut ca-nflăcărat, sau impasibil.

Nu sunt iubirea cuiva, cum n-am iubire...
Nu caut să mă vezi, sau să mă şterg.
Nu stau... dar poate nici nu merg,
La fel ca toţi şi unic prin trăire.

Mă poţi cunoaşte dacă te uiţi în tine.
Sunt genul cel iubit şi cel respins...
Pe cât de intangibil, cât cuprins,
Ascuns, sau la vedere, întru sine.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când gândurile...

Când luna pe cer se arată
Privind spre lume tremurând,
Când vântul bate-ncet la poartă
Fiori în urma lui lăsând,
Când se îmbracă iar salcâmii
Cu-a florilor albă ninsoare
Şi greieri sub lumina lunii
Trimit în noapte a lor cântare,
Când vise plutesc printre stele
Frumoase şi fermecătoare
Spre tine gândurile mele
Pe-aripi de vânt le las să zboare,
Şi când tu dormi visând departe,
Plutind prin noaptea cea albastră
Gândurile mele-nfrigurate
Uşor să-ţi bată la fereastră,
Şi când salcâmi sub clar de lună
Şi-apleacă crengile uşor
Ale mele gânduri să îţi spună
De tine cât îmi e de dor.

poezie de Marian Galoiu din De dorul tău, aici, în suflet...
Adăugat de Marian Galoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O patrie şi un mormânt

trăiesc durerea unei patrii
ca într-un sacru legământ;
printre ventricule şi atrii
îmi curge-acelaşi sânge sfânt.

trăiesc, privirea mi-e departe,
spre marea mea, spre răsărit;
trăiesc şi în această carte,
de-atâtea versuri răstignit.

trăiesc aceeaşi melodramă
prin vise şi prin alte vieţi,
ca plânsul dorului de mamă,
ca roua unei dimineţi.

trăiesc cu ochii şi cu gândul
la ce a fost şi ce va fi;
trăiesc, când se termină rândul,
pe firul unei agonii.

trăiesc blestemu-nstrăinării
urmat de-acelaşi aprig dor;
necunoscut sau dat uitării,
pe care limbă vreţi să mor?

poezie de Ionuţ Caragea din Guru amnezic (2009)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au spulberat

S-au spulberat atâtea ceasuri rele,
Ce parcă nu au încetare,
S-au spulberat visele mele,
Sau poate şi asta mi se pare?

S-au spulberat razele clare,
Care mi-au năpădit cândva privirea,
S-au spulberat zilele care,
Am rătăcit simţind mâhnirea?

S-au spulberat zările-nalţe,
Spre care eu zburam mereu,
S-au spulberat şi multe alte,
Pe care nu le mai ştiu eu?

poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de nori (si nu numai)

Dincolo de nori, stā iubirea
si sufletul meu printre stele...
fluturi albi se joacā cu vântul
si soarele râde...

Te chem din luminā si apā
si noaptea e linā si calmā,
tristetea-i plecatā departe
nici valul nu miscå...

Esti izvor ce tâsneste
printre suflete oarbe si må
joc cu iubirea ce mā prinde
în noapte...

Viata-i ca toamna, bogatā
în roade, dar vântul împrāstie
ziua si noaptea frunzele
moarte...

Îmi place copilul din mine
pe tine, de mult te-am uitat,
la masa întinsā cu vise
e loc de greseli si iertat...

Dincolo de nori stā iubirea
si sufletul meu printre stele
fluturii albi plâng usor
când nu esti tu printre ele!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia viselor

Corabia viselor mele mă poartă
pe mări liniştite şi fără sfârşit,
urmând o cărare trasată de soartă
de când mie-n viaţă mi-am fost răsărit.

Plutesc în derivă, curentul mă duce
spre zări înspre care nicând n-am privit,
iar mintea se zbate-ntr-un fel de răscruce
şi-ar vrea să mă-ntoarcă spre visul iubit.

Chiar vântul mă-mbie spre apele calde,
spre zări tropicale de-un verde plăcut,
spre insule care iubesc să se scalde
în valuri ce trec peste ele-un sărut.

Un gând îmi străbate prin minte şi visuri,
ieşind în lumină din vechi amintiri,
şopteşte în pânze, adie înscrisuri
şi-alege cărarea mai vechii iubiri.

Corabia viselor mele mă poartă
spre soare-apune-ntr-un mers liniştit,
sunt singur pe drumul ce nu e pe hartă,
lumina m-atrage spre ţărmul iubit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Angelice saruturi

Mi-a sărutat vântul privirea
Cu buze dulci de portocal,
Când mi-a zâmbit in vis iubirea,
Sorbeam nectarul din pocal...

Mi-a alintat buzele luna,
Mi le-a atins cu brize calde,
In păru-i nins ades suna
Un clopoţel cu franjuri albe.

De ce-aş uita sărutul nopţii,
Când ea răsare ca o floare,
O iasomie-n dosul porţii
Şi-un palmier pe trup de mare.

Am ochii alintaţi de ploaie,
Şi sufletu-mi presară vise,
Nu las durerea să mă-ndoaie,
Las relele un veac închise.

poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc de cuvinte

E primăvară iar.
Astăzi am fost trist
Am ascultat Chopin
pierdut printre lacrimi.
Totul în jur
devenea oval,
Universul se transforma
în monade mişcătoare.
Din când în când
sărutam cu pleoapa
bucuria copiilor nenăscuţi
care-mi zâmbeau
zâmbeau, zâmbeau.
Ascultam Chopin
printre lacrimi
Şi nu observam
că primavara
îşi căuta cu greu
de lucru printre noi.
Astăzi
am fost foarte trist...

poezie de Ion Asavei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un fir albastru fumul de ţigară

în timp ce făceai dragoste cu mine
îţi împleteam din părul tău blond
aripi de înger

amândoi ne doream să ne smulgem din noi
din lutul trupurilor noastre bătrâne
deşi de multe ori zborul ne era scurt
din când în când reuşeam să ne înălţăm
şi acolo sus ne dezbrăcam de carne şi sânge
ne desprindeam de grija zilei de mâine
de boli de nevoi
nici nu mai respiram
păşeam cumva în moarte ţinându-ne de mână
două năluci străvezii abia pâlpâind
şi totul ţinea mai mult de o veşnicie
până când ne aprindeam ţigările
iar fumul de ţigară ca un fir albastru năuc
se furişa pe lângă noi
şi se ridica tot mai înalt tot mai subţire
iar din noi în timp rămâneau
doar două mucuri de ţigară

de multe ori mă visez că sunt
un mărfar uitat pierdut într-o gară pustie
unde nici măcar vântul nu vrea să mai adie
şi unde timpul nu mai curge
e prins strivit de acele macazului
de pe calea ferată ce duce spre Calea Lactee

poezie de Petru Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrân din dor

Bat ultime clopote de crini
Greierii aud cerberi venini
Batrânul trist cu ai lui câini
Doineste dorul printre ciulini

Vântul îl îmbracă-n strai de nor
Si lacrimi merg in urmă mute
C-umbre de şoapte-ncătuşate
C-al lebedei poem în val de dor

Ş-aşează un trandafir ce luce
Vântul câte o petală duce
Pe marmura inimii-i rece
Când timpul aşteptării greu trece

Zărind acolo sus un chip soptind
Pe faţa lunii cu stele plângând
Cu câinii ce urlă vânt de pustiu
C-un a fi unde nu-mi pot să fiu

Sub braţele tale ce mi-s cruce
Trandafirului agăţat în dor
Până la lună în lanţ răvăşitor
Cu vântul ce-n petală mă duce

Legat cu razele de lună
Cu câini de gând ce se gudură
Lângă hoitul clipei de dună
În deşertul rece-n dor de marmură.

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrân din dor

Bat ultime clopote de crini
Greieri aud cerberi venini
Batrânul trist cu ai lui câini
Doineste dorul printre ciulini

Vântul îl îmbracă-n strai de nor
Si lacrimi merg in urmă mute
C-umbre de şoapte-ncătuşate
C-al lebedei poem în val de dor

Ş-aşează un trandafir ce luce
Vântul câte o petală duce
Pe marmura inimii-i rece
Când timpul aşteptării greu trece

Zărind acolo sus un chip soptind
Pe faţa lunii cu stele plângând
Cu câinii ce urlă vânt de pustiu
C-un a fii unde nu-mi pot să fiu

Sub braţele tale ce mi-s cruce
Trandafirului agăţat în dor
Până la lună în lanţ răvăşitor
Cu vântul ce-n petală mă duce

Legat cu razele de lună
Cu câini de gând ce se gudură
Lângă hoitul clipei de dună
In deşertul rece-n dor de marmură

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi de n-ar fi fost...

Şi de n-ar fi fost Eminul, să ne mângâie pe frunte
Cu poemele-i albastre şi cu geniul prins în plete,
Poate, c-am fi fost orfanii limbii noastre,-n nopţi cărunte
Azi, orbecâind prin neguri printre vise violete.

Şi de n-ar fi fost Cuvântul, prins în dragostea lui mare
(Fericit a fi şi pâine, dar şi apă cristalină),
I l-am fi trimis din raiuri, flori de câmp la cingătoare
Cu mireasmă de altare, irizări de opalină.

Şi de n-ar fi fost Poemul, inimă de Românie,
Sângerând de dor de codri şi de zbor până la stele,
Am fi inventat Poetul, să ne cânte-n poezie
Cu vioara lui Enescu, Rapsodia în atele.

Şi de n-ar fi fost!... O, Doamne, ce săraci treceam prin viaţă,
Neştiind ''iubi în taină'', ''printre stânci din piatra seacă''!
Te-aşteptăm, din nou, Emine, printre zorile de gheaţă,
Să ''răsai asupra noastră'' şi de dor să ne mai treacă!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!