
Curaçao
Iubita mea din noaptea de cacao
În care ne-am pierdut prin alte sfere,
Era cognac și-un strop de curaçao,
Ori numai rom... în halba mea de bere?
epigramă de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi epigrame despre noapte, epigrame despre iubire, epigrame despre bere sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Homer Simpson: DOlarii-s materialul cu care-mi cumpăr bere,
RElu, tipul care-mi aduce bere.
MIe-mi place-al naibii să beau bere.
FAceți-mi loc lângă halbele cu bere.
SOLicit încă-o bere.
LA setea mea, mai merge-o bere.
SIgur, nu vreau ceai, vreau bere.
Dacă-am lua-o de la-început, ar fi mișto... (într-un crescendo urcând spre maximum, Homer privește-n halba lui de bere, de-acum goală)... DOOO!!!
replică, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre ceai sau citate despre bere

Descărcări de suflet
Sărutul nostru-i altfel, e-o trăire
pe care-o știm demult, căci a mai fost
în alte lumi, de care n-avem știre
-secretul e al sufletului nost-
E o-ntâlnire dincolo de fire,
în care nu-i prezent și nici trecut,
ci doar atingerea în regăsire
a celor ce, o vreme, s-au pierdut.
Se manifestă ca o descărcare
a tot ce niciodată nu vom ști,
căci doar iubirea este-aceea care
decide cărui suflet va vorbi.
Iubita mea, hai să le dăm o șansă
și, printre buze, lucruri din trecut
să povestim în minunata transă
a sufletelor noastre, prin sărut!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre sărut, poezii despre iubire, poezii despre știri, poezii despre vorbire sau poezii despre prezent

Dans în netimp
E-un dans de bucurie-n nemurire
a ielelor ce, noaptea, se distrează
sfidând un timp de care nu au știre
și-un nesfârșit la care nu visează.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre timp, poezii despre noapte, poezii despre dans sau poezii despre Iele

Mesajul trandafirilor
N-ai teamă, nu au spini,
Au numai frumusețe!
Tu, strânge-i cu blândețe
Și grijă, între mâini!
Sărută-i, dacă vrei,
Privește-i cu plăcere,
Căci roșul lor o cere.
Sunt ale mele chei
Cu care ți-am deschis
Spre suflet, mica poartă
Prin care mi-am permis
Să intru, ca un vis.
Iubita mea, mă iartă!
Prin trandafiri, ți-am scris.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trandafiri, poezii despre roșu, poezii despre plăcere, poezii despre mâini, poezii despre iertare, poezii despre frumusețe sau poezii despre frică

Umbre
A fost odată... Mai putea să fie
De n-ar fi apărut o gelozie
Și-un gând ascuns ori un secret, ceva
Ce te-a îndepărtat, iubita mea.
Ai reușit cu-acele vorbe, șapte,
Să îmi arunci iubirea într-o noapte
În care s-a pierdut ca un sfârșit
Al unei stele care-a strălucit.
Au mai rămas doar semne de-ntrebare
Prin gânduri străbătute cu mirare,
Și vorbe nerostite ce-ar durea
De s-ar putea rosti. De s-ar putea!
Și, dincolo de toate astea, eu,
Te mai gândesc, mai ești în gândul meu,
Dar nu cum îmi erai, nu cum ai fost
Când îți aveai la mine-n suflet rost.
Îmi vei lăsa noi urme prin ruine
Rămase-acolo,-n gândul meu cu tine,
Iar dacă, uneori, te voi urma,
Voi face-o ca o umbră-n umbra ta.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre stele, poezii despre sfârșit, poezii despre secrete sau poezii despre gelozie

Frumoasa interzisă
Îmi place, și m-atrage, și aș vrea
din gânduri să-mi dispară și să-mi fie
uitată ca un vers de poezie
ce ritmul reușește a-l strica.
Nu vreau nici s-o alint, nici s-o sărut,
iar gândul la aroma-i cunoscută,
aș vrea s-o ia pe-o cale neștiută,
ca eu să-i uit și gustul cel plăcut.
Acum, cred că am febră, simt un cald,
un dor ce mă frământă la stomac
și trebuie s-admit că o cam plac,
dar eu sunt hotărât, n-am cum s-o scald:
o iau -mai delicat ca un herald-
și gust... un strop din sticla de cognac.
poezie satirică de Daniel Vișan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre versuri, poezii despre uitare, poezii despre ritm, poezii despre interdicții sau poezii despre delicatețe
Asta da ipocrizie: bea apă minerală cu voluptatea cu care se dă peste cap, pe vreme de caniculă, halba de bere.
aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre senzualitate, aforisme despre fățărnicie, aforisme despre caniculă sau aforisme despre bere

Alte sfere
dacă-i o singură naștere
multiplicarea morții este o iluzie
s-ar putea ca nici măcar
să nu existe
azi aici, mâine în spații înalte și mai înalte
răsfrângeri cioburi puzderie colorate, din noi
căutând alte sfere poate nu chiar așa de aspre
ca aceasta
rostogoliri eliptice... dar dacă nu-i
numai o naștere?!
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre viitor, poezii despre naștere, poezii despre moarte, poezii despre existență sau poezii despre culori

Mesagerul iubirii
Tu dormi, iar trandafirul meu așteaptă
să-ți simtă respirația din vis
și doar atunci să îți vorbească-n șoaptă,
așa cum ne-am vorbit și mi-a promis.
El îți va spune,-n visul tău, cum eu
mă cred pierdut atunci când te privesc,
cum simt ceva crescând în pieptul meu,
cât vreau să-ți spun tot timpul: "Te iubesc!".
Îți va șopti poeme de iubire
pe care le-am compus cu tine-n gând
și-n graiul lui el îți va da de știre
că-n visul tău aș vrea să fiu oricând.
De-l vei cutremura cu un suspin,
te va trezi cu un miros plăcut
și îți va spune cum am să te-alin
sau cum voi fi la pieptul tău un scut.
Atunci, iubita mea, vei ști și tu
tot ce simt eu, dar încă nu-ndrăznesc
să-ți spun, de teamă că vei spune "Nu!",
chiar dacă-n vis, prin flori, eu îți vorbesc.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn sau poezii despre promisiuni

Sonet lunatic
Ne-am furișat, iubito,-n seara cea
în care luna mi-a zâmbit, golașă,
pe o potecă ce părea c-avea
chemarea glumei care se îngroașă.
Ne-am azvârlit, din mers, tricouri, blugi,
șosetele de tufe au fost prinse,
și n-am simțit nici mărăcini, nici rugi,
căci noi aveam călcâiele aprinse.
Lumina Lunii ne-a fost de folos
și am văzut, în clipele acele
întreaga... tu, iar eu... nu mai prejos!
Of, Doamne! catifea era, sau piele?...
poiana... iarba... eu privind în jos...
dar tu, iubita mea, priveai spre stele.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre umor, poezii despre seară, poezii despre lumina lunii sau poezii despre Lună
Restaurant gol -
doar eu și-o muscă bem
halba cu bere
senryu de Valentin Nicolițov
Adăugat de Dan Costinaș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai mult umor despre muște sau umor despre bere

Sonetul lunii de săpun
Iubita mea, te port pe brațe
atât de lin și-atât de greu!
de-mi seacă mușchii-n antebrațe
Iar tu ești, toată,-n dorul meu.
Ai ochii-nchiși, plutești pe unde,
visezi la luna de pe cer,
ți-aș zice: "Ia-o!", dar... de unde?
- că-n noaptea asta-s cavaler -.
Iubito, n-am, că de-aș avea,
ți-aș da-o ție, la pachet,
cu steagu'-american pe ea
și paișpe versuri de sonet.
Iubita mea,-n final, îți spun:
-N-am luni, dar marți, nu ți-aș fi bun?
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dor

Să nu zburăm!
Te-am așteptat
și, iată,
ai venit,
iubita mea
de dincolo
de stele.
În brațe,
pari un fulg
de bucurie,
o pasăre
ce-mi cântă
numai mie.
Rămâi, acum!
Să nu zburăm
... un timp!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre păsări, poezii despre muzică sau poezii despre bucurie

Să nu
Te rog să nu mă cauți
atunci când
dintre norii amintirilor
îți va apărea
zâmbetul meu
iubindu-te!
Și nu întoarce capul
după strigătul
care străpunge ceața
cu numele tău.
Uită-mă chiar atunci când
simți atingerea mâinilor mele
în notele unui cântec:
le-am pierdut acolo,
cândva.
Și dacă, totuși,
mă vei căuta,
te rog, iubita mea,
nu mă găsi!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre nori sau poezii despre amintiri

Luntraș pe cărările nopții
Vâsleam pe un fluviu, prin mine, stingher,
Făcându-mi pe Styxul din gânduri cărare
Spre-un far de iluzii strivite de-un cer
Cuprins de o noapte ivită din mare.
Grăbeam spre un țărm de-ntuneric deplin,
C-o lotcă atrasă de-o vagă scânteie
Rămasă alături de farul în chin
Spre-a fi, din trecut, viitorului cheie.
Prin Styxul din gânduri, vâsleam pe o mare
Și-un cer ce căzuse-ascunzându-mi reperul
C-o noapte mai neagră ca noaptea în care
Eram și vâslașul, și marea, și cerul
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre negru sau poezii despre fluvii

Drumul meu
Eu mă retrag un timp acolo unde
lumina-ncearcă să ajungă iar
atunci când înspre suflet îmi pătrunde
o fiară cu aspect tentacular.
E-un loc retras la margine de gânduri
în care nu contează niciun vis,
un loc în care nu găsești intrânduri
ce ar permite pași spre compromis.
Îmi retrimit iluziile-n valuri,
iar planurile-n mare mi le scurg
și-aștept ca prin eternele portaluri
distanțe de lumină să parcurg
Spre zorii unei vieți ce dau putere
și-nlătură efecte de furtuni,
să-mi vindec supărarea-n alte sfere,
departe de mocirle și genuni.
E zborul meu în clipe de tristețe,
pe care-l fac demult iar ca efect
e fericirea mea, e frumusețe,
căci drumul ce-l urmez e cel corect.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre tristețe sau poezii despre prăpăstii

Dreptul nu se reduce numai la dreptul pozitiv, că sfera de existență a dreptului antrenează, prin rezonanță, și alte sfere sociale.
Mircea Djuvara în Drept și sociologie (1936)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre existență sau citate despre descreștere

De sub zăpezile uitării
De- aș mai fi rămas în satul meu
să-ți țin de cald, să-ți țin de sete
ne binecuvânta chiar Dumnezeu
iubita mea cu blonde plete...
Ne-am despărțit sub salcia pletoasă
și am pornit pe ale vieții valuri;
eu spre departe, tu pe lângă casă,
eu prin armată, tu și pe la baluri.
Mă sfâșiau prin depărtări haine
dulci amintiri din satu-ndepărtat,
mă ucidea și dorul după tine
și câte și mai câte-am îndurat...
N-am mai găsit un strop de fericire
sub uniforma verde, militară,
prin roua dimineții n-am găsit iubire
nici trenul nostru din bătrâna gară.
Scriam scrisori ce nu-ți țineau de sete
iar peste noi s-a așternut uitarea
iubita mea din sat, cu blonde plete...
cu altul ți-ai urmat destinul și cărarea.
Mi te-am pierdut, frumoasă, prea devreme
când peste sat se așterneau ninsori,
pe frunzele iubiri ți-am mai scris poeme
și, încă, mă visez cu tine... uneori!
poezie de Eugen Coța
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păr, poezii despre armată, poezii despre zăpadă, poezii despre vestimentație, poezii despre verde sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?

Cafeaua cu vis și fum
Privirea mea, pierdută prin aburi de cafea,
e tristă, abătută, și caută ceva
prin timpul interzis: întoacerea la vis,
la noaptea cea din urmă, în care ai venit
când umbrele își curmă conturul alungit
și se petrec, în taină, spre lumea de mister,
îmbrac-o nouă haină, un dar trimis din cer,
și-apar din nou, ca vis, și totul e permis.
Sunt, încă, într-o stare în care n-am habar
de-a fost ca, din uitare, să mi te-apropii, iar,
sau te-ai crezut, prin timp, în vechiul anotimp,
în care ritualul din nopțile târzii
era iraționalul atâtor nebunii
în care, cu plăcere, adânc ne-am cufundat,
iubire și tăcere, atât cât ni s-a dat,
și nu a fost un vis, iar noi ni l-am permis.
Privesc, tăcut, cafeaua ce, sigur, s-a răcit,
și fumul de țigară ce urcă... rătăcit.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre cafea sau poezii despre nebunie
Nedumerire
De ce, adică, toți susțin
Pe la agape, cu putere,
Că adevărul e în vin
Și nu în halba mea cu bere.
epigramă de Constantin Deneș din Viața Buzăului (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre adevăr