Apă pe pietre

apă pe pietre trupul tresaltă,
rănită-s de goana vremilor mele,
prin sângele albastru curg dâre de lavă,
grăbitele gesturi coc în cenuşă regrete.

aud tot mai greu în vacarmul comun
cădelniţa timpului rostuind liniştit,
răbdător şi solemnul ornic bătrân
ori clepsidra cu susurul ei aurit.

obsesii mărunte îmi macină viaţa,
în timpi se măsoară trăirile ei,
dar goana nebună n-alungă aşteptarea
din care singurătatea îşi face temei.

poezie de Silvia Velea din revista "Citadela literară"
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Goana

O vale apune iar alta dispare în goana nebună a trenului meu.
Mă uit pe fereastră, mă cufund în visare.
Trenul goneşte! Doar el, nu şi eu!
Dar trenul opreşte.
Se suspendă o clipă în goana nebună în care-a pornit.
Iar scurta secundă tot moare şi-nvie,
Oprirea-i se scurge pe veşnicul drum.
O roata n-i viaţa, şi-o mişcare eternă,
Un crâmpei, cugetare transformată în scrum.
Mai iute ca trenul îmi zboară şi gîndul
Şi cuprinde-ntr-o clipă viitor şi trecut.
Un artist ce pe loc îmi pictează o lume.
O lume ce este, sau o lume ce veşnic
el nicicând n-a ştiut.
O lume apune iar alta dispare în goana nebună a gîndului meu.
Mă uit pe fereastră, mă trezesc din visare.
Trenul opreşte! Doar el, nu şi eu!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Goana vremii

Am scris pe cai-viteză de timp
în goana vremurilor cu cercei la urechi
La colţul străzii cu chitara în mână
cântam pentru gologanul iubirii
cu păr uitat vâlvoi şi
pijamalele mototolite
cand claviaturile bat singure.
Rucsacul aşteaptă a plecare.
Întrebare
ce caut eu aici, oare,
din casa timpului pierdut
voi pleca să trăiesc
cu adevărat
cu cine îmi place.
Viaţa odată o am
şi nu o dau nimănui
decât mie.

poezie de Viorel Muha (mai 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două obsesii ale maimuţelor fără păr: setea de infinit şi goana după incomensurabil.

aforism de Valeriu Butulescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptarea nu doare

Aşteptarea nu doare în încheietura
Din fermoarull inimii mele
Aşteptarea nu doare în bărbia
Cusută cu pale de vânt...
Aşteptarea nu doare în gâtul
Încordat de dor
Aşteptarea nu doare în ochii
Albaştri din stor.
Aşteptarea mă doare
Chiar şi când eşti cu mine...

poezie de Silvia Filip (11 martie 2020)
Adăugat de Silvia Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru un poet, goana după rime este mai epuizantă decât goana după femei.

aforism de Valeriu Butulescu (ianuarie 2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În goana vieţii

Din zori în noapte, tot o apă
Şi-n şirul zilelor la fel,
Aleargă omul către groapă
De iese sufletul din el!

epigramă de Nicolae Ghiţescu din revista "Haz de Necaz", nr. 27-28 (iulie 2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Goana după pâine ne scuteşte, uneori, de goana după sens.

aforism de Vasile Ghica
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot face parte dintr-un proiect comun, dar îţi pot împărtăşi trăirile mele.

citat din Jacques Salome
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă, cu ochii minţii, am privi Pământul începuturilor vieţii, sau am face o călătorie prin tunelul timpului cu 3,5 – 4 miliarde de ani în urmă, am avea în faţă o imagine cutreurătoare faţă de care imaginea Infernului lui Dante ar fi de-a dreptul ademenitoare. Fulgere şi trăsnete înfiorătoare se întreceau cu erupţiile vulcanice zguduitoare şi apocaliptice, aruncând în afară, din pântecele Pământului, râuri de lavă incandescentă ca nişte uriaşe limbi de foc, topind tot ce întâlneau în cale, urmate de valuri de pietre şi cenuşă vulcanică, într-un asurzitor şi halucinant dans al replămădirilor.

Lucian Gavrilă în Miracolul vieţii, miracolul eredităţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpi eroici (Cu gândul la măreţele mitinguri electorale de pe stadioane)

Ne tragem sufletul striviţi de bine
Norocul ne petrece-n chip şi fel
N-avem chiloţi de când salariul vine
Cam pe un sfert din cât înseamnă el
De când guvernu-n goana lui nebună
Ne pune bir, iar birurile cresc
Pe tot ce e sub soare şi sub lună
Şi pe chilotul nostru românesc
Dar facem faţă zilei cu onoare
Suntem un neam de mândri şi sfătoşi
De aceea azi purtăm - mândria-i mare!
Găoacii vechi rămaşi de prin strămoşi
Şi peste găuri punem câte-un petic
Cu gesturi de tandreţe şi alean
Şi exultăm rupturile, patetic
Rămase de la daci, de la romani
Nici gumă la chiloţi n-avem, se ştie
Ne curg şi dedesubturile-n jos
Dar idealuri înălţăm o mie
Şi mii de vise ţesem credincios
Nutrim dorinţe tot mai arzătoare
Ca zilnic să comitem fapte mari
Dar n-avem spor în fabrici, pe ogoare
Cât mâna ţine loc de brăcinari
Spre-un ţel măreţ ne îndreptăm elanul
Să-i facem fericiţi pe toţi cei dragi
E însă greu să ne atingem planul
Aşa cum stăm cu mâna pe nădragi
Dar tot aşa cum legendar de bine
Am biruit pe câmpul mărăşesc
Luptăm şi-acum cu pantalonu-n vine
Ţinând de gaci, eroii se călesc
Un gumilastic ne-ar ucide chinul
Dar viaţa ne refuză acest lux
Cu stânga ferm ne fâlfâim destinul
Cu dreapta, demn, chiloţii în reflux
Dar când vom fi la marea sărbătoare
Furaţi de peisaj şi protocol
Din palme noi vom bate cu ardoare
Chiar de-om ramâne toţi... în fundul gol

poezie satirică de Corneliu Sofronie din revista "Mangafaua" (1991)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasma nopţii...

Mireasma nopţii plină de jăratic,
îmi otrăveşte sângele în vene,
singur sunt astăzi şi văratic,
astept să curgă timpul mai alene...

Nu te mai caut, să cuget uneori,
e un calvar ce trupul îmi străpunge,
ce linişte e când nu mă-mpresori,
şi dorul tău nu mă ajunge...

În urma ta doar pulbere şi fum,
în ochii mei regrete efemere
şi taina nopţii ne sărută - acum,
în goana ei îşi ia la revede.

Iar am plecat spre lungă pribegie,
şi nopţile vor fi pustii de azi,
nu mai rămâne nici o mărturie,
doar luna ce colindă printre brazi...

poezie de Sergiu Boian (septembrie 2013)
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasma nopţii

Mireasma nopţii plină de jăratic,
îmi otrăveşte sângele în vene,
singur sunt astăzi şi văratic,
mă simt cuprins de-o odioasă lene...

Nu te mai caut, să cuget uneori,
e un calvar ce trupul îmi străpunge,
ce linişte e când nu mă-mpresori,
şi dorul tău nu mă ajunge...

În urma ta doar pulbere şi fum,
în ochii mei regrete efemere
şi taina nopţii ne sărută - acum,
în goana ei îşi ia la revede.

Iar am plecat spre lungă pribegie,
şi nopţile vor fi pustii de azi,
nu mai rămâne nici o mărturie,
doar luna ce colindă printre brazi...

poezie de Sergiu Boian (24 august 2013)
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gogyohka

aud ecoul dimineţii
e atârnat
pe un gând de somn
deschid ochii şi văd
goana nebună a soarelui

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temperament boem

cu zâmbete pe faţă întâmpin zorile
mirată de atâta lumina şi căldură
mă completez cu fluturii şi florile
ştiind că Dumnezeu de mine se îndură.

mă duce la izvoare să-mi primenesc chipul
la sfinţii munţi din care mirul izvorăşte
în goana după bucurii mă istoveşte timpul
dar mă energizez cu versul ce sporeşte.

orice aş face mi-e gândul tot la stele
ele mă inspiră la margine de vreme
m-au nins cu vise când bune când rele
şi tot ce simt se transformă-n poeme.

lumini şi umbre sunt trăirile mele
o aglomeraţie de gânduri boeme.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa nu are nevoie decât de iubirea simplă, de toate zilele, cu scopul ei cert. Marile pasiuni înfruntă timpul, legile firii, toată orânduiala lumii, în goana lor nebună, fără ţintă şi fără frâu. Şi-şi ard aripile, asemenea fluturelui care râvneşte lumina prea orbitoare pentru el.

citat celebru din romanul Elevul Dima dintr-a şaptea de Mihail Drumeş (1946)
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

În goana nebună dintre trecut şi timpul ce are să vină, aducând cu el soluţiile mult aşteptate, am uitat să trăiesc acest timp, ce reprezintă prezentul.

Rita Drumeş în Staccato - Frânturi de viaţă (10 octombrie 2008)
Adăugat de radu negrea
Comentează! | Votează! | Copiază!

goana timpului
de-o minte zbuciumată
aduce noroc –

orologiul din parc
ticăind a dragoste

tanka de Ion Cuzuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi eşti

sunt într-o poveste neadevărată
tu nici nu exişti,
n-ai existat vreodată.
doar freamăt venit din albastru,
ecou evadat
la trecerea mea prin galbenul toamnei,
eşti goana mea după cuvintele muiate-n cerneală,
picătura de apă atunci când mi-e sete,
eşti dor amestecat din albastru cu verde.

o lungă aşteptare pentru ziua aceasta
când raţiunea îmi mută pământul,
o contopire între tălpile mele
iarba fugară şi vânt.

apari în lumină şi tulburi eternul,
eşti sunet de gând zvâcnindu-mi în tâmplă,
îmi eşti dorul ce doare,
îmi eşti neexistând.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poziţia vieţii

Ce este viaţa?
cine o cunoaşte?
ce ştiti voi despre viaţă şi trăirile ei?
Eu cred că este o clorofilă
ce face să se plimbe sângele
fie el verde sau roşu,
galben sau albastru,
prin venele pline de durere.
Această hârtie albă ce poartă cerneala
are viaţă, sau ce este ea?
îmi puteţi răspunde exact?
sau şi ea conţine clorofilă
şi este părticică din tine,
din zorile ce inundă planeta
şi sufletele ce zac în necunoscut
pe acest pământ ce poartă
visele vieţii eterne,
ce formează spirala infinitului
să fie viaţa pură?
ce poartă holograme în necunoscut
care trec prin ceaţa densă
a experienţei, a purităţii, a epurării
formând puteri necunoscute ţie
om al acestui neam trecător.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clepsidra netimpului

prin clepsidrele acestea
nu mai trec timpurile
curg oameni şi apusuri
şi furtuni de nisip
ca nişte bolovani de aer
aprinşi
în focul gheenei

prin copacii aceştia nu mai trec seve
curg trupuri firave de aşchii
curge doar seceta pământului
şi sângele sterp
şi timpul pierdut cu amurgul

prin cerul acesta nu mai curge nimic
nici măcar visele oamenilor
care s-au dus să se culce
primordial
într-o altă clepsidră
a netimpului

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!