Gânduri

mi-ai dat plecarea
am ales însingurarea
cuvintele se scurg şi mor pe altar de dor
mă lovesc de treptele universului
la fiecare pas
atunci plantez flori
în asfaltul bătrân al sufletului
mă preling în mine
retras într-o incandescentă clipă
nu caut instinctul de a trăi
pe geam plâng frunze
cuvintele curg acum singure
uneori merg după mine
sângerând printre secole
mă ardea trecerea ta prin încăperile sufletului
strivit de gânduri, zac pe tăblia vieţii
durea acut absenţa
atunci am ţipat întâia oară
a chemare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre frunzele sufletului

visător între vedenii
în faldurile unui vis, trecut şi petrecut
aiurea pe acest pământ
sprijin cenuşa cerului cu lacrima sufletului
întunecate gânduri curg, se scurg
în mine, profund
ascult somnul într-o silabă oprită în timp
caut agonic un sens
pierdut într-un tragic nonsens
trece alt timp între timp
mereu mai puţin decât ieri, puţin mai mult decât azi
pierdut pe aici, pe undeva, cândva
ştiu, va mai fi o zi, într-o zi
atunci când eu nu voi fi
decât o frunză strivită sub ultimii paşi
vibrează tăcerea în anii pierduţi
de nimeni ştiuţi, de nimeni cunoscuţi
totul, o întoarcere neprogramată
pot să spun acum ratată
cu amintiri imprecise, ucise
a mai trecut o zi, şi...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori

uneori cobor pe trepte de mine
săpate în trunchiul sufletului meu
uneori caut cu greu cuvinte
ca să pot pansa ce răni am eu

uneori mă simt o carte veche
cu file galbene încruntate
mă dor cuvintele ce le duc mereu
căci nu sunt nici atunci
nici acum... departe

uneori poate sunt lumină... sunet... învăţare
cu clipe de suflet ce trec pe lângă ale mele amintiri
văzduhul pomul cerul aripa de soare
trec toate încolonate şi eu aştept mereu

străin cu mine prin tine am ajuns uneori
şi acum cobor cu capul în sus spre mine
iar treptele nu se mai termină-n jos
în spate rămânând doar o vagă amintire

poezie de Viorel Muha (octombrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul iubirii

ţipa amurgul în vâlvătaia sufletului
păşeam în trecut, purtând pe aripi un gând
eu, necunoscutul dintre voi
surâdeam dimineaţa, să nu plâng
durerilor ce curg, se scurg, din trupul ăsta, beteag
uneori străbăteam tăcerea în penumbra gândurilor, la pas
să nu frâng aripile viselor
alteori scrijeleam cuvântul cu tăceri, să nu vorbească norilor despre noi
flăcări ardeau în trupul pământului
era timpul să plec, dar nu puteam
noaptea mângâiam părul revărsat pe perna umedă de gânduri
rătăceam, în adâncimi abisale şi ai ţipat
chemându-mă la tine, iar şi iar, într-un joc ireal
atunci am învăţat să te iubesc
cu buzele, cu mâinile, cu gândul
în palme purtam heruvimi să îi aşez pe trupul tău
atât de pur, atât de gol
apoi s-a făcut dimineaţă, iubito...
şi am fugit, mă ardea lumina privirii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piesa

călător prin singurătate
ochii curg pe geana uscată de lacrimi
uneori merg prin venele sufletului
pulsează sângele în staţii terminus
azi am fost condamnat
de nimeni ştiut, de nimeni cunoscut
pământul a cerut pământ
laurii căzuseră pe oasele calcinate
eram nebunul din cetate şi a contat
acum totul e banal şi trist
ca o piesă de teatru
fără actori sau spectatori
doar regizorul rătăcit pe ultimul rând
dar viaţa, unde a rămas...
uneori mergeam printre ani
un actor rătăcit într-o piesă neterminată
trecuse vremea,
crucile au ţipat într-o noapte şi am fugit
pe mâini se aşternuse huma
alteori vroiam să mă întorc
eram gândul în noapte
cocoşat ca un semn de întrebare aşezat aiurea
orbit de lumină, m-am afundat într-o călimară şi scriu...
când nu plâng

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâng gânduri

în mine ţipă gânduri
adunate, răsturnate
trăim într-o minciună perpetuă
bine aranjată şi dirijată
de ani şi ani
suflete aplecate, trupuri cocârjate
ne dor coatele sufletului de târât prin noroi
noroi ales de noi, de soi
în jur doar întunericul sună
şi sună şi sună
răsună pe câmpii arse de ură
sună bine, nu
ce multă neputinţă şi umilinţă
o lume tristă
vise, speranţe năruite
am prins miros de mucegai
nu vezi, nu simţi
degeaba azi deschizi fereastra, prietene
miasma a pătruns în cetate
ne-am legat gura de tăcere
ţipăm doar în somn
oameni umili şi umiliţi în fiecare zi
mi-e sufletul o rană deschisă
pătat cu lacrimi amare
privesc mulţimea speriată
strigoii se scurg azi pe drum
curg şi curg
ce vaiet nebun
mi-e teamă şi plec de aici, plângând

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

tăcerea a înnoptat, în mine
într-o seară
ciopleam pe ţărmul lumii
dintr-un stei de piatră, o viaţă
din doi ochi am împletit odaia sufletului
croiam apoi un altar din crengi uscate
aduse de valuri furioase la mal
să îngenunchez umil, sfios
să ridic mîinile sufletului
către El

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio

adio, roze
dulci, suave tuberoze
adio vise
vara trecea
şi nu ştiam atunci...
foşneau şi umbre printre frunze
căutam nebun un trupul prin petale de flori
mireasma ta lipsea
şi am trecut printre paşi
fără sens, fără rost
mă ardea sărutul uitat pe buze fierbinţi
zvâcneau în mine cuvinte nerostite
pluteai aivea pe aripi de vis
cuprindeam bucuria în palme
strângând doi sâni ce se zbăteau în căuşuri de dor
am păşit în gândurile tale
m-ai primit sfioasă în adieri de şoapte
şi ai ţipat, a chemare
erai lumină pură în odaie
eu rătăceam haihui prin stele
au trecut clipe, ani
printre plopii bătrâni şi castani
ai plecat femeie, în noapte...
azi adun amintiri
înrămând imagini într-o galerie a sorţii
şopteşte şi vântul în lacrimi
picură gânduri din ramuri frânte de suflet
în zori, pe pernă, un trandafir şi un sărut, atât
inima mea ascultă şi plânge
ce singură e camera în care am iubit odată, doar odată, o fată
dansul tău a rămas pe buzele nopţii
adio roză, adio...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

aveam mâinile ruginite de timp
respiram prin porii luminii
în casă ploua
afară picurau stropi de gânduri
pe masă un flacon gol de medicamente
uneori dormeam în subsolul materiei
pe cearceaf a rămas un pumn de vise
şi un sărut neînceput
ţipau întrebările în oglinda spartă
în absenţa zgomotului, mă trezeam căutându'l
l'am găsit după un paravan
răsturnat între draperiile sufletului
spitalul era închis
doar un nebun păşea hotărât prin ploaie
căuta intrarea
normal, nu a găsit-o, era nebun, nu...
era prea viu între timpuri cenuşii
pe degete se aşternea cenuşa trupului
atunci ecoul a ţipat şi am fugit înăuntru
nu am putut, poarta era închisă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vatra arsă a sufletului

m-am ridicat din cenuşa trupului către lumină
în cântecul morţilor
prin văile sufletului
şi am strigat...
s-au cutremurat munţii, a adâncă mirare
cine este nebunul ce tulbură anotimpurile
uneori mă ascundeam în tăcerea anilor pierduţi
să nu mă găsească răspunsurile
aveam ochii plini de întrebări
pe frunte duceam spinii cunoaşterii
rătăcit într-un cerc,
în vatra arsă a sufletului
căutam taina în dialoguri neconvenţionale cu strămoşii
sângele se năpustea haotic prin venele obturate
în ţipătul furtunii din mine
am strâns în palme cuvintele din gură
să nu tulbur tăcerea îngerilor
aşezaţi pe umerii sufletului
în văi pâraie, în ochi văpaie
colind din poartă în poartă
să-mi caut destinul şi chinul
purtând pe buze a mea soartă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescăruşul

m-am culcat obosit
de gânduri, griji, păcate
de prin lume adunate
pe scoarţa sufletului lăsate
şuiera vântul prin încăperile lumii
treceam praguri şi timpuri
în palme purtam flori
flori de liliac
pe unde trec, pe unde zac
cei nu trec şi au plecat
aruncasem ancora pe ţărmul tăcerii
să ascult cântecul sirenelor
stăteam sub clar de lună
priveam la stele şi la cele
în vale cânta cucul
a doină, a jale
doina sufletului
în lacrima pământului
vâsleşte pescarule pe ape
mai aproape cu fiecare lopată de casă
uşa casei e deschisă
să primească în prag
pescăruşul singuratic

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre gânduri

locuiesc în scorbura lumii
alungat de toţi şi de toate
închis între gânduri, pierdut printre oameni
seara mângâi pietre sau ascult siderat tăcerea timpului
pic-pic-pic, apoi nimic
uneori strivesc păienjenii de pereţii sufletului
nopţile rătăcesc printre umbre
stele nu am, le-am pierdut într-o fatidică clipă
la o partidă de cărţi cu moartea
au rămas doar tragice cuvinte
ce se pierd la răscruce de drumuri

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

băteau haotic în geam anii
dansam nebun în palma vieţii
înfloreau merii în pragul serii
sub paşii vântului se întorceau cocorii
din arbori ţâşnea seva în aripi
şi se spărgeau în larg trufaşe valuri
în iarba vieţii se scăldau lăstunii
şi hohoteau pe drum iar crinii
eram ecoul adormit a mii de neamuri
mirarea cerului se răsfrângea în mine
cuvintele se răspândeau în aer
tăind iar timpul în culori aprinse
la masa Ta îmi odihnesc aleanul
te gust în tainice silabe
mă sting în norul ultimului gând
iar clipa se transformă într-o simfonie a iubirii
cu fiecare pas
trecut, rămas
mă întorc, mă reîntorc la Tine
rupând cuvintele din mine

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa

tăcerea a înnoptat în mine
într-o seară
ciopleam pe ţărmul lumii
dintr-un stei de piatră, o viaţă
din doi ochi am împletit odaia sufletului
din buze am făurit o uşă
să adăpostească sărutul
croisem un altar din crengi uscate
aduse de valuri furioase la mal
apoi am îngenchiat umil, sfios în humă
ridicând mîinile sufletului către El

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre zdreţele sufletului

mi-e trupul jerpelit
pasul agonic şi trist
zi de zi
an cu an
mireasma florilor de mai mă dezmieda
demult, odată
azi negura lumii m-a prins, m-a cuprins
prin hainele rupte ale gândului
căutasem viaţa
răscolind prin tenebrele universului
speram
ca un copli
dincolo, să găsesc o minune
nu am găsit nimic
decât gunoi şi puroi
atunci m-am făcut medic
au trecut alţi ani
păşind printre oameni bolnavi
credeam, visam într-o lume nouă
un sens al iubirii
de oameni, de viaţă
mă loveam la fiecare pas de adevăruri ciuntite
de slujbaşii diavolului
în mersul firesc către nicăieri
s-au învolburat apele sufletului
şi am strigat
nu mă asculta nimeni
nimeni nu a auzit ceva
erau preocupaţi cu nefirescul cotidian
atunci am început să scriu...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri

pe pleoape se scurgeau anotimpuri
cufundat în fumul gândurilor
rătăceam pe pereţii zdrenţuiţi ai sufletului
privirea ardea crud în lumina cerului
uneori se scurgea pe braţele timpului
am vrut să-ţi vorbesc
mi-ai aşezat uşor degetul pe buze
în surâsul zorilor
m-ai sărutat apoi aprins pe lacrima gândului

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre ape şi păcate

ora curge în etape
gânduri azi se frâng pe ape
toată omenirea doarme
eu aştept să ard pe rug
rug creat de astă lume
din surcele şi minciuni
peste mine plâng tăcerile aldine
un cuvânt mai trece, oare
offf, se pierde iară în retorica întrebare
despre lume, despre care
se aşterne în splendoarea unei fraze risipite
printre trecătoare raze
noaptea mă preling prin stele
scriu pe coaja asta ruptă
din copacul de pe munte
scriu cu sufletul, cu lacrimi
degetele toate le-am uitat
în desaga de la spate
sunt ciobanul din cetate
ce mioarele îşi mână
pe o coală albă, goală
timpul fuge, viaţa curge, nu ajunge
să achit nota de plată
este plină de păcate
între mine şi cetate
curg de toate
scara către cer e azi ruptă
nu am timp şi nici răbdare
să aştept a ta chemare
amintirile's murdare
paşii se scurg pe o cărare
printre sticle şi pahare
toate's sparte, toate's goale
viaţa asta trece, trece
uneori se mai petrece
ziua vine, alta pleacă
între mine şi ăst cer
a rămas doar mister
azi să urc, eu nu mai sper

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăciri

am strivit cerul cu mâinile
sub picioare tropăiau anotimpurile
în spate duceam poveri
de azi, de ieri, de nicăieri.
ale unui sfârşit neînceput
păşeseam prin boabele de rouă
prin ceaţa timpului abia născut
vorbeam limba cerului pentru a înţelege
cuvintele ce ţipau în mine
răsucite de un biet cărturar
la o harpă pe un ţărm pierdut şi niciodată regăsit
nu caut minuni
pe aici, pe undeva, cândva
pe nimeni nu întreb
de aş întreba pe cineva
nu va înţelege întrebarea
de răspuns...
nici eu nu'l ştiu
privesc tăcut ochii pierduţi ai lumii
de teamă mă ascund printre şoapte
în noapte prin pulberi de gânduri
păşesc printre singurătăţi atemporale
de nimeni cuprinse
un biet drumeţ pe creasta lumii
cântecul s-a stins, s-a dus
m-am retras mâhnit în negura timpului
a mai rămas temătoarea lună
din oraşul cenuşiu
în care şi cuvintele au plecat la plimbare
ţopăiau anotimpuri prin goale buzunare
sfios, am ascuns în palme surâsul unui copil
poate, odată voi clădi cu el o lume nouă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o noapte

uneori strângeam stele în palmă
să nu se rătăcească în galaxii
mă aveai, eu visam
clădisem un monument pe ăst tragic pământ
mă întrebam mereu cine sunt
treceai printre stele, suavă ca ele
erai senină şi pură iubito
te frângeai între gânduri, eu păşeam printre spini
erai primăvară, fecioară...
îmi era atâta dor de tine, dor de casă
să vin, să mă întorc astăzi acasă
dar lupii ăştia mă omoară, nu mă lasă
şi dacă tu...
atunci eu...
ce labirint al sufletului croisem într-o noapte între noi
e trist că n-am ştiut atâta timp de noi, noi, doi nebuni
noi, amândoi, în şir de doi
începe tu, eu...
tu mă strigai în noapte, chemarea era mută
plutea pe lac un nufăr, iar tu plângeai prin colţuri
te adunam în palmă şi printre gândurile lumii
te-am sărutat femeie, ca întâia dată

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima gândului

în mine ţipă gânduri
adunate, răsturnate
trăim într-o minciună perpetuă
bine aranjată şi dirijată
de ani şi ani
suflete aplecate, trupuri cocârjate
ne dor coatele sufletului de târât prin noroi
noroi ales de noi, de soi
în jur doar întunericul sună
şi sună şi sună
răsună pe câmpii arse de ură
sună bine, nu
ce multă neputinţă şi umilinţă
o lume tristă
vise furate, speranţe năruite
am prins miros de mucegai
nu vezi, nu simţi
degeaba azi deschizi fereastra, prietene
miasma a pătruns în cetate
ne-au legat gura cu lacăte
ţipăm doar în somn
oameni umili şi umiliţi în fiecare zi
mi-e sufletul o rană deschisă
pătat cu lacrimi amare
privesc mulţimea speriată
strigoii se scurg azi pe drum
curg şi curg
ce vaiet nebun
mi-e teamă şi strig
de ce Doamne ai plecat dintre noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe

de ce mereu mergând pe drum
vorbesc tăcând şi plâng în gând
de ce lacrimi curg dar nu ajung
să stingă durerea unui om
de ce nu tac când pot să plâng
de ce-aş vorbi când atunci când zac
de ce doar zac pe cripta vieţii
aici nimeni nu trece
e frig şi e atât de rece
doar moartea petrece
nu ştiu cine sunt
de ce sunt
dacă mai sunt
doar merg şi plâng
şi uneori întreb în gând
dar oare până când...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!