Mi-e dor
într-un lemn caut cătodată formele cunoașterii
nu-i decât tocul ușii, căci patul a rămas prea vechi
și ce frumos scârțâia
l-am aruncat când au dispărut tapițerii
ăsta nou
nu-mi mai vorbește, este de fier și plastic
presat
nudul de pe el se uită la mine cu poftă
de multe ori îmi spun
că
copacul nu naște mâini decât când crengile lui se aplecă
copii culeg rodul dragostei din străzile cu asfalt
lutul este esența lucrurilor
nu mai am decât o vază care a scăpat nespartă
mi-e dor de cioburile de lut
în ele s-a născut tata, bunicul și
mâine poate eu
acum mă uit la ochii făcuți cu prea mult rimel
de pe patul de plastic și fier
poezie de Viorel Muha (februarie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Viorel Muha. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.