
Destinul adevăraților poeți e să nu aibă succes niciodată. Poezia este destinată poeziei și nu publicului. Poetul nu are nevoie de public. Publicul confundă poezia cu șansoneta și când este îndopat cu poezie, o transformă în șansonetă. Ar trebui ca fiecare scriitor să fie în stare a răspunde: scriu pentru că geniul meu, experiențele mele supreme, supraumana mea pătrundere și adâncime trebuiesc împărtășite oamenilor. Scriu pentru că un demon interior mă obligă la aceasta. Un om nu poate fi clasificat; ci descifrat și înțeles. Nici un om nu-i mai puțin demn de interes și cercetare decât altul. Sens găsim și omului, și frunzei, și pietrei.
citat celebru din Eugene Ionesco
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Nu scriu despre o inimă locuită
pentru că poezia mea
nu se îngrămădește
cu femeile ocazionale...
pe care le urmărești
nu scriu despre un suflet nehotărât
sau despre o carne străină
nici măcar despre ce te ține
între prăpastia trecutului
și prezentul pe care te încăpățânezi să nu-l guști
pentru că poezia mea nu e o păpușă de cârpă
ce trebuie aruncată în cutia cu vechituri
poezia mea e vie
respiră aerul nefericirilor
de care nu vrei să scapi
nu scriu despre o inimă locuită
și nici despre un suflet hoinar
eu scriu despre tine
că suntem legați
să trecem din război în război
până când
vom fi unul
deci
dragul meu
poezia te vrea așa cum ești
cuvânt al palmelor plânse
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi sau a nu fi poezie
poezia este sculptura. zace într-un munte de cuvinte.
poezia este pictura. o lacrimă într-o mare de culori.
poezia este muzica. o notă pe registrul inimii.
poezia este lutul în mâinile olarului.
poezia este dragostea. odată ce iubești,
vei iubi pentru totdeauna.
poezia este strigătul unui bolnav
pe patul de moarte.
poezia este trista despărțire
sau întâiul sărut.
poezia vine, pleacă și-n rest amintiri.
poezia este tot ce ne-nconjoară,
tot ce este în noi
și tot ce rămâne.
poezia este mântuire, dumnezeire,
posedare și exorcizare.
poezia este blestem și surghiun.
poezia este crucea poetului
și drumul Golgotei.
poezia este țigara ce-ți arde plămânii
sau paharul de vin pe care-l bei
de unul singur.
poezia, să crezi și să nu te prefaci că scrii poezie.
să renunți la viață și să fii veșnic
un cuvânt pe buzele celorlalți.
poezie de Ionuț Caragea din volumul Absența a ceea ce suntem (2009)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniștea
în fiecare dimineață pe stomacul
gol, pentru liniștea orașului, scriu
o poezie liniștitoare
și e bine și pentru mine și pentru
liniștea mea, din cauză că
în fiecare
dimineață scriu o poezie liniștitoare
în liniștea
tuturor străzilor, și așa liniștite și goale (?!) atunci
cum să nu
scriu în dimineța zilei de azi
o poezie cu gândul
la orele de liniște pronunțate în chip
natural
pe căile noastre, ah, de
comunicare
unul cu unul și altul cu altul?
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Poetul cheamă răsăritul visului de mâine, iar apoi îl transformă în ziua realității de azi. Facem o greșeală regretabilă atunci când încercăm să înțelegem poezia. Poezia nu este pentru a fi înțeleasă. Poezia este pentru a fi simțită. Poezia este pentru a fi îndrăgită. A încerca să înțelegi un poem este ca și cum ai atinge un trandafir cu ghimpi nenumărați. A încerca să simți un poem înseamnă să ții cu drag un trandafir fără niciun ghimpe. Iar să îndrăgești un poem înseamnă să devii imediat frumusețea și parfumul trandafirului însuși.
Sri Chinmoy în discurs (7 noiembrie 1990)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Bieții poeți sunt rău înțeleși în lumea aceasta. Poezia este luată de o ușurătate. Un adevăr în gura poetului este o poezie, un simțământ în inima lui este o poezie! Ei nu pot să spuie nici dorințele lor, nici părerile lor.. tot este poezie la ei.
Dimitrie Bolintineanu în Manoil
Adăugat de scofieldutza

Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi, de ziua poeziei
Azi, de ziua poeziei
Vreau să scriu acest vers.
Nu ca lumea să mă știe,
Nu am niciun interes.
Căci scriind o poezie
Nu devii bogat sau cu mulți bani.
O poezie bună
Dăinuiește peste ani.
Vă îndemn pe toți cu bucurie,
Să fim mai înțelepți.
Hai azi să recităm câte o poezie
Și să-i slăvim pe poeți.
poezie de Vladimir Potlog (21 martie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Zero
Aceasta este iubirea noastră, care-și
modifică sensul continuu. Nu știu dacă
iubirea aceasta este poezia noastră, sau
invers. Vrei să fii tu însuți? Ai nevoie de mine?
Poate că e iadul, poate e raiul. Poate că e
amândouă la un loc. Poate că are nevoie de
un zero absolut. Tot ce știu este că ea trebuia
să ardă în interior. Dar nu poate să ardă, pentru
că iubirea noastră este un paradis nebun.
E ceva ce trebuia să știi înainte de a mă atinge.
Trebuia să știi că dragostea nu poate fi decât divină.
poezie de Marieta Măglaș din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaș

Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu de Cornelia Păun Heinzel
Cornelia Păun Heinzel: Scriu
Scriu
Fără a dori premii și laude deșarte,
Pentru că literatura-i mai presus de toate.
Scriu
Fără a vrea bani, faimă, funcții, bogății,
Pentru că nu asta-nseamnă scriitor să fii.
Scriu
Fără a fi un fals personaj construit
Mediatizat sponsorizat, în realitate un nimic.
Scriu
Fără a-mi vinde sufletul, nu la comandă, ci cu onoare
Pentru mine aceasta reprezintă o valoare.
Scriu
Nu cu scopul de a mă vinde, a mă promova,
Cu comerțul, scrisul nu se poate confunda.
Scriu...
poezie de Cornelia Păun Heinzel din Confluențe literare Australia (2 august 2020)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Publicul este elementul cel mai onorat al teatrului. Fără public, nu există teatru. Fiecare tehnică învățată de actor, fiecare pânză și fiecare practicabil de pe scenă, fiecare analiză atentă a regizorului, fiecare scenă bine coordonată sunt pentru plăcerea și distracția publicului. Ei sunt oaspeții noștri, parteneri de joc și ultima spiță într-o roată ce abia apoi poate începe să se învârtă. Ei dau sens spectacolului.
Viola Spolin în Improvizație pentru teatru
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să scriu o poezie
Vreau să scriu o poezie
Pe o frunză de copac.
Despre acest miez de toamnă
Cât de mult Îmi este drag.
Vreau să scriu o poezie
Pe un strop de ploaie rece.
Despre timp, care fără milă
Așa de repede trece!
Vreau să scriu o poezie
Pe palmele tale moi.
Care mă mângâie cu gingășie
Când suntem în doi!
Vreau să scriu o poezie
Pe o rază de soare.
Care din ce în ce de dupa nori,
Mai rar răsare.
Vreau să scriu o poezie.
Pe ceru-ncărcat de stele,
Să aducă bucurie
De ziua măicuței mele.
poezie de Vladimir Potlog (9 octombrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb pe alb
Scriu cu alb pe alb
Deși știu că nimeni
Nu va putea să citească,
Nici chiar eu,
După ce voi fi uitat ce am scris.
Binele este întotdeauna
Greu de înțeles
E mai ușor să accepți un eres
În paradis
Decât o jertfă benevolă omenească.
Mă încăpățânez
Să scriu alb pe alb
Deși mi se spune
Să folosesc cel puțin
Litere cu sclipici,
Când desenez ramuri de măslin
Sau fapte bune
Plictisitoare.
Dar,
Acum și aici
Nu am decât o culoare
Care poate
Să le cuprindă pe toate
Și scriu cu alb pe alb
În zadar.
poezie de Ana Blandiana din Orologiul fără ore (2016)
Adăugat de Dan Costinaș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Din amintiri...
Scriu acum ceva pe foaie
Că să nu mă fac de oaie,
N-am mai scos o poezie
De când am murit, se știe.
Scriu orice îmi vine-n minte,
Mă joc cu orice cuvinte,
Afară e frumos tare,
Dar nu ies, mă fac de oaie.
N-am mai scos o poezie
De când vremea de beție
Mă luase într-un val
De-am ajuns și la spital.
Poezia nu e bună,
Parcă e scrisă pe lună,
Scriu odată la un an,
Dar va scriu, nu sunt mârlan.
poezie de Vlăduț Matei (19 aprilie 2013)
Adăugat de Vlăduț Matei

Comentează! | Votează! | Copiază!
Poezia
scriu poezia,
un rahat de poezie nemestecabilă
tremură tinerii din încheieturi așteaptă
mai scrie babacul?
tremură de două luni și așteaptă
cum ai aștepta o flegmă pe față
candid plasată de un maestru yoga.
nu vreu să-i dezamăgesc
scriu oarecum cu silă
dar dedicat
au dreptul să citească un poem
nemaipomenit
în fumul de cînepă
fumul îl face inspirabil
și inspirația
trece direct în creier
cum un virus creat special
scriu rahatul de poezie
pămîntul tremură de două luni
tinerii se lasă pe spate și tremură brațele
ritualul acesta doar mă determină
poezia e dulce
poezie de Liviu-Ioan Mureșan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Noul ghid pentru poezie
1
Dacă un om înțelege o poezie,
va avea necazuri.
2
Dacă un om trăiește cu o poezie,
va muri singur.
3
Dacă un om trăiește cu două poezii,
o va înșela pe una.
4
Dacă un om concepe o poezie,
va avea un copil mai puțin.
5
Dacă un om concepe două poezii
va avea doi copii mai puțin.
6
Dacă un om poartă coroană pe cap când scrie,
acest lucru va fi aflat de toată lumea.
7
Dacă un om nu poartă coroană pe cap când scrie,
nu va dezamăgi pe nimeni, ci numai pe sine.
8
Dacă un om este supărat pe o poezie,
va fi disprețuit de oameni.
9
Dacă un om continuă să fie supărat pe acea poezie,
va fi disprețuit de femei.
10
Dacă un om acuză public poezia,
în pantofii lui va curge urină.
11
Dacă un om renunță la poezie pentru putere,
va avea și mai multă putere.
12
Dacă un om își laudă poeziile,
va fi iubit de toți proștii.
13
Dacă un om își laudă poeziile și iubește proștii,
va înceta pentru totdeauna să scrie.
14
Dacă un om tânjește să fie preamărit pentru poeziile lui,
va ajunge șacal în lumina lunii.
15
Dacă un om scrie o poezie și laudă poezia unui prieten,
va avea o amantă frumoasă.
16
Dacă un om scrie o poezie și laudă excesiv poezia unui prieten,
va pierde amanta.
17
Dacă un om își însușește poezia altuia,
i se va dubla mărimea inimii.
18
Dacă un om își lasă poezia în pielea goală,
se va teme de moarte.
19
Dacă un om se teme de moarte,
va fi salvat de poeziile lui.
20
Dacă un om nu se teme de moarte,
el va putea sau nu fi salvat de poeziile lui.
21
Dacă un om termină de scris o poezie,
se va scălda în siajul vid al patimei sale
și va fi sărutat de coli albe de hârtie.
poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta, poezie
Am început să scriu azi poezie
Ce-ar mai fi fost odata scrisă,
Nu-nșir în versuri vorbărie,
Ci scriu, de mine, tainice-nțelesuri.
Nu-nclin balanța înspre scrisuri multe,
Nu am pretenții de poet 'bogat',
Mă lupt cu mine, să mi-aduc un bonus,
Din tinerețea mea, de altădat'.
Cu poezia am crescut odată
Când alfabetu'-am început a scrie
Și m-a-nsoțit și-acum, și-n vise,
Azi încercând să scriu o poezie.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

VULPESCU (slugarnic): Vă place poezia, tovarășe căpitan...
LUPOI: Îmi place poezia angajată, Vulpescule! De când m-am angajat la interne, scriu numai poezie angajată... (Cu aer superior). Poezia nu e treabă ușoară...
VULPESCU: Păi, da...
replici din Procesul, scenariu de Valeriu Butulescu (21 septembrie 2019)
Adăugat de alejandro

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mea culpa
Habar nu am ce este poezia,
N-am știință despre ea, scriu cum "îmi vine",
N-am scheme fixe de numărătoare,
De număr de silabe sau de rime.
Poate sunt "decretată" diletantă,
De critici fini, sobri, pretențioși,
Pedanți, perdanți, cocoloșiți de soartă,
Ce dau, "la greu", în poeți inimoși.
Dar eu îmi văd cu drag de tot ce simt,
Nu știu să scriu sonet sau acrostih
Și nu pot să fiu falsă, să vă mint,
Și îmi pun sufletul în orice stih.
Știu că există rime-ncrucișate,
Împerecheate-n vers alb, dubios.
Eu vreau să scriu în rime-mbrățișate
Doar de IUBIRE, prinsă-n vers frumos...
Cui nu îi place să nu mă citească!
Nu sunt la vânătoare de "sufragii",
Nu vreau cu versu-mi viața să-și umbrească,
Bun simț să pângăresc, să fac ravagii!
Nu "profanez" cenacluri prețioase
Ce n-agreează "țânci" ai poeziei
Și-n comentarii seci, tendențioase,
Îi iau dreptul la viață omeniei.
Rămân modestă, evit "trauma",
Ascult și-mi cinstesc muza și aleg
Să mă întind doar cât mi-e plapuma,
Când praf de stele încerc să culeg.
Mă plec în fața fraților poeți
Și-a voastră, -a publicului inimos!
Doar timpu-alege grâul de scaieți,
Plăti-voi, de "vând" scaieți drept frumos!
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia este o rugăciune Motto(Poezia este ca o rugăciune. Nicolae Dabija)
Poezia este o rugăciune
Spusă de un om sfânt.
Ea este ca un copil ce poartă un frumos nume
Și are suflet curat și blând.
Poezia este o rugăciune.
Pentru omul care iubește,
Și care nu mai prin dragoste,
Cu adevărat trăiește.
Poezia este o rugăciune.
Pentru cel renegat.
E o călăuză în lume
Și pentru cel cu sufletul împăcat.
Poezia este o rugăciune.
Spusă de îngerii din cer
Ea este o sfântă minune,
Plină de iubire, durere și mister.
poezie de Vladimir Potlog (24 martie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când scriu poezie
când scriu poezie parcă rup
bucăți de carne din mine
fiecare vers e ca o mușcătură adâncă
a unui animal sălbatic
aproape că țâșnește sângele
într-un carnagiu îngrozitor
al țesuturilor care mă țin în viață
din când în când
mă opresc și aștept
ca la semafor
să văd cum se mai simte Poezia
dacă trebuie să-i fac respirație
gură la gură sau dacă
pot s-o păstrez
în continuare
ca metresă
cât m-or mai ține
balamalele
poezie de Emilian Mirea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare bărbat ar trebui să aibă un demon în el, pentru a avea succes în dragoste și în profesie.
citat din Anthony Quinn
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!