Înstăpânire

Tu n-ai ştiut că ochiul meu e-o trapă,
Care-nchizându-se te va răni,
Că-mi vei rămâne prizonier sub pleoapă,

Şi că iubind te voi înstăpâni,
Tu mi-ai citit în palmă ca-ntr-o frunză,
Când toamna n-a putut a preveni

Dezastrul iernii care mă acuză,
Că te-am închis în aurore boreale
Şi am întins zăpada ca o pânză

Deasupra suferinţelor reale.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Experienţa îţi dă catehismul cunoaşterii. Şi putinţa selecţiei. A unei selecţii la care poţi rămâne, pentru că ai pus în alegere ochiul care-a văzut şi care a ştiut să vadă, mintea care, rumegând, a putut apecia. De aceea eu te-am voit aşa cum ţi-am spus că te-am voit.

Leon Kalustian în scrisoare către Dora Aronovici (1932)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză, surată...

Frunză de toamnă chircită
Pe creangă neagră-n copac,
De ploi şi vânt năucită,
Îmbracă-ţi portul sărac.

Te voi culege în palmă,
Ca pe un vis obosit,
Roşul din tiv ne condamnă
Vinei că ne-am irosit.

Hai să ne-ascundem surată
Prin filele unei cărţi,
Ca la un fel de serată,
Vino să tragem la sorţi!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În loc de lacrimi

E toamnă, sau doar mi se pare mie,
Că fructele trag toate spre pământ,
Că pleacă păsările-n pribegie,
Şi s-a-mplântat peniţa în cuvânt?

Dezastrul toamnei e belşugul nostru,
Năpasta voastră e belşug în cer,
Pe cât de sincer e credeul vostru,
Pe-atât e zeul vostru, auster!

Perfectă este toamna, ca şi moartea,
Fanfare trec, sau tunete se-aud?
Să fii o frunză, asta îţi e partea,
Să-ngraşi pământul după chin şi trud.

Dacă am face linişte în noi,
Am auzi în loc de lacrimi, ploi!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solilocviul iubirii

Iubite, zăpada e doar un pretext,
Sunt alte mâhniri care stau între noi,
Zăvoare blocate, pe uşi, în context,

Tristeţi ca soldaţii ce vin în convoi...
Tu lasă-mi ca semn, undeva, un poem,
O stavilă-n faţa acestui puhoi,

Îmi pare că-mi scriu propriul meu requiem,
Opun veşniciei o noapte şi-atât,
A noastră, trăindu-ne taina-n tandem,

Noi ştim că zăpezile nu sunt decât
Palavrele iernii, de-a ţine pe loc
Speranţele; până acolo încât

Să-ţi pară iubirea doar un soliloc.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă

Cămările zăpezilor târzii
S-au desfăcut de tot din balamale,
Doar anotimpuri reci, efigiale,
Insinuează că mai suntem vii.

În pumni am plans al neputinţei dor,
Aiurea bătea ceasul miez de noapte,
Vântul rostea nedesluşite şoapte,
Ameninţând cu gest asupritor.

Sub pleoapa unde te-am ţinut închis,
Îmbrăţişat, cât am putut de tare,
Vin pui de cerb ca la adăpătoare
Să bea din lacul lacrimii promis.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vina de-a fi

Nu mi-ai furat numai culoarea-mi dragă,
Ce vină mi-a tot fost de când mă ştiu;
O nadă mi-ai întins ca să m-atragă
În plasa ta de hoţ şi fustangiu.

Nu te-am ştiut avid de-a şti mai multe,
Minciuni şi bârfe-ai ascultat şi-ai vrut,
Să fii cocoş, şi vrute, şi nevrute
Mi-ai îndrugat şi eu ce-aş fi putut,

Să fac, când lacrima-mi striveai cu ură
Şi nu vedeai decât un adevăr,
Şi doar otravă îţi ieşea din gură,
Când eu îţi ofeream cu drag, un măr?

Nu-ţi sunt duşman şi nu-ţi voi fi vreodată
Călău, osânditor sau ucigaş;
Dar să nu mă asemeni niciodată
Gunoiului ce zace în făraş!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O flacără de dans...

O flacără de dans cu ochi cuminţi,
desculţă, ca un răsărit de soare,
eu te-am iubit când ai ştiut să minţi,
chiar te-am iubit mai mult ca pe o floare.

Pasul tău, plăcerea şi tăcerea,
În visul nopţii râvnitoare doamnă,
De dragul tău mângâiam durerea,
Şi-n frunzele îngălbenite-n toamnă.

Eu iţi dezmierd şi paşii dacă trec,
Iar mi-ai lăsat tăcerea să mă doară,
În nopti târzii aş vrea să te petrec,
Să ne iubim la fel ca prima oară.

O viaţă voi rămâne vinovat,
Căci dragostea-mi plânge-n piept cu jale,
Din răni adânci mereu te-am dezgropat,
Şi-n ultim ceas pe-a vieţii mele cale.

Speranţele rămas-au spini de toamnă,
Să-mi alinte în gânduri astăzi chinul,
Tu n-ai minţit atunci stimată doamnă,
Când mi-ai promis să-mi schimbi pe veci destinul...

poezie de Mihail Janto (24 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ai ştiut

Tu mi-ai fost cântec,
când plângeam ca un copil.
Tu mi-ai fost sprijin,
când am fost disperată.
Tu mi-ai fost zâmbet,
când eram tristă şi supărată.
Tu mi-ai fost fericirea,
când eram pierdută în gânduri şi sufeream.
Tu mi-ai fost adevarul,
când în jur era numai minciună.
Tu m-ai învăţat multe în viaţă,
când eram neputincioasă.
Tu ai ştiut să-mi atingi sufletul,
când alţii au ştiut să mă rănească.
Tu ai ştiut ce e iubirea,
pe care mi-ai daruit-o mie.

poezie de Eugenia Calancea (4 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am văzut

Te-am văzut strigând la ceruri
Te-am văzut strigând din hău
Când murind pe cruce, Doamne
M-ai chemat la pieptul Tău.
Te-am văzut în noaptea care
Se-ntinsese pe pământ
Te-am văzut cerând iertare
Şi-am ştiut că Tu eşti sfânt.

Te-am văzut iubind o lume
De venetici şi tâlhari
Şi-am văzut curgând din ceruri
Picături de lacrimi mari.

Te-am văzut intrând prin nouri
Sus în cer la Dumnezeu
Şi-am ştiut că înainte
Ai rostit numele meu...

poezie de Adriana Cristea (5 august 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou de romanţă

S-a dus albastrul cer senin
Şi primăvara s-a sfârşit -
Te-am aşteptat în lung suspin,
Tu, n-ai venit!

Şi vara, şi nopţile ei,
S-a dus, şi câmpu-i veştejit -
Te-am aşteptat pe lângă tei,
Tu, n-ai venit!

Târziu, şi toamna a plecat,
Frunzişul tot e răvăşit -
Plângând, pe drumuri, te-am chemat,
Tu, n-ai venit!

Iar, mâini, cu-al iernii trist pustiu,
De mine-atunci nu vei mai şti -
Nu mai veni, e prea târziu,
Nu mai veni!

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză de toamnă

Toamna, un tablou arămiu
Când fiecare frunză căzută
Se pierde definitiv în pustiu
Cu tot cu povestea avută.

Toamna, un trist recital
La care o frunză suspină.
Când după ultimul ei bal
Dispare în a nopţii surdină.

Toamna, expoziţie de pictură
În care minunata frunză
Destinul nemilos îl îndură
Să se transforme într-o muză.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (2 noiembrie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întregire

"Adu-ţi inima acasă, mi-ai spus,
Şi o s-o hrănesc!
A te iubi
Înseamnă a retrăi
Printr-o eternă primăvară
Lângă tine, Mioara!"

"Tu eşti ceea ce mă întregeşte, ţi-am spus.
Rareori în viaţă este 'pentru totdeauna',
Dar, iată,
Se întâmplă cu noi, acum, iubirea,
Mario!"

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

frunză cu frunză –
pe negândite toamna
lasă loc iernii

haiku de Mirela Brăilean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu n-ai ştiut...

C-am stat pe la ferestre -
În nopţile pierdute-n aşteptări,
Îţi ridicam statuile ecvestre
Şi îmi părea că vii din albe zări.

Tu n-ai ştiut că ochii pot să doară
De atâta neînchis şi atâtea lacrimi,
Nu ai crezut în gânduri ce omoară,
În năluciri de noapte şi în patimi.

Tu n-ai ştiut că poţi ucide vise
Cu jocul tău abil de fin actor,
Speranţele în mine putrezise
De atâta aşteptare şi de dor.

Tu n-ai ştiut de irosiri de clipă
Şi m-ai hrănit mereu doar cu iluzii
De anii mei am tot făcut risipă,
La şanse în iubiri făcând ocluzii.

Tu n-ai ştiut că-mi place primăvara,
Ai oferit frânturi de anoste toamne
Cum chinuie arcuşul grav vioara
Dezacordată pâna ea adoarme.

Tu n-ai ştiut că pot muri, chiar dacă
Am trupul ca o floare înflorită,
Dar sufletul în doliu se îmbracă
Peste petale pun mantie cernită.

..................................

Tu n-ai ştiut dar astăzi ai aflat -
Că floarea ta de mai s-a scuturat!

poezie de Angelina Nădejde (20 februarie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasă sub ploi

Tot plouă. Prea multă tăcere
Se aşternuse ca un strat de praf,
Iar dragostea, căzută în zăcere,
Se răsucea-n coşmaruri pe cearşaf.

Tot plouă. Pe acoperişuri
Bat darabana stropii înciudaţi,
Cum nişte pumni, plini de reproşuri,
Arată înspre noi, doi condamnaţi.

Tot plouă. N-ai nişte cuvinte,
Pe care să le ţii deasupra mea?
Mireasă, flori şi legăminte,
Rămân sub ploaia care mă tocmea.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revoltă

Hadam, un rrom, cu Eva – rroama,
Pe Domnul însuşi îl acuză:
"Mânca-ţi-aş, când mi-ai dat o frunză
M-ai obligat să iau şi poama!"

epigramă de Alexandra Dogaru
Adăugat de Alexandra Dogaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet de toamnă

O să mă las înduplecată
De toamna care va veni,
Voi sta cu uşa descuiată,
Fiindcă nu ştiu în care zi...

Prin frunza putredă din mine
Vin iubiţii să se plimbe,
Să facă dragoste, în fine
Să jure că n-o să se schimbe.

Eu port eşarfe colorate,
Urzeala anilor trecuţi,
Sub paşi, frunze-scrisori uitate,
De la amanţi nepricepuţi.

Să treacă vara anodină!
Eu numai toamna sunt deplină.

sonet de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărarea vântului

Când m-am făcut cărare spre limpede izvor,
Nu mi-ai călcat pe pietre, nu mi-ai strivit din dor,
Căci n-ai ştiut de truda – din suflet când le-am scos
Şi mi-a rămas cărarea pustie de folos.

M-am preschimbat în munte cu gândurile-n cer
Şi-am aşteptat să treacă zăpada şi să sper
Că-ţi vei dori urcuşul spre culmi pierdute-n nori,
Dar codrii de la poale ţi-au fost neprimitori.

Şi-am zis atunci: "Pădure, pădure-am să mă fac,
Să pot să-ţi fiu răcoare, să-ncerc să-ţi fiu pe plac.",
Dar paşii tăi, cu teamă, îndat-au ocolit
Tot verdele prin care potecă ţi-am croit.

Mi te-am dorit aproape şi m-am topit în vânt,
Să-ţi vin pe neştiute, să nu te înspăimânt
Cu adierea-mi blândă în visul tău târziu,
Să te sărut pe umăr şi numai eu să ştiu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecând

Azi te-am văzut trecând,
Iubire.
Aveai paşi împiedicaţi
Aşa că te-am oprit
Şi ţi-am spus, atentă,
să te uiţi la şireturi...

Mi-ai zâmbit şi
Ai îngânat, copilăros,
Să te las
Că te grăbeşti
Spre ieşirea din tine...

Aveai un ochi cald şi unul rece;
priveai înainte şi înapoi
În acelaşi timp...

Te-am lăsat să pleci,
Împiedicat,
Dar numai după ce ţi-am închis,
Tandru,
Ochiul stâng...
Mi s-a părut mie,
Că nu ştie să vadă...

Mi-ai zâmbit cu genele
Şi ţi-ai întors capul
Pentru că era întuneric în urmă
Şi ţi-era teamă
Să nu ţi se închidă
Şi celălat ochi
De frig...

poezie de Gabriela Chişcari (31 martie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Obscură şi mârşavă şi fără orizont
Te calcă în picioare, deloc nu ţine cont

Că una peste alta eşti gol şi întristat,
Ba încă te acuză de vină şi păcat,

Îţi dă numai iluzii şi te scoate dator
Fiind de râs şi jale în faţa tuturor,

Iubirea nu-i iubire doar pentru că iubesc,
Când sunt doar mâna-ntinsă cu care o cerşesc,

De Liberul Arbitru nici vorbă dragul meu,
De ce nu eşti cu mine, de ce ne este greu?

poezie de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!