Spuneai ceva?

Spuneai ceva? Spuneam ceva? Se pare.
Şoptisei, poate, o-ntrebare,
Sau, poate, un răspuns.
Dar glasul nostru nu era ascuns?
Poate zăream o şoaptă în pleoapa tremurată.
A fost atunci? Acum e altădată?
Şi tu şi eu tăcusem parcă de ani întregi
Ştiind că nu-nţelegem ce-ncepi să înţelegi.
Zadarnica paradă a tâlcurilor scrise,
În jocul de-a sfiala, amuţise.
Nu vream să ştim ce suntem, ce am fi fost sau cine.
Tu mă numiseşi "Ţie", eu te numisem "Tine".
Să te cunosc? Să mă cunoşti?
Stam unul lângă altul ca plopii mari - şi proşti.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spuneai ceva?

Spuneai ceva? Spuneam ceva? Se pare.
Şoptisei, poate, o-ntrebare,
Sau, poate, un răspuns.
Dar glasul nostru nu era ascuns?
Poate zăream o şoaptă în pleoapa tremurată.
A fost atunci? Acum e altădată?
Şi tu şi eu tăcusem parcă de ani întregi
Ştiind că nu-nţelegem ce-ncepi să înţelegi.
Zadarnica paradă a tâlcurilor scrise,
În jocul de-a sfiala, amuţise.
Nu vream să ştim ce suntem, ce am fi fost sau cine.
Tu mă numiseşi "Ţie", eu te numisem "Tine".
Să te cunosc? Să mă cunoşti?
Stam unul lângă altul ca plopii mari - şi proşti.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Poeme noi (1963)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am auzit iubite ceva, sau mi se pare?!

Am auzit iubite ceva, sau mi se pare?!
Parcă mi-ai pus sfielnic, şoptit, o întrebare,
Sau era o-ncercare de jinduit răspuns,
Ce-o vreme-ntre cuvinte nespuse s-a ascuns?!
Mi-a fost doar mie dată plăcerea să ascult,
Cum răscolea aievea al inimii tumult?!
Rostirea tăinuită este adevărată,
Sau dulcea miere-a gurii, în tihnă mă îmbată?!
Ne-am întâlnit acuma, sau poate şi-altădată,
Te-ntreb, zărind lumina, sub pleoapa-ţi tremurată?!
Şi-am înteles menirea unor nescrise legi,
Ce-n lunga pribegire rămasu-ne-au întregi.
Am dăltuit o treaptă în amintirea vie,
Din focul pasiunii şi roua din câmpie.
Şi în amiaza vieţii, noi clipe de extaz,
Mai pun o sărutare, pe-al inimii obraz.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orchid dust

te vei întoarce într-o bună zi
acolo unde lumina nu aşterne umbre
peste mesajele scrise pe ziduri
care nu mai există acum,
totul va părea la fel ca în prima zi:
golful, vapoarele, norii,
poate că mă vei chema
şi eu voi veni
poate

vom alerga unul spre celălalt tineri
spre o lume aflată pe moarte,
doar noi o vom vedea la fel ca altădată,
vom îmbătrâni cu fiecare pas
fără să ştim că timpul ne-a transformat
în statuete atât de fragile
încăt orice atingere
ne va fi mortală

nu privi înapoi,
în urma noastră se prăbuşesc vise
în zgomot de pleoape,
îţi spun să taci şi mă priveşti nedumerit,
nu înţelegi că suntem damnaţi,
că timpul ne-a ars mocnit în trupuri amintirile
şi înăuntrul nostru pluteşte o cenuşă nesfârşită,
cea mai mică şoaptă
ne va spulbera în cele patru vânturi

nu mă atinge dacă vrei să exist
orhidee uscată într-o carte
despre care nimeni nu-şi aminteşte nimic,
cui îi va mai pasa mâine
de ceea ce a fost
sau nu

poezie de Mariana Pancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poate fi

Privesc în urma mea şi tac,
ştiu că sunt lucruri ce nu-mi plac,
şi totuşi încă mai privesc,
La ce-am iubit, la ce iubesc,
şi poate pare nefiresc,
şi poate pare nebunesc,
Dar chiar şi astăzi te doresc,
Pe tine.

Cum pot iubi aşa ceva?
Nici eu nu ştiu, nu întreba...
Ci caută să înţelegi,
Şi mai cu seamă să dezlegi
Aceste vorbe zise legi,
Din care una s-o alegi,
S-o potriveşti, apoi să mergi,
Şi lacrima pe loc s-o ştergi,
Căci amintirea ce-o alerg,
Nu poate fi cu mine,
Iar amintirea ce-o alergi,
Nu poate fi
Cu tine.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa a fost, aşa va fi

Aşa a fost, aşa va fi.
Timpul trece ca nebunul.
Mâine vei îmbătrâni,
Tânăr nu rămâne unul.

Aşa a fost, aşa va fi.
Viaţa nu-i decât un timp
pe care îl poţi trăi,
anotimp cu anotimp.

Aşa a fost, aşa va fi.
Lăstarul va creşte pom.
Copilul va deveni
mâine lângă tine om.

Aşa a fost, aşa va fi.
Cât pământul se roteşte,
din noapte se face zi,
ziua în noapte sfârşeşte.

Aşa a fost, aşa va fi.
Unul naşte altul moare.
Nimeni nu poate trăi
timpul, nesfârşit de mare.

Aşa a fost, aşa va fi.
Totul e în transformare.
Natura se va primeni,
soarele veşnic răsare.

Aşa a fost, aşa va fi.
Dumnezeu-i atotputernic.
El ne poate dărui
lumină din întuneric.

Aşa a fost, aşa va fi.
Toate îşi au rostul lor.
Timpul nu-l putem opri.
Este veşnic curgător.

Aşa a fost, aşa va fi.
Va curge timpul ca izvorul.
Doar Dumnezeu poate şti
care ne e viitorul.

Aşa a fost, aşa va fi.
Cum e scris în Sfânta Carte.
Timpul nu se va opri,
viaţa curge mai departe.
........................
Aşa a fost, nu va mai fi
când sfârşitul lumii vine.
Pământul va încremeni,
Universul nu-l mai ţine.

poezie de Dumitru Delcă (6 februarie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a v-aţi ascuns

Dragii mei, o să mă joc odată
Cu voi, de-a ceva ciudat.
Nu ştiu când o sa fie asta, tată,
Dar, hotărât, o să ne jucăm odată,
Odată, poate, după scăpătat.

E un joc viclean de bătrâni
Cu copii, ca voi, cu fetiţe ca tine,
Joc de slugi şi joc de stăpâni,
Joc de păsări, de flori, de câni,
Şi fiecare îl joacă bine.

Ne vom iubi, negreşit, mereu
Strânşi bucuroşi la masă,
Subt coviltirele lui Dumnezeu.
Într-o zi piciorul va rămâne greu,
Mâna stângace, ochiul sleit, limba scămoasă.

Jocul începe încet, ca un vânt,
Eu o să râd şi o să tac,
O să mă culc la pământ.
O să stau fară cuvânt,
De pildă, lângă copac.

E jocul sfintelor Scripturi.
Aşa s-a jucat şi Domnul nostru Isus Hristos
Şi alţii, prinşi de friguri şi de călduri,
Care din câteva sfinte tremurături
Au ispravit jocul, frumos.

Voi să nu vă mâhniţi tare
Când mă vor lua şi duce departe
Şi-mi vor face un fel de înmormântare
În lutul afânat sau tare.
Aşa e jocul, începe cu moarte.

Ştiind că şi Lazăr a-nviat
Voi să nu vă mâhniţi, s-aşteptaţi,
Ca şi cum nu s-a întâmplat
Nimic prea nou şi prea ciudat.
Acolo, voi gândi la jocul nostru, printre fraţi.

Tata s-a îngrijit de voi,
V-a lăsat vite, hambare,
Păşune, bordeie şi oi,
Pentru tot soiul de nevoi
Şi pentru mâncare.

Toţi vor învia, toţi se vor întoarce
Într-o zi acasă, la copii,
La nevasta, care plange şi toarce,
La văcuţe, la mioare,
Ca oamenii gospodari şi vii.

Voi creşteţi, dragii mei, sănătoşi,
Voinici, zglobii, cu voie bună,
Cum am apucat din moşi-strămoşi.
Deocamdată, feţii mei frumoşi,
O să lipsească tata vreo lună.

Apoi, o să fie o întârziere,
Şi alta, şi pe urmă alta.
Tata nu o să mai aibă putere
Să vie pe jos, în timpul cât se cere,
Din lumea ceealaltă.

Şi, voi aţi crescut mari,
V-aţi căpătuit,
V-aţi făcut cărturari,
Mama-mpleteşte ciorapi şi pieptari,
Şi tata nu a mai venit...

Puii mei, bobocii mei, copiii mei!
Aşa este jocul.
Îl joci în doi, în trei,
Îl joci în câte, câţi vrei.
Arde-l-ar focul.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rodul întâmplării

poate crea condiţii ideale pentru calcule exacte
aşa că joaca de-a baba oarba
combinată furios cu bâza
ar putea da un lapte gros
pe o spirală cu rotire spre nicodată ştiut

care va să zică big bangul ăsta
o fi fost un embrion în dividere de univers
sau cum i-or spune istoricii atimpului

iar dacă la început totul era fierbinte
şi parcă din ce în ce mai nerăbdător
poate din cauza iubirii
poate din cine ştie care nebunie
acum sentimentul s-a lăbărţat cumva
precum o găluşcă nereuşită

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încet, încet te uit... dar nu, nu pot

Rareori ne gândim la ceea ce avem,
dar mereu la ceea ce ne lipseşte,
spunând:
Acesta este modul,
în care eu trăiesc în present...

Acesta este modul,
în care definesc eu, cine sunt cu adevărat,
un prost, dar un prost îndăgostit.
Acesta este modul,
în care definesc eu iubirea,
ca pe ceva de sine înţeles... dar fără tine...

Nu te mai visez iubita mea,
încet, încet te uit... dar nu, nu pot.
Nu te mai chem, te-am alung din mintea mea,
şi nici nu te mai pot iubi... sau nu.
Încerc doar să par indiferent,
la fel cum ai fost şi tu...

Eu acum,
nici nu mai doresc să te iubesc.
Încerc, îmi este greu fără tine,
dar asta este... o suferinţă, care mă seacă,
... un foc întunecat al răului total...

Nu a fost vina ta
că tu nu m-ai mai iubit,
dar a fost vina ta pentru minciunile,
care cu o candoare prefăcută,
mi le aruncai... crezâdu-mă prost.
Cum de altfel şi eram... orbit în iubire...

Acum eu vreau
să mă înţelegi... şi să accepţi,
nu sunt nici rău, nici indiferent,
dar acum m-am împăcat cu mine însămi,
ştiind că am reuşit să trec
peste focul întunecat,
al unei iubiri neîmpărtăşite...

Nici nu exult la gândul,
că acum ai început să mă iubeşti.
Dar numai eu ştiu,
cât de greu mi-a fost să te uit,
să mă regăsesc... singur făr de tine...

Îţi urez şi ţie baftă la uitat... sau nu,
undeva, cândva ne vor întâlni,
şi vom încerca,
să trece nepăsători unul pe lângă celălalt...

Nu, nu putem,
focul iubirii nu ne lasă,
cădem unul în braţe la altul...
sudaţi în nemurirea dragostei
... dintre noi...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contează acum

Te iubesc de ieri şi te-am iubit şi-n noapte
Astăzi nu mai ştiu, sau, cine ştie.. poate
Mai lasă-mă puţin, lasă-mă pe-o parte
În patul tău comod, să te ţin în braţe

Ţi-s ochii fără fund, au lumina verde
N-au nici un val ascuns, valul de-a te pierde
Ştim amândoi ce-a fost, prin razelele plăpânde
Luna cu ele-n jos, le-a lăsat oriunde

Lasă-mă, te rog, sub pătura lânoasă,
Mai inspir din noi şi te mai simt pufoasă
Miroase părul tău, ca iarba lăţoasă
Acum din nou îmi eşti, pofta cea trupească

Te iubesc de ieri, poate şi azi şi mâine
Nu-mi cere să jur, să te iubesc poimâine
Contează ce-i acum, orele cu tine
Hai! Întinde-te!.. lipeşte-te de mine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că acum stai şi munceşti, iar prietenii tăi se distrează. Poate că îţi "pierzi" timpul liber cu nasul în cărţi învăţând lucruri noi, iar alţii sunt pe terasă. Poate că faci sacrificii neînţelese de unii pentru a evolua, iar ceilalţi râd de tine. Poate că te-ai îndepărtat de vechiul anturaj pentru că ţi-ai dat seama că în preajma lor nu ai posibilitatea de a da tot ce e mai bun din tine, iar ei te arată cu degetul. Poate că tu te zbaţi pentru ceva mai bun în viitorul tău, iar ei te batjocoresc. Poate că nu mai ai aceleaşi idei ca şi ei şi pentru asta te marginalizează. Poate că în viitor ei vor munci pe brânci pentru siguranţa zilei de mâine, iar tu vei zâmbi, bucurându-te de roadele acelei perioade când ai fost atât de criticat şi îndepărtat.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin urmare, cred că energia e pe fond genetic. Şi ca să nu mai spun că energia mea provine din muncă: îmi place ce fac, iubesc ce fac - cum să nu mă umplu de energie şi de bună dispoziţie? Nu pot spune că mai lucrez pentru bani... Poate când eram mai tânără, mă interesa şi aspectul acesta. Acum, tot ceea ce mă intereseaza este să vadă generaţia asta că noi toţi n-am fost nişte proşti, că am fost buni, am muncit serios şi poate că asta o să ajute cu ceva...

citat din Stela Popescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se poate glumi?

Da şi nu.
Se poate - când ai de-a face cu oameni sănătoşi.
Nu se poate - cu oameni bolnavi.
Se poate - cu oameni veseli şi bine dispuşi.
Nu se poate - cu oameni posaci si mâhniţi.
Se poate - cu oameni de spirit.
Nu se poate - cu oameni proşti.
Se poate - cu literaţi şi artişti.
Nu se poate - cu gloabe literare şi artistice.

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Ica Ungureanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

... Aş vrea, de s-ar putea....

Am fost aproape de Rai, cu tine de mine aproape
Cu al tău grai desprins din Rai
Erai zâna ce-mi spuneai şoapte in noapte
Acum eşti prea departe şi nu ai parte de cele ce le sperai

Voi înţelege cândva, atunci când voi putea
Că cele întâmplate, mi-au fost date spre a fi învăţate
Din baza mea de date te voi şterge şi nu aş vrea, pe tine, cu numele, iubita mea
Dar asta este dorinţa ta, ce o voi respecta mai presus dintre toate

Se prea poate, că intr-o noapte să mă strigi în şoapte
Dar eu voi da întâietate la a mea viaţă
Căci din cele prezentate, nu mai aud a ta inimă cum bate
Departe poate în altă viaţă, ne vom întâlni poate în piaţă

Să fac la toate faţă nu am cum, că nu sunt paiaţă
Al meu suflet fierbinte îl pun la gheaţă
Fetiţă minunată ce mi-ai dat cândva speranţă
M-ai învăţat ceva, să nu mai îmi pun sentimentele pe faţă

A fost aievea doar un vis
Multe atunci s-au zis
La un sărut aprins
Să tremuri nu ţi-am interzis

Doresc să trăiesc şi eu firesc
Omenesc voi să vorbesc
Şi din tot ce făptuiesc
Nu voi să greşesc

Trecutul e o poveste ce-mi dă de veste
Că prezentul se trăieşte. la fiecare aşa cum este
Şi voi ca în viitorul ce mi se pregăteşte
Una că tine dacă mai este.

poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răstignire

Am strigat oamenilor, "Voi fi crucificat!"
Şi ei au spus, "De ce trebuie să fie sângele tău pe capul nostru?"

Şi eu am răspuns, "Dacă nu crucificând pe cei altfel decât voi,
Cum veţi putea fi ridicaţi în slavă?"
Şi ei m-au ascultat, iar eu am fost răstignit.
Şi răstignirea mi-a adus pacea.

Iar când atârnam spânzurat între cer şi pământ
Ei au ridicat privirile ca să mă poată vedea
Şi-au cunoscut slava pentru întâia oară, pentru că până atunci
Privirile lor nu se mai înălţaseră spre cer niciodată.

Dar, cum stăteau privindu-mă, unul a strigat,
"Ce anume încerci să salvezi?"
Iar altul, "Pentru care cauză te sacrifici pe tine însuţi?"
Al treilea a spus,
"Crezi că plătind acest preţ vei căpăta gloria-n această lume?"
Apoi al patrulea a spus, " Priviţi-l, zâmbeşte!
Poate fi iertată o astfel de suferinţă?"

Le-am răspuns tuturor spunând:

"Amintiţi-vă doar c-am surâs.
Eu nu salvez – nu sacrific – nici nu caut gloria;
Şi n-am nimic de iertat.
Mi-a fost sete – şi v-am rugat să-mi daţi să beau sângele meu,
Căci ce-mi poate stinge setea, dacă nu propriul meu sânge?
Am fost inocent – şi v-am folosit rănile pentru a vă vorbi.
Am fost încarcerat în zilele şi-n nopţile voastre –
Şi-am căutat o uşă deschisă spre zile şi nopţi mai mari.

Şi-acum mă duc –
Aşa cum s-au dus şi ceilalţi răstigniţi înaintea mea.
Şi să nu credeţi că am obosit după atâtea şi atâtea crucificări.

Noi trebuie să fim răstigniţi de oameni tot mai mari şi mai mari,
Între pământuri şi ceruri tot mai mari şi mai mari."

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scaunele

Şi atunci am observat încă o dată
scaunul de pe plajă, părăsit sub acele ploii
de vreun chelner sau vreun olog;
aseară parcă urla ca un câine spre valuri
împotrivindu-se cu toate picioarele,
parc-ar fi fost scheletul unei femei
devorate de peşti, fără degete, fără cap,
ori poate cineva anume-l pusese
ca marea să se aşeze pentru o clipă pe ţărm...
Şi atunci am zărit scaunul celălalt
cuibărit ca un prunc între braţele
părăsitului; un scaun la sânul
unui alt scaun, cine l-o fi adus, cine l-o
fi mânat? Pe pielea lor picături mari,
sărate ca nişte lacrimi gri-
poate fulgerul, poate frigul, da poate fri...

poezie de Dumitru Ţiganiuc din Ecranul de iarbă (1986)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andie: M-am culcat cu un alt băiat acum şase luni! Ştiam că nu era bine când am făcut asta. Tot încerc să-ţi spun asta şi să te fac să înţelegi. De câte ori trebuie să-ţi spun asta?
Pacey: Andie, dacă ai vrut să te culci cu el, dacă doar pentru o secundă ai vrut asta, atunci poate că nu a fost o greşeală.
Andie: A fost...
Pacey: Poate. Poate că a fost doar modul prin care inima ta îţi spunea că eu nu sunt persoana potrivită pentru tine. Pentru că asta îmi spune inima mea acum... că nu eşti persoana potrivită pentru mine.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pare ilogic, dar se poate să pierzi ceva şi înainte de-a avea acel ceva.

aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu ştie când va muri. Nimeni. Omul, când se uită înainte, i se pare că viaţa lui va fi lungă. Şi de asemenea i se pare că viaţa e ceva, că viaţa e mult, că viaţa e totul. Poate să fie aşa, şi poate să fie şi altfel. Pentru că, atunci când omul se uită în urmă, i se pare că viaţa a fost puţină, dacă nu chiar nimic.

Zaharia Stancu în Şatra
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam: Poate nu mă pricep la lucrurile astea, dar... ne-am sărutat. Nu e ca şi cum aş fi sărutat multe fete. Poate doar una.
Joan Girardi: Mda.
Adam: Poate a însemnat ceva pentru mine.
Joan Girardi: Poate şi pentru mine a însemnat ceva.
Adam: Eu nu... nu ştiu cum să mă comport acum.
Joan Girardi (chicoteşte): Nici eu.
Adam: Poate e cum a spus tipul ăla de la campania antidroguri. Dragostea romantică e ca o boală mintală. Apare pur şi simplu. Ce să-i faci?
Joan Girardi: Poate că nu suntem încă pregătiţi.

replici din filmul serial Joan din Arcadia
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşertăciune

Toată ziua, toată noaptea treaz,
Cine-mi spune de o viaţă-ntreagă
Să fiu gata pentru care ceas
Când o taină poate se dezleagă?

Taina celor taine fără număr,
Înnădite şi încrucişate
Între creştet, inimă şi umăr,
Jugul, hamul meu de rob şi frate.

Traista-i gata, cârja-i în pridvor,
Drumul o să fie lung pe lună,
Drumul de un om şi un picior
Strâmt şi-ngust cu ceaţa dimpreună.

Stau la pândă-n bălţi şi împrejur,
Clopot, voce, tunet să mă strige,
Ţipăt rău sau şoaptă să murmur,
Ce voi zice, nu ştiu, ce voi zice?

Şi mi-e spaimă de ceva urât,
De o fiară, de un ceas pe care
Îl aşteaptă sufletul atât,
Lângă viaţă, lângă închisoare.

Cine strigă? Nimeni n-a strigat?
Cucuvaia, greierul, tâlharul?
Voi fi fost chemat şi-apoi uitat?
Bate timpul, trece minutarul.

Netrăită viaţa s-a sfiit
Şi-am trăit-o însutit.

poezie celebră de Tudor Arghezi (1959)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!