E ceas târziu...

E ceas târziu din miez de noapte...
se-aude toaca-n cer, cum bate,
cocoşii cântă surd... a şoapte,
s-alunge cârd de duhuri blestemate.

E ceas târziu când ielele se-adună,
în dansul lor sălbatec să descânte,
chemând moroi ca să le ţină parte
din jilave şi proaspete mormânte.

E ceas târziu, când Darie, smintitul
stă tremurând în cercul desenat
în colbul de pe drum, căci schitul
l-a părăsit abea pe înserat.

A doua oară au cântat cocoşii,
el stă în cerc, cu mâna pe urechi,
să nu audă izme cum îl cheamă,
în ritual din vremile străvechi.

Când de trei ori se auzi cântatul
cocoşilor din satul de pe vale,
Darie-şi slobozi cu greu oftatul,
ieşi din cerc şi îşi văzu de cale.

Dar ielele-mbătate de descântec,
n-au auzit înaripatul glas,
iar Darie-ascultând vrăjitul cântec,
călcând pe poale, se trezi în nas.

De-a valma, iele, Darie, cocoşii,
au răscolit tot colbul de pe drum,
ieşiră-n porţi, doar în izmene, moşii,
să afle de la alţii, ce şi cum.

Eh... Darie, săracu... bată-l vina...
din nou văzu năluci... i se năzare...
şi babele de braţ îşi luară moşii
şi târşâit se duc iar la culcare...

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca la noi

Şi-au ieşit din minţi cocoşii
Bată-i vina!...
Se tot bat de-un ceas, geloşii
Pe găina
Porumbacă, ce alene
Fundu-şi poartă,
Aranjându-şi patru pene
După poartă,
Insensibilă, se pare,
La război
Fiindcă trece... cu "Merţanul"...
Un răţoi!

Morala, bat-o vina,
Ne-o spun la colţuri babele şi moşii:
Nu mai contează vârsta şi nici soiul,
Când, pentru ea îşi dau în cap "cocoşii",
" Puicuţa-alege... limuzina
Şi "răţoiul".

fabulă de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă cocoşii

Cântă cocoşii în miez de noapte,
Vestind că vine o nouă zi
Şi ca un rege falnic,
Soarele din nou va răsări.

Cântă cocoşii în miez de noapte
Ca să alunge întunericul din noi
Şi să lase loc luminii
Care ne va scăpa de păcate şi nevoi.

Cântă cocoşii în miez de noapte
Cântecul lor sonor.
El trezeşte nu numai oamenii,
Ci şi natura din somnul ei uşor.

poezie de Vladimir Potlog (12 februarie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu

Târziu de zi,
Târziu de an,
În care toate cad în van,
Târziu de dragoste,
Târziu,
Doar în culori cărămiziu,
Târziu de fericiri trecute
Puse-n romanţe pe tăcute,
Târziu de ochi frumoşi
Târziu,
Când nu mai pot,
Când nu mai viu,
Târziu de un sărut furat,
Târziu,
Că nu te-am ascultat,
Târziu
Când ai plecat pe veci
Şi eu credeam că nu mai pleci,
Târziu am naufragiat,
Într-un banal de plagiat,
La indigo te-am copiat,
Dar nu era mirosul tău,
Era miros clocit de ou,
Târzie vreme e acum
Şi singur rătăcesc pe drum
Târziu, târziu,
Dar n-am ce face,
Vremea n-o mai putem întoarce,
Târziu, regrete, despărtiri,
Într-o poveste cu iubiri,
Aşa începe dragostea,
Şi se termina tot aşa,
Târziu noi regretăm mereu
Şi luăm din viată ce-i mai greu...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (29 aprilie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă de jar

Oh, viaţa nu mi-a fost uşoară,
Dar când copilul te doboară,
La ceas târziu, la-ntunecare,
Aceasta şi mai grea îţi pare.
E-n suflet plâns şi-ntinăciune,
Nori negrii-n suflet şi în lume...
Plouă la ceas târziu în noapte,
Nimeni în uşă nu-mi mai bate.
Pâlpâie în tăceri uitarea,
Îndoliată îmi e zarea.
Zadarnic plâns, ori fericire,
Eu sunt mormântul de iubire
Ce s-a închis – o umbră doar...
Voi, nici nu m-aţi iubit măcar!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plăvanii

Trec în asfinţit plăvanii
Înjugaţi la carul greu;
Cu ce-or fi greşit sărmanii
Opintindu-se mereu?

Câte-o groapă prinde-n gură
Colbul câte unei roţi
Ca asupra de măsură.
Mai răsuflă dacă poţi!

Şfichiuind, tresare biciu',
Că jăndar un altu' nu-i
Şi-i întinde la supliciu
Că-s orfanii nimănui.

Pe târziu, se vede satul
"- Bine, Doamne, că ne ţii!"
Se începe-amuş aratul
Şi-n tarlale şi în vii.

Ochii blânzi de nevoinţă,
Lăcrimaţi îndeajuns,
Văd iar ieslea lui Gheorghiţă
Şi odihnei dau răspuns.

Nu pe multă vreme, însă -
Noaptea-ntreagă caii rod ;
Care-ntregi de roadă strânsă
Trec în burţi fără de nod.

Cântă-n trâmbiţe cocoşii
Năzdrăvani, în zori de zi;
Boii saltă greu, ca moşii,
Carul gol iar greu va fi...

Caii rod şi rod întruna
Făr' de saţ şi fără griji...
"- Hăis!" şi-n greabăn pică una,
"- Azi ne ducem la ogrinji!"

Lungă-i tare ziua, lungă!
Boi, ca boii la cărat;
Caii rod... ( când să le-ajungă? )
E plăvanul blestemat!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (5 septembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gând hoinar

în ceas de noapte
un gând hoinar
timid în usă-ţi bate
de vrei deschide
de nu...
se va întoarce
mai trist ca niciodată
în ceas târziu în noapte..

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am lăcrimat în miez de noapte

E prea târziu
ca-n gândul tău mlădiu
să mai trezesc, cumva, doar şoapte,
dar pun pariu,
pe ce? nici nu mai ştiu
şi lăcrimez în miez de noapte.

La geamul tău
se strâng păreri de rău,
miros de grâu şi gutui coapte,
mă simt ca-n hău,
lipsit de gândul tău,
şi lăcrimez în miez de noapte.

Nu te-nţeleg,
parcă nu-s om întreg
şi vina dau pe vântu-n şoapte,
nu ştiu s-aleg,
misterul să-ţi dezleg
şi lăcrimez în miez de noapte.

Îmi este dor
de-un gând cutezător
când ne-ndulceam cu mure coapte,
eu visător,
tu pasăre în zbor,
să lăcrimez în miez de noapte.

Deja-i târziu,
în gândul meu pustiu
nu mai găsesc nici fapte,
dar pun pariu
pe ce? acuma ştiu
să lăcrimez în miez de noapte!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ia strămoşească

Am cusut pe ie macii toţi în floare
Spicele de grâu scăldate în soare,
Hora bătrânească ce o ştiau moşii
Dimineaţa pură când cântau cocoşii!

Piscul unui munte albit de speranţă,
Dorul ce aşteaptă o mână pe clanţă,
Aripa de vultur şi zboru' îndrăzneţ,
Steagul arborat de un vis semeţ!

Am cusut pe ie, zâmbet de copil,
Doina din străbuni ce încă o ştiu,
Un altar de brazi, cu vârful spre cer
Şi un ceas de taină, când încă mai sper.

Lacrimi am cusut, când mi-a fost mai greu
Şi-un pumn de ţărână chiar din trupul meu,
Sângele vărsat de ai mei strămoşi,
Anii tinereţii calzi şi luminoşi!

Am cusut icoana Sfintelor Fecioare,
Când primeau Lumină parcă-n calendare,
Smirna parfumată din teii înfloriţi
Mâinile trudite pentru cei munciţi...

Sufletul şi ruga în genunchiul minţii
Cum ne-au învăţat de mici şi Părinţii,
Talpa şi opica, plină de sudoare,
Sora mea şi Prutul ce încă mă doare!

Ia am s-o îmbrac ea îmi este portul,
Când îmi petrec Moşii am să cos şi ortul,
Vămile să trecem înspre veşnicie
Cu făclii speranţe aprinse pe ie!

poezie de Camelia Cristea din Pe Aripi de Cuvânt, Editura Singur 2016 (2 iulie 2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise de noapte

În nopţile de iarnă lungi
apar multe ispite,
mă las a viselor ofrandă
dorind să mă alinte.

Cântă cocoşii a treia oară
trecut de miez de noapte,
aud un cântec de caval
ce vine de departe.

Apare casa de pe deal
şi nucul din grădină
unde noi ne întâlneam,
frumoasa mea regină.

poezie de Ion Răduţ din Un pod peste timp
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu uiţi, Darie. Nimic să nu uiţi. Să spui copiilor tăi. Şi copiilor care îi vor avea copiii tăi să le spui...
Auzi, Darie? Să nu uiţi... Să nu uiţi, Darie...

Zaharia Stancu în romanul Desculţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Ce mai este... cărţi de noapte
Mai citesc, şi-mi pare că sunt viu -
Cine iar aprinde lampa
Când e prea târziu?
Ţăcănă un ceas pe-o planşă...
Toate câte sunt, eu să nu le ştiu?!
Noapte...
Cine iar aprinde lampa
Când e prea târziu?

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru casa bătrânească

Casa bunicii, marea ei ogradă,
Cocoşii şi curcanii puşi pe sfadă,
Nucul bătrân şi banca de la drum
Le văd în ceaţa vremii şi acum.
Îmi văd bunicul cum îşi bate sapa,
Simt şiroind la tâmpla vremii apa...
Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea
Şi un copil să redevin aş vrea.

Casa bunicii, marea ei ogradă,
Să mă întorc copil, încă m-aşteaptă.
A nins în mine şi-am argint la tâmple
Şi pleoapa-i grea şi ochiul mi se umple
De lacrima bunicilor deodată...
Aud cum strigă cineva la poartă.
E doar un gând în noapte... şi... tăcere.
Poate-i un vis... E cerul plin de stele...

Cocoşii şi curcanii puşi pe sfadă
S-au potolit, s-au potolit deodată.
Şi căţeluşa pare-ncremenită.
Priveşte-n gol o nevăzută ţintă.
Poate-au venit bunicii să privească,
Mânaţi de dor, căsuţa bătrânească.
Iar noi, cuminţi şi plânşi, îi aşteptăm
Şi clipa revederii o visăm.

Nucul bătrân şi banca de la drum
S-au gârbovit de plâns şi timp de-acum.
Când bate vântul, parcă aud târşiţi,
Paşii celor din cer abia veniţi.
În ploaia rece, cade în pridvor,
Adesea, şi o lacrimă de-a lor.
Bătrânul ceas măsoară alte timpuri,
Noi trecem gârboviţi de anotimpuri.

Le văd prin ceaţa vremii şi acum
(S-au rătăcit în colbul de pe drum)
Privirile de plâns înceţoşate...
Ei, cad uitaţi ca două păsări moarte...
Le-au cenzurat căderea din înalt,
Iar ei, bătrâni şi trişti, n-au mai aflat
Ce-n sufletele noastre se ascunde.
Se-aude-un clopot – al durerii mute...

Îmi văd bunicul cum îşi bate sapa,
Bunica lung oftează, dar degeaba...
Mă văd zburând cu fluturii spre soare
Spre drumuri de speranţă. Ce candoare!
Dar dintr-o dată, pe sub nori de pleoape
Se scaldă faţa-n lacrimă de ape.
A fost decât un vis... oh, v-am pierdut!
Dar vă iubesc, bunici, atât de mult!

Simt şiroind la tâmpla vremii apa...
În zorii zilei, tata dă cu sapa.
Poate că sparge-n el amărăciunea
Pierdutei clipe, începând de lunea.
Ori poate-i ruga sapei către cer,
Când eu, în somn, bunicule, te chem.
Tu ne priveşti ca ieri. Şi-n ciob de piatră,
Precum un înger inima tresaltă.

Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea...
Oh! Cât aş da să vă mai pot avea!
Dar azi îmi dorm secundele la tâmple
Lucind în van ca nişte pietre scumpe.
Mi-e părul nins ascuns sub o basma...
De tine-mi este dor, bunica mea!
Şi în copilărie mă-ntorc atunci plângând,
Vă caut ne-ncetat, vă caut rând pe rând.

Şi un copil să redevin aş vrea,
S-o strâng în braţe pe bunica mea,
Să-i mângâi părul nins de sub broboadă...
Iubirea mea – un foc spre cer să ardă.
Oh! Îmi doresc să fiu copil mereu,
Să-l strâng în braţe pe bunicul meu
Şi-n leagănul copilăriei mele
Să alergăm desculţi pe drum de stele.

Şi un copil să redevin aş vrea...
Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea.
Simt şiroind la tâmpla vremii apa...
Îmi văd bunicul cum îşi bate sapa.
Le văd prin ceaţa vremii şi acum
Nucul bătrân şi banca de la drum,
Cocoşii şi curcanii puşi pe sfadă,
Casa bunicii, marea ei ogradă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu, când se trezi, Tocănel moţăia încă după uţă, sub mătură, iar greierul cânta sub pat. Privi pe fereastră şi văzu că se luminase. Ningea - o ninsoare deasă, bătând în albastru - şi sub perdeaua de fulgi văzu cărarea tăiată de el, către poartă, şi cocoşul de lemn care se rotea într-un picior. "Ehei, zise el, ce-o să mai zburăm noi doi când o ieşi luna plină!".
Se ridică în coate şi se răsti la căţel:
- Tocănel! Trezeşte-te, trebuie să ieşim cu sania.
- Acum?
- Chiar acum. Şi să nu-i spui mamei c-am scos soba în ger. Dacă te prind că trăncăneşti, ai de-a face cu mine. Asta am spus-o şi pentru ticălosul ăla de sub pat.

Fănuş Neagu în Târziu când zăpezile sunt albastre
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se scuturau zăpezile

Se scuturau zăpezile prin crânguri
Când noaptea-nspre lumină galopa,
Pe dealuri norii coborau prin grinduri
Şi frigul taina nopţii estompa,

Doar vântu-şi flutura prin nori marama,
Pădurea-ncremenea în cerc de foc
Când ielele în noapte-şi cântau drama
Iar stelele plângeau de nenoroc,

Din soarele căzut în întuneric
Când rădăcinile urcau spre cer,
Se ridicau într-un discurs homeric
Cuvintele-ngheţate-n groaznic ger,

Iar peste-oceanul alb, prins în lumină
Cocoşii au cântat... parcă demult,
Vestind cuvântul care o să vină
Să reaşeze-al timpului tumult,

Se scuturau zăpezile pe dealuri
Uitându-şi rostul lor în stânci pătruns,
Seminţe răsăreau drept idealuri
Şi se urcau în sufletul ascuns.

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar dor

Fă-mă dorule drum lung,
La iubitul meu s-ajung
Pe un cântec de vioară,
Într-un ceas de primăvară.

Fă-mă dorule "senin",
Să mă cheme şi să vin,
Cu o doină prinsă-n păr,
Când dau florile de măr.

Fă-mă dorule iubire
Şi cu şoapta din privire
Să-l ating, apoi să mor,
Fă-mă dorule doar dor.

Fă-mă dorule-o fereastră
Pusă în povestea noastră,
Să îl văd când va veni,
Într-o noapte, într-o zi.

Fă-mă dorule drum greu
Până la iubitul meu,
Să îl strig după un nor,
Fă-mă dorule doar dor.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre ceas

Ceas cu cuc, atârnător
Ceas pendulă, de decor
Ceas cu limbi, deci vorbitor
Davai ceas, că te omor!

epigramă de Gheorghe Gurău (martie 2011)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darurile Moşilor (sonet ritualic)

DARURILE MOŞILOR
(sonet ritualic)

De ziua lor, în cer aşteaptă Moşii,
Pomană de fructe coapte pe Pământ,
Prin mesager de taină, ce-i Duhul Sfânt
La pogorâre, când cântă cocoşii.

Se înfiripă sufletesc legământ
Cu cei ce-n ritual iubesc strămoşii.
Copiilor se împart poame roşii,
De dor în lumina candelei răsfrânt.

În zorii zilei creştini merg s-adune
Căpşune şi cireşe în panere,
Spre dăruire, cum datina spune.

Din ritualuri pline de mistere,
Cu mit se revarsă înţelepciune
În sufletul ce caută repere.

Maria Filipoiu

sonet de Maria Filipoiu (februarie 2021)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dor...

Când te-o cuprinde dorul
La ceas târziu în noapte
Preschimbă-te în zborul
Care te-aduce-n şoapte.

Când nu-i mai şti de mine
Şi de-al meu vers pribeag
Să mă ascunzi în tine
Cu tot ce-ţi este drag.

Când ochii îţi vor plânge
De dor că nu-ţi voi fi
Zideşte-mă în sânge
Să-ţi curg cu versuri mii.

Când gura se va ofili
De dor şi-al meu sărut
Compune-mă în stele mii
În versul cald şi mut.

Când braţele mă vor căta
Şi nu mă vei găsi
Să ştii că TU mă vei afla
În tine, stele mii.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ceas târziu

La ceas târziu, trecut de unu
marţi, decembrie întâi
mi-atârn cu noaptea de lămâi
întâi clopul şi apoi zăbunul

Reverberează lung ecoul
ca o feştilă somnolentă
un iz dulceag de fân şi mentă
îmi îndulceşte blând hubloul

Muze sau himere, fente
fac luând în stăpânire
lumile cu mii de fire
bărăganele tangente

Şi totuşi lent o reverie
Îmi cucereşte ambientul
pe care iată n-am talentul
să îl transpun în poezie

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un târziu

Într-un târziu
Vine şi poezia.
După frământări de o noapte,
Spre ziuă.
(Pe la cântatul cocoşilor de ziuă).

- Ceva nou? întreb încercănat.
- Nimic.
- Atunci de ce-ai mai venit?
- Ca să-ţi fac o viaţă mai frumoasă, zice.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!