Muză moartă
Contemporan cu mine e destinul,
Cel care mă ia la bani mărunți prin cafenele.
E mânios pe mine de la prima rană,
El crede că nu-l mai cunosc, și totuși,
Privindu-l în oglindă, e destinul...
Două dureri în aceeași rană,
Se lecuiau cândva pe aceeași pernă.
Iarna nu mai am flori în grădină,
Iarna nici creionul nu mai are mină.
Un trecător a poposit la ușa mea,
Spunea că e destinul meu de mai demult,
Venise plin de amintiri si speculări,
Mă îngrijora, și vrut-am să-l alung.
Contemporan cu mine e destinul, Cel care,
Spune că-n fața morții toți suntem la fel.
poezie de Daniela Vizireanu (25 decembrie 2017)
Adăugat de Daniela Vizireanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Destinul meu
Destinul mi-e
Să n-am nici un destin.
Destinul mi-e
Să port alte destine!
Un geam să fiu,
Strălimpede,
Străin,
Să vă priviți pe voi
Prin mine...
Să nu vă aburească
Suflul meu
Deloc fereastra
Către lume!
Să nu exist,
Să nu fiu eu,
Să nu port
Nici un fel de nume...
Destinul meu nu-i este dat oricui.
Măcar să nu-i mai bateți nici un cui!
poezie de Mariana Bendou din Pierdută și răscumpărată
Adăugat de Mariana Bendou

Comentează! | Votează! | Copiază!
Destinul
Destinul mi-e să n-am nici un destin.
Destinul mi-e să port alte destine.
Un geam să fiu, strălimpede, străin,
să vă vedeți pe voi, privind prin mine.
Să nu vă aburească suflul meu
în nici un fel fereastra către lume.
Să nu exist - și-aceasta-i cel mai greu;
și ce e mai ușor - să n-am un nume.
Familia o am și nu o am.
Grădina verii în zadar mă-mbată,
iubirea mea e floarea de pe ram
ce fără fructe piere scuturată.
Iubirea mea ți-i poate anotimp.
Eu totu-i dau și nu-mi păstrez nimica.
Doar amintirea murmura prin timp:
Frumoasă-i bucuria, Veronica...
Și aș fi vrut, atâta aș fi vrut
într-un urmaș să-mi recunosc iubitul.
Dar nu mi-e dat firescul început
pe care-l naște de-obicei sfârșitul.
Și nu pot încă soartei să mă-nchin.
Străină-s nu de voi, ci doar de mine.
Destinul mi-e să n-am nici un destin,
destinul mi-e să port alte destine.
poezie celebră de Veronica Porumbacu
Adăugat de Alexandra Mihai

Comentează! | Votează! | Copiază!
Destin...
Aici e prea cald,
Dincolo e frig,
Vai, ce să fac?
Cui să mă plâng?!
Nu îmi e bine
Și lui îi e greu,
Merg înainte
Eu și cu el!
Încolo m-aș duce,
Dincoace aș sta,
Destinul oftează:
Ce soartă grea?!
Mă strigă, mă tace!..
Privesc împrejur,
Caut liniște-n pace!
Destinul e dur!
Nu-i nicio lege,
E de necrezut!..
Oare el înțelege?
Destinul durut!
Cine sunt eu?
Răscolesc horoscoape,
Caut răspunsuri!
Ce straniu destin?!
El mă aruncă,
El mă salvează!..
Aș vrea să mi-l prind,
El se lansează!
Destin labirint!
Încerc să mă-mpac
Cu el și cu mine,
El, răsfățatul,
Își râde de mine!
Destin zăpăcit!
Ah, cum îl iubesc
Și cum mi-l detest!
O vorbă îmi tună:
- ‛Grijește de tine!
Destin înțelept!
Destinul urmează,
Cu el mă tot poartă,
E robul din mine
În zi și în noapte!
Destin înrobit!
Destinul mă nalță,
Tot el mă amână!
Stranie soartă,
Tocmai ca mine!
Destin fericit!
Mă vede, mă lasă,
Fiorii mi-i cheamă,
Vorbi-i-aș eu multe,
Dar el nu se-alarmă.
Lucidul destin!
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
DESTINUL E ÎN TOATE CELE CARE SUNT-Rubaiat
Destinul e în toate cele care sunt,
Iar uneori lovește omenirea crunt
Și nu e mod ca să-l oprim din drumul lui,
Căci suntem firișoare de nisip mărunt.
rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu juca șah cu destinul
Nu juca șah cu destinul, s-ar putea ca să greșești.
Îți inoculezi veninul, nu mai ești ceea ce ești.
De multe ori tehnologia poate fi declicul tău.
Îți aduce veșnicia aruncându-te în hău.
Gândește bine atunci când împingi maneta la refuz.
Destinul nu mai are timp ca să găsească un răspuns.
Încă odată eu îți spun: să nu joci șah cu destinul!
Cu mașina răsturnată, sigur nu mai vezi seninul.
Că viața omului este precum jocul de șah.
Nu face deosebire între sărac și bogat.
Când ajunge la final,
sfârșește precum pionul și regele de la șah:
amândoi în aceeași cutie.
poezie de Dumitru Delcă (iulie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Destinul individual dobândește înțeles prin contopirea lui în destinul neamului întreg din care face parte.
citat din C. Rădulescu
Adăugat de Adriana Pleșca

Comentează! | Votează! | Copiază!

O singură dată?!
dar poate că noi ne întâlnisem cândva demult
cel mai probabil la facerea lumilor
de aia poate rămâneam pentru tine
unica femeie... singura adevărată
de aia poate ar fi trebuit să rămâi
pentru mine unicul bărbat fie
și-ntr-o toamnă îngustând cărările
drumul de întoarcere al fiecăruia
către sine
atunci când oamenii normali
își îndeasă grijile în spatele ferestrelor
fredonează povești fac copii...
îi trimit în lume
și tramvaiele noastre calcă
dimineți lunecoase iluzorii
liniile zadarnic încercând
să încropească destinul comun
puntea aia intimidantă
în fața morții
unica întâlnire rămâne
într-un punct contestat al realității
(și totuși suntem împreună.)
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ești destinul meu
Tu ești destinul meu
cadența morții zăbovind în uman
universul
petcetluind și conjugând distanțe
tiparul meu de om nu crede în destinul cuvintelor
tu ești îngerul care încă știe să asculte
sunt atâtea rime și metafore trăite cu tine
mi-a fost îndeajuns
n-am mai deshis vreo carte
scriu cu degetul pe goliciunea ta încovoiată
uniți și goi printre candele
așteptăm liniștea ca un plăpând deșert
să ne înghită precum râul de sânge
a înghițit toate crucile
acestei lumi
poezie de Gabriel Petru Băețan
Adăugat de Necunoscut

Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul. Destinul se poate realiza chiar în virtutea demersurilor preventive ce le facem împotriva lui. Destinul e, cu alte cuvinte, singura putere ce ne poate dezarma total.
aforism celebru de Lucian Blaga
Adăugat de Fumed

Comentează! | Votează! | Copiază!

Vagabondul
Lăsați-mi traiul care-mi place,
Iubirea nu-mi știe de nume,
Vreau cer senin și multă pace,
Cărări să mă petrec prin lume.
Vreau pat în fân sub bolta sfântă,
Hrană să îmi iau din râuri;
Astfel de viață mă încântă,
Astfel vreau să trăiesc pururi.
Însemne-mi destinul viața
Acum sau mai târziu, oricând o vrea,
Binecuvântată fie-i lumii fața
Și drumul dinaintea mea.
N-am bani și nici iubiri de dus,
Nici cu prieteni a mă ține,
Mi-ajunge cerul cel de sus
Și drumul de sub mine.
Fie ca toamna să m-ajungă
Pe drumegul meu sihastru,
Amuțind păsările-n luncă,
Chemând ierni cu ger albastru.
Alb ca făina, câmpul înghețat
Cald lângă foc, ca-n paradis
Toamna nu mă va supune niciodat',
Cum nici al iernilor abis.
Însemne-mi destinul viața
Acum sau mai târziu, oricând o vrea,
Binecuvântată fie-i lumii fața
Și drumul dinaintea mea.
N-am bani și nici iubiri de dus,
Nici cu prieteni a mă ține,
Mi-ajunge cerul cel de sus
Și drumul de sub mine.
poezie clasică de Robert Louis Stevenson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Modul în care un om își acceptă destinul este mai important decât însuși destinul său.
citat celebru din Wilhelm von Humboldt
Adăugat de Anamaria

Comentează! | Votează! | Copiază!
Modul în care un om își acceptă destinul este mai important decât însuși destinul său.
Wilhelm von Humboldt în Viața pe un peron
Adăugat de Evelin Ivett

Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul cine îl face? Ca un ou, așa e, îl azvârli, îl prinzi, dacă nu, se sparge; destinul e în ou, sau în mâna care îl prinde?
Mircea Eliade în Întoarcerea din Rai
Adăugat de Moa

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om are destinul lui, dar în final toți au aceeași soartă.
aforism de David Boia (24 decembrie 2018)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Destinul nu te forțează să mergi într-o direcție pe care nu vrei să o urmezi. Tu ești cel care alegi. Destinul tău este în mâinile tale.
Richard Bach în Îndrumar pentru Mesia - Învățături pentru suflete avansate
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul uman nu poate fi privit, în ansamblul său, decât în momentul în care existența a încetat. Pentru om, moartea este aceea care îi modelează destinul.
citat clasic din Albert Camus
Adăugat de Adriana Pleșca

Comentează! | Votează! | Copiază!
Se lasă toată noaptea...
Se lasă toată noaptea-n mine
Și iarna începu asaltul...
Gându-mi fugise către tine
Și tu fugiseși către altul...
Venise iarna între noi,
Și ninge prin mine de ieri,
Rămaseră pași tăi goi
Și azi pecete-acelei seri...
Nu dorm... și iar s-aude gerul
Din mine mușcă și trosnește
Și parcă se răstoarnă cerul
Prin tot orașul, mișelește...
poezie de Sergiu Boian (decembrie 2013)
Adăugat de Sergiu Boian

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lyman King
Ai putea crede, trecătorule, că Destinul
E o capcană din afara ta,
În jurul căreia tu umbli în siguranță,
Folosindu-te de previziune și de înțelepciune.
De aceea ești plin de convingeri urmărind viețile altor oameni,
Ca unul care, în maniera lui Dumnezeu,
Se apleacă deasupra mușuroiului de furnici
Și vede cum pot fi evitate dificultățile.
Dar să trecem la viață:
Cu timpul vei observa cum Destinul se apropie de tine
Sub forma propriei tale imagini din oglindă;
Sau tu vei sta singur lângă soba ta
Și deodată pe scaunul de lângă tine se va așeza un oaspete,
Iar tu îl vei recunoaște pe-acel oaspete
Și vei citi mesajul adevărului în ochii lui.
poezie clasică de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, Epitaf (2020), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Avem aceeași soartă
Voi v-ați gândit câte iubiri au dispărut
Și le-a-nghițit pâmântul, voalate?
Îmbrățișări, săruturi, toate s-au cernut
Pe drumul risipirii către noapte.
Voi stiți că-n miez, pământul cel clocotitor
A strâns iubiri și pline, și deșarte,
Știindu-se că-n tot e drept mânuitor
Și noi, doar, ducem viața mai departe?
Voi știți că suntem aceiași la intrare,
Priviri la fel, dar ne separă felul
În care-și are destinul fiecare
Și, în final, pe toți ne-nghite valul?
Voi știți că suntem părtași la astă viață
Din custodia unui parcurs banal
Și fericirea este doar ca o paiață,
Care zâmbește, dar moare abisal?
Voi știți că viața în sinea ei e doar declin?
Este un scurt sau lung drum înspre moarte,
Pe care, Doamne, mă rog adânc și mă-nchin
Dar, la plecare-avem aceeași soartă!
poezie de Rodica Danu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

- Destinul
- Destinul, piatră filozofală cu mii de fețe.
definiție aforistică de David Boia (1 august 2019)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!