Avem aceeași soartă

Voi v-ați gândit câte iubiri au dispărut
Și le-a-nghițit pâmântul, voalate?
Îmbrățișări, săruturi, toate s-au cernut
Pe drumul risipirii către noapte.

Voi stiți că-n miez, pământul cel clocotitor
A strâns iubiri și pline, și deșarte,
Știindu-se că-n tot e drept mânuitor
Și noi, doar, ducem viața mai departe?

Voi știți că suntem aceiași la intrare,
Priviri la fel, dar ne separă felul
În care-și are destinul fiecare
Și, în final, pe toți ne-nghite valul?

Voi știți că suntem părtași la astă viață
Din custodia unui parcurs banal
Și fericirea este doar ca o paiață,
Care zâmbește, dar moare abisal?

Voi știți că viața în sinea ei e doar declin?
Este un scurt sau lung drum înspre moarte,
Pe care, Doamne, mă rog adânc și mă-nchin
Dar, la plecare-avem aceeași soartă!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Iubiri

Tot felul de iubiri
ca la tarabă
pentru toate gusturile
mirosurile
hai să n-o mai lungesc.
Iubiri de-o clipă
și iubiri de-o viață
dar cine mai știe cât e clipa
sau cât a durat viața?
Iubiri mai lungi
sau mai scurte
de la cer la pământ
de aici până la vecinul de alături.
Iubiri pasionale
iubiri frigide
așa precum este
și omul care se încumetă
să le trăiască.
Iubiri interzise
de lege
de fire
sau de specie.
Poate să fie și extraterestru
aș încerca câteva iubiri
chiar și cu un marțian.

poezie de din Plasa de păianjen
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare acceptabilă, ton ponderat

Distribuie

Dacă nu visezi viața de ce mori? Dacă tu "ai viață" cum moare viața când doar corpul moare în ea? Dacă nu ești într-un vis de ce nu durezi veșnic? Este viața trecătoare sau doar corpurile ce se nasc și pier în ea? Tot ceea ce vine și pleacă are natura unui vis chiar de ar dura un miliard de ani. Credem că suntem reali ca "și corp" și de aceea nu vedem cât sunt de temporare Toate formele? Doar umbra și vis este lumea acesta, tu nu ești născut.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Lacrima unui copil

răbdați, răbdați
păsări mor acum
sunt tinerii ce strigă pe drum
cu pieptul gol și pur
durerea se zvârcolește în ei
privind la voi
spaimă în jur
teamă de toți și de toate
dormiți oameni, dormiți bine
nu știți unde mergeți
doar vă târâți prin zoaie și scrum
ați murit de mult, fără să știți
azi, cadavre ambulante la colțuri de drum
știu că mâine o să mor și totuși scriu
cu lacrimi și sânge pe scoarța lumii
știi, și lacrima e un cuvânt
trist pribegesc din sat în sat
lăuta are corzile rupte
eu cânt mai departe pe drum
flăcări ard în mine
de ce plângi mamă, acum
nu vezi copilul ars pe drum
rug creat de voi, din ură și minciuni
ați uitat puritatea privirii unui trist copil
plâng îngerii din cer pe țărmul tăcerii
Doamne, de ce ai plecat azi dintre noi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Socrate

Toți oamenii își doresc să trăiască fericiți: când însă vine vorba să vadă deslușit ce anume le face viața fericită, privirea li se încețoșează;și departe de a dobândi ușor o viață fericită, cu cât este mai nerăbdător cel care se avântă spre ea, cu atât mai tare și-o îndepărtează, dacă a rătăcit cumva drumul. Mai întâi ar trebui să hotărâm care este acel lucru spre care năzuim, apoi să cercetăm pe ce cale ne putem îndrepta cel mai iute spre el;pe parcurs, dacă se dovedește a fi calea cea bună, vom înțelege cât înaintăm cu fiecare zi și cu cât suntem mai aproape de locul unde ne împinge o dorință naturală. Câtă vreme însă rătăcim la întâmplare, fără să urmăm o călăuză, ci doar freamătul și strigătele de tot felul ale celor care ne cheamă în diverse direcții, viața ni se va irosi între drumuri rătăcite și se va scurta, oricât ne-am strădui din răsputeri zi și noapte.

în Despre viața fericită
Adăugat de VergiliuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Socrate

Toți oamenii își doresc să trăiască fericiți: când însă vine vorba să vadă deslușit ce anume le face viața fericită, privirea li se încețoșează; și departe de a dobândi ușor o viață fericită, cu cât este mai nerăbdător cel care se avântă spre ea, cu atât mai tare și-o îndepărtează, dacă a rătăcit cumva drumul. Mai întâi ar trebui să hotărâm care este acel lucru spre care năzuim, apoi să cercetăm pe ce cale ne putem îndrepta cel mai iute spre el;pe parcurs, dacă se dovedește a fi calea cea bună, vom înțelege cât înaintăm cu fiecare zi și cu cât suntem mai aproape de locul unde ne împinge o dorință naturală. Câtă vreme însă rătăcim la întâmplare, fără să urmăm o călăuză, ci doar freamătul și strigătele de tot felul ale celor care ne cheamă în diverse direcții, viața ni se va irosi între drumuri rătăcite și se va scurta, oricât ne-am strădui din răsputeri zi și noapte.

citat celebru din
Adăugat de Avramescu Norvegia ElenaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Ce aflăm, aflăm că noi suntem Viața, niciodată corpul care crede că are viața! Viața nu are început și nu poate avea sfârșit, doar formele efemere suferă de boala cumplită a separării numită naștere și moarte. Mama, tata, copilul, pisica sau orice formă efemeră de viață căreia ne atașăm nu se duce absolut niciunde. Viața, dragă prietene, doar se eliberează de povara grea a unei forme prea uzată pentru această lume. Dar viața ei vă îmbrățișează și vă însuflețește chiar Acum pe toți exact cu aceiași dragoste cu care o făcea prin vremelnicia formei. Când ne aflăm pe noi înșine doar Murim înainte de moarte și îngropăm noi moartea în inima vieții veșnice! A muri înainte de moarte înseamnă a nu mai muri la moarte! A nu mai muri deloc! Noi toți suntem viața veșnică condamnate de gând în biete creaturi muritoare. Vorbele spuse de preot: "precum că va avea viață veșnică" nu sunt deloc o utopie sau o fantezie mistic-creștin, ci e adevărul cel mai pur pe care din păcate, mulți dintre preoți îl aclamă, dar nu l-au realizat!

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Există lucruri pe care le știți, dar nu știți că le știți. Când veți ști ceea ce nu știți, atunci vă veți schimba.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

E Tatăl meu

Nu învrăjbesc pe nimeni, nu supăr, nu jignesc,
Eu scriu doar poezie, visez și vă iubesc,
Vreau doar parfum de vise să vă alinte-un pic,
Apoi voi fi tăcere, nu voi mai fi nimic!

De ce mă răstigniți mereu pe câte-o cruce
Și-mi puneți pietre grele de nu le mai pot duce?
De ce mă osândiți cu cleveteli deșarte,
Voi nu știți că Isus durerea mea o-mparte?

Voi nu știți că mă doare și-L doare și pe El,
Că-mi este bun prieten la bine și la greu?
Voi nu știți că iubirea îi este-atât de mare,
Încât și roua florii îl supără și-L doare?

De ce la bunătate cu ură răsplătiți?
Nu aruncați cu pietre, nu vreau sa Îl mâhniți!
El mi-este bun prieten, părinte, chiar și frate
Și tuturor iubire și dragoste împarte!

Priviți mai bine cerul și înălțați o rugă,
Smeriți-vă de-ndată și fiți o bună slugă!
Eu azi vă iert de toate cu dragoste curată,
Știind că viața mea e-n mâna Lui de Tată!

Și oricâte poveri pe umeri îmi veți pune
Pe toate le voi duce cu har și-nțelepciune,
Să știți că nu-i poveste, e însuși Tatăl meu
Și mai presus de toate-L iubesc, e Dumnezeu!

poezie de
Adăugat de Ines Vanda PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Aștept...

Aștept ca lumea să se schimbe,
Să ne-ajutăm, să fim mai buni,
Dar asta doar de noi depinde,
Iar de tandrețe suntem imuni.
Schimbarea-i grea, nici nu-ncercăm,
Mă simt învins, sunt solitar,
Nu simțim, doar judecăm...
Aștept schimbare, dar în zadar.

Aștept ca voi să mă-nțelegeți,
Să știți de ce sunt diferit,
Să m-ascultați, să mă cunoașteți,
Să știți de ce sunt eu smerit.
Îmi doresc să m-acceptați,
Să știți cum sunt și cum am fost,
Să mă-nțelegeți și s-apreciați...
Aștept degeaba, e fără rost.

Aștept voință, aștept schimbare,
Să vrem să fie diferit,
Aștept tandrețe și ascultare,
Să nu mai judecăm greșit.
Aștept dorință, consimțământ,
Să vrem cu toții ce e drept,
Aștept să uit de-acest cuvânt,
Să nu fiu nevoit s-aștept.

poezie de
Adăugat de Andrei TudoraSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Viii nu ne văd de nori

Ne ducem pașii printre morți,
ne rătăcim
printre morminte,
mințim
că suntem vii și-ntregi,
dar nu ne suntem viețuire,
ne amăgim că dăinuim
și ne ascundem
în cuvinte,
cuvinte care ne ucid și sufletul
și trupul
și mersu-n nemurire.

Sunt trupuri
care-și merg alături,
până la capătul de drum,
sunt oameni
care-și spun că sunt
și că trăiesc
deși sunt morți,
sunt oameni
care rătăcesc
și se-amețesc cu-al lor parfum
sunt oameni
ce se cred viori
dar și-au pierdut cântarea-n sorți.

Ne ducem pașii printre vii
dar viii
nu ne văd de nori,
prin labirintul vieții noastre
ne căutăm
cheia-n noroi,
suntem doar puncte mișcătoare
ce-și caută raza-ntre sori,
ne ducem pașii către noi,
dar
pașii curg
în lung șuvoi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petru Ioan Gârda

23 februarie - Ziua Internațională a Aprecierii Biscuiților de către Câini - Apel către amici

Știți de viața mea de câine
Și de preferințe știți:
Baremi azi în, loc de pâine,
Aruncați-mi biscuiți.

epigramă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adi Conțu

Suma celor ce am fost

Într-un final suntem o sumă,
A ce-am înfăptuit... atât,
O faptă rea sau una bună,
Suntem doar ceea ce-am făcut

Greșim mereu, chiar și la bine,
E totul foarte relativ,
Ce suntem azi... se schimbă mâine,
Ce azi e bun, mâine-i nociv

Ne rătăcim în sentimente,
Păreri de rău sau bucurii,
Iubiri... regrete aferente,
Suntem trăiri printre cei vii

Nu poți să fii perfect vreodată,
Nici nu ai cum, n-ar fi normal,
Balanța e, echilibrată,
Între extreme.... și banal

Iar într-o zi toate se-adună
Și dă cu minus... sau cu plus,
Atunci vei ști de a fost bună,
Sau rea, o viață ce ai dus

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Viața

Viața e un puzzle straniu,
Cu atâtea piese lipsă
Unde marea fericire
Doar adeseori există.
Viața e prinos de zâmbet,
Dar ascunde suferință...
Doamne, totu-i doar o piesă,
Flamură mereu nestinsă.
Suntem cioclii pentru care
În tăcere ne-am născut,
Suntem lume ireală
Și prezent și început.
-----------------------------
Știm că moartea curge-n valuri
Și-n neant se risipește,
Doar puținul strâns în suflet
Cu iubire se plătește.
..........................................
Găsești în viață dragoste și ură
Și jar nestins și nopți întunecate...
Le porți străin pe-a vieții tastatură
Și-ai să le duci și dincolo de moarte.
De-aceea azi, la sute de urări,
În ceasul sfânt al marii sărbători,
Cu dragoste etern vă-mbrățișez.
Să-mbătrânim frumos
Spre transcendent
Să ducem visul nostru de poet,
Fiindcă românul s-a născut așa...
Să curgă-n valuri dulci șampania!
În cupe s-adunăm prinos de fapte,
Lumină, bucurie, sănătate
Iubire, pace,, dragoste și dor,
Și numai bine pentru viitor.

poezie de din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Titina Nică Țene

Cu fiecare zi murim câte puțin...

Cu fiecare zi murim câte puțin
dar noi de asta nu avem habar
ne străduim din ce în ce mai mult
să strângem de-ale gurii în hambar.

Nu mai privim un răsărit de soare
și nici o frunză legănată-n vânt
uitând că viața aceasta-i trecătoare
și suntem doar o umbră pe pământ.

Si trece timpul, așa, pe nesimțite
cum trece ploaia-n zilele de vară
și ne trezim, deodată, Doamne,
că-n viața noastră ni se face seară.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Un strop de vesnicie" de Titina Nică Țene este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -11.56- 8.99 lei.
Titina Nica Țene

Cu fiecare zi murim câte puțin...

Cu fiecare zi murim câte puțin,
dar noi de asta nu avem habar,
ne străduim din ce în ce mai mult
să strângem de-ale gurii în hambar.

Nu mai privim un răsărit de soare
și nici o frunză legănată-n vânt,
uitând că viața aceasta-i trecătoare
și suntem doar o umbră pe pământ.

Și trece timpul, așa, pe nesimțite
cum trece ploaia-n zilele de vară
și ne trezim, deodată, Doamne,
că-n viața noastră ni se face seară.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Știți de ce

Știți de ce ni-i viața sumbră?
Fi'ndcă, de la mic la mare,
Cei care muncesc în soare
Sunt conduși de cei din umbră...

epigramă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Îmi este inima amară

Fie zi, sau fie seară,
Tot la voi îmi șade gândul.
Îmi este inima amară
Că vindeți casa și pământul.
Că vindeți munca mea de-o viață.
Nici ce-i al vostru nu păstrați.
În voi nu am nicio speranță.
Voi tot ce-aveți, înstrăinați.
Pe voi nu vă doare burta.
Pe câmp voi n-ați asudat.
Nu știți s-adunați cu furca,
Apă la vite n-ați dat.
În curte, păsări n-ați crescut.
Mâncați doar de cumpărat.
Grija casei n-ați avut,
De săpat, nu ați săpat.
Sunteți copii de bani gata,
Stați cu tehnica în cap.
Voi luați totul de-a gata
La greu, băgați capul în sac
Mă întreb și eu acuma
Ce se va-întâmpla cu voi?
Pe ce știți să puneți mâna
Dacă vine un război?
Voi nimic nu știți a face.
Vai și-amar de viața voastră!
Fie război fie pace,
Vai de România noastră.!

poezie de (decembrie 2019)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Ion Minulescu

Ita Est...

Știți voi ce sunt versurile mele?
Zboruri în "zigzag" de rândunele,
Zboruri fragmentate,
Rupte
Și-nnodate
Ca să poată fi de toți cântate,
Nu citite pe sub gene -
Pui golași de vrăbii fără pene...

Dar voi nu știți nici măcar silabisa
Zborurile-acestea, smulse din inima mea!
Nu știți că din zborul versurilor mele,
Se-ntregesc perechile rebele
Și că-n ochii celor care mi le cântă,
Strălucesc scântei de aur, ce-nspăimântă
Pe cei care mi le-ascultă-ntâia oară,
Măcinându-se ca grâul sub piatra de moară!...

Versurile mele?...
Semne de-ntrebare
Pentru-abecedarul vieții viitoare...
Versurile mele?
Stropi de apă vie
Și ploaie de stele
Pentru veșnicie!...

poezie celebră de din Versuri (1939)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "CD Coringent la limba romana" de Ion Minulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -45.00- 42.75 lei.
Constantina Gina Dumitrescu

Poziția vieții

Ce este viața?
cine o cunoaște?
ce știți voi despre viață
și trăirile ei?
eu, cred că este doar clorofilă
ce face să se plimbe sângele
fie el verde sau roșu,
galben sau albastru,
prin venele pline de durere.
Această hârtie albă ce poartă cerneala
are viață, sau ce este ea?
îmi puteți răspunde exact
sau și ea conține clorofilă
și este părticică din tine
din zorile ce inundă planeta
și sufletele ce zac în necunoscut
pe acest pământ ce poartă
visele vieți eterne
ce formează spirala infinitului
să fie viața putere?
sau este doar o iluzie
ce poartă holograme în necunoscut
care trec prin ceața densă
a experienței, a puterii, a epurării
formând puteri necunoscute ție
om, al acestui neam trecător!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Suferință infinită

Se scutură flori albe de cais
Pe trupuri prelungindu-se în noapte
Se pierd mereu cu fiecare vis,
Tăcut, printre morminte, lacrimi, șoapte...

I-adăpostește doar frunzișul verde?
Ei au speranțe, dar și suferință
Însă tu nici nu vrei măcar să-i crezi
De ce? Când toți avem aceiași ființă?

Toți suntem frați creați de aceiași mamă
De aceea-n sânul ei ne-adăpostim
De ce-aveți voi mai mult noroc în viață?
Iar noi făcuți suntem, să suferim?

Iată lumina, dulce sărut
Lume de vise, culori și iubirea.

poezie de din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook