Parabola orbilor

Această oribilă dar superbă pictură
parabola orbului care urmează
încrezător călăuza nevăzătoare

tabloul înfăţişează un grup
de cerşetori conducându-se
unul pe altul

diagonal pe pânză
de-a dreptul
spre prăbuşirea finală într-o mlaştină

pictura şi ideea
încep şi sfârşesc
fără prezenţa vreunui văzător

se văd doar
feţele nebărbierite ale ca-
licilor cu cele câteva

posesiuni amărâte
un lighean pentru a se putea spăla
în bordeiul unui sătean şi turlele bisericii

feţele sunt înălţate
parcă spre o lumină
nu există nici un detaliu irelevant

fiecare îl urmează încrezător pe celălalt
toţi cu bastonul călăuzitor în mână
triumfali în acelaşi dezastru.

NB.
Poezia a fost inspirată de pictura lui Pieter Bruegel "Parabola orbilor"

poezie de William Carlos Williams, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adoraţia Magilor

De la ieslea naşterii lui Isus
pe care am celebrat-o deja
Copilul în braţele Mamei

Cei Trei Magi în toată căutata lor
splendoare
şi Iosif

drept însoţitor
feţele lor uimite
compun o scenă copiată parcă

de la marii maeştri italieni
dar cu o diferenţă:
măiestria

picturii
şi mintea mintea inventivă
care guvernează lumea

mintea alertă neîmpăcată cu
ceea ce i se cere
şi nu poate să facă

care a acceptat povestea şi care a pictat-o
în culorile unui
cronicar briliant

ochii Fecioarei trişti
ca o operă de artă
a unei adoraţii încărcate de intensitate.

NB. Poezia a fost inspirată de pictura lui Pieter Bruegel "Adoraţia Magilor"

poezie de William Carlos Williams, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj cu căderea lui Icar

După părerea lui Brueghel
când s-a prăbuşit Icar
era primăvară

un fermier îşi ara
pământul
întregul spectacol

al primăverii
era la lucru gâdilându-se
pe el însuşi

transpirând sub soarele
care topea
aripile de ceară

insignifiantă
dincolo de ţărm
neauzită

o plescăitură
acesta a fost
înnecul lui Icar.

NB. Poezia a fost inspirată de pictura lui Pieter Bruegel "Peisaj cu căderea lui Icar"

poezie de William Carlos Williams, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul orbului de la naştere

Sub ochii aceştia sunt alţi ochi:
ochii orbului de la naştere,
fetuşi maturi
ce se rănesc cu lumina altei lumi,
ce lovesc în zbuciumul lor
placentele fără utere,
ce ne arată
drumul care ne continuă
la întretăieri,
unde sângele
se împreunează cu moartea,
unde paradigma e un licăr într-un ocean de mâl,
unde întâlnirea cu sine e o respingere,
e o fugă spre înţelepţii monahi.

Sub ochii aceştia
ochii orbului de la naştere
nu cunosc somnul şi nici visul,
şi nici unul pe celălalt nu se văd.
În ei sălăşluieşte numai
ideea de lumină.

poezie de Gabriel Hasmaţuchi din Intermundii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru un aplecat peste litere, pictura înseamnă o evadare din cuvânt. Am vrut să fac în pictură ceva care să nu semene cu vorbirea. În pictura mea se văd obsesiile din literatura mea. Pânzele mele au în cap brazda de poezie. Tolstoi dădea amatorilor de literatură un sfat foarte înţelept: "Cine se poate lăsa de scris, să se lase." Nu m-am putut lăsa nici de scris – iar stânga mea nici de pictură.

citat celebru din Marin Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am rămas faţă în faţă, încordaţi, cu ochii ţintă unul la altul, traşi parcă de firul acesta întins care ne lega privirile, el câinele şi eu omul. Simţeam că-i e frică de mine şi nu mă putea împiedica să-mi fie frică de el. Nici unul nu se mişca, spre a nu rupe un anumit echilibru creat. Ceva obscur, ceva originar ne lega într-o asemenea unitate, încât simţeam că suntem, el câinele şi eu omul, feţele unui aceluiaşi act existenţial. Berdiaev are dreptate: omul poate avea relaţii METAFIZICE cu câinele.

citat celebru din Constantin Noica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destrămarea unei lumi

de obicei călătoream singuri, unul spre celălalt în acelaşi univers plin de lumină.

deşi ne despart doar câteva drumuri scurte,

acum,

trăim în lumi diferite. trezirea
din starea de orbire s-a întâmplat
pentru fiecare, altfel. calea spre miezul
fiinţei este uneori stranie, o rătăcire, un eşec
sunt căi unice pentru a vedea ce avem autentic.

poezie de Rodica Dascălu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogăţia este dăunătoare numai atunci când se cade în ispita leneviei, a lâncezelii şi a plăcerilor unei vieţi păcătoase, când se aspiră la ea numai pentru a trăi mai târziu fără griji şi în delectare. Dar, ca exercitare a datoriei profesionale, năzuinţa spre bogăţie este nu numai permisă moral, ci şi de-a dreptul imperativă. Parabola cu servitorul alungat pentru că nu a dat cu camătă talantul ce i se încredinţase, părea să exprime în mod direct această idee. A voi să fii sărac - s-a argumentat adeseori - este acelaşi lucru cu a dori să fii bolnav, lucru reprobabil ca încercare de sfinţire prin fapte bune şi păgubitor pentru gloria lui Dumnezeu.

Max Weber în Etica protestantă şi spiritul capitalismului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prăbuşirea lui Icar

Întâi, nimeni n-a observat nimic...
Plugarul întorcea brazdele gândind la pâinea cea de toate zilele,
Micul cioban privea atent la cer, încercând să vadă stelele,
Bătrânul câine dormita; îl adormise pacea zilei, fireşte,
Iar pescarul aştepta cu undiţa-n apă;
Pescarul dorea numai peşte.
Şi doar marinarii de pe corabia care trecea prin strâmtoare,
Întorcându-se dintr-o lungă călătorie pe mare,
Doar ei, obişnuiţi cu şoaptele undelor, numai lor parcă...
li s-a părut...
câteva pene învârtejite
Câteva cercuri pe faţa apei, iute de valuri strivite,
Parcă cineva a strigat, parcă cerul sau marea
Şi ziua... cum i s-a întunecat lumina plină, strălucitoare
Aici, în tabloul ăsta liniştit şi curat e cineva care moare?
Nu se vorbeşte de moarte în culorile limpezi ce Bruegel pe pânză le-a-ntins.
............................................
A fulgerat însă zarea, a clipit şi s-a stins.

poezie clasică de Doru Davidovici din Dezminţire la Mit (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parabola

Am înţeles că pasiunea e dăunătoare,
Că te dărâmă şi-ţi face sufletul bucăţele...
Iar dragostea...
Dragostea înseamnă pace şi împăcare!!!

Pe prima o cauţi cu înflăcărare,
Iar pe a doua o accepţi cu înţelepciune-
Dar omul e dator
Să fie găsit în cele două!

Parabola firească a celui detaşat...
Trăirile caută un sens acum!
Pentru fiecare diferit,
Dar sigur şi lăsând urme diverse...

Am înţeles că cea care trebuie trăită
Este clipa diversă
Şi nu cea planificată-
Trăire nu robotizare...

poezie de Victoria Dicu
Adăugat de Laura Radoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem filozofic pentru S

III

Peste câte o catedrală ochii îţi alunecă, o învăluie toată şi apoi se ridică spre cer.
La o bisericuţă pictată, în schimb, privirea ţi se opreşte pe un detaliu,
fie că e peştele ce duce la Judecata de Apoi bucata de om ce sfâşiase,
fie că sunt pătimirile Sfântului Nichita.
Apoi privirea îţi fuge de pe pictura exterioară spre iarba din jurul bisericii,
spre câţiva arbori, şi se opreşte acolo. Unde ne e cerul? Unde ne e îndrăznirea?
Transcendentul a coborât aci, cum spunea poetul; ne e greu să mai săltăm cerul la loc,
în tării şi atunci îl lăsăm aşa, prăbuşit în amestecul nostru de necredinţă şi credinţă.
...

poezie celebră de Constantin Noica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul valului pe... val

Privirile-mi spre ea sunt permanente,
Ele n-au timp, nici spaţiu, nici durată,
Şi, Doamne, nu încep cu-"a fost odată",
Îi spun cinstit, că sunt intermitente...

Nu pot să le măsor nici în procente
Şi nici în flori cu frunză tremurată,
Ci doar în poezia inspirată
A unei fermecate-adolescente.

Ea,-n fuga-i după Absolut, visează
Să-i pună stop Neantului rival,
Şi-n dorul ei, luminile pulsează

Venirii unui cavaler medieval...
Talentu-i ferm, vă spun, anticipează
Că versul ei va curge val pe... val!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

sensul vieţii e
o nuntă fără mireasă.
poezia n-o să ne schimbe,
văd numai oameni pe care
trebuie să-i cumperi,
cel ce trădează ajunge bastonul orbilor.

cerul e, totuşi, senin!

ştiu, am dreptul să nu spun nimic.
o să plec şi din viaţa voastră,
trebuie să pun deoparte
câteva ore albicioase pentru orele negre.

lumea întreagă e cu 3 cuvinte
în urmă.

poezie de Nicolae Tudor din Cuvinte învărgate
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum aş putea să justific neantul dintre două întrupări

de unde să încep instrucţia sufletului meu
cu alinierea de la stânga spre veşnicie
sau de la dreapta judecată spre dincolo
adică unul lângă niciunul în şir indian
prin gaura aceasta de vierme de mătase
ascuns în bastonul progresului
resortul fin al nesfârşitului fără frecări inutile
perpetuum mobile între două mecanisme inutile şi o speranţă
această universală schimbare spre infinit prin creaţie
................................................................
altfel de unde atâta materie
pentru noi frontiere fără nicio frontieră?
................................................................
poate din iubirea de a fi
sau poate doar din vanitate

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui începător încrezător în memoria sa, care se fuduleşte recitând în public din "cartea sa"

Memoria-ţi excelentă
Pe noi toţi ne-a desumflat.
În "lucrarea-ţi", abundentă,
Toţi poeţii am aflat.

epigramă de Mihai Condali din Voivodina, Banatul Sârbesc (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pictura este poezie tăcută şi poezia este pictura care are darul vorbirii.

citat din Simonide
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Ei spun că şacalul şi cârtiţa
Beau din acelaşi pârâu
Din care bea şi leul.

Şi mai spun că şoimul şi vulturul
Îşi înfig ciocurile în aceeaşi carcasă
Şi trăiesc în pace unul cu altul
În prezenţa unui trup mort.

O, iubire, a cărei mână domnească
Mi-a înfrânat dorinţele,
Înălţându-mi foamea şi setea
Spre demnitate şi mândrie,
Care n-a permis părţii puternice şi constante din mine
Să mănânce pâinea sau să bea vinul
Care-ar fi putut tenta partea mea ezitantă.

Mai degrabă lasă-mă să flămânzesc
Şi lasă-mi inima să se usuce de sete,
Şi lasă-mă să mor şi să dispar
Înainte de a întinde mâna
Spre o cupă care n-a fost umplută de tine
Sau spre strachina pe care tu n-ai binecuvântat-o.

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parabola usturoiului: când mănâncă unul, trebuie să mănânce toţi...!

aforism de Dorel Schor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia ta, cale spre desăvârşire spirituală

Te voi cuprinde în mintea mea
În care numai vocea ta şi poezia ta există
Nu pot exista fără această creaţie... poezia
Fără acest dar pe care mi-l oferi în fiecare dimineaţă
La fiecare răsărit de soare, la fiecare apus
Suntem un ulcior de apă pentru însetaţi de dragoste
Suntem nişte frunze peste grădina bunicii
Sau poate nişte imagini de vis, ancorate de pânze dese
Suntem corăbiile mării ce portul îl inundă
Nu aşteptăm salvarea din nemurirea trupului
Dar suntem conştienţi de salvarea sufletului
De iubirea ce ne salvază, ne ridică, ne venerează.
Amintiri suave pentru iubitori, copii ai sufletelor pereche
Ferestre deschise spre suflete
Căi spre călăuzitoare timpuri...
Cunună în cer şi pe pământ.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pelerinii morţii

E cârciuma plină de oameni străini —
De oameni tăcuţi ce vin de departe,
De unde ei singuri să spună nu ştiu...

De unde veniţi, pelerini?
Din care cetate cu porţile sparte
Din care pustiu?...
De unde veniţi, pelerini?

De unde veniţi cu sandalele rupte,
Cu hainele zdrenţe şi feţele supte,
Şi albe, de parcă
Vă temeţi ca pumnul de care fugiţi
Să nu vă ajungă şi iar să vă-ntoarcă
În ţara în care n-aţi vrut să trăiţi?...
Cu ochii albaştri, ca-albastrul senini,
De unde veniţi, pelerini?...

Ei tac...
Să răspundă niciunul nu vrea;
Iar cârciuma pare o criptă,
Şi-n ea
Tăcuţii străini, cu sandalele rupte,
Cu hainele zdrenţe şi feţele supte,
Cu braţele goale şi umerii goi,
Îşi trec de la unul la altul paharul,
Şi-n flacăra scurtă ce-o scapără-amnarul
Par nişte strigoi...

— Hei!... Mute fiinţe,
Bizari pelerini,
Cu ochii albaştri, ca-albastrul senini,
Spre care cetate pornirăţi — armată
De oameni cu cranii şi mâini de schelete,
Cu feţele albe ca albul perete
Şi gura-ncleştată?

Ei tac...
Să răspundă niciunul nu vrea...
Pe cer o lumină s-aprinde, şi-o stea
Coboară şi-n sute de stele se-mparte...

Şi-n clipa aceea, tăcuţii strigoi
Se scoală grămadă, ca-n ziua de-apoi,
Şi pleacă cu toţi mai departe...

poezie celebră de Ion Minulescu din Convorbiri critice, nr. 11 (1 iunie 1907)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şcoala este doar deschiderea unui drum în care faci, în mod concentrat, ceea ce vei continua toată viaţa. Spre deosebire de alte meserii/şcoli, nu există nimic inutil. A mirosi, a identifica, a analiza, a recompune, a deconstrui un miros, a evalua, a critica, a stabili rapoarte de miros, toate acestea fac parte din proces. Spre deosebire de alte domenii, în parfumerie nu există jumătăţi de măsură, amatorism, impostură pentru că mirosurile nu se "pliază" aşa de uşor. Nu există învăţat în sesiune, pe ultima sută de metri sau copiat. Dacă nu exersezi zilnic cel puţin 10 ore, nu ai nicio şansă. Odorantele (câteva mii la ora actuală) se învaţă sistematic iar această meserie fără disciplină nu e posibilă. Nu există nici nopţi pierdute şi nici un fel de altă distracţie care ar putea obosi simţul olfactiv.

citat din Octavian Coifan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!