Zbucium copilăresc

Îmi bate la fereastră gândul,
E plin de romantism şi jale,
În pat îmi zace negru trupul,
Iar ochii-mi sunt pierduţi pe cale.

Îmi tremură cu dor amorul
Şi se ridică în picioare,
Cade în gol şi viitorul
Şi cad şi oasele murdare.

Mă strânge gulerul albastru,
Fug ochii obosiţi de clipe,
Pe cer mai arde vechiul astru,
Şi degetele moi pe clape.

O melodie ce mă-ngână
Răsună-n geam şi geamul cântă,
Adorm, şi-n vis cu-aceeaşi strună
Mă-mbrac în rochie de nuntă.

Un vals porneşte într-o sală
Şi paşii mei grăbiţi se-nnoadă,
Primesc în mână-un fir de cală,
Şi cad, şi cad, şi sunt la coadă.

Pe uşă ies, şi ies ca moartă,
Din vis tresar, privesc spre poartă,
Închisă e, şi a mea soartă
Cu gândul stă, afară, fată.

poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima poartă

se scutură umbre pe ziduri
în tristul ungher
un om îşi caută pasul
în tragic decor efemer

ciuturi de lemn coboară agale
lângă casă, în curtea din vale
plânge o mierlă, a jale
se stinge şi gândul în cale

vântul strigă agonic prin luncă
stele îşi spală paloarea într-o baltă
foşneşte gândul rămas într-o stâncă
mai cântă un cocoş a mea soartă

la fereastră, bolta e spartă
trec în goană păsări de munte
gândul să'l poate iarăşi
dintr-o parte în altă parte

tu respiri şi plângi pe o pernă
ochii curg,
privirea e lacrimă toată
norii trec grăbiţi către cer, încă o dată

clopot stins mă cheamă
umbre curg pe perna goală
tu tremuri, lângă ultima poartă
rezemând a ta soartă

te învelesc în neagra pânză
busuioc în păr, crini albi pe buze
ai rămas statuie de ceară
printre spini şi neguri iarăşi şi iară

vântul bate nebun într-o poartă
o dată, încă o dată
eu aştept pe ţărm iubirea
ce a plecat la drum, pe o poartă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta

păşesc printre veacuri uitate
în mâini port a mea soartă
ruine în jur şi paşii se scurg
tăcerea bate în poartă
gândul mă poartă
un zumzet se aude prin ani
mai latră un câine în poartă
se strecoară anotimpuri sub paşii rămaşi
ce vreme, ce soartă
să bat din poartă în poartă
trec ani trec spre soare apune
apune un gând pe strune de vânt
păşesc printre spini şi gânduri mă înţeapă
închid în mine cuvinte
se strânge în palme ţărâna
lumina se stinge în gol
plec spre apus şi gândul mă poartă
din poartă în poartă
se aprind în copaci cuiburi
mai plânge o mierlă pe umerii sorţii
se închide o uşă, se deschide o durere
mă caţăr pe ziduri pe picioare de humă
port pe buze surâsul uitat între pleoape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Ochii tăi cuprind în braţe
Trupul dulce şi firav,
Îl sărută-n dezmierdare,
Iar el tremură cu drag.

Ochii tăi sunt verzi
Ca iarba şi smaraldul
La un loc,
Când îi pierzi pe buze
Roua îi absoarbe,
Le dă foc.

Ochii tăi mă fură
Noaptea şi chiar
Luna le dă drept,
Se ascund pe cer
Şi steaua le zâmbeşte,
Eu îi cred.

Ochii tăi, ce fericire!
Văd o fată şi sunt eu,
Fără ei în nemurire
N-aş fi eu.

poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul din visul albastru

Mi-e gândul, în noapte, un astru,
Primeşte-l, cu ochii închişi,
La tine, în visul albastru,
Departe de zori interzişi.

Cuprinde-l în suflet o clipă,
Va fi, pentru el, de ajuns,
Căci gândul nu face risipă,
Odată, acolo, pătruns.

În visul ce scaldă, mirific,
Un ţărm devenit elizeu,
Vom fi, în momentul magnific,
Culori dintr-un vast curcubeu.

În gândul din visul albastru,
Eşti, nopţii, zeiţă, eu - astru.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta

se scutură umbre pe ziduri
în tristul ungher
un om îşi caută pasul
în trist decor efemer

ciuturi de lemn coboară agale
lângă casă, în curtea străbună
plânge o mierlă, a jale
în oglindă se stinge iar gândul

vântul strigă agonic prin luncă
stele îşi spală paloarea în vatră
foşneşte gândul rămas
mai cântă un cocoş, într-o baltă

la fereastră, bolta e spartă
trec în goană păsări de munte
gândul să'l poate iarăşi
dintr-o parte în altă parte

clopot stins mă cheamă
umbre curg pe perna goală
tu tremuri, lângă ultima poartă
slabă, rezemând tăcerea

tu respiri şi plângi pe o pernă
ochii curg,
privirea e lacrimă toată
norii trec grăbiţi către cer, încă o dată

te învelesc în neagra pânză
busuioc în păr, crini albi pe buze
tu ai rămas pe perna goală
printre spini şi neguri iară

vântul bate în poartă
o dată, încă o dată
eu aştept pe ţărm femeia
ce a plecat la drum, pe o poartă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi gândul plânge ...

şi stau cu gândul rezemat de geam
şi geamul tace
de parcă între ei ar sta un ram
cu spini cu ace

de parcă între noi ar sta senin
şi clar de lună
şi tu mi-ai reproşa că nu mai vin
s-aduc furtună

că ceaţa se ridică peste mări
cu sânge rece
că vine peste noi şi depărtări
şi nu mai trece

că bolovanii vin la vale peste munţi
porniţi să fiarbă
că nici o stâncă nu mai poţi s-o mai ascunzi
sub fir de iarbă

că soarele pe cer e tot mai trist
mai pământiu
că eu ca naiba încă mai exist
al naibii viu

că stau cu gândul rezemat la geam
şi gândul plânge
c-am vrut atâta vreme să te am
şi-n el şi-n sânge...

poezie de Iurie Osoianu (25 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul tău albastru

Un râu de lacrimi am vărsat
De fericire si de tristeţe
Lumina ochii mi s-a secat
Tu-mi dai a visului acurateţe

O pânză albă ochii mei
Iubirea e ce mă nconjoară
Gândul am străjer pentru ei
Căldura Luceafărului în seară

Am apucat ca să te chem
Luceafărule printr un gând
Şi inima mi s-a făcut un ghem
Am simţit prezenţa ta venind

În gândul meu rămâi te chem
Un bulgar al aştrilor arzători
Cerul este tatăl tău suprem
Veşnic iubitor printre muritori

De poţi veni în fiecare seară
Spune-mi povestea ta de astru
Să te astept la geam afară
Coboară din cerul tău albastru

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptarea-i grea

Vântul bate iar în geam
Şi ploaia curge şiroaie,
Speranţa mea va fuge iar,
Că oasele din nou mă doare.

Afară se vede, e rece iar
Şi tu nu vii la mine,
Stau şi privesc din nou la geam,
Cu gândul iar la tine.

Eşti acum departe de mine,
Mă simt singură în loc,
Că inima mea este la tine
Şi stau nerăbdătoare ca un foc.

Vine iar un cer fierbinte,
Aştept aşa cum tu ai zis,
Să stau şi să fiu cuminte,
Şi tu vii cum ai promis.

poezie de Eugenia Calancea (8 mai 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi ochi pierduţi

Vor fi de lacrimi plini şi grei
Doi ochi ce te vedeau odată,
Ca pe-o zeiţă între zei,
A stelelor frumoasă fată.

Şi nimeni nu va fi să vadă
Cum se vor stinge ochii mei,
Şi-n întuneric or să cadă,
Căci eu te-am vrut, tu nu mă vrei.

Cui o să-i pese atunci de mine,
Şi cine o să-mi ducă dorul?
Eu mă înec în reci suspine
Şi plâng că am pierdut amorul.

Nimeni nu-şi va aduce aminte,
În gânduri nimeni nu mă poartă,
Nici de-ale mele oseminte
Ce zac pustii în lumea moartă.

Doi ochi pierduţi în bezna morţii
Au fost cândva strălucitori,
Acum cuprinşi de gheara sorţii
În moarte sunt rătăcitori.

poezie de Răzvan Isac (5 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când e să plec, la fiece pas mă-ntorc din cale

Când e să plec, la fiece pas mă-ntorc din cale
Spre tine. Greu purtându-l, mi-e trupul frânt în două...
Sorbind acelaşi aer cu tine, vlagă nouă
Recapăt. Şi-astfel iară pornesc. Dar tot cu jale.

Apoi, din nou cu gândul la bunul drag ce-l las,
La drumul fără capăt şi viaţa-mi trecătoare,
M-apasă deznădejdea, şi lacrimile amare
Din ochii-mi se revarsă cu fiecare pas.

Şi-n trista-mi tânguire, mă roade-o îndoială:
Ăst trup al meu de humă, cum oare se desparte
De sufletul lui - care eşti tu- plecând departe?

Dar Amor îmi răspunde: E-o veche rânduială
Ca omul care arde în flacăra iubirii
Să stea deasupra legii şi în afara firii!

sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vigor mortis

Şi pietre, aud pietre crăpând de jale seacă
Şi liniştea aşterne la tâmple promoroacă
Şi bântuie-o stihie prin colţurile nopţii
Şi morţii sunt cu viii şi viii sunt cu morţii.

Şi câinii-şi muşcă limba şi limba li se-nnoadă,
Sunt javre hămesite ce şuieră din coadă,
Şi corbii se adună, având la îndemână
Cadavre aburinde, căzute într-o rână.

Şi sângele e negru şi sângele încheagă
Şi moartea-i viguroasă şi viaţa este bleagă
Şi viermii se îndoapă din leşuri putrezite
Şi porţi spre izbăvire ce straşnic sunt păzite.

poezie de Ionuţ Caragea (2006)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând hoinar peste zăpadă

Gândul meu hoinar străbate
noapte neagră, fără stele,
coborând încet spre casa
unde zorile-am văzut.
Printre dealuri se abate
vântul care cântă jale.
Tinda case-i o ruină
ce se pierde-n amintiri,
iar ferestrele uimite
mă privesc ca pe-un străin.
În grădină, florile sub gheaţă
stau în aşteptări necontenite,
să răsară-n primăvară
tinere şi parfumate.

Gândul mă îndeamnă
peste pragul casei să păşesc
să privesc pereţii
scorojiţi de timp.
Dintre rame înnegrite
mă privesc tăcuţi şi cu dojană
cei ce au fost şi nu mai sunt.

Ca un bulgăr de zăpadă
gândul mă loveşte-n faţă,
aprind candela iertării
către cel urcat pe cruce.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrăgostit de un bibelou

În gara veche, pe linii uitate
Stau trenuri ruginite, de plouate
Doar mai scârţie ceva, când le bate vântul
Amintiri estompate... nu le mai ajungi cu gândul.

Dar a mai rămas una, una poate zurlie
De când este acolo, nimeni nu mai ştie
Se vede prin geam o frumoasă cutie
Simt că trebuia să fie un frumos cadou
Căci în cutie este un imaculat bibelou.

Din trenul cel vechi
Îl iau la mine acasă
Îl pun lângă ceasul meu,
pe masă
Şi dimineaţa, când mă uit
la ceas
Văd în bibelou o fată frumoasă.

Zâmbesc adeseori şi mă gândesc la ea
Cine ştie cadoul pentru cine trebuia?
Dar este atât de vesel pe măsuţa mea.

Fată frumoasă, imaculat bibelou
Stai aici, la mine, să mă trezesc mereu
Să îţi spun ce minune eşti, în gândul meu
Tu îmi alungi norii, tu alungi ceaţa
Parcă îmi spui mereu, 'bună dimineaţa'.

O, ce nebun sunt
Sunt îndrăgostit de un bibelou
De un vis, ce niciodată nu se va mai implini
din nou.

Dar în trenul acela, ruginit
Atâtea vise nu s-au împlinit
De aceea, nebun e gândul meu
Sunt mereu îndrăgostit de un bibelou.

Este fata în acel bibelou
În rochie albă de nuntă.
Ii fac şi poze, de tablou
Visul vremea înfruntă.

poezie de Alex Dan Şerbănescu (21 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crinul negru

Crinul negru
Bate vântul, bate ploaia, bate inima de piatră
Lasă-mi sufletul si gândul, cânta-mi iarăşi la vioară
Bate drumul dă-mi cărarea dă-mi o lumânare albă
Dă-mi o muză dă-mi un gând dă-mi iubirea dragă doamnă.

Cântă mutule cântă şi dă-mi sunet că sunt surd
Cântă soare cântă stele cântă lună in amurg
Scoate sabia din rană scoate! rănile să mi le ung
Pleacă tu iubito pleacă lasă-mi visul muribund.

Lasă cimitire spaţiu pentru tine vin plângând
Viaţa este viza noastră pentru moartea din pământ
Laşi tu cimitire ciorile, laşi groparul hoinărind,
Lasă-mi ultima dorinţă, crinul negru pe pământ.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Tofan Marius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cantecul dorintelor

Iubeşte marea şi nisipul,
Pe stâncă stai şi meditează,
Rămâi uitat, la fel şi timpul,
Întoarce-te, hai la amiază!

Primesc sărutul tău la poartă,
E pentru mine floare neagră,
Îl voi păstra şi a mea soartă
Nu va ucide limba sacră.

Iubeşte soarele şi luna
Ce stau îmbrăţişate-n zare,
Strecoară-n palma albă huma
Şi modeleaz-o-n neagră floare.

Vino, pe urmă-n casa mea
Şi picură-n suflet căldură,
Pământul arde gura rea
Şi inima o face pură.

Eşti om creat după tipar,
Vechiul tipar de catifea,
Aşa cum cerul este clar
Mi-e clar – Te vreau în viaţa mea!

poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea dorului

dă-mi timpul, dă-mi spaţiul
o clipă îţi cer
să zbor către cer
păşind pe aleile vieţii mai sper

azi e o zi
mâine o zi
va fi, ce va fi
într-o zi

se scutură gânduri
e toamnă în toate
mai cade o frunză uscată
în trist decor efemer

mi-e trupul lut
şi dorul mi-e păcat
îl iau, îl port cu mine
şi azi, şi mâine, într-o zi

surb orb şi gândul mă doare
pe pleoape se aştern amintiri
sunt bardul tăcut
sunt pasul trecut între noi

ceream doar un strop
şi astăzi mai mor
că nu pot iubi
acest chin ce vine într-o zi

astăzi trăiesc la marginea sorţii
pasul mi-e chin şi gândul durere
că mândra mea
a plecat la o stea

trec cai albi pe ţărmuri de dor
copitele mă lovesc şi mă dor
plâng, mă regret
că mi-am pierdut aleasa

unde să plec, unde să fug
mă arde dorul în cruce
că am iubit
şi am pierdut o fată minunată

dă-mi Doamne ochii
să văd necuprinsul
te rog, dă-mi lumina
să găsesc nevăzutul

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opriţi timpul!

Îmi răsucesc sinapsele pe strună
Şi gândul negru o să-l fac fuior,
Văzând o lume sumbră şi nebună,
Pe o spirală-n haos mă cobor.

Din ramuri de stejar îmi dreg cunună,
Iar când o fi, şi-o fi, încet să mor,
Îmi răsucesc sinapsele pe strună
Şi gândul negru o să-l fac fuior.

Dar evitaţi o groaznică furtună,
Lăsaţi un gând mai vesel, călător,
Că lumea asta poate fi mai bună
Şi eu ca să vă scriu cu mult umor,

Îmi răsucesc sinapsele pe strună!

hipersonet de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine e fata care cântă la pian?

O fată cântă la pian
Un cântec de iubire
Şi ochii ei sunt plini de fericire.
Glasul e ca un murmur de izvor,
Ea cântă un cântec de amor.
Inima îi bate tot mai tare în piept
Şi ea cântă un frumos sonet.
Chipul îi radiază de bucurie
Şi vocea ei interpretează o frumoasă melodie.
Ea cântă parcă de o clipă, de o oră, de un an
Şi toţi se întreabă: Cine e fata care cântă la pian?

poezie de Vladimir Potlog (1 februarie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunul

sunt mâna ce tremură pe corzi de vioară
sunt vioara ce plânge pe ţărmuri de mare
sunt marea ce se sparge de ziduri
sunt zidul ce ţipă sub bulgări de gânduri
sunt gândul ce se risipeşte în valuri
sunt valul ce poartă chemarea
sunt chemarea ce curge în zare
sunt zarea ce cântă pe corzi de vioară
azi sparg chitara de boltă
flacăra muzicii tristă se stinge
piere în zare, a întrebare
sunt vântul ce se năpusteşte în mare
sunt biet catarg pierdut în larg
sunt tăcerea ce se scurge şi curge
pierdut într-o formă, la întâmplare
în veşnicul freamăt al unui pescăruş rătăcit pe o mare
sunt călătorul ce pleacă la drum
sunt versul ce plânge acum
sunt delirul uni vis uitat între voi
afară plouă şi mi-e frig
plouă în întunericul lumii
sunt un nebun rătăcit într-o lume absurdă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara, înainte de culcare, Karl s-a dus la fereastră, s-a urcat pe un scaun şi s-a uitat prin rotocolul de pe geam. Afară începuse să ningă şi un fulg, cel mai mare, s-a prins de marginea unei cutii de flori; fulgul a crescut până s-a prefăcut într-o femeie îmbrăcată cu o rochie albă, care parcă era ţesută din mii şi mii de fulgi de zăpadă. Femeia era frumoasă şi gingaşă, dar era de gheaţă, de gheaţă sclipitoare, şi totuşi era vie; ochii îi străluceau ca două steluţe, dar nu stăteau o clipă locului. Femeia a dat din cap şi a făcut un semn cu mâna către fereastră. Băieţaşul s-a speriat şi s-a dat jos de pe scaun şi i s-a părut că la geam bate din aripi o pasăre mare.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!