Renastere

Îmi trec degetele prin grămada de grâu,
seminţele îmi pătrund în tălpi şi în sânge,
pământul vrea să-mi vorbească,
seminţele îşi împing pulsaţiile
în palmele mele, în gândurile mele:
prezicere răsărită din istorie
din toate unghiurile mă cuprinzi,
asist la propria-mi renaştere?!
Totul e galben, e primitor, se învârteşte,
înrădăcinate fântâni opresc
colţii tractoarelor
şi împânzesc aerul cu aroma pământului
păsările împletesc triluri roşii,
mânjii pământului, flămânzi de visare, tresar.
Zburdaţi, stăpâni ai lui Cronos,
în palmele voastre soarele zâmbeşte,
voi, cei ce priviţi ştrengăreşte
florile din margini de trotuare,
stivele cu sucuri şi cireşe,
timbraţi cu cerneală simpatică
aşteptând momentul identificării
cu visul de-o lume al părinţilor.

poezie de Marinela Preoteasa
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palmele cu degetele ridicate

N-am încăput în groapa comună,
mi-au rămas gândurile afară
şi fiecare a început să se întrupeze la loc,
lumina lor s-a mutat într-un schit la înălţime,
palmele au rămas cu degetele ridicate
şi orice zăvor sare prin atingerea lui.

Din câte am văzut doar tu ştii să priveşti cu sufletul
urmele lăsate pe cer
de păsările universului.

Totul s-a întâmplat pe tăcute
cu limba sporită-n cuvinte scrise,
timpul nu ascultă de nimeni
şi pleacă cu clipele înşirate pe aţă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palmele de dor

Dar numai duminica ne certăm?!
Unde sunt florile, unde e dragostea?
S-au pierdut?
Unde eşti tu, unde e noaptea?
Noaptea aceea de lut,
Când îţi acopeream ochii cu linişte
Caută-mi un puzzle!
Aşterne-mi în inima foc,
Desfă-ţi mijlocul sânilor!
Şi te voi încălzi cu palmele mele de dor
Să te cuprind în marea de foc a inimii mele
Ce stare de foc o pasăre-mi strigă
Prin munte-mi trece un vânt
Îţi deschid ochii cu dimineaţa ochilor mei
Limpezi, ca soarele, ca razele soarelui din cuvânt.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele nu spune pământului

Chiar
după
atâta amar de vreme
soarele nu spune pământului,

"Tu îmi eşti dator."

Priviţi
ce se întâmplă
cu o astfel de dragoste...

luminează întreaga
lume.

poezie clasică de Hafiz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsăritul Pământului

Timpul nu trece.
Trec limbile ceasurilor,
De la un semn la altul,
De la o cifră la alta;
Trec oamenii,
De la unul la altul,
De la una la alta.
Timpul: spaţiul fix în care se mişcă totul.

Soarele nu răsare,
Nu ştie să răsară.
Pământul ştie să răsară
Florile, pădurea, grâul.
Pământul: timpul potrivit al încolţirii universului.

Dragostea mea,
Nu trebuie să mergem pe soare
Pentru a privi răsăritul pământului.
Hai să ne culcăm aici, pe creştetul său,
Şi-n zori
Să răsărim împreună,
Sub ochii tăi însărcinaţi de vise!

Bună dimineaţa!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (22 septembrie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curajul îndrăgostit

Împrumut glasul poetului,
Ca să pot cânta eu însumi,
Căci, iată, sunt îndrăgostit.
Sunt îndrăgostit de femeia pământului,
Femeia cu trup mlădios
Şi cu braţele curbe,
Femeia cu sănătatea mistuitoare
În priviri şi cu gesturile vii
Ca inima ei fierbinte.
Femeii pământului, căreia nu îndrăznesc,
Uneori, nici eu însumi să-i spun
toate acestea,
Iată, astăzi, îi voi înălţa cântecul meu;
O voi îmbrăca în mantia păcii,
O voi aşeza pe prova navelor mele
Însoţitoarea mea prin toate furtunile;
Îi voi aduce toate florile pământului
Şi toate florile cerurilor lumii
Cu parfum cosmic şi rouă astrală;

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-o lume

Oamenii voştri,
Sunt şepcile care se ridică!
Restul sunt urmele mele,
În universul cenuşiu...
Fiecare clipă a mea,
O aripă de condor,
Îmbrăcată cu pene de sânge,
Peste cerul de griblură şi stronţiu!
Chipul pământului,
Sunt coastele mele numărabile,
De la clasa-ntâi,
iar muştele, coastele,
Nu le devoră,
De lume...

poezie de Constantin Păun din Elegie neterminată (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abisul durerii

Mistuit de răni lăuntrice, îngenunchez în abis,
Cu degetele încerc să-mi pipăi sufletul,
Însă cetatea tristeţii nu poate fi pătrunsă,
Călătorie fără potecă, către noaptea mormântului...

Râuri roşii de sânge şi trandafiri se revarsă peste cărare,
Toate se ineacă însă în oceanul lacrimilor mele,
Privirea mea de sânge, îţi mângâie brutal trupul blajin,
Eu nu te văd, te simt doar în suflet.

Vreau să-ţi cauţi lacrima printre lacrimile mele,
Îmbraţişează-mi trupul pustiu,
Doar aşa vei putea asculta clopotul inimii mele,
El a bătut odată, doar pentru tine...

Petale roşii îmi picură în suflet,
Mă dezbrac incet de trup şi privesc în ochi nemărginirea,
Noaptea adâncă se ingroaşă, trandafirii palpită,
Am trecut prin lume ca un îndrăgostit, cu un suflet roşu aprins.

poezie de Timis Andu
Adăugat de Timis Andu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cararile ierbii

Peste poveste,
în linişte,
a crescut iarba
secole, aştri necunoscuţi
au răscolit universul
după seminţele ierbii:

peste toate
creştem noi şi cuvântul,
ca doi prieteni,
ca doi duşmani,
muşcând din aceeaşi zi
dăruită
de Dumnezeu,
tolăniţi
pe iarba Raiului.

poezie de Marinela Preoteasa
Adăugat de Laura Istratescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul Pământului, sau cel aparent al Soarelui, căci e totuna, e şase luni de-asupra ecuatorului ceresc şi şase luni sub ecuator. Numai de două ori pe an e tocmai pe ecuator. Astfel, putem să înţelegem de ce iarna vedem alte stele decât vara; Soarele ascunde cu lumina lui stelele prin cari trece, dar mişcându-se mereu, le ascunde treptat dinspre apus spre răsărit. Drumul lui pe cer se numeşte ecliptică şi cam acest drum îl au toate planetele, cum şi Luna care se învârteşte în jurul Pământului. Constelaţiile prin cari trec Soarele, Luna şi planetele se numesc constelaţii zodiacale.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu aripi de ploaie

în nopţile mele visele devin păsări
cu aripi de ploaie
zboară peste întinderi aride

dincolo de margini lichide
lumina-şi capătă surâsul senin şi blând
ca o iubită după sărut.

timpul este o linie nesfârşită
nu ştie nimic
îşi caută noi puncte prin care să treacă

din palmele mele muncite
adun puţine monede în buzunare
să-mi cumpăr liniştea vândută de monştri

Doamne tu ştii mai bine
gândurile care se nasc din suflet
şi nu mă laşi în păcat

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândurile

Gândurile
ţi le-aşez în palme,
să le torci în infinitatea de stele
din nopţile nedormite,
toate fricile din mine
să încerci a le-nfrâna
dăruindu-le puţină lumină
din aura lunii răsărite....
Neliniştile toate
le coase cu mărgăritare de iubire
palmele tale sa-mi fie crezul din nopţi
iar peste zi, sprijin şi împlinire.
Palmele tale căuş
locul în care fricile se transformă-n speranţe,
degetele tale rugă şi descânt
devenind liniştea mea din viaţă
şi din gând!

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Unde oare să-mi ascund palmele
să nu te mai deseneze în vise?
Cum să alung primul gând şi primul surâs
al dimineţilor mele...
când în el străluceşti tu?
Cum să opresc sufletul
să citească neîncetat poezia ochilor tăi?
Cu ce să-mi umplu inima
să nu te mai încapă pe tine...
să nu te mai bată...?
Cum să-mi port paşii...
încât să nu te mai păşească,
iar aripile să nu te mai zboare..?
Cum să înăbuş oare glasul din mine,
să nu te mai murmure
să nu te mai cânte
să nu te mai strige...
Ce să le spun urechilor mele...
când aud într-una chemarea ta -
ecou al propriei mele chemări...
de departe de după ziduri de lume?
Iar frunzelor copacilor din mine
spune-mi tu, dragul meu... cum să le alin dorul
şi freamătul..
când tu le eşti singurul leagăn...?

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia

Ploaia,
de ar reuşi să-mi spele
gândurile zilei,
taina nopţilor nedesluşită,
şirul de ıntrebări urcate la stele,
rugile arzătoare
trecute prin palmele mele.
Ploaie
ımi eşti chiar TU,
durere izvorâtă din iubit,
lacrimile mele, picuri reci
ce răscolesc prin nori
durere!
Tăcerile...
clipele toate când nu suntem doi,
dorul...
focul ce arde mocnit,
de-ar reuşi să le spele cu o rafală de nori,
ploaia!

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am ascuns sufletul în palmele tale. Să-l cuprinzi, purtându-l cu grijă prin margini de lume. Şi la apus când se vor aduna amintirile în cuibul lor, cuprinde-mi somnul adânc în raze de lună. Să te am cu mine pretutindeni. Şi să nu mă trezesc din fericire.

Andreea Palasescu (6 februarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica pământului

Ating foc.
Cireşii încă ascultă melodia lentă a pământului.
Sub ei prind rădăcini.

În fiecare zi, la aceaşi oră,
îmi ridic braţele
şi ele,
rădăcinile mele,
încep să danseze printre straturi.

Nici un dans nu este uitat.
Mă hrănesc cu muzica pământului
în timp ce din ramurile mele se scurg cuvinte.

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pantere de plastic

panterele mele
de plastic galben,
coborâte din visul
tău copilăresc;
altele
decât minciunile silvanilor
cernite alb
ca o pudră pe bătrâni,
sunt însetate:
de soare şi tinereţe...
Cu visul
european
închis între ochi
merg căţărate
pe gerul din priviri
suspinând
sub palmele grele
cu care le storc
de vise...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lună de cireşe

O lună de cireşe
stau prinse
în pleoapele stelare,
ca nişte muze
sperând să cadă
ploi trezite
cu fulgere nemărginite
prizându-le
în fotografii străpunse
de aripi contopite
în priviri libere.

O lună de cireşe
flori albe
roşii pete
prelinse-n
dulci sentimente
duios pătrund
în aerul scufundat
de degete desenate
forforescente bat
în noaptea
de cireşi... cireşe.

poezie de Maria Dumitrache DMP din Port balerinii cu aripi (2012)
Adăugat de portbaleriniicuaripi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar visul opreşte timpul, îl poate zăvorî în interiorul copacului bătrân unde spiriduşii împletesc de zor florile pentru următoarea primăvară din anotimpurile pământului.

Camelia Opriţa în Cuvântul deschide gândul omului - Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019, Povestiri cu tâlc de copil
Adăugat de Vlaicu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaguri albe

Mă rog cu puterea cuvântului
Pentru copiii pământului,
Mă rog cu dulceata colinzilor
De sănătatea părintilor.

Florile, florile dalbe,
Iar pe lume steaguri albe.

Mă rog cu lumina minunilor
In amintirea străbunilor,
Mă rog cu nădejdile omului
Pe chilibrul atomului.

Florile, florile dalbe,
Iar pe lume steaguri albe.

Mă rog cu putinta mătusilor
Contra venirii cenusilor,
Mă rog cu blândetea din flaute
Un happy end să ne caute.

Florile, florile dalbe,
Iar pe lume steaguri albe.

Mă rog cu pecete de fulgere
Să ne ferim de distrugere,
Mă rog cu puterea cuvântului
De sănătatea pământului.

Florile, florile dalbe,
Iar pe lume steaguri albe.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul deci se învârteşte în jurul lui, în jurul unei linii închipuite, numită axa sau osia Pământului. Axa aceasta are, bine-înţeles două capete şi unul dintre ele e îndreptat spre Steaua polară. În acest caz, am pricepe numai decât cum se învârteşte Pământul. Stelele nu ar răsări, nu ar apune nici-una.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!