Flori de ceai

Flori de ceai şi eşarfe groase,
Pe mese, dovleac şi mere coapte.
Roşu vin sorbit de pe buzele noastre,
Izul lui Eros în nările noastre.

Viaţa-i o vioară ce-şi plânge simfoniile,
În parcul poet în după-amiezile,
Când toamna croieşte rochii din frunze,
Şi poeţii caută-n parcuri muze...

În serile de toamnă mi te dăruiai...
În nopţile plumburii, tu mă iubeai...
E frig, şi-a noastră dragoste,
O frunză de toamnă este...

poezie de Daniela Vizireanu din Poeţii noştri
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi este toamnă

Îmi este toamnă acum de tine
îmi este dor
de dor păgân
şi-mi plange toamna flori pe sân
Îmi este toamnă acum de noi
şi te găsesc părtaş la ploi
sălbatic
şi frumos
creştin
... mai vii în cerul unui crin?
Îmi este toamnă nemiloasă
mă ţine trează la ferastră
... şi te găsesc la mine-n zori
creştin
sălbatic
şi frumos
... mai vii în toamna unui Eros?
De tine'mi este toamnă acum
divin e cerul
cer de scrum
când eu întreb ca o nebună
.... mai vii in toamna mea de lună?!

poezie de Valentina Ştefan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă iar în frunze

e toamnă iar în frunze
în zbor de cocori
e toamnă până în suflet
şi în petale de flori
e toamnă în dimineţi argintii
în firul de iarbă pârjolit
e toamnă când nu mă ştii ce e visul
sau să mai crezi
când ziua parcă e roasă
şi cerul coboară pe la amiezi
de simţi cum te apasă
te apasă....

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeme de toamnă

Poeme de brumă
Pe-a timpului humă –
Poeme de vise şi vers,
Gutui parfumate
De toamnă brumate
Din rod de lumină-am cules.

Frunze de jar...
O toamnă-amnar,
O toamnă, adesea, cu ploi,
Etern parfumată,
În gri colorată
Se scurge, se scurge în noi...

E toamnă de-acum,
Durere şi fum,
Purtând şi tristeţi şi tăceri,
E toamna din noi
Când desculţi, amândoi,
Căutăm amintirea de ieri.

Poeme de toamnă
Mereu mai amară,
Bătrâni reumatici şi goi,
E toamna în care
Se plânge, se moare
Copacii sunt trişti şi sunt goi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea toamnei

În grădină, cu şoptite note de vioară,
Amorul meu tomnatic din nou mă-nconjoară.
Greierul îşi cântă, întristător o ultimă baladă,
Miroase-a cărţi vechi, miroase-a toamnă...

Norii încruntaţi mă gonesc în a mea cutie,
Se-anunţa ploi reci în zilele lui octombrie.
Frunzele foşnesc în simfonia toamnei,
La uscat, se unduiesc în vânt rochiile doamnei...

Bătrânii citesc pe fotolii ziare galbene...
Tinerii se sărută sub umbrele pe străzile galbene...
Din zori, la geam, toamna mi-a o adus o idilică scrisoare,
Urmează, urmează, după-amiezile poetei de visare...

poezie de Daniela Vizireanu
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă între noi

Un vânt rece-mi bate-n fereastră
Astăzi şi mâine sunt anunţate ploi.
Tulbură-i povestea de iubire a noastră,
Toamnă e afară, toamnă este între noi.

Pe cer se înalţă plumburii nori,
E o imagine tristă, parcă vine apocalipsa
Şi pe mine mă trec milioane de fiori...
În timp ce inima îţi plânge lipsa.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (22 septembrie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te-am iubit

Când te-am iubit era atâta toamnă,
Iar păru-ţi mirosea a mere coapte,
Îţi respiram în ziua aceea, doamnă,
Sărutul cald intersectat cu şoapte.

Când te-am iubit era atâta toamnă,
Stele cădeau în tainice priviri,
Îţi mângâiam în ziua aceea, doamnă,
Cordul trezit de valuri şi simţiri.

Când te-am iubit era atâta toamnă,
Din noi plecau pierdute trenuri,
Plângeau în ziua aceea, doamnă,
Îmbrăţişări ieşite printre sternuri.

Când te-am iubit era atâta toamnă
Şi-n gândul meu deschide-voi o nişă,
Să-nmormântez în ziua asta, doamnă,
Iubirea toamnei noastre... interzisă.

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarăşi toamnă peste toamna mea

Simt o picătură, m-a lovit pe frunte,
O simt atât de rece şi de grea,
Urmează alta, alta şi mai multe,
E iarăşi toamnă peste toamna mea.

Şi aş fi vrut s-o rog să nu mai vină
Şi aş fi vrut prin verde să mai stau,
Să mai amân ce ploaia îmi adună,
Înlăcrimate clipe şi eu nu le vreau.

E iarăşi toamnă şi o văd pe frunze,
Copaci-şi scutură poveşti de ieri,
Mi-e frig şi simt că toate sunt lăuze,
Puţine flori rămase se-ascund în seri.

Simt picături, urmează dese, multe,
E toamnă iarăşi peste toamna mea,
Trecute primăveri de-acum sunt amintite
De albe nopţi, căzându-mi azi o stea.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna Danielei

Frunze omagiale mi se lipesc de pantofi,
Pe bulevardul muiat şi posomorât.
Tramvaiul huruie a dezolare,
Cerul suspină şoptit peste a mea pălărie.

Prinsă-n cântecul de leagăn al vântului eram,
La birt, doi văduvi vin fiert beau.
Felinarele, printre teii goi, stins luminau,
În toamnă, un bătrân şi-o bătrână se plimbau.

Ploua, peste amurgurile lui Noiembrie ploua,
Se-nnopta, peste casele muritoare se-nnopta.
O şoaptă echivocă a sufletului mă necăjea,
Să-mi fie viaţa o lirică toamnă aş vrea...

poezie de Daniela Vizireanu din Poeţii noştri (iulie 2017)
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miroase-a toamnă

Miroase-a toamnă răzvrătită
A ploaie rece şi-astfalt ud,
Când frunzele vântul le-agită
Copacii vrând să-i vadă "nud".

Miroase-a pârg, a fructe coapte
Miroase-a toamnă şi-a gogoşi
Când cu ghiozdanele în spate
Spre şcoală trec copii sfioşi.

Miroase-a toamnă când grăbit
Pe stradă alearg-un trecător
Căci ceasul său deşteptător
În zori de zi nu l-a trezit...

Miroase-a toamnă cu umor
Ce umbrele şi le-a lungit.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Toamnă, rod bogat, când dulce-i vinul,
Mirosind a nuci şi scorţişoară,
Toamna când se-acoperă seninul
Cu nori grei, cu pătură de smoală...

Toamnă cu gutuie la fereastră
Şi copaci împodobiţi cu-argint,
Când ne bate vântul la fereastră
Şi ne cheamă albe flori de mirt.

Toamnă blândă ca o rapsodie,
Notă de tăceri te-a ispitit,
Arde, arde, arde focu-n vatră,
Toamnă, rod bogat ne-ai dăruit.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză de toamnă

Toamna, un tablou arămiu
Când fiecare frunză căzută
Se pierde definitiv în pustiu
Cu tot cu povestea avută.

Toamna, un trist recital
La care o frunză suspină.
Când după ultimul ei bal
Dispare în a nopţii surdină.

Toamna, expoziţie de pictură
În care minunata frunză
Destinul nemilos îl îndură
Să se transforme într-o muză.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (2 noiembrie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie... e toamnă!

Şi plânge pădurea, cu lacrimi ce curg
Pe albe poteci împânzite cu frunze
Câtă durere poţi duce femeie
Ce toamnă tăcută şi plină de stele!

De ceri întunericul să fie lumină,
Paşii îi laşi să alerge prin ploaie,
Suferi tăcută fără să-ţi pese,
Ce toamnă femeie, ascunsă în umbră!

Şi vântul te strigă cu voce nebună,
Perdelele albe sunt trase, dar mute,
Răspunde femeie, deschide
fereastra
Să intre în casă toamna ce plânge!

Cu plete pe umeri si rochie de vis,
Femeie eşti lacrimă scursă-n poveşti
Iubirea adu-o la tine la uşi,
Ca toamna fugară ce nu poţi s-o uiţi!

Mă iartă, mă iartă de îţi greşesc,
Visul femeie se-opreşte aici,
Cu galbene frunze lipite de geam,
E toamna târzie, dar plină de har!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de toamnă

Las toamna-n palme... Iată, tremur zorii!
Înfometate vânturi mă gonesc...
Eu rătăcesc prin parcul cu magnolii
Şi cânt cu toamna... -n ea mă regăsesc!

Trag ivărul luminii... Mi-este teamă!
Întunecarea vreau să mă cuprindă!
În suflet clopot fraged de frunze de aramă,
Las să-mi pătrundă... Voi cresta în grindă

Această toamnă. Câmp de crizanteme
Cu dulci arome, fie-mi aşternut!
Mustească-n mine toamnă de poeme
În neastâmpăr blând de început!

Ca o aromă de gutui şi mere,
De taină şi de vin cu scorţişoară,
Să rătăcesc în podul palmei tele,
Eu, must uitat de lacrimă amară.

Iar tu, fecioară de poem tomnatic,
Rămâi la geamul meu să mă priveşti,
Dulce iubire cu un iz romantic,
O filă dintr-o carte cu poveşti...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Miroase a toamnă,
a ploi sau a umbre.
Şi paşii tăi mai bat cadenţat
pe alei,
doar în memoria mea.
În parcul ruginit şi înamorat,
fără tine, luna răsare oarbă
şi copacii sălăşluiesc dezgoliţi de parfum.
Nopţile nu mai au
culoarea ochilor tăi.
Vorbele mele reci mi se sufocă
de dragostea şi de chinurile
frunzelor vii,
Fiindcă nu ştiu
dacă de mâine o să mai fiu
apă în focul gândului tău.

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul toamnei

M-a sărutat toamna pe frunte
Cu stropi reci de ploaie,
Pe pletele cărunte şi pe tălpile goale!
M-a mângâiat toamna pe obraz
Cu o frunză galbenă de arţar.
Şi mi-am amintit că e din nou toamnă în calendar!
Sărutul toamnei în geam cu o ramură de nuc
Mi-am adus aminte că e toamnă şi păsările se duc.
M-a strigat toamna din prag cu glas dulce amarui
Eu m -am dus cu mult drag şi am văzut un pom cu galbene gutui.
M-am bucurat ca un copil şi am vrut să sărut toamna pe buze,
Dar ea cu un gest ruşinos şi umil a fugit şi s-a ascuns în frunze.

poezie de Vladimir Potlog (16 septembrie 2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era

Era-nceput de toamnă, pe pajişti adiind
Şi frunze se-aprindeau prin părul tău bălai,
Iar chipul tău iubit ce-n soare îl scăldai
În suflet mi-alerga, prin vale rătăcind.

Era-nceput de toamnă cu stoluri călătoare,
Cu struguri copţi în vii şi nucul fremătând
Sub care aţipeam în curtea mea visând
La ochii de smarald şi buzele odoare.

Era-nceput de toamnă, iar greierii cântau,
Dar eu cu ochii-nchişi gândeam să te sărut,
Sperând ascuns în suflet că şi tu ai fi vrut
Şi vântu' ascultam şi toamna te-aşteptam.

Era-nceput de iarnă când însă ai apărut
Din vise infinite, din nori şi fulgi de nea
La fel cum te vedeam în gând pe strada mea
Şi cum tu niciodată nu cred că ai ştiut.

Era-nceput de iarnă şi noi ne sărutam
În parcul gol şi trist cu brazii adormiţi,
Iar eu pierdut de-atunci în ochii tăi iubiţi,
În fiecare clipă, tăcut mă bucuram.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adierile de toamnă

Peste mica mea livadă
îmbrăcată ca o doamnă,
Brumele încep să cadă,
semn că vine mândra toamnă.

A căzut din pom o poamă,
lângă ea o frunză moare.
Adierile de toamnă
dau grădinilor culoare.

Alte frunze ce-s surori,
nescuturate de vânt,
Cad şi ele peste flori
aşternute la pământ.

Mărunt se scutură un nor
peste frunzele căzute.
Coboară iarna-încetişor
de pe crestele de munte.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonie de toamnă

Astăzi îţi dau să savurezi în culori,
o simfonie de toamnă
şi o frunză de castan matur,
cu coaja strălucitoare în zori,
iar fructul fraged, ce savurat încet
nu te va lasa niciodată sătul...
E-atat de puternică aroma de toamnă,
că vreau să-i pun pe deget,
un inel fierbinte şi-un sărut pe buze...
s-o las în soare fără vlagă.
Să crezi că esti din nou copil,
nascut din flori şi frunze
cu leagănul pe pat de iarbă...
Perdea de baldachin din aripe de fluturi
sau frunze de aur de vânt dansat;
Laptele să-l bei, picurând pe barbă,
din struguri albi şi limpezi...
cu degetele dulci de la ciorchine.
În simfonia toamnei să cauţi mângâierea
în culoarea băncii pe care te aşezi
s-asculţi cum cântă noaptea, luna
care tresaltă-n jocuri de aşteptare,
în bălţi în care înoată ultimele frunze
luminoase... clare... pănă să cadă bruma.
Vreau să-ţi dau o simfonie de nori şi soare,
când letargic încetineşte timpul,
iar toamna se preface-n pictor
pictându-ţi calea cu fructul din culoare;
Pictează vise-n simfonii, pe frunzele de aur,
când noaptea mai cade tristă, cate-o stea,
sau o lumină blandă, în rătăciri de licurici
făcând înc-o brăţară pe-al cerului tezaur.
Îţi dau o simfonie, cu miros de toamna...
a must şi fructe coapte... a tufănică
în culori de curcubeie care să se afunde
în adâncul inimii tale, frumoasă doamnă!

poezie de Dida Diana Cioponea
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritual de toamnă

hai să ne luăm de mână şi să fugim prin toamnă
cu amintirile strânse buchet,
ne scânteiază ochii de fericire,
tu o icoană, eu un profet.
hai să ne recitim poemele vieţii
şi să ne amintim cum a fost,
să n-ascultăm ce ne spun poeţii,
noi am trăit un vis la restant-post.
tu veneai de departe, din visele mele,
erai iluzia ce mi-o doream,
eu veneam de neunde, din gânduri rebele,
din lumea de vise ce mi-o cream.
deschide întâiul poem al dragostei noastre
acum când toamna hoinăreşte prin noi,
şi udă cu lacrimi o floare din glastre,
nostalgice gânduri prin vânturi si ploi...
saturn îmi trecuse prin zodie viaţa
şi cripta din mine privea către cer,
natura, săraca, schimbase iar faţa
şi eu, făt-frumosul, veneam să te cer.
deşi era toamnă, o toamna de vise,
stele si lună si cerul rebel
dansau printre noi ca dulci paradise
când ţi-am pus pe deget primul inel.
am uzurpat totul în toamna aceea
şi m-am ascuns în inima ta,
atunci am văzut ce-nseamnă femeia,
ce patimi şi vise ascunde în ea.

sună timpul a iarbă de toamnă,
trupurile noastre pierdute-n candori,
s-au ridicat a nu ştiu câta oară,
prin universul plin de stele si sori.

hai să ne luăm de mână, iubita mea doamnă,
aşa ca nebunii pe scări de mătase,
să facem din vise poeme de toamnă
să urcăm către ceruri prin ploi si vântoase...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (11 septembrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când încă...

Erai ca un cântec de liră şi nai,
Ecou al tăcerii de seară,
Prin mine, cu braţe de flori, alergai,
Când încă eram o vioară.

Valsam printre lumi neştiute de noi,
Doi fluturi cu aripi de ceară.
Muream şi-nviam într-un zbor amândoi,
Când, încă în noi, era vară.

Scriam şi pe nori şi pe stele-un sonet
Şi luna era, vai, geloasă,
Eram poezie în ritm violet
Şi tu mă făceai mai frumoasă.

Se-oprise şi timpul în loc, într-un vis
Şi noaptea râdea pe sub gene,
Ningea cu iubire şi flori de cais,
Când încă-nfloream în poiene.

În zori măsuram în săruturi o zi
Şi ziua era nesfârşită,
Amurgu-aştepta pe o lacrimă gri,
Când încă ţi-eram o iubită.

Departe de noi, uragane şi ploi
Pândeau sub perdele albastre,
Era o eternă lumină în noi
Din astrele clipelor noastre...

Azi, cântă un cer orfelin de iubiri
Dintr-o frunză de toamnă târzie
Şi plouă pe frunţile noastre de miri
Dramatic ca în elegie...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!