Între lumi

Înăuntrul copacului
născut în mine
de seminţele
gândurilor lumii,
s-a strecurat un dor
aprins de zbor.
Îmi îmbrăţişez frunzele
în căderea lor
spre rădăcinile
care susţin cerul,
protejându-le
de frigul uitării.
Închid ochii
şi încerc să fiu.
Durerea lor
nu mă lasă să visez.
Arunc cioburi de pod
în toate direcţiile
în căutarea mâinii stângi
uitată cândva
în prelungirea lumii
răsturnate
a unui alt trunchi de copac.

poezie de Iuliana Şerban
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cascada de fluturi albi

Mă-nconjur de gândul
care a născut rădăcinile
pe care se sprijină lumea.
Au înmugurit demult frunze
în prelungirea mea,
cerul curge într-o cascada
de fluturi albi
a căror respiraţie
se îmbrăţişează rotund
de fiecare dată când deschid ochii
simţind intersecţii
crescându-mi din palme…

poezie de Iuliana Şerban
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crisalida

cât de adâncă
şi plină de molii
e noaptea
când eu îmbrăţişez
un arbore
gândind că-mi iau seva
din rădăcinile lui
între noi latră
câinii zăpezii
şi muşcă profund
din prima sclipire a lunii
peste un timp îngheţat
eu mă leg de acelaşi copac
şi visez cu mult mai departe
tu dormi cu ochii deschişi
într-un alt cer
sicriu-crisalidă
nepăsător
la toate durerile lumii

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mă îmbrăţişez cu tine pe mine

Oglindită în apă încerc
să-mi ating reflexia
scoţând apă din ea
şi obosesc, spre
oglindă mă grăbesc
poate o ating
dar o sparg şi cioburi
talpa o însângerez
de dorul să mă îmbrăţişez
cu tine pe mine
căci doar în ochii
tăi simt că trăiesc
în ceilalţi în care m-am privit
mi-au lăsat apă
şi cioburi de nimic...

Mamă către fiică

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Retro

şi nu mă uita
la capătul lumii
spre lună şi vis

alungă-mi teama

adoarme o floare pe încheietura ta
şi cerul apasă uşor pe fereastră
adormi la mine în inima-mi obosită
lasă o tristeţe chiria de noapte
stinge lumina în graba uitării

acoperă-mi plecarea
cu prezenţa ta

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul zbor

Când simţi că se scufundă cerul
şi cazi spre un ceva ce nici nu ştii
de a mai fost sau dacă poate fi,
pe inimă stăpân e gerul.

Iar dacă sufletul se zbate
în frigul care te încearcă-atunci,
ajută-l să dea inimii porunci,
căci, să o încălzească, poate.

De reuşeşti, transformi căderea
din dezolarea tristului décor
în altceva: nu simţi durerea

căderii-ntr-un sfârşit necruţător,
ci doar extazul şi plăcerea
plutirii-n visul ultimului zbor.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşte-te iubire încă odată!

ascultă tu muzică, povestea mea
şi
să le spui şi altora
de ea

cândva
eram o notă, cântam cerului
o arie
atunci s-a născut iubirea
era atunci în lume, numai fericire
şi de atunci, multe timpuri s-au scurs
şi durată multă

dar a apărut
stricăciune multă-n lume
o otravă care a cuprins totul
iar nota
a fost lăsată singură
uitată-n timp, acolo, pe-un portativ
să-şi cânte tristeţea şi sigurătatea

a fost uitată şi lăsată, când cerul plimba pământul
cu inima ei
dar a rămas în urma timpului
dincolo de furtuni când înotau oceane
de fericire

şi iată, că timpul a trecut, nu mai este, s-a sfârşit
iar acum
cerul nu mai cântă, muzica lui a murit

lacrimi cad din ploi, pe geamurile nopţilor
îngerii poartă în negru, veşmântul notei uitate
de la naşterea iubirii
văzutul şi nevăzutul, poartă purpura ei de lumină
pe marginea mantiei lumii, cusută cu toate nopţile vieţii
pe care Domnul a scris
pe nimeni să nu uitaţi
căci iubirea e-n noi şi-n voi, precum sunt eu peste tot
pe vecie
nu-mi înormântaţi iubirea

durerea îmbrăcată şi ea, în negru, încheie cortegiul
poartă inima notei, sfăşiată
pe cer se caţără păsări în oglinzi de suflete
pămâtul geme, amintirile mor
funiginea lumii îmbracă străzile
cu regrete, cu doliu, pentru veşnicie

doi fluturi fug spre soare
zâmbetul caută drumul unei primăveri, văruite cu pomi
o albină şchiopătă pe-o floare
încă este răcoare
iar eu
pun mugurii primăverii pe un crochiu
cu acuarele
şi pictez o notă de mult uitată
şi-mi spun
trezeşte-te zbor, naşte-te iubire încă odată!

poezie de Viorel Muha (martie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fir de lumină

am învăţat şă îmbrăţişez cuvântul
când am zburat din palma Ta
în zbor de aripi peste zare
am învăţat să modelez cuvinte în lumina
primită într-o zi senină
născut din odiseea unui gând
crescut pe ţărmuri de mare
mângâiat de alge, scoici şi valuri adânci
la margine de timp, la capăt de veac
sunt candelabrul ce poartă lumina în cuvânt
prin văile sufletului în licăriri de zări aprinse
îngropasem seminţele lumii în cerul gândului
înfloresc acum maci roşii pe pajişti de dor
şi în întunericul cetăţii mă înţepam în spini
ce roşul era sângele ce curgea în pahare
în zori m-am ridicat
ţineam în palmă un trandafir deschis
despletit de taine îmbrăţişa surâzător universul
mă scurg pe treptele gândului
îmbrăcat în raze de lumină
sunt fir din mâna Ta zâmbind în soare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Născută fără motiv

să luăm existenţa aşa cum este
ascunsă între zile şi nopţi
îşi lasă putregaiul la porţile răsăritului
vrea doar să te încânte
veşmântată în galben înaripat
pune stăpânire pe cealaltă jumătate a ta
cu mâinile pătate de sângele viu
şi privirile adormite în cerul zborului

împietrită în adio
îşi întoarce ochii spre mine
mă crede copil orfan de iubirea
care m-a născut fără motiv
vrea să-mi facă o surpriză pentru că
sunt femeie şi vorbesc
de prea mult timp singură
uitată sub copitele orelor nude

la rădăcinile mele începe jocul
în care existenţa vine lângă mine
cu 5 miliarde de euro oferite de Miluţ
la Dan Diaconescu direct
vom trăi bine
în fiecare vers poetizat color
în visurile noastre cu focalizare internă

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioplire în lacrimă

Pe cerul strâns sub gene, cu dalta mi-am cioplit
Din lacrimă, cuvinte, din ziduri, infinit...
Un S. O. S. se zbate pe valuri... albatroşi,
Ascund în taina lumii doar ochii tăi frumoşi.

Când marea,-n depărtare, mi-alungă întristarea,
Eu mă arunc în valuri şi mă cunun cu marea.
Îmi las pe plajă paşii... Pădurea de nisip
Îmi va umbri durerea, mă va ascunde-n timp.

Sunt liniştea uitării, hotarul unui gol.
Şi briza sărutării cu gândul o măsor...
S-a stins însingurarea apusului de viaţă,
Acum, în valul vieţii, te strâng mai tare-n braţă...

Văd munţii de-ntuneric cu se surupă-n mine,
Te văd în linii frânte, supuse şi virgine,
Oceanele mi-s lacrimi... ce curgere?! – n zadar!
Căci tu rămâi prin mine, făclie şi amnar.

Îţi las, iubită doamnă, o ultimă scrisoare
Şi ca o nimfă-n noapte, eu mă voi pierde-n mare.
Te-aştept! Pe-o sărutare, cu semne mari şi mici,
Ţi-am scris, dar tu, citeşte! "iubito, sunt aici!"...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde e dragostea?!

Pe cerul timpului vostru
S-au strâns nori de furtună.
Vântul scurmă în sentimente,
Le transformă în zgură...
Secundele s-au oprit din mersul lumesc
Se întorc în trecut,
Se învârtesc
Pe topoganul furtunii,
La marginea lumii,
Ca frunzele moarte ale
Copacului dragostei.
În ochiul gol de lumină,
Ce zace în palmă,
Acoperit de genele frânte
Ca nişte vreascuri de timpuriu schingiuite,
Sunt aduceri-aminte.
Lacrimi-pereche se ţin de mână.
Cioburi de vrajă adună...
Nu mai există decât amintiri.
Unde e dragostea?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când întâlnesc păsările

de câte ori le întâlnesc aflu că sunt alta
ochii devin încet încet rotunzi
limba alunecă spre triluri ce mă urmează
mai aplecată ieri coloana
îşi îndreaptă vertebrele şi le orânduieşte
într-un trunchi drept de copac
cu ramuri-braţe pe care
se aşază una lângă alta nenumărate frunze-păsări
şi o tandreţe mai mare decât mângâierea unui fulg pe obraz

când copacul se va arăta în întregul său
poate nu mă vor da uitării şi mă vor ierta că am îndrăznit
să mă visez mai mult decât sunt
vor vorbi despre cineva în limba lor păsărească ca despre
o ramură înverzită sau despre
un copac
ce nu poate fi frânt de o furtună mai mică decât cea din inimă

de aici încolo despre ce s-ar mai putea vorbi
doar despre un zbor ce încă nu miroase a ceară
nu mă întristez
sunt posesoarea aripilor crescute lângă subraţele scorburilor
încât merită să le ascult foşnetul cât văd soarele ce apare de la răsărit luminându-le suişul
până vor dispărea din vedere în spatele vreunui nor
acolo şi-au avut pregătit de la naştere cuibul
pentru întoarcere în vara
ce-mi pare prea grăbită acum peste umbrele lor
şi totuşi
îmi mai îndrept o dată spatele
şi aripile închipuite pentru o campanie de zbor
să văd ce se întâmplă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise

Încerc să zbor,
Să te privesc de sus,
Dar gust din realitate şi cobor,
Aş vrea să mai vorbim dar nu-i nimic de spus...

Mă culc pe-un nor,
Visez un câmp de flori,
Pe care lângă tine mor,
Pe care lângă mine mori...

Încerc din nou să zbor,
Dar nu mai reuşesc,
Aripile-mi sunt grele şi mă dor,
Spre cer în lacrimi tot privesc...

Să te iubesc n-a fost usor,
Şi să te uit mai greu a fost,
Dar chiar şi-acest sfârşit mă prinde visător,
Şi-aş vrea iar să iubesc, dacă mai are rost..

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vers aprins

Din depărtari spre mine vin
Mici bucurii sau un suspin
Le-adun din spaţii ancestrale
Le risipesc apoi în vale

Voi duce mai departe-n timp
Fără să cer nimic în schimb
Izvor de gând fără oprire
În vers aprins de poezie

Strălucitoare nestemate
La uşa ta cândva vor bate
Voi fi poate demult plecată
Lumina cerului uitată.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două lumi

Închid ochii şi mintea mă poartă
spre un punct fixat din inexistenţa
ce pare veşnicie, încet-încet înăuntrul meu
se instalează vidul şi mă eliberez de mine,
empatia îmi topeşte formele şi mă însufleţeşte în altceva.

Mă găsesc între două lumi diferite închipuite-n sfere,
una materială, luminoasă, plină de sens,
alta opac-străvezie, neînţeleasă.

Sferele se atrag sau se resping în funcţie de o putere
aflată în afara sistemului de referinţă.

Într-o parte se află increatul, informul,
în cealaltă parte desăvârşirea, precunoaşterea, clarviziunea.

Mă întreb unde sunt eu, punct de tangenţă, material,
variabil şi mobil, între naşterea şi moartea mea.

În mişcarea mea difuză deformez doar liniştea,
de-ale cărei margini mă lovesc,
şi pătrund în lume ca o aproximare a spaţiului
într-o roată învârtită la nesfârşit.

Uneori stau în verticalitate la capătul unei prăpăstii,
extremele mă închid ca două eternităţi,
şi o putere harismatică îmi dă un punct de sprijin în zenit,
aud căderea unei clipe în alta, simt cum timpul creşte
şi tot mai mult de mine mă separ.

Noaptea aud urlete de lupi împrejurul casei mele,
dimineaţa le caut urmele, care nu sunt - amintirile,
strânse în haită, încearcă să mă sfâşie.

Disimulată în candoare, persistă-n mine nostalgia
de care mă reazem asimptotic şi progresez
ducând atavice poveri.

Derivând pe căi obscure,
în cadenţa gândurilor, simt cum spaţiul fuge
şi mă lasă fără urme, simt cum toate ceasurile se adună
într-un ochi şi timpul se multiplică la infinit.

Cerul se lasă pe cumpăna fântânii dintre anotimpuri,
ciuturi de apă se adaugă anilor netrăiţi.

În profilul de lumină, un nevăzut arcuş atinge forţe
divizate-n aripi, albul umple relieful -
profanare de splendori răsucite-n amintire.

Între naştere şi moarte este un rest,
ca o ultimă ramură între cer şi pământ,
între progres şi declin există totdeauna un drum,
ce se cheamă înţelepciunea de sine.

poezie de Doina Drăguţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcini

Mi-am împletit visele în palme
- înăuntru era prea multă îndoială,
râuri de cuvinte au început
să-mi curgă printre degete
adânc, în pământul
pe care mi-am construit lumea.
Nu ştiu când şi unde
am învăţat
să oblig tăcerea să cânte.
M-ating sunetele ei,
vibraţii de distanţe
care apun în urme de paşi.
Ma joc cu nişte cioburi
de aripi
pe care le-am spart
din greşeală,
când am încercat să-ntind braţele
către rădăcinile prinse adânc
în drumul dintre noi.

poezie de Iuliana Şerban
Adăugat de Gabriela Dornean
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

În braţele sufletului tău,
ochii mei au căpătat strălucirea soarelui şi sfinţenia cerului...
liniştea mea are acum culoarea răsăritului şi puritatea unui crin aşezat în faţa unei icoane.
În toate sunetele lumii aud acum gingăşia şoaptelor tale,
Iar în fiecare raza de soare şi adiere de vânt simt atingerea lina a gândurilor tale...
ca un mir tămăduitor pentru sufletul meu...
ca o ruga sfânta in care îmi înfăşori sufletul şi cu care îmi ungi rănile...
În tine... unindu-ma cu cerul...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recviem pentru iubire

O pasare care zboara
Nu este decat
Un zbor in sine.

Miscare.

Inchid ochii si ating.
Inchid ochii si simt.

Sunetul imi raneste urechea.

Este
O miscare
In sine
Si
Spre inauntru.

Este un
Strigat.

Ma darui sunetului.
Impusc aripa.
Si simt
Aerul fractionat

Pentru o secunda

De zborul frant.

Te mai pot iubi.
Sigur, sigur te mai pot iubi,
Cu sentimentul strecurat
In locul
De unde a cazut pasarea alba,

Din clipa
Spre eternitate.

Si, in locul acela,
Gandul meu,
Purtand amprenta numelui tau

Ramane

Ca o pata rosie
Pe cerul albastru,
Care se vrea alba

Pentru eternitate.

Intre pleoape,
Doar durerea
Mai poate fi strivita,
Continuu,
Durerea care smulge durerea
Din agonia mortii,
Transformand-o in lacrimi.

Printre sfinti,
Numai
Dumnezeu
Aduna

Sentimente perfecte,
Sentimentele noastre,

Perfecte,

Cu care noi
Il
Putem
Atinge.

poezie de Marieta Măglaş
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miresme

Aştept să pui miresme în clipa care vine,
Să parfumezi răvasul, pe care mi-l trimiţi
Iertare ta mi-e vină, de toate's vinovată,
Dar într-un colţ de suflet să nu uiţi să mă ei.

Înmugurind speranţe aştept iar primăvara,
Să creasca firul ierbii mai verde decat ieri,
Iar flacăra de viaţă să lumineze calea,
Când o să-nceapă valsul florilor de tei.

Nopţile cernite, vor fi date uitării,
Canon de pocăiţă pe rănd toate primesc
Vor face armistiţiu călcănd stativul vremii,
Căci ramura e verde şi verde-n mine cresc.

Tu prinde-mă de mână şi lasă gura lumii
Şi căinii care latră, cănd caravane trec,
O primavară vine cu alai, ca la o nuntă
Eu tot mai cred în vise şi încă mai visez...

poezie de Camelia Cristea din Ferestre deschise, Editura Singur 2015
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lipsa de spaţiu

Am descoperit centrul lumii!
Se află aici,
atât de înăuntru,
atât de aproape
încât îl ating cu pleoapele...
Cresc din el
sâmburi de univers,
dăruind frânturi de cer
care se sting
din lipsă de spaţiu...

poezie de Iuliana Şerban
Adăugat de Ellisa Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaştere

ascunde toate cadourile
ascunde toate poveştile de dragoste
ascunde toate amintirile vesele
lasă să plouă toată tristeţea lumii
pe ramurile copacilor din grădina Paradisului
prinde-mă de mână
atât cât să nu-mi fie frică
nici de mine, nici de tine
am să-mi spăl faţa în apele limpezi ale realităţii
am să mă reconstruiesc
din dimineţi noi
voi parcurge
o altă nemurire
voi păstra o altă amintire
mă voi contopi cu noaptea
mă voi contopi cu ziua
voi aluneca de pe un val pe altul
spre câte un mal
unde voi îngropa câte o parte din mine
într-un târziu
împăcată
îmbrăcată
cu cea mai frumoasă
şi aleasă rochie de mireasă
o să-mi îmbrăţişez strâns
toată liniştea

poezie de Codruţa Vancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!