Tapetum lucidum

desfă-mă şi umblă
la fel cum ai face-o iarna
într-o zi cu soare
cu picioarele goale prin zăpadă
ştiind că numai aşa sîngele tău poate porni
avalanşa sub care
vom veni din cînd în cînd
să stăm la poveşti.

poezie de Lavinia Micula
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi spuse

îmi spuse: « Nu poţi să ştii cînd vine....
de ce nu faci puţină ordine?
Nu poţi să ştii cînd te găseşte
poate e-n tine, poţi şti...
Nu poţi să ştii cum arată...
Şi dacă e o pasăre, care înoată fără s-o vezi
prin aer şi trece chiar prin tine
şi nu are nimic înfricoşător, ci doar un răcnet
la sfîrşit, cînd
cei ce rămîn în urma ta l-aud... »

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cînd îl iubesc pe Isus

De cînd îl iubesc pe Isus,
mai 'nalt mi se pare înaltul,
cărările urcă mai sus
şi soarele-i altul!
De cînd îl iubesc pe Isus,
bujorii mai roşii se-arată,
iar stele cum ies în apus,
n-au fost niciodată.

De cînd îl iubesc pe Isus,
as vrea să-L ador ca Debora,
un cîntec, pe aripi adus,
ducînd tuturora.

Ca Iacov o scară aş vrea,
spre nouri de albe răsfrîngeri,
să urc tot pămîntul pe ea,
în murmur de îngeri.

De cînd îl iubesc pe Isus,
mi-e drag să văd oameni cum cîntă,
cu lacrimi de freamăt nespus,
pe cartea cea sfîntă.

Şi-aş vrea, cît cu dorul cuprind,
cînd n-or mai fi arcuri şi suliţi,
s-aud lumea-ntreagă vorbind
de Domnul pe uliţi...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-o-ncet, n-o spune tare

Spune-o încet, n-o spune tare:
Iată aceştia suntem noi.
Cînd e singur fiecare,
Sufletele nu-s în noi.

Stăm alături, eu şi tu?
Sufletele noastre sunt în noi,
Cînd suntem doi.
Altfel nu!

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu picioarele goale

Poate că azi,
mai frumoasă ca niciodată,
în gara sângelui meu cald
te voi aştepta,
cum aşteaptă iarba să crească într-un poem,
cu mâinile deasupra capului
făcându-i semne lui Dumnezeu.

Poate nu vei veni
şi eu voi adormi ghemuită
la fel ca o pasăre pe pragul unei biserici vechi,
visând că în ochii tai
sunt femeia cu picioarele goale
ce calcă prin ciobori de icoană spartă.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antidotul luminii

Şi rămăşiţele luminii
fac umbre pe pămînt.
Le sudează la un capăt de corpuri,
le lasă tîrîte de ele...
Daca se surpă corpul
se surpă şi umbra.
Te poţi desprinde de ea
cînd te înalţi,
deşi aţi fost fraţi siamezi odată.
Ea rămîne o pată perfectă a formelor tale
ce-ţi poartă îndepărtarea
pe pămînt.

Ştii cînd ne vom vedea
umbrele pe cer
de aici... de jos?
Numai atunci cînd pe pămînt
vor încolţi raze...

poezie de Otilia Biriuc
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria este "coloana infinitului" pe care generaţiile omenirii o construiesc zi de zi, necunoscînd exact cînd şi cine i-a pus temelia, şi cînd i se va finisa construcţia.

Vitalie Agarici (8 februarie 2019)
Adăugat de Vitalie Agarici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe-o carte

Cînd gunoi şi cînd ţărînă,
Tinereţea ţi-e bătrînă.

distih de Tudor Arghezi (1963)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către Titu...

Si acum, Titu, aş vrea sà-ţi vorbesc tăcînd cîteva vorbe despre tăcere.
Adevărata tăcere nu este aceea cînd se întrerupe muzica sau cînd se rupe în două zgomotul.
Adevărata tăcere este numai acea tăcere cînd ti se întîmplă, dacă ţi se întîmplă,
să asculţi sufletul tău îndrăgostit de altcineva decît de tine însuti.
Ce măretie!
Ce justificare a dreptului de a exista!
Acum, tac.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cînd o să ai o zi

cînd o să ai o zi
în care nu trebuie nimic
iar în vasele de cristal
se iscă
flori
precum sfîrcurile tale
la presimţirea sărutului
atunci ai să tai
prăjitura
pe care ai vrăjit-o ieri
ai să-mi împarţi
şi n-are să se termine
nicicînd

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halucinaţie intenţionată

Spuneţi-mi cînd, spuneţi-mi cînd
O să ne scoatem ochii din pantofi?
Ne-au intrat pe cînd manifestam cîntînd
Ca nişte pietre ude, ca nişte cartofi.

Ochii sînt ai morţilor foarte tineri
Şi circula sub asfalt ca niste ganglioni.
Am mai găsit vreo doi într-o vineri
Şi i-am ascuns în buzunarul de la pantaloni.

Ochii - dacă nu-i descoperim la vreme -
Lunecă iremediabil spre fundul pămîntului.
În drum, scot uneori o fîntînă cu blesteme
Pe la răscruci de drumuri, sub furculiţa vîntului.

Călcăm în fiecare zi pe mormane de pupile,
Pe sticla frageda, pe apă gelatinoasă.
Niciodată n-au alergat pe maidane atîtea bile!
Niciodată parada n-a fost mai frumoasă!

Şi am strivit sub calcîi un ochi ca o icră mare
Care-a mirosit pînă la ultimul rînd.
S-a făcut ziuă... Pîn' la ferestre au crescut trotuare...
Spuneţi-mi cînd, spuneţi-mi cînd?

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N de la S

Cu toţii avem o patrie
pe care o părăsim din cînd...
unii mergînd pînă la bazarul din colţ
alţii cînd merg la toaletă...

El nu a părăsit-o niciodată
nici măcar în gînd
şi cînd merele s-au copt
a invitat la cina cea de taină
inamicii glasului
şi şase trîmbiţi cîntau
pentru că prin venele lui
curgeau toate rîurile României
l-a pogorît pe Adam din Rai
fără să-l răstignească
apoi a mers prin deşert
cale de cinci zile
sub arşiţa dogorîtoare a soarelui
nisipul îi frigea fisurile din talpă
a dat pîinea săracilor
era singur şi obosit
şi a strigat
şi ecoul a zburdat

Eu sunt România!

poezie de Evra Gart ‎
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În port

... Şi rătăcesc spre seară pe cheiurile goale,
Cu farurile stinse şi lanţuri ruginite,
S-ascult cum plînge apa în aiurări domoale,
Să văd cum moare ziua în zările cernite.

Adeseori voioase sirenele răsună.
Atunci s-aprinde-n mine eterna nostalgie,
Dar, vai, vaporul trece prin port ca o furtună,
Şi eu rămîn tot singur în lumea mea pustie.

O, cînd, o, cînd vaporul opri-se-va o clipă
Din goana lui nebună spre larga depărtare,
Să ia cu el această ţarină în risipă,
Să-i dea o nouă viaţă, sau s-o îngroape-n mare.

poezie de Dumitru Iacobescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bator se zdrobeşte rău pe povîrniş, şi ciolanele aşa de tare-i împung în piele, cînd ici, cînd colo,
de parc-ar căuta un loc să iasă din trupul bătrîn şi ostenit. Corfele, desăgite în spinare, bleoncăne în
toate părţile, dînd să se desprindă de pe şaua mică, de lemn, şi pleoapele se lasă şi se ridică mereu
de pe cele două răni alburii ce-nchipuie ochii, ca şi cînd ar încerca să tragă-n sus o piele neagră ceacopere luminile stinse de mult.

citat celebru din povestirea Fefeleaga de Ion Agârbiceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre apus, soarele incendiase cerul. Era, pentru Hăşmaşul Mare, ora cînd, cel mai mult, putea să-şi dezvăluie măreţia. Ora cînd, din cîmpie, se zăreşte ca o cetate cuprinsă de flăcări.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Capitolul II Tragedii pe înaltul podiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar felul în care curg, dă, şi astăzi, temei legendei. Pe cînd Mureşul străbate visător Ardealul, mînîndu-şi tot timpul undele spre apus, Oltul şi le poartă, cînd spre o zare, cînd spre alta, neliniştit de calea pe care a ales-o, chinuit de o mereu trează conştiinţă. Patetic, răzvrătit, căutînd primejdiile, provocînd soarta, veşnic în luptă cu lumea şi cu sine însuşi, iar în cele din urmă împăcat cu sine şi cu lumea, treptele pe care el coboară — şi în acelaşi timp urcă — sînt ale unui destin eroic şi fecund.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anomalii

Sufletul meu, copil tembel, cunoaşte,
Inima mea de bivol tînăr ştie
Că pe al lumii pat absurd de broaşte
Iubirea este o anomalie.

Să mai iubeşti cînd visul un negoţ e,
Să mai iubeşti cînd prea puţini au şale,
Cînd ne clocesc de-un veac prudente cloţe,
Acestea toate nu sînt stări normale.

Eu cînt la o vioară care doare,
Eu cînt la un pian bolnav de ciumă,
Cu voioşie şi cu disperare
Eu cînt un cîntec care mă consumă.

Nu-i profitabil să iubeşti cînd este
Mai profitabil să te faci că sîngeri,
Dar pe robotul meu cade-o poveste,
Robotul meu e-nduioşat de îngeri.

Normal rămîne numai restul lumii
Care să se abţină bine ştie,
Vioara caldă şi pianul ciumii
Nu sînt decît acea anomalie

La care pururi sufletul mai speră
Pentru că ea s-ar mai putea numi iubire
Jos, în prudenta lume mamiferă,
Şi sus, pe unde gîndul meu e mire.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ei sînt în. stare să reconstituie, în ordinea în care s-au produs, cînd în desfăşurarea lor triumfă rigoarea, sau într-o ameţitoare dezordine, cînd triumfă fantezia, toate evenirnentele istoriei, mai ales deznodămintele ei, oraşe trecute prin foc şi sabie, spectaculoase bătălii navale, imperii prăbuşite, stăruind asupra ruinei ce s-a abătut peste orice a avut, cîndva, strălucire. Scheletele unor regi, de mult făcute pulbere, ca şi coroanele cu care au fost înmormîntaţi, furate şi pierdute fără urmă, ei le recompun, pînă la ultimul os şi pînă la ultimul diamant

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm

Cînd erai în lumea ta
Nu ştiai ce e cuvîntul,
Ci o harfă doar cînta
Cînd intra prin coarde vîntul.
Un arhanghel potrivea
Glasul orelor, din cuie;
Fiecare cui o stea,
Coarda, foc de sori ce suie.
Psalm pornea prin ceruri plin,
Într-un vînt de aripi albe,
Şi pe urmă-i cristalin,
Şi voi, îngeri, salbe, salbe.

poezie de Emanoil Bucuţa
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

De obicei, nu îmi doresc nici un rol, nu mi-am propus niciodată să joc un anumit rol, mi s-au întîmplat şi, întotdeauna cînd ţi se întîmplă, te apucă o spaimă îngrozitoare, probabil că nici nu se poate altfel, iar eu am fost extrem de fericit şi incitat, în acelaşi timp, să văd ce se întîmplă cu mine, acum, cînd îi joc pe amîndoi, să ies dintr-unul şi să intru în celălalt.

citat din Marius Stănescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te depărtezi

Te depărtezi înotînd, te depărtezi,
în amurg ca altădată în amiezi,
şi sînt nepăsătoare cînd îţi mişti
braţul greoi sub norii trişti,

iar cînd te-nalţi pe mal, pierzînd,
din umeri, marea, ca pe o pelerină căzută –
nici o ispită nu-mi trece prin gînd,
nici o emoţi nu mă sărută.

poezie de Nina Cassian din volumul "Spectacol în aer liber - o altă monografie a dragostei", Editura Albatros, 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!