Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Obsesiv

mă chinuie o toamnă
și frunzele acestea bolnave
se pierd
obsesiv de atâta roșu
îmi ard amurgurile
peste nu cer închis
între gene
nu mă mai caut
mă lepăd de ape
desprind din lumină
câmpii
ca de-un curcubeu
al trecutului timp
vântul acesta mă îneacă
hipnotic
adulmec o toamnă
de fum.

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Azuriu

Așa toamnă, răstignește
frunzele pe crucea de aramă
a nopții.
Vântul îți foșnește rochia
de gleznele ploii...
Iubesc
ploile albe ale asfințitului...
Așa, toamnă, scrijelește
povestea ultimului anotimp
pe trupul copacilor desculți.
Acum eu sunt toamnă,
nu-i așa, toamnă?
Uitarea - pasărea cu aripi azurii

poezie de
Adăugat de SabyannaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihaela Banu

Afară-i toamnă ...

Afară-i toamnă, cotropind coclauri,
Se-aud din cuiburi mierle, vrăbii, grauri.
Frunzele își foșnesc trena pe-alee,
Cu vii culori, ca-n mii de curcubee.
Afară-i toamnă, timp de nostalgie,
Când amintirea verii se mlădie
Și-și pierde urma către orizonturi,
Călătorind spre-ndepărtate porturi.
Afară-i toamnă, de frunzișuri moarte.
E timp destul să răsfoiești o carte.
Șuvițele tale roșcat-aurii,
Împrăștie-arome de toamnă, nurlii.
Afară-i toamnă, rumenă și coaptă.
Vântul își drege glasul, ca în șoaptă.
Ecoul lui ne cântă la ureche,
Romanța toamnei fără de pereche.
Afară-i toamnă pentru ei și noi;
În suflete e primăvară-n doi.

poezie de din Ne învârtim în cercul vieții (2012)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Toamnă

Toamnă calmă,
Cu accent pe struguri.
Își vindecă frunzele de verde
Și pletele de căldură,
În vânt.

Toamnă tăcută,
Cu rugină-n vârfuri.
Își clatină crengile-n nucă
Și dorul de umbre,
În leagăn.

Toamnă aridă,
Cu alint pe gene.
Își strânge muzica-n geamuri
Și merele-n poală,
Cu zâmbet.

Toamnă nouă,
Cu anii în spate.
Își cântă verile stinse
Și norii de ploaie
În baltă.

Toamnă dragă,
Cu brumă pe suflet.
Își ceartă iubirea de focuri
Și pașii de vrere,
În veghe.

poezie de (3 septembrie 2012)
Adăugat de Gabriela ChișcariSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Șuta

Aceeași toamnă

Pe partea ta de toamnă
zboară frunze călătoare,
ruginite de atâta fâșneală
se desprind de pe ram
murind clipă de clipă
tânjind după o primăvară născătoare...
Pe partea mea frunzele scriu
rapsodii bacoviene,
fiecare foița ruginită
se așează melancolic
într-un cadru de desene.
Natură moartă îmbrăcată în mii de culori,
părți percepute diferit
aceleași frunze ce cad
haotic....
și doar o singură toamnă
ne spune prin frunze tremurânde....
că iată a venit!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

E-atâta toamnă

de-atâta toamnă
frunzele tresar pe ramuri
înfiorate de reci adieri
tristeți ascunse
răscolesc apusuri grăbite
peste care stropi de lumină
se scurg purpurii
înroșind umbrele
în suflete amintirile dau năvală
sugrumând nescursele clipe
înlănțuind timpul
tâlhărindu-l de viitor...

e-atâta toamnă...
și-n grădini miroase a gutuie
dar tu inimă rămâi
tot străină și pustie

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de George IonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mioara Anastasiu

Cântec de adio pentru toamnă

Mă despart de toamnă sângerând,
Mâna mea în spinii ei se-agață,
Boabe roșii de măceș sub gheață,
Unghiile-n carne-agonizând.

Zilele se-ntind ușor pe pat,
Nopțile se culcă peste zile
Pe când plâng mâhnite și febrile,
Inhibându-și ultimul oftat.

Mâini chircite, frunzele în pom,
Își desprind și ultima brățară,
Cad cuprinse-n vălătuci de ceară,
Gem, vorbind același idiom.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Miroase-a toamnă

Miroase-a toamnă răzvrătită
A ploaie rece și-astfalt ud,
Când frunzele vântul le-agită
Copacii vrând să-i vadă "nud".

Miroase-a pârg, a fructe coapte
Miroase-a toamnă și-a gogoși
Când cu ghiozdanele în spate
Spre școală trec copii sfioși.

Miroase-a toamnă când grăbit
Pe stradă alearg-un trecător
Căci ceasul său deșteptător
În zori de zi nu l-a trezit...

Miroase-a toamnă cu umor
Ce umbrele și le-a lungit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Adierile de toamnă

Peste mica mea livadă
îmbrăcată ca o doamnă,
Brumele încep să cadă,
semn că vine mândra toamnă.

A căzut din pom o poamă,
lângă ea o frunză moare.
Adierile de toamnă
dau grădinilor culoare.

Alte frunze ce-s surori,
nescuturate de vânt,
Cad și ele peste flori
așternute la pământ.

Mărunt se scutură un nor
peste frunzele căzute.
Coboară iarna-încetișor
de pe crestele de munte.

poezie de (septembrie 2017)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Toamnă aurie

Toamnă, toamnă aurie,
Ai adus peste câmpie
Covor de frunze ruginite
Și zile cu ploi cernite.

Toamnă, toamnă aurie,
S-au stors strugurii din vie.
Porumbul s-a recoltat,
Oile trec la iernat.

Toamnă, toamnă aurie,
Tu faci bolta plumburie,
Aduci ploi, aduci răcoare,
Și-n zbor, păsări călătoare.

Toamnă, toamnă aurie
Cu căciulă brumărie,
Ne aduni pe toți în casă,
Pentru iarna friguroasă.

poezie de (7 septembrie 2011)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 11 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Magdalena Dorina Suciu

Jar de toamnă

Din sânii tăi, toamnă,
curg păsări,
curge sângele meu
ca o prevestire
de timp măcinat
peste răni bandajate cu fluturi,
iar când ochii-ți sunt
ca mierea stoarsă
dintr-o duminică în extaz,
îmi vine să înfloresc
între coastele tale
la fel ca o mireasă
în noaptea nunții ei...
Vrei să stăm la o cană de must,
să ne sorbim de pe buze
dulceața lui?
Da, toamnă,
te simt prin carnea mea
cum tragi brazde,
dar tot ești ca o lumină
în mine,
de aceea îmi par anii
bătăi de aripi
ce lăsă-n urmă jar de viață...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lucian Blaga

O toamnă va veni

O toamnă va veni cândva târziu,
Când tu iubito-mi vei cuprinde gâtul tremurând
și strâns vei atârna de mine cum atârnă o cunună
de flori uscate
de stâlpul alb de marmoră al unei cripte.

O toamnă va veni și-o să-ți despoaie
de primăvară trupul, fruntea, nopțile și dorul
și-ți va răpi petalele și zorile
lăsându-ți doar amurgurile grele și pustii.

O toamnă va veni și mașteră
din toate florile ce le-ai avut vreodată
numai pe-acelea n-o să ți le ia,
ce-o să le-așterni peste mormântul tuturor,
acelora, care se duc pe veci
cu primăvara ta.

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Trilogia cunoasterii" de Lucian Blaga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -66.47- 46.99 lei.
Vladimir Potlog

E miez de toamnă

E miez de toamnă în calendar,
Fierbe vinul în butoaie.
Și din cer iar și iar
Cad stropi reci mărunți de ploaie.

E miez de toamnă în calendar.
Și vântul bate ba mai încet, ba mai tare
Cad frunzele de pe copaci,
Cum se rup filele din calendare.

E miez de toamnă în calendar,
Dar se mai aud cum păsările cântă
Și crizantemele au înflorit iar,
Toamna seamănă cu o mamă blândă.

E miez de toamnă în calendar
Și fierbe vinul în butoaie.
Pentru fiecare gospodar,
Toamna este o bucurie mare!

poezie de (4 octombrie 2022)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

O altă toamnă

E toamnă! Strânse, stau roadele pe câmpuri...
Căpițele, spre transcendent se-nalță
Un pat de frunze ard în rânduri-rânduri
Altui poem îi dă de-acuma viață.

Se vede-n zare casa bătrânească...
Copaci de chihlimbar, în tânguiri,
Își caută pe zarea fermecată
Betea de nori... Uitații pelerini,

Aleargă-n vânturi, pe arcuș de stele
Și dansul lor se toarce și se frânge.
Și lumea toată trece peste semne
De neguri, de tăcere și de sânge...

Zadarnic sub umbrelele de nouri,
Împrumutând un aer ruginiu
Apare, roșu, soarele în pâlcuri...
E toamnă și-i atâta de târziu!

Albinele trudesc din zori în seară...
Se-nalță peste câmpuri ca un fum,
Miroase-a vin și a gutuie-amară...
O altă toamnă va veni de-acum.

poezie de din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Toamnă, toamnă, toamnă

Norii iarăși se descarcă
Și acum ca astă vară.
Anotimpul ăsta parcă…
A mai fost și-n primăvară.

epigramă de din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corina Mihaela Soare

Pierdute clipe

Tremurătoare și stângace gânduri
Care-au venit l-acest sfârșit de vară
Și-adună clipele ce-s arzătoare
Și lacrima usucă de povară.

În tine am crezut o vară-ntreagă
Ca verdele întins spre o speranță,
Și mâinile-mi cuprinse între clipe
Te aduceau cerându-ți o creanță.

Piedută-n zbor, neprefăcut sărut
Ți-l dăruiam... lumină spre-ntuneric?
Învăluind iubirea-n absolut
Mă lepăd de visări în timp eteric.

Și dincolo de-o vară împietrită,
Din toamnă, te visez dansând cu vântul
Și dincolo de întuneric și lumină
Voi învăța, eu, singură prezentul.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rondelul toamnei pierdute

Vântul bând, îmi dă de veste,
Toamnă, toamnă din poveste,
Cu alaiul tău de frunze,
Te apropii de sfârșit.

Știu, iarnă, c-ai să vii curând,
Aud pomii, suspinând,
Vântul blând îmi dă de veste,
Toamnă, toamnă din poveste.

Îmi dăruiești fericirea ninsorilor târzii,
O mână ce-mi întinzi, o rugăciune,
E visul alb și cald de împlinit,
Iubirea-i ce ți-o port la infinit,
Vântul blând îmi dă de veste.

rondel de din Nuanțe de alb
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Toamnă

A mai trecut o toamnă după toamnă
Și tot așa vreo zece ani la rând
De mult n-ai mai văzut zăpadă doamnă
Vezi zi și noapte frunzele căzând.

Prin parc trec pași nepăsători și toate
Îmi par desprinse parcă din trecut
A mai trecut o toamnă și-ncă-o toamnă
Deși ninsoare-n barbă aș fi vrut.

Aș vrea din urmă moartea să ne-ajungă
Dar vom trăi bătrâni, la infinit
Aceeași viață nepermis de lungă
Aceeași toamnă fără de sfârșit.

poezie de (3 mai 2004)
Adăugat de Mihail MataringaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Toamnă între noi

Un vânt rece-mi bate-n fereastră
Astăzi și mâine sunt anunțate ploi.
Tulbură-i povestea de iubire a noastră,
Toamnă e afară, toamnă este între noi.

Pe cer se înalță plumburii nori,
E o imagine tristă, parcă vine apocalipsa
Și pe mine mă trec milioane de fiori...
În timp ce inima îți plânge lipsa.

poezie de (22 septembrie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana DrosuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Chemare

Bolborosesc a chemare
Ploile toamnei acesteia...
Bolborosesc a must rubiniu dând în fiert,
A gutui, a târziu -
O voce de clopot ascunsă și gravă...
O toamnă bolnavă...
Bruma se-nghesuie ca un ciorchine
La adăpostul ramurii frânte.
Frunzele cad în cascade de jad...
În ziua de mâine o altă toamnă,
Banală, pustie și goală...
Ca o zi învechită, de școală,
Cu clasa gheboasă
Și abecedarele vechi,
Cu muguri de vis la urechi...
O toamnă plutind
Peste lumea de nea, peste albul tâmplelor reci,
De bătrâni cuminți, reumatici, dureros de apatici.
O toamnă prin care și tu ai să treci.

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

E toamnă

E toamnă pe străzi și lumina e moartă;
E toamnă, din soare-a rămas doar o șoaptă;

E toamnă și cântecul mi se-ntristează;
E toamnă, un stol de heralzi emigrează;

E toamnă pustie,
Gri-cenușie
Și crește-ndărătnic rugina în vie.

Se luptă satirii lumina să-nghită
Mușcând înghețat din natura cernită.

E toamnă, visează izvorul cântând;
E toamnă amară în mine și-n gând.

Fire de ploaie țes lumii veșmânt
Iar ceața zidește cetăți pe pământ.

E toamnă, sarcastic, agonic cuvânt,
E toamnă... ș-atât.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook