Nonsens

Cheia spre cuvânt a ruginit
şobolani au ros mărunt intrarea
sensul stă în aer răstignit
lacrima divide apa, sarea

Totul s-a-ntâmplat precum mi-a spus
tata când vărsam în vase ceara -
răsăritul are un apus
toamna îşi urmează calmă vara

Coşul cu sfioase întrebări
lângă patul lat de trei persoane
tace ca un laş de-alaltăieri
urmărind privirile profane

Unde este cheia? - îl întreb -
el se umflă, camera inundă
se preface-n linie cu gheb
cade pe lungimea mea de undă

Ca de fulger vine un răspuns -
caut-o pe unde crezi că nu e -
aoleu ce tare m-a împuns!
sensul mi-a surâs bătut în cuie

poezie de Radmila Popovici
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin-când vine toamna

Nu-mi ajungi şi n-avem timp
În fiecare scurtă zi,
Aşteptăm nopţi mai lungi
Să ne putem şi noi iubi.

Mi-a căzut pe gură frunza
Unui ultim arbor frânt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ

Ia-ţi pe umăr haină groasă,
Ia-ţi flanelul tău răsfrânt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ.

Desfrunziri – eu mai mor tu mai mori,
Înfrunziri – şi-nviem uneori.

Mi-a căzut în noapte mâna
Când am vrut să te descânt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ.

Unde e căldura verii,
Paşii noştri unde sunt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ.

Desfrunziri – eu mai mor tu mai mori,
Înfrunziri – şi-nviem uneori.

cântec interpretat de Cristian Buica, muzica de Cristian Buica, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de Cristian Buica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visez

Neştiut periplu visul
În oceanul de mister
Unde s-a deschis închisul
Altei vămi în efemer

Fulger scurt lucind în beznă
Universu-apropiat
Doar inelul de la gleznă
Ţintuindu-te de pat

Eşti aici. Dar şi departe
Dormi. Dar şi călător-eşti
Într-o lume ce desparte,
Cerul de cele lumeşti

Unde este cheia, codul
Netrecutelor trecute?
Alexandre, taie nodul
Funiilor revolute!

Leşul sforăie întruna
Sufletul e plin de veşti:
Îţi aduce-acasă luna,
Dar ţi-o ia când te trezeşti

Mi-a bătut în geam lumina
Ochii galeş îi deschid
Purtător mă simt de vină
Pelerin şi apatrid

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde vine dragostea

Te-am întrebat, iubito,
De unde vine dragostea,
Şi tu nu mi-ai răspuns
Şi eu m-am uita în ochii tăi
Trişti şi de lacrimi uzi.
Am întrebat un bătrân cu părul cărunt
Şi el a zis că nu ştie,
Că dragostea lui a murit de mult.
Am întrebat un copil cu ochii albaştrii
Şi el spus că nu ştie,
Că este prea mic.
Atuci am întrebat cerul şi pământul,
Sufletul şi gândul.
Ei tot nu mi-au răspuns.
Şi numai mama mi-a spus
Că dragostea vine din inima ta
Şi de la Dumnezeu de sus.

poezie de Vladimir Potlog (14 februarie 2005)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitarea

Dacă acum mi-ar apărea în cale
l-aş întreba
de şapcă
de bicicletă
de sacoşa de pânză cu sticle goale
de "Suceava"
pentru mine
fireşte!
de cheia franceză
pe care nu o mai găseşte nimeni
de lopata aia cu care mi-am
aruncat rugina
de patul în care e bătut un cui
nu ştiu unde
doar să nu fie ridicat când vine preotul
la bobotează
de căţelul "Ciufulici" care acum e în Anglia
de graurii
înspăimântaţi de liniştea palmelor
de brad
de frunze
de omizi
şi de mine
aş uita să întreb
şi de el aş uita!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuie ruginite

CUIE RUGINITE (Ziua întâia)

Vin ciorile pe crengile căzute
şi umbrele prin curte se-ndesesc,
în poama acră-a mărului creţesc
briceagul tatei singur se ascute.

Ulucile din garduri stau să cadă,
iar cuiele în babe-au ruginit,
îl văd pe tata stând nedumerit
pe banca învechită din ogradă.

L-aud că-njură foarte supărat
de luna măsii-n cerul cristalin
căci zidurile toate s-au surpat
când a vorbit la megafon Stalin.

CUIE RUGINITE (Ziua a doua)

De azi de dimineaţă îndrept cuie –
le-am scos de ieri din gardul prăbuşit,
l-aud pe tata înjurând mâhnit
de cerul măsii stors dintr-o gutuie.

Întreb de cuie noi, neruginite,
şi de uluci de brad, că sunt mai moi,
dar tata pomeneşte d-un altoi
ce-mi va opri cuvintele rostite.

Şi supărat se-ndreaptă spre grădină
să dreagă gardul rupt lângă anin –
din când în când se-aude în surdină
înjurături slăvindu-l pe Stalin!...

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răstignire

Am strigat oamenilor, "Voi fi crucificat!"
Şi ei au spus, "De ce trebuie să fie sângele tău pe capul nostru?"

Şi eu am răspuns, "Dacă nu crucificând pe cei altfel decât voi,
Cum veţi putea fi ridicaţi în slavă?"
Şi ei m-au ascultat, iar eu am fost răstignit.
Şi răstignirea mi-a adus pacea.

Iar când atârnam spânzurat între cer şi pământ
Ei au ridicat privirile ca să mă poată vedea
Şi-au cunoscut slava pentru întâia oară, pentru că până atunci
Privirile lor nu se mai înălţaseră spre cer niciodată.

Dar, cum stăteau privindu-mă, unul a strigat,
"Ce anume încerci să salvezi?"
Iar altul, "Pentru care cauză te sacrifici pe tine însuţi?"
Al treilea a spus,
"Crezi că plătind acest preţ vei căpăta gloria-n această lume?"
Apoi al patrulea a spus, " Priviţi-l, zâmbeşte!
Poate fi iertată o astfel de suferinţă?"

Le-am răspuns tuturor spunând:

"Amintiţi-vă doar c-am surâs.
Eu nu salvez – nu sacrific – nici nu caut gloria;
Şi n-am nimic de iertat.
Mi-a fost sete – şi v-am rugat să-mi daţi să beau sângele meu,
Căci ce-mi poate stinge setea, dacă nu propriul meu sânge?
Am fost inocent – şi v-am folosit rănile pentru a vă vorbi.
Am fost încarcerat în zilele şi-n nopţile voastre –
Şi-am căutat o uşă deschisă spre zile şi nopţi mai mari.

Şi-acum mă duc –
Aşa cum s-au dus şi ceilalţi răstigniţi înaintea mea.
Şi să nu credeţi că am obosit după atâtea şi atâtea crucificări.

Noi trebuie să fim răstigniţi de oameni tot mai mari şi mai mari,
Între pământuri şi ceruri tot mai mari şi mai mari."

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirii

Am pescuit trandafiri
Din răsăritul ce mi s-a dăruit.
Am sorbit din lumina cerului
Şi mi-a crescut imensitatea în suflet.
Am atins cu buzele rana tăcerii
Şi i-am vindecat însângerarea cu
Îndrăzneala zborului,
Ca un fulger în iulie.
Dar am rătăcit în apus,
Am tălpile ascunse în întuneric,
Iar când lumina mă strigă,
Ochiul meu îi răspunde
Cu un surâs de tăcere.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradoxul sinelui Destinul? Hahaha... de mai multe ori şi-a bătut joc de mine! M-a încuiat într-o încăpere, albă, fără nici o ieşire şi nici o intrare, apoi, mi-a aruncat cheia înăutru şi mi-a zis: - Descuie-te!

Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sensul

Am învã ţat sa trecem prin timp
în tã cere
cu ani povarã
cu întrebã ri nepuse
purtând în ochi toate mã rile
într-o singurã lacrimã scursã;

dar pe un drum neînceput
- uitat în memoria unui destin -
privirile se vor întoarce
şi vor gã si sensul.

poezie de Adriana Weimer
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de familie

în bucătărie
mama
toacă mărunt cuvintele,
cină cu gânduri şi frici
crescute la piept,
fiul rătăcit în fapte
o hrăneşte cu aşteptări,
tristă precum toamna
mama lasă în cameră
glasul ploii,
tata răzbate
prin desişul grijilor,
cu privirea de valet blând
este pe lungimea de undă
a garoafelor trecute
îşi modulează răbdarea
cu de jocul de table,
iubeşte respiraţiile aspre
ale mamei exigentă
cu aerul după amiezii.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Sărmanei inimi slabe i-am spus: "Tu
Nu crezi c-ajunge să iubeşti doar una?
Şi nu-ţi dai seama că shimbând într-una,
Îţi pierzi în doruri fericirea? Nu?"

Ea mi-a răspuns: "N-ajunge, precum crezi;
N-ajunge să iubeşti mereu tot una!
Şi nu-ţi dai seama că schimbând într-una,
Mai dulci plăceri trecute le-ntrevezi?"

Sărmanei inimi slabe i-am spus: "Tu
N-ajunge cât eşti tristă-ntotdeauna?
Şi nu-ţi dai seama că schimbând într-una
Iubita, noi dureri întâmpini? Nu?"

Ea mi-a răspuns: "N-ajunge, precum crezi;
Tristeţile n-ajung de totdeauna.
Şi nu-ţi dai seama că schimbând într-una,
Dăm farmec nou la vechi dureri? Nu vezi?"

poezie celebră de Alfred de Musset (1831)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când aveam 5 ani, mama mi-a spus că fericirea este cheia Vieţii. Când am mers la şcoală, mi s-a cerut să scriu ce vreau să fiu când voi creşte mare. Am scris că vreau să fiu fericit. Ei mi-au spus că nu am înţeles sarcina, eu le-am spus că ei nu au înţeles Viaţa.

citat din John Lennon
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuie ruginite

Ziua întâia

Vin ciorile pe crengile căzute
şi umbrele prin curte se-ndesesc,
în poama acră-a mărului creţesc
briceagul tatei singur se ascute.

Ulucile din garduri stau să cadă,
iar cuiele din babe-au ruginit,
îl văd pe tata stând nedumerit
pe banca învechită din ogradă.

L-aud că-njură foarte supărat
de luna măsii-n cerul cristalin
căci zidurile toate s-au surpat
când a vorbit la megafon Stalin.

Ziua a doua

De azi de dimineaţă îndrept cuie –
le-am scos de ieri din gardul prăbuşit,
l-aud pe tata înjurând mâhnit
de cerul măsii stors dintr-o gutuie.

Întreb de cuie noi, neruginite,
şi de uluci de brad, că sunt mai moi,
dar tata pomeneşte de-un altoi
ce-mi va opri cuvintele rostite.

Şi supărat se-ndreaptă spre grădină
să dreagă gardul rupt lângă anin –
din când în când se-aude în surdină
înjurături slăvindu-l pe Stalin...!

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul amintirilor

Amintirile mele sunt vii
şi au prins rădăcini într-un loc
unde,-atunci când apune o zi,
ce a fost mai frumos îmi îngrop.

Fericite, acolo răsar
ca lăstari ce se-nalţă spre cer,
şi-mi aduc bucurie în dar,
într-un fel ce îmi e un mister.

Uneori, într-o stare de vis,
trec de poartă şi merg pe un drum
care-mi este doar mie permis,
ca turist în al vieţii album.

S-a-ntâmplat, să m-opresc sub un brad
ce-mi părea mai puţin cunoscut,
nu ştiam ce a fost ca răsad,
şi demult acea zi a trecut.

El mi-a spus -mai degrab-a şoptit-
că mi-a fost doar privirea ce Ea
mi-a trimis-o - şi tare-am iubit
amintirea în care-a zis "Da!".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să iubeşti o femeie

Să iubeşti o femeie, ce magnific, ce chin!
Te ridică spre ceruri, te preface-n suspin,
Dar ce dulce e chinul, cât de mult îl doreşti,
O femeie e arta de a şti să iubeşti

Să iubeşti o femeie... te iubeşte mai mult!
E tăcerea firavă, e al vieţii tumult
E miracolul veşnic ce te face să crezi,
O femeie-i lumină, doar încearcă să vezi

Dar la fel e-ntuneric dacă dragostea-i stingi,
E, o lacrimă caldă, ce pe-obraz o atingi,
Este dansul iubirii, fără ea nu ar fi,
Decât paşi înnodaţi într-un ritm ce nu-l ştii

Să iubeşti o femeie, tot ce poate fi sfânt,
Este lună, e soare, dar aici, pe pământ
Are cheia spre mâine dar şi cheia spre ieri,
Să iubeşti o femeie... să exişti... să mai speri

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să iubeşti o femeie

Să iubeşti o femeie, ce magnific, ce chin!
Te ridică spre ceruri, te preface-n suspin,
Dar ce dulce e chinul, cât de mult îl doreşti,
O femeie e arta de a şti să iubeşti.

Să iubeşti o femeie... te iubeşte mai mult!
E tăcerea firavă, e al vieţii tumult,
E miracolul veşnic ce te face să crezi,
O femeie-i lumină, doar încearcă să vezi.

Dar la fel e-ntuneric dacă dragostea-i stingi,
E o lacrimă caldă, ce pe-obraz o atingi,
Este dansul iubirii, fără ea nu ar fi
Decât paşi înnodaţi într-un ritm ce nu-l ştii.

Să iubeşti o femeie, tot ce poate fi sfânt,
Este lună, e soare, dar aici, pe pământ
Are cheia spre mâine cât şi cheia spre ieri,
Să iubeşti o femeie... să exişti... să mai speri.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete, bătut în cuie...

Suflete, bătut în cuie,
Corpul unde l-ai lăsat?!
Au la cer încet se suie
Iar tu zaci însângerat?!

Suflete, nu poţi să zbori,
Te-au prins cuiele de cruce,
Nu te-nnalţi, nu te cobori,
Nu mai ai unde te duce.

Suflet greu, mai ai putere
Să te lapezi de durere?!

poezie de Mihail Mataringa (1 octombrie 2009)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şcoala dă numai cheia, iar biblioteca e casa. Să ai cheia fără casă, nu se poate zice că ai unde locui.

citat din Jean Mace
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa cheii

Cheia ce mi-ai dat aseară -
Cheia de la poarta verde -
Am pierdut-o chiar aseară!...
Dar ce cheie nu se pierde?
Cheia ce mi-ai dat aseară
Mi-a căzut din turn,
Pe scară,
Şi căzând, mi-a stins lumina.

Cheia ce-am pierdut aseară
Am cătat-o ;
Dar pe scară
Era noapte ca şi-afară -
Noapte ca sub boltuita
Cupolă de mănăstire,
Când s-au stins pe la icoane
Lumânările de ceară.

Şi-am rămas în turnul gotic -
Turnul celor trei blazoane:
Al Iubirii,
Al Speranţei,
Şi-al Credinţei viitoare...
Şi-am rămas în turnul gotic
Domn pe-ntinsele imperii
Ale negrului haotic.

Şi-au trecut de-aseară clipe,
Şi-au trecut de-aseară ore,
Şi-ale zorilor aripe
Fluturatu-mi-au grăbite,
Ca şi clipele trăite
Pe-albul treptelor sonore.

Şi m-am coborât pe scară...
Dar pe cea din urmă treaptă
Cheia ce mi-ai dat aseară
Am găsit-o prefăcută
Într-o cupă albă, plină
Cu vin verde de cucută.

Şi pe cea din urmă treaptă
Am îngenuncheat
Şi-am plâns -
Căci pe cea din urmă treaptă,
Ca-ntr-o carte înţeleaptă,
Am citit în fundul cupei
Naufragiul ce m-aşteaptă!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Romanţe pentru mai târziu (1908)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!