Visez

Neştiut periplu visul
În oceanul de mister
Unde s-a deschis închisul
Altei vămi în efemer

Fulger scurt lucind în beznă
Universu-apropiat
Doar inelul de la gleznă
Ţintuindu-te de pat

Eşti aici. Dar şi departe
Dormi. Dar şi călător-eşti
Într-o lume ce desparte,
Cerul de cele lumeşti

Unde este cheia, codul
Netrecutelor trecute?
Alexandre, taie nodul
Funiilor revolute!

Leşul sforăie întruna
Sufletul e plin de veşti:
Îţi aduce-acasă luna,
Dar ţi-o ia când te trezeşti

Mi-a bătut în geam lumina
Ochii galeş îi deschid
Purtător mă simt de vină
Pelerin şi apatrid

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul

Obsedat de câte un vis pe care
îl ţin minte când mă trezesc,
dar nu aş putea să-l povestesc.
------------------------

Neştiut periplu visul
În oceanul de mister
Unde s-a deschis închisul
Altei vămi în efemer

Ce-ai să faci cu-atâta beznă
Spirite înaripat
Când inelul de la gleznă
Ţintuieşte-te de pat?

Eşti aici. Dar şi departe
Dormi. Dar şi călător-eşti
Într-o lume ce desparte
Cerul de cele lumeşti

N-am nici cheia, n-am nici codul
Cine-ar vrea să-mi împrumute
Pentru dezlegare, nodul
Funiilor revolute?

Leşul sforăie întruna
Sufletul e plin de veşti:
Îţi aduce-acasă luna,
Dar ţi-o ia când te trezeşti

Mi-a bătut în geam lumină
Ochii galeş îi deschid
Purtător mă simt de vină
Pelerin şi apatrid;

Am trecut în zbor abisul
Vămilor ca un mister
Şi rămâne numai visul:
Dezlegarea, cui s-o cer?

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria

moto: viaţa este un voiaj scurt, scurt de tot.

călătoresc cu un camion hodorogit
şi am cel mai incomod loc

nu ştiu încotro merge,
nici şoferul nu m-a întrebat
unde vreau să ajung

lumea urcă şi coboară din mers
nu văd pe unde trecem,
de fapt nu văd nimic

călătorii se ceartă şi se încaieră
pentru cele mai bune locuri
pe al meu nu-l doreşte nimeni

într-o seară
şoferul s-a răstit la mine:
coboară că am ajuns la cap!

am deschis ochii mari,
eram în acelaşi loc

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pot dansa cu norii fără să fiu Fred Astaire

mi se întâmplă atunci când nu ştiu unde e cerul
aripile îmi cresc dinspre lanul de grâu
înspre brazda nepregătită de mângâierea omătului
aşa cum fiecare pasăre vrea să fie phoenix
tot astfel mă visez şi eu purtător de foc cu trup de cenuşă
când nemuritor când neînceput leagăn de univers
poate doar eterna căutare a nimicului între două găuri negre

mi se întâmplă uneori să nu ştiu unde este cerul
pentru că îl caut prea departe
când ar putea fi în ochii tăi
adică acolo unde mă pierd de parcă n-aş fi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nonsens

Cheia spre cuvânt a ruginit
şobolani au ros mărunt intrarea
sensul stă în aer răstignit
lacrima divide apa, sarea

Totul s-a-ntâmplat precum mi-a spus
tata când vărsam în vase ceara -
răsăritul are un apus
toamna îşi urmează calmă vara

Coşul cu sfioase întrebări
lângă patul lat de trei persoane
tace ca un laş de-alaltăieri
urmărind privirile profane

Unde este cheia? - îl întreb -
el se umflă, camera inundă
se preface-n linie cu gheb
cade pe lungimea mea de undă

Ca de fulger vine un răspuns -
caut-o pe unde crezi că nu e -
aoleu ce tare m-a împuns!
sensul mi-a surâs bătut în cuie

poezie de Radmila Popovici
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

File şi petale

Unde eşti acum, iubire?
Ştiu, de aici foarte departe,
Cerul cu a stelelor lucire
O distanţă mare ne desparte.

Gândul încă îmi este tulburat
Şi te aştept. Dar cum te-aştept?
Cu sufletul atât de zbuciumat
Şi inima zdrobită-n piept.

Nu vii şi-mi spui deschis
Să rup din carte înc-o filă,
Şi să transform totul în vis
Ce a rămas dintr-o idilă.

Astfel din file şi petale
Prefăcute-n cenuşă şi uitare,
Nu mai văd pe care cale
Vom merge-n continuare?

poezie de Mihai Leonte (19 ianuarie 1965)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici aş vrea ca să trăiesc

România este ţara
unde ochii i-am deschis,
Unde grâul şi secara
unduiesc pe câmp întins.
Pentru mine, România
este "ţara mea de vis".
Este locul, este glia,
unde Eminescu-a scris.
Aici aş vrea ca să trăiesc
puţinul timp care-l mai am.
Aici aş vrea să odihnesc,
pe frunzişul de sub ram.
Aici aş vrea ca să privesc
cer albastru plin cu stele.
Aici aş vrea să împlinesc
toate speranţele mele.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe unde eşti?!

Pe unde eşti când zori de zi se crapă,
Când gura mea pe buza ta se-adapă?!
Pe unde eşti când ceru-i plin de stele,
Când ţi-as zidi din ele-n cer castele?!

Pe unde eşti în nopţi cu lună plină,
Când mă îmbrăţişai ca o glicină?!
Pe unde eşti când rupt de oboseală,
Mi-aş pune capul lin în a ta poală?!

Pe unde eşti când mor de dor şi jale
Şi leac mi-ar fi să-ţi strâng coapsele tale?!
Pe unde eşti când gândul mi-e la tine
Şi-s bântuit de îndoieli haine?!

Pe unde eşti când sufletul mi-e frânt
Şi-alerg ca un nebun şi mă frământ?!
Pe unde eşti când vreau, la miez de noapte,
Sărutul tău cu gust de piersici coapte?!

Pe unde eşti, c-aş bea cu tine seva
Ce-n cupe ne-a turnat-o Kamadeva?!
Pe unde eşti când viaţa mea-i o luptă
Şi timp perfid din trupul meu se-nfruptă?!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2019)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti...?

sunt aici...
unde privirea ta îmi urmăreşte gestul
unde respiraţia ta îmi simte pulsul
unde umbra ta îmi urmăreşte paşii
şi acolo.....
acolo unde gândul tău îmi este umbră...
unde sufletul tău îmi este aer...
unde iubirea ta îmi este viaţă...
unde eşti tu iubita mea...

pretutindeni....

poezie de Silviu Petrache (6 februarie 2013)
Adăugat de Silviu Petrache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne uneşte

Te strig în suflet şi mă tem
Nu mă auzi si tu mă chemi
Rupţi de aşteptare suntem
Înalt muniţii şi gândul pe culmi

Unde eşti când vii să-mi spui
Să-ţi pregătesc patul din stele
Şi perna moale din fulg de pui
Mărgăritare să te-nvelesc în ele

În noaptea noastră cea dintâi
Şi visul este cu luna cea nouă
Eu îmi doresc în suflet să rămâi
Icoana pură spălată cu rouă

Aud un foşnet tu oare-mi răspunzi
Prin glasul frunzei bătută de vânt
Şopteşte ecoul mâna mi-o întinzi
Oare exişti sau tot o frunză eu sunt

Mă doare gândul că eşti departe
Un munte o mare se întâlneşte
Timpul e scurt, pe noi ne desparte
E soarta, doar ea, care ne uimeşte

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu unde eşti?

Tu unde eşti în nopţile cu lună?
Pe unde zboară gândul tău mereu rebel?
Am învăţat să simt emoţiile-altfel,
Dar niciodată nu vor... împreună.

Tu unde eşti în zilele de vară?
Pe unde ochii tăi privesc înlăcrimaţi?
Eu nu mai ştiu dacă sunt aştrii vinovaţi
Sau genele udate-s o povară.

Tu unde eşti când zorii se revarsă?
Pe unde paşii tăi adesea rătăcesc?
Eu am uitat să-ţi spun că încă te iubesc,
Şi am pe-obraz o lacrimă neştearsă.

poezie de Marilena Velicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţă de iarnă

Ce zi frumoasă! Ger şi soare.
Iubita mea, mai dormi tu, oare?
Deschide ochii larg şi sari
Din somnul dulce. Iată zorii.
Acum în calea Aurorii
Ca Steaua Nordului răsari.

Aseară viscolea într-una.
Arar ieşea pe ceruri luna
Din nouri, şi-o asemănam
Cu-o palidă, gălbuie pată.
Iar tu stăteai îngândurată...
Şi-acuma... uită-te pe geam:

Albastru-i cerul, şi covoare
De nea se-ntind lucind la soare.
Copacii în pădure-s goi
Şi negri. Brazii verzi se-mbracă
În străvezie promoroacă,
Şi râu-i sclipitor de sloi.

Pluteşte-odaia-ntr-o lumină
De chihlimbar, şi soba plină
Trosneşte. E plăcut aici;
Visarea lângă foc e bună...
Dar dac-aş spune-acum să pună
Pe roib la sanie?... Ce zici?

Pe pârtii să zburăm, departe,
Pe unde calu-o să ne poarte
Atât de zbuciumat în frâu:
Pe câmpul cu zăpada groasă,
Şi prin pădurea ieri stufoasă;
Şi pe la mult iubitul râu.

poezie celebră de Puşkin
Adăugat de Monica Mirea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus e cerul, jos pământul

Sus e cerul, jos pământul,
din cer ne priveşte Sfântul.
Dumnezeu ne ocroteşte,
iar pământul ne hrăneşte.
Cerul ne este lumina,
pământul ne e grădina.
Cerul, sufletul ne-adapă,
pământul de boli ne scapă.
Din cer am primit fiinţa,
tot din cer avem credinţa.
Noi ştim de unde venim,
ştim şi unde vieţuim.
Bun e cerul, bun pământul,
bine-i că rostim cuvântul.
Totuşi,
ceva rămâne un mister.
De ce urcăm scara la cer?
Ne cheamă oare, începutul?
De-aceea revenim la Sfântul?
La astfel de întrebare
răspunsul îl poate da,
doar timpul în derulare
şi-n eternitatea sa.
Şi cerul, dar şi pământul
sunt părţi ale vieţii noastre.
Când ne vine la toţi rândul
călătorim printre astre.

poezie de Dumitru Delcă (18 iulie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infinit...

Cristale fine de lumină
Ţi-au răsărit acum sub gene
Şi picurând culoarea pură
A inimii privită-n ele

Se-adună... sufletu-mi atinge
Şi noaptea rece mă cuprinde
Şi-aş vrea să strâng aceste lacrimi
Să plâng doar eu şi pentru tine...

Nu mai zâmbeşti, nu mai vezi luna
Prin templul tău trec clipe reci,
În irişi îţi vedeam lumina
Dar nu-i mai simt, nu mai am veşti...

Se-ascund... prin gene de-ntuneric,
Clepsidra nu îi mai atinge,
Prin fante false de lumină
Ascult un suflet ce se stinge...

Rămâi... nu trece-n altă lume
Cu inima doar jumătate,
Şi nu lăsa să-mi prindă dorul
Un infinit ce ne desparte...

Nu mai sunt om... nu mai am lacrimi,
Doar caut trist prin univers
Acea cărare, să mă poarte
În nefiinţă... unde eşti...

poezie de Daniel Leonard Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe câmpiile înverzite

Pe câmpiile înverzite
Unde noi păşteam mioare,
Am aflat, din auzite
Că sufletul rău te doare.

Mi-a şoptit odat' stejarul
Când sub umbra lui şedeam,
Că te-a năpădit amarul,
Crezi că-n suflet nu te am.

Mi-a zis că vii singură
Sub el lacrime să strângi,
S-apoi pleci pe negură,
Cât ai plâns, încă mai plângi.

Îi vorbeşti de mine, spui
Că nu sunt cel ce eram,
Ce-am promis nimica nu-i,
Nici iubire, nici-un gram.

Ce mi-a zis m-a îngrijorat,
Nu vroiam să-l iau în seamă,
Ce crezi nu-i adevărat
Şi acum îmi este teamă.

Teamă c-ai să pleci departe
Şi de mine vei uita,
Vei da totul la o parte
Şi laşi totu-n urma ta.

Eu pe tine te iubesc,
Te-am iubit din totdeauna,
Lângă tine vreau să cresc
S-ating stelele şi luna.

Ţi-am promis odată cerul,
Dar în ochii tăi îl ai...
Eşti mai dură decât fierul,
Pe nimic dragostea dai.

Visul nost era odată
Să fim veşnic plini de amor,
Dar acuma dintr-o dată
Simt că pierd şi vreau să mor.

poezie de Razvan Isac (13 februarie 2015)
Adăugat de Razvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, lângă acel geam

- Unde eşti, inima mea? Răspunde!
- Acolo, lângă acel geam.
În piept doar pustiul mi se-ascunde
Şi chin, dar inimă nu am.

- Unde eşti, vis al meu, de lumină?
- Acolo, lângă acel geam.
Odaia mea de-obidă-i plină,
Şi foc în ea nu am.

- Unde sunteţi, privirile mele?
- Acolo, lângă acel geam.
Din ochii mei pustii curg lacrimi grele,
Fierbinte şi sărat noian.

- Unde sunteţi, voi, stihuri? E dorul
Care vă fearecă în chin?
Cântece, stih, spre ce vă luaţi voi zborul?
- Zburăm spre acel geam vecin.

- Unde sunteţi, voi, gânduri hoinare?
- La acel geam de-acolo-am stat...
- Şi cine-acolo sălaş are?
- Cei doi: soţie şi bărbat.

- Ei doi, dar eu, pe-aici, ce caut oare?
Odată, eu pe ea o cunoşteam...
Trezit de-ntâiul licărit de soare,
Priveam, acolo, spre acel geam.

poezie celebră de Rasul Gamzatov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe unde eşti?

Pe unde eşti, iubito, pe care-a lumii parte,
Ne vede, oare, luna, odată pe-amândoi?
Privim aceleaşi stele, suspini şi tu în noapte,
Ţintind cu ochii trişti spre visul de apoi?

Pe unde eşti, iubito, pe ce tărâm de basm,
Pe unde-ţi umblă paşii, ce flori ţi se supun?
Mai ştii să pui în vorbe acel entuziasm,
Acel fierbinte patos ce mă făcea nebun?

Pe unde eşti, iubito, prin care emisferă,
Din ce-ţi mai faci cununa? Din flori de portocal?
Ce-ţi dăruieşte timpul, iar clipa ce-ţi oferă,
Ai mai umplut, ca mine, cu lacrimi un pocal?

Pe unde eşti, iubito, te mai apasă dorul,
Sunt mările albastre sub arzătorul soare?
Trecutu-i muribund, pe moarte-i viitorul,
Privesc pe geam afară, începe o ninsoare...

poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai să mă poţi ierta, că te iubesc până la sfârşitul acestei nopţi

şi mai departe,
prin timp,
până când lumina ţi se va aşeza pe mâini?

Ai să mă ierţi,

că locuiesc în partea cea mai întunecată a fiinţei tale
acolo unde strigătele sunt vii
acolo unde toţi demonii îşi leagă umbrele?

Ai să mă ierţi,

că n-am să deschid fereastra,
şi n-am să mai plec din camera ta,
acolo unde am îngenuncheat după toate războaiele,
acolo unde mi-am ascuns durerile fiecărei treceri?

Ai să mă ierţi?
Ai să mă ierţi,

că nu vreau să te las, în mijlocul acestei vieţi, fără să guşti adevărul până la ultima firimitură
şi lumina să îţi adoarmă pe piept?

Ai să mă ierţi,

că nu pot altfel, că singurul drum pe care îl văd trece prin sufletul tău,
acolo unde voi sta pentru cât mi-a mai rămas?

Oare, ai să mă ierţi?

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava?

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava sub cerul sidefiu?
Departe, departe-n faţa noastră – e tot ce marinarii ştiu.
Unde-i ţinutul de unde vine nava? Departe, unde astrele apun,
Departe-n urmă noastră – marinarii doar atâta spun.

În amiezile-însorite, umăr lângă umăr, este plăcut foarte
Să păşeşti pe puntea unde cerul de mare se desparte;
Sau, pierdut în gânduri, să priveşti cum în urmă
Siajul se lăţeşte-n depărtare-albit de spumă.

În nopţi grozave, când oceanul îşi sfâşie mânios veşmântul,
Ce lucru mândru e să lupţi cu valurile şi cu vântul!
Sus, la gabie, pe catargul care se-încovoaie sub sălbatice rafale
Marinarul trăieşte-o altă viaţă, înfruntând zeci de furtuni în cale.

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava sub cerul sidefiu?
Departe, departe-n faţa noastră – e tot ce marinarii ştiu.
Unde-i ţinutul de unde vine nava? Departe, unde astrele apun,
Departe-n urmă noastră – marinarii doar atâta spun.

NB. Primul vers a fost, probabil, inspirat de sonetul lui William Wordsworth, " Unde-i ţinutul spre care trebuie
să se-îndrepte-acea navă?''

poezie de Arthur Hugh Clough,1819-1861, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi se surpă sufletul

Mi se surpă sufletul,
Ţi-o păsa sau poate nu,
Mă îneacă plânsetul,
Eu îs aici, unde eşti tu?

Călătoare eşti cu zorii,
Răsai şi pleci în amurg,
Îţi simt lipsa prin toţi porii,
Lacrimi râuri îmi tot curg.

De se vor opri vreodată,
Nu te voi mai căuta,
Va fi lacrima secată,
Ochii-au plâns din vina ta.

Vei trăi cuprinsă fiind
De amar şi-un dor nebun,
Eu aici, patimi scriind
Suferinţei cap să-i pun.

poezie de Razvan Isac (15 februarie 2015)
Adăugat de Razvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o lume mult prea largă

te simt de parcă ai fi un ţipăt
din larma asta universală
rupt cumva în două şoapte
ca atunci când luna eliberează soarele
după o eclipsă totală
ori precum dublează pictorii lumina
cu o tuşă de întuneric

te simt ca pe o împreunare decentă
între un fulger tubular
şi disperarea din ochii unei căprioare
condamnată la moarte prin sfâşiere
de o haită flămândă de pui de lup

pe când eu fluier ca un începător
într-o biserică de aer şi stele
ca şi cum din cer mi-ai tot veni
ca un răspuns la o rugă de netot
scăpat din dogmă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!