Cuie ruginite
Ziua întâia
Vin ciorile pe crengile căzute
și umbrele prin curte se-ndesesc,
în poama acră-a mărului crețesc
briceagul tatei singur se ascute.
Ulucile din garduri stau să cadă,
iar cuiele din babe-au ruginit,
îl văd pe tata stând nedumerit
pe banca învechită din ogradă.
L-aud că-njură foarte supărat
de luna măsii-n cerul cristalin
căci zidurile toate s-au surpat
când a vorbit la megafon Stalin.
Ziua a doua
De azi de dimineață îndrept cuie
le-am scos de ieri din gardul prăbușit,
l-aud pe tata înjurând mâhnit
de cerul măsii stors dintr-o gutuie.
Întreb de cuie noi, neruginite,
și de uluci de brad, că sunt mai moi,
dar tata pomenește de-un altoi
ce-mi va opri cuvintele rostite.
Și supărat se-ndreaptă spre grădină
să dreagă gardul rupt lângă anin
din când în când se-aude în surdină
înjurături slăvindu-l pe Stalin...!
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.