Frunzele si radacina

Într-o zi de vară, lină, călduroasă,
Răspândind în vale umbră răcoroasă,
Frunzele pe arbor vesel dănţuiau
Şi cu zefiraşii astfel se şopteau:
— Dulce e viaţa frunzelor, când ele,
De rouă lucinde, mândre, tinerele,
Lumea înverzesc
Şi o răcoresc.
Călătorul pacinic, obosit de cale,
Oricând se arată în a noastră vale,
Sub arbor el stă
Repaos de-şi dă.
Mândre fetişoare locul vin să prindă,
Vrând la umbra noastră hora să întindă;
Şi cel păstoraş
Le cântă de jale-n al său fluieraş.
Iar de primăvară, chiar privighetoarea,
Cântăreaţa văii, cea fermecătoare,
În desimea noastră mult s-a răsfăţat
Şi ne-a tot cântat.
Apoi când românul doina hăuleşte,
El pe frunză verde întâi o numeşte;
Înşişi zefiraşii, voi ne legănaţi
Şi ne dezmierdaţi.
— Dar spre neuitare,
Nu se cade oare
— Frunzelor le zise un glas din pământ —
Despre rădăcină vreun bun cuvânt?
— Cine-i rădăcina? Şi cum de cutează
Cu noi să se certe, când nici se-nsemnează?
Frunzele pe arbor zise vâjâind,
De ciudă plesnind.
— Rădăcina face arborul să crească
Şi peste tot anul frunză să renască —
Le răspunse ea.
În alt chip fiinţă voi nici aţi avea.
Să ţineţi dar minte
Aceste cuvinte:
Viaţa vegetală,
Viaţa socială,
Totului atârnă
De la rădăcină.

poezie clasică de Alecu Donici
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt o frunză. Parcă tu nu ştii ce este aceea o frunză? Tu cunoşti frunzele copacilor şi prin aceasta le şi stăpâneşti. Însuşi timpul cunoaşte frunzele copacilor şi le stăpâneşte. Când timpul, dinafara frunzelor, se face toamnă, ucide frunzele. Când timpul se face primăvară, le reînvie. Dar timpul el însuşi ar trebui să fie o frunză ca să elucideze frunzele.

citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Continuitate

Vine iarna, ger şi viscol
Doarme rădăcina-n sol,

Frunzele ca un covor
Peste rădăcină mor.

Primăvara se arată
Rădăcina se deşteaptă,

Soare tare dogoreşte
Rădăcina încolţeşte.

Cântec cald sub soare
Rădăcina este-n floare,

Vară lungă de cuptor
Trupul rădăcine-i roditor.

Vine toamna ruginie
Rădăcina-i fumurie,

Roduri pline de lumini
Rădăcina naşte rădăcini.

poezie de Sorin George Vidoe din Stele de ceară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arbor

Când mâna ta pe fruntea mea e floare
Şi-nfrigurat cealaltă mână-ţi caut,
Mi-e sufletul ca lanul verde-n soare
Şi cugetul ca zvonul unui flaut,

Dar când departe paşii tăi îmi sunt
Şi sânul cu miros de busuioc,
Mă simt un arbor greu către pământ,
Încins între perdele largi, de foc.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea din urmă noapte a lui Mihai cel Mare

Ca un glob de aur luna strălucea
Şi pe-o vale verde oştile dormea;
Dar pe-un vârf de munte stă Mihai la masă
Şi pe dalba-i mână fruntea lui se lasă.
Stă în capul mesei, între căpitani
Şi recheamă dulce tinerii săi ani.
Viaţa noastră trece ca suava rouă
Când speranţa dulce ne surâde nouă.
Astfel astă dată viaţa lor cura;
Cugetele triste nu-i mai turbura;
Luna varsă raze dulci şi argintoase;
Austrul le suflă coamele pletoase;
Căpitanii toarnă prin pahare vin
Şi în sănătatea lui Mihai închin.
Dar Mihai se scoală şi le mulţumeşte
Şi luând paharul astfel le vorbeşte:
— "Nu vă urez viaţă, căpitanii mei!
Dimpotrivă, moarte, iată ce vă cei!
Ce e viaţa noastră în sclavie oare?
Noapte fără stele, ziuă fără soare.
Cei ce rabdă jugul ş-a trăi mai vor,
Merită să-l poarte spre ruşinea lor!
Sufletul lor nu e mai presus de fierul
Ce le-ncinge braţul, iau de martur cerul!
Dar românul nu va câmpuri fără flori,
Zile lungi şi triste fără sărbători.
Astfel e vulturul ce pe piscuri zboară
Aripile taie-i, că ar vrea să moară!
Astfel e românul şi român sunt eu
Şi sub jugul barbar nu plec capul meu."

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Legende istorice (1865)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea mulţimii

Mai întâi frunzele decapitate de crengi.
Mulţimea aclamă!
După aceea crengile decapitate de trunchi!
Mulţimea aclamă!
Aclamă!
Apoi tot trunchiul este decapitat de rădăcină!
Mulţimea aclamă!
Aclamă!
Aclamă mulţimea!
Nu la urmă rădăcina e decapitată de pământ!
Morţii aclamă!
Vii aclamă!
Mulţimea aclamă!
Aclamă mulţimea!
Frunzele, crengile, trunchiul, rădăcina
aclamă!
În final pământul este decapitat de pământ!
Un copil aruncă cu frunze spre mamă!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pot să ating zise el

Pot să ating zise el
(o să ţip zise ea
numai o dată zise el)
e plăcut zise ea

(pot să mângâi zise el
cât timp zise ea
mult timp zise el)
de ce nu zise ea

(hai s-o facem zise el
nu prea aproape zise ea
cât de aproape zise el
unde eşti acum zise ea)

pot să mă aşez zise el
(pe care parte zise ea
pe partea asta zise el
dacă săruţi zise ea

pot să mă mişc zise el
aşa-i dragostea zise ea)
mai vrei zise el
(dar o sa mor zise ea

aşa-i viaţa zise el
dar soţia ta zise ea
acum zise el)
ah zise ea

(super zise el
nu te opri zise ea
oh nu zise el)
mai lent zise ea

(gggata? zise el
îmmm zise ea)
ai fost grozavă! zise el
(eşti al Meu zise ea)

poezie clasică de E.E. Cummings, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinereţe

Tinereţe, leagăn dulce,
care legeni omenirea,
Pîn' la tine nu-mi ajunge
nici condeiul, nici gândirea.
Cine te-a trăit odată,
nimic n-are mai de preţ
decât dulcea amintire
a trecutei tale vieţi.
Nu e grai să poată spune,
nici condei să poată scrie,
tinereţe, tinereţe,
viaţa ta de poezie...
Viaţa ta – grădină sfântă –
cu flori mii, în mii de feţe,
e fermecător de dulce,
tinereţe, tinereţe...

Tinereţe! O, ce dulce
e viaţa ta de vis,
când tu faci întotdeauna
ceea ce Isus a zis...
Când în ritmul cald al slovei
şi-n al notei picur dulce
tu slăveşti cu heruvimii
Jertfa sfântă de pe cruce,
şi mireasma ta din suflet
– zări de sfinte dimineţe –
Răspândeşte lumii pacea,
sfântă eşti tu, tinereţe...

Şi nepreţuit de scumpă
eşti atuncea când îţi pui
focul dragostei la crucea
lui Isus şi-n slujba Lui.
Când Îl cânţi în mii de chipuri
şi-L slăveşti în mii de feţe,
ce-i mai dulce decât tine,
tinereţe, tinereţe?...

Când Îl cânţi cu glas de înger
şi-L înalţi mai sus de soare,
tinereţe, tinereţe,
cine te-ar întrece oare?...
Chip sublim cu raze sfinte,
ce străluce-n mii de feţe,
mult mai mult decât frumoasă...
tinereţe, tinereţe...

Tinereţe, viaţă sfântă,
zi de vară, cer senin,
când însemn aceste rânduri,
câte-n minte nu-mi mai vin?...
Când cântam cu glas de înger
pe sub bolta de jugaştri,
cu mânuţe-mpreunate
şi cu ochii mici, albaştri,
străbăteam frunzişul verde,
floarea albă ca şi crinii,
şi cântam pe când, din ramuri,
flori ningeau din crengi mălinii,
aninându-se ca roua,
în a mele bucle creţe...
... O! Viaţa ta cea dulce,
tinereţe, tinereţe...

Tinereţe, floarea vieţii,
roi de dulci şi mândre clipe,
tu dai visului putere
şi dai gândului aripe...
Tu m-ai înălţat încetul, sus,
cu mult mai sus de stele...
... Tinereţe, tinereţe,
cuibul versurilor mele...

O, ce dulce şi senină e viaţa tinereţii
Atunci când Stăpân îi este
Domnul morţii şi al vieţii...
Înger sfânt, cu harfă dulce,
care cântă-n mii de feţe,
E viaţa ta senină,
Tinereţe, tinereţe...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu fiecare zi murim câte puţin...

Cu fiecare zi murim câte puţin,
dar noi de asta nu avem habar,
ne străduim din ce în ce mai mult
să strângem de-ale gurii în hambar.

Nu mai privim un răsărit de soare
şi nici o frunză legănată-n vânt,
uitând că viaţa aceasta-i trecătoare
şi suntem doar o umbră pe pământ.

Şi trece timpul, aşa, pe nesimţite
cum trece ploaia-n zilele de vară
şi ne trezim, deodată, Doamne,
că-n viaţa noastră ni se face seară.

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu fiecare zi murim câte puţin...

Cu fiecare zi murim câte puţin
dar noi de asta nu avem habar
ne străduim din ce în ce mai mult
să strângem de-ale gurii în hambar.

Nu mai privim un răsărit de soare
şi nici o frunză legănată-n vânt
uitând că viaţa aceasta-i trecătoare
şi suntem doar o umbră pe pământ.

Si trece timpul, aşa, pe nesimţite
cum trece ploaia-n zilele de vară
şi ne trezim, deodată, Doamne,
că-n viaţa noastră ni se face seară.

poezie de Titina Nică Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză verde trei smicele

Frunză verde trei smicele,
Am trei mândre, ca trei stele.
Una-n deal şi alta-n vale,
Alta, la şoseaua mare.
Cea de la şoseaua mare,
Îmi cerea mereu parale.
Eu parale nu i-am dat-,
S-a dus şi s-a măritat.
Cea din deal s-a supărat,
Cea din vale m-a uitat.

folclor românesc, din comuna Brăeşti, judeţul Buzău
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre prostie

Trei negiobi mergând p-o vale
Şi zărind un urs din cale
Când suia cu groază-vie
Şi intră în vizunie,
Zise unul: - Ai să-l prindem
Şi la vrun ţigan să-l vindem.
Altul a zis: - Cum să poate
Din vizunia-i a-l scoate?
- Iacă cum, - altul iar zise
Şi îndată se descinse –
Daţi brâiele fiecare,
Să facem un lung şi mare,
Şi legăndu-mă pe mine
Cu el de picioare bine,
Să ţineţi strâns cu tărie
Când voi intra-n vizunie,
Ş-apucând pe urs dodată,
Să mă trageţi voi îndată,
Şi apoi d-aci scoţându-l
Facem cu el ce n-e gândul.

Asfel dacă sfătuiră,
Brâiele îşi înnădiră,
De picioare îl legară
Ş-în vizunie-l băgară.
Când vru mâna să întinză
Pe urs de urechi să-l prinză,
Ursul de cap îl apucă
Şi cu totul i-l îmbucă;
El strigând într-a sa gheară,
Ceilalţi cum l-a tras afară
Stau, se uită cu mirare,
Văzându-l că cap nu are,
Să-ntreb, zicând: - Frăţioare,
Avuta-au Valdu cap oare?
Unul zise: - Nu ţiu minte,
Altul iar alte cuvinte,
Şi nedomiriţi l-aceasta,
Au mers să-ntrebe nevasta.

Aşa ei pe mortul lasă
Şi mergând la ea acasă,
O-ntreb: - Stano, ia ne spune,
Că vrem să ştim a minune,
Bărbatul tău ce fel fuse,
Acum cu noi când se duse,
Avea cap ca fiecine,
Or nu, că tu ştii mai bine?
Ea, gândind puţin în sine,
Le răspunse: - Nu ştiu bine
Dar la Paşti îmi par' şi mie
Că ş-a cumpărat tichie.

poezie celebră de Anton Pann
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzbunarea frunzelor

Frunzele pică de singurătate,
Lăsând copacii să se-nveţe minte,
Ca anul viitor să le alinte
Şi când vor fi bătrâne şi uscate,

Nu să-şi păstreze seva pentru cele
Pe care le visează de pe-acum,
Ivindu-se pe ramuri, tinerele
Şi radiind de-al florilor parfum.

Să nu dea toamna, iar, pe primăvară,
Frunzele-i lasă pe copaci să-i doară.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măsurători

am descoperit am
des...
coperit, abia acum îmi dau seama: un
teodolit
la marginea pădurii verzi – cum ai privi
spre ghiroda – acolo
stă în grădina lucrată naşul meu de căsătorie (?!) mistreţ al
primei îndrăgostiri de-o femeie
cu aripi atât de prăfoase de cartier
la
milimetru foarte
verde şi viu
am
descoperit o unealtă de măsurat
fericirea arbor cu arbor
cu
toate insectele bine
ştiute din inventare cu pat
de polistiren

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevoia noastră de verde

Nimeni nu scrie
despre nevoia noastră de verde
ce ne face curat prin sertare,
despre cum se pun flori pe răni
despre sufletul ce devine foare repede fruct
nimeni nu scrie
despre cum se opreşte fiinţa din plâns
când înveţi să frămânţi vindecare...
cu gândul acesta din viaţă mă-nfrupt
despre primăvară mai pot scrie
dar până-ntr-o zi, într-o singură zi/ când
nevoia noastră de verde/devine
mormânt
pentru un fir de iarbă subţire...

27.02.2021

poezie de Daniela Pârvu Dorin din VOLUM IN PREGATIRE, Amprente (27 februarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină

Foaie verde măr zemos
Mă uitai pe Olt în jos,
Văzui frunza -ngălbenită
Şi pe maica necăjită.

Plânge, plânge şi suspină
Că se simte prea străina
Ca frunza de rădăcină,
Ca salcia din gărdină.

Dar salcia nu-i străină,
Are trunchi şi rădăcină.
Primavara face frunză,
Arşiţa să n-o pătrunză.

Face umbră răcoroasă
Şi se leagănă duioasă
În grădina de acasă –
Casă, vatra mea frumoasă...

Fă măicuţă pâine-n vatră
Că-ţi vine copila acasă.
Unde este e străină
Şi nu prinde rădăcină.

poezie de Camelia Opriţa din revista Constelaţii Diamantine (decembrie 2020)
Adăugat de Georgiana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba

Iarba verde, iarba grasă
Creşte - naltă-n cimitir;
Cade an de an sub coasă
Din nou creşte - mai frumoasă.

Privesc crucile-nnegrite
Şi mă-ntreb, cu mintea-mi proastă:
Din ce piepturi se hrăneşte
Şi ce-i, Doamne, viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Suflă vântul…vârfuri sună
Greierii prin fân adastă….
Se duc zile, nopţi cu lună
Ce mister e viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Trudă zilnică, sudoare
Viaţă de desfrâu - sau castă
Totu-i trecător sub soare,
Căci, ce este viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Tainice iubiri şi teamă
Zbor îşi iau spre bolta-albastră
Toate timpul le destramă…
Şi-atunci, ce e viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Se duc veacuri în neştire
Nasc speranţe-n lumea vastă -
E-un suiş spre coborâre –
Deci, ce este viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Iarba verde creşte deasă
Peste trup – peste fereastră
Ea rămâne-mpărăteasă –
Căci aceasta-i viaţa noastră:

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din toţi va creşte iarba
Pân’ iubita va fi baba –
Până baba va fi iarba.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină

Foaie verde măr zemos
Mă uitai pe Olt în jos,
Văzui frunza -ngălbenită
Şi pe maica necăjită.
( Cântec )

Plânge, plânge şi suspină
Că se simte prea străina
Ca frunza de rădăcină,
Ca salcia din gărdină.

Dar salcia nu-i străină,
Are trunchi şi rădăcină.
Primavara face frunză,
Arşiţa să n-o pătrunză.

Face umbră răcoroasă
Şi se leagănă duioasă
În grădina de acasă –
Casă, vatra mea frumoasă...

Fă măicuţă pâine-n vatră
Că-ţi vine copila acasă.
Unde este e străină
Şi nu prinde rădăcină.

poezie de Camelia Opriţa din Constelaţii Diamantine - Revista de cultură universală - nr. 12 (124) / 2020 (decembrie 2020)
Adăugat de Georgiana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doina

doina noastră vine de departe,
din anii grei ai ţării în furtună,
românii doar de ea au avut parte,
şi şi-au cântat durerea împreună.

cuvinte vechi, relicve demodate,
la suprafaţă ies din când în când,
n-au nici istorie şi n-au nici date,
din lutul vremii ies mereu plângând.

în marile singurătăţi din mine
aud demult un cântec bătrânesc,
mă-ntreb adesea cine-l cântă, cine,
şi ce e-n el atâta de firesc?

când morţii trec acasă să se culce
după o zi de coasă de pe lunci,
se-aude câteodat-atâtât de dulce
şi-mi face zilele fântâni adânci...

la fiecare grea răscruce-a vieţii
l-am luat prieten şi l-am adorat,
din el s-au adăpat în veci poeţii
şi cântăreţii adesea l-au cântat.

doiniţa noastră de reîntrupare
venită din străbunii tăi părinţi
te cânta pe la case fiecare
că tu ai fost simbol de biruinţi.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (30 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sine, viaţa nu este nici urâtă, nici frumoasă. Pentru că, spre deosebire de lume, viaţa nu este obiectivă, ci este a noastră. Este viaţa mea pe care aleg să o ratez sau să o împlinesc. Urâţenia sau frumuseţea ei depinde numai de mine. Altfel spus, întrebarea dacă viaţa merită să fie trăită nu are un răspuns prestabilit. Răspunsul la această întrebare despre viaţă este chiar viaţa noastră. Este suma de alegeri, proiecte, ezitări, aspiraţii şi abandonuri prin care noi ne constituim ca persoane.

Daniel Nica în Pastila roşie. Eseu despre moralitate şi fericire
Adăugat de Georgiana Estera
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic în lumea noastră

nimic în lumea noastră nu este-ntâmplător:
necazul sau norocul, nici viaţa şi nici moartea,
ascultă-mă iubito şi vino să-ţi iei partea
cu surugiii serii în văzul tuturor

pe muntele de sare un curier precar te-a
chemat să vinzi podoabe când virgulele dor
cu degete albastre de alaun şi clor
şi obosiţi de drum apoi să-nchidem cartea

un murg cu şa de aur, un călăreţ turbat
tăia bucăţi de lună cu-n şoim de vânătoare
o umbră adăpost, eterică, dispare
când clopotele zilei deasupra noastră bat
şi-un arsenal de arme închipuind obsesii
ca visele de taină din nopţile miresii

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!