Copilul
Ne naștem vii într-o lume necunoscută
Și întâi țipăm ca să fim auziți
Apoi avem mereu ceva de spus
Vrem laptele mamei, căldura brațului,
Nopțile ei liniștite și gândurile toate.
Rând pe rând luăm tot...
Vine un timp când tot ce-am primit dăruim.
Copilul privește cu ochii mari,
Tata il poartă pe umerii lui puternici.
- Vrei ceva?
- Da... vreau la mama, răspunde candid,
Și vremea se întoarce la începuturi,
Șoptind blând, toți am fost odată copii.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Doina Bonescu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.