Unor mori de vant

O, strasini cu-aripi negre pe discul alb al lumii,
Care-si aduc aminte, asa batrane sunt,
De Don Quihote-n lupta cu morile de vant
Zarite pe-nnoptate pe drumul Pampelunii!
Sub sita invechita isi intocmesc lastunii
In primavara cuiburi de paie si pamant,
Si fiecare toamna va sapa un mormant
In stanca, pe tarana, sau prin nisipul dunii.
Desi va paste moartea cumplita an de an,
Tot mai pastrati trufie de nobil castilian;
Subtire, bratul vostru inalta parca-o spada…

Si cum stati nemiscate — pricep: panditi gramada
Sa vie-n licarire de zale ce rasun’
Hidalgo de la Mancha si visul lui nebun.

poezie clasică de Ion Pillat
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unor mori de vânt

O, straşini cu-aripi negre pe discul alb al lumii,
Care-şi aduc aminte, aşa bătrâne sunt,
De Don Quijote-n luptă cu morile de vânt
Zărite pe-nnoptate pe drumul Pampelunii!

Sub şiţa învechită îşi întocmesc lăstunii
În primăvară cuiburi de paie şi pământ,
Şi fiecare toamnă vă sapă un mormânt în stâncă,
Pe ţărână, sau prin nisipul dunii.

Deşi vă paşte moartea cumplită an de an,
Tot mai păstraţi trufie de nobil castilian;
Subţire, braţul vostru înalţă parcă-o spadă...

Şi cum staţi nemişcate — pricep: pândiţi grămadă
Să vie-n licărire de zale ce răsun'
Hidalgo de la Mancha şi visul lui nebun.

poezie celebră de Ion Pillat
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Disperare

Cer si pamant,
Cer si pamant,
Nu ma striviti,
Inca nu vreau mormant!

Da, am cazut
Din cer pe pamant,
Nu ma umiliti,
Voi, vorbe in vant!

Ma voi ridica
Si voi re-nvia,
Din crater de suflet
Sa creasca un zambet?

Simt cum se scurge
Din mine-al meu sange...
Dar inca traiesc!
Ce sperante nutresc?

Voi, vorbe in vant,
Inca nu vreau mormant!
Sa creasca un zambet...
Ce sperante nutresc!...

poezie de Ramaiana Pana
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca in fiecare primavara

Astazi a trecut prin mine
o singuratate.
Si mirosea ca in fiecare primavara.
A trupul tau,
in care se odihneste gandul meu,
frant pe din doua
sa incapa tot si sa nu-l ploua,
cu ganduri si cu roua.
Si mai mirosea
a trupuri de flori zdrobite,
a sange si lut
Cu sanatatea pe jumatate pamant
Si uite asa a trecut prin mine
si am trecut si eu prin ea,
o singuratate.
Ca in fiecare primavara.

poezie de Marius Gîrniţă din Rost (2000)
Adăugat de Marius Gîrniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un sătuc din La Mancha, de-al cărui nume nu ţin să-mi aduc aminte, nu-i mult de când trăia un hidalgo, din cei cu lance în panoplie, scut vechi, cal ogârjit şi ogar de hăituit vânatul. Câte-un ghiveci, mai mult cu carne de vacă decât de berbec, şi seara cele mai adeseori tocană; jumări cu slănină sâmbăta, linte vinerea şi câte-un porumbel fript duminica, pe deasupra, îi mistuiau trei sferturi din venit.

Miguel de Cervantes în Don Quijote de la Mancha, 1. Firea şi felul de viaţă al vestitului hidalgo (1605), traducere de Ion Frunzetti
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai adus aminte

Mi-ai adus aminte
de mine,
de gandul meu,
de zborul meu.
Mi-ai adus aminte
de ploile din visul
de azi-noapte,
ploile acelea albastre,
furate din poveste,
ploile acelea nebune,
prelungi...
tarzii, de toamna.
Mi-ai adus aminte
de sperantele pe care
le-am ascuns
intr-o aripa de unicorn.
Mi-ai adus aminte
de paduri aruncate
in bezna,
trezite
de vuiet de vant.
Mi-ai adus aminte
de viata.

poezie de Mirela Vlaica
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul si pământul

Trece-vor graiurile universului
Se va stinge-n tarana seara
Pamantului. Lampile vor orbi
Si-n vazduh va amuti larma
Cucuvailor. Vulturii se vor retrage
In nevazut si taria vederii
Se va preface-n amurg. Toate
Se vor aduna in acea matca
Usoara de nimic din care
Smulse-au fost de Duh la inceputuri.
Atunci te voi vedea pe Tine
Cum ma vezi si ne-om cunoaste
Indeaproape cuvant din cuvant
Putere din putere. Dimineata fi-va,
Fi-vor ani fi-va si reveni-vor blande
-N vested vant aprinsele tulburatoarele zari
Ce ne hraneau nadejdea altadata.
Pamant si cer vor trece ca o facla
Din umbra sfantului mormant
Ramane-va lumina din vapaie
Ramane-va uitarea din cuvant
Ramane-va iubirea iubitoare
Din saraciile ce sunt.

poezie clasică de Ioan Alexandru
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sa fim iar liberi

Sa fim iar liberi

Simt tristetea florii din fereastra
Cand priveste- afara-nlacrimat
Primavara asta nu-i a noastra
Dumnezeu o clipa ne-a uitat.

Nu mai vor sa infloreasca merii
A cazut zapada peste ei
Si nici vestitorii primaverii
Nu mai au nici loc si nici temei.

N-am crezut ca-n loc de primavara
Vom primi durere si mult chin
N-am stiut ca razele de soare
Se vor ineca intr-un suspin.

Vrem sa fie iarasi primavara
Sa dispara bolile in vant
Vrem sa stam la poarta de cu seara
Si sa fim iar liberi pe pamant!

08 mai 2020

poezie de Felicia Feldiorean (8 mai 2020)
Adăugat de Felicia Feldiorean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi (Tatalui meu - in memoriam)

Cu ochii in lacrimi privesc inspre cer,
Dar totu-i neant si vesnic mister.
Nu pot printre stele sa vad, cat as vrea,
O lumina s-apara in viata mea.

Cu ochii in lacrimi atunci spre Pamant
Astept in zadar o adiere de vant,
Sa-mi mangaie sufletul cel pustiit
In aprige ceturi invaluit.

Cu ochii in lacrimi, cu privirea arzand,
Spre mare ma-ntorc, s-astept un cuvant,
Dar valuri de gheata a moarte izbesc
Sa fie moartea un lucru firesc?

Cu ochii in lacrimi, cu moartea in gand,
Cu inima grea, cobor in mormant.

poezie de Alex Dospian (2007)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga pentru jertfa

Ma simt vinovat pentru ploaia
ce urmele noastre le spala,
as crede ca totul ramane
o biata si trista gresala.

Dar ierbii cand ploua-i e bine
si vitele-n somn se ridica
mugind sa intampine ploaia,
crezand ca e inca prea mica.

Din somnul cetos te chemasem
sa-mi vii sa-mi ajuti la zidire,
si ploaia aceasta te-ncearca
si porti o jacheta subtire.

Desigur, e seceta mare
intregul pamant e o rana,
si cad in genunchi catre tine,
intoarce-te, -ntoarce-te, Ana.

Ma simt vinovat pentru ploaie,
ma simt vinovat pentru tine,
mai grabnic vreau moartea prin foame,
decat pe femeia ce vine.

Ce cauti prin ploaie, nebuno,
vrei pantecul sa se deschida,
tu nu vezi ca ploua amarnic,
tu nu vezi ca esti o gravida?

Noi te vom inchide in ziduri,
noi te vom supune-n perete,
mai bine intoarce-te-acasa,
oricum pot veni alte fete.

Pe mine eu nu am curajul
de a ma inchide in zidire,
pe tine te rog fugi de-aicea,
ca ai o jacheta subtire.

Te rog du-te-acasa, femeie,
si-mbraca-te mai de isprava,
si maica-ta poate o sa iti spuna:
ramai, ca esti foarte bolnava.

Eu nu te cunosc, esti o alta
si nu stiu ce-i farsa aceasta,
dar domnilor, stati cumsecade,
ea nu-mi este mie nevasta.

E una ce nu stie bine,
ca baiguie vrute, nevrute,
ci vezi-ti de drum, mai femeie,
din preajma bisericii, du-te.

Va rog sa ma credeti, prieteni,
ce grea si adanca mi-e rana,
de sapte biserici sunt vaduv,
aceasta de-aici nu e Ana.

Pe Ana, de fapt am zidit-o,
de mult, intr-o alta zidire,
purtase copilul in pantec
si-avea o jacheta subtire.

Voi nu va nascuseti atuncea,
eu sunt prea batran sa tin minte,
sunt vaduv de sapte biserici,
sunt vaduv de sapte morminte.

Da du-te de-aicea, femeie,
ce cauti, cand nu ai nici o vina,
prieteni, feriti-va, totusi,
de-aceasta femeie straina.

Si daca vedeti ca nu vine
nici una, nici alta din ele,
mai stati inc-o ziua cu soare,
mai stati inc-o noapte cu stele.

Si maine, bagati-ma-n ziduri
sa fiu manastirea aceea
in care zidarul e jertfa
si nu-si mai zideste femeia.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt un om liber (24 august 1988)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Sunt oarba, surda si muta
Cand vine vorba de tine
Sunt rea si cruda,
Dar gandesc bland
Cand imi zboara gandu la tine.
Sunt de neinduplecat
Si totusi plastilina cand sunt cu tine.
Sunt realista,
Dar visez mereu
Desi nu arat, desi nu crezi
Cea care visez sunt eu
Desi jignesc,
Defapt iubesc.
Desi indragesc,
Eu realmente urasc.
Desi nu tin minte nimic,
Rememorez tot.
Pastrez fiecare clipa,
Fiecare jignire,
Fiecare zambet din lacrimi,
Fiecare strop de iubire.
Daca ar fi sa regret ceva, ar fi totul
Daca ar fi sa schimb ceva,
Atunci as sterge amintirea ta.
Dar nu vreau sa schimb nimic…

poezie de Ioana Nica
Adăugat de Rozalia Laura Boariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când zgomotul se termină, rămâne liniştea. Nu este necesar să te lupţi cu morile de zgomot pentru a păşi pe câmpia liniştii. Morile de zgomot există. Însă, lasă-le să existe. Nu te lupta cu ele. Astfel, prin acceptare şi compasiune, morile de zgomot se vor transforma din obstacole, în indicatoare către linişte.

citat din Cătălin Manea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de octombrie

douăsprezece lumânări din ceară neagră stinse pe pieptul meu,
şerpii gorgonelor sărutându-mi pleoapele obosite,
zeiţa nereidă Thetis murmurând incantaţii la mormântul lui Achille,
centaurul Hiron culegându-mi strugurii necopţi,
numele iubitei...

paşii călăuzei rătăciţi pe cărări blestemate,
chemarea catedralelor gothice înconjurate de sârma ghimpată,
braţele muezinilor răsturnând echilibrul firesc al tăcerilor lumii,
poeziile negre răsucind spada în trupul cuvântului pur,
numele iubitei...

vâslele argonauţilor înfipte în nisipul de aur al insulei lui Eete,
testamentul faraonului copil ucis de o toamnă lacomă de sângele tinereţii,
măştile de carnaval ale sfinţilor părinţi lăsate în confesionalul unui papă nebun,
haina de mireasă a Lucreziei de Borgia îmbrăcată de îngerul căzut al durerii,
numele iubitei...

jurământul fals din pridvorul vieţii,
drumul către da,
drumul către nu.

poezie de Eduard Dorneanu (3 octombrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bratul tau

bratul tau ca o ramura
rupta
poposeste in mana mea
muzica clipei
curge peste noi
bratul meu ca un sarpe
bolnav de
iubire
se incolaceste de inima ta
caut sa pastrez clipa
sa o pun in rama
insa se smulge si fuge
nu conteaza
bratul tau ca o ramura rupta
bratul meu ca un sarpe.

poezie de Stela Cioban
Adăugat de Stela Cioban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte

o frunza a cazut, pe inserat..
de dorul ei copacul s-a-ntristat..
si coborandu-si crengile-n pamant,
parea ca sapa frunzei un mormant

vibrand.. o stea se stinge in durere
si cade-ncet din cer, in timp ce piere..
iar lacrima ce-o plange trista Luna
se risipi.. ca mii de stele intr-o bruma.

un scancet de copil rasuna-n noapte..
e cel ce-si cheama mama-n mii de soapte
si-n van imbratiseaza crucea neagra
de pe mormantul celei ce i-e draga..

un urlet lung de caine pribegit
se-aude-n departari, necontenit,
vestind oricui ca moartea nemiloasa
si-a ascutit, ranjind.. funebra-i coasa.

poezie de Maria Cristina Iordache
Adăugat de Maria Cristina Iordache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vis

O umbra de ceata captiva
Intr-o oglinda de vant
Cu moartea in suflet alege
Din mii de stele un mormant.

Un vis printre nori ratacit
O minte pentru ultima oara
Ca va imbratisa un infinit
Ce o s-o invie si ca n-o sa doara.

O zi de cenusa topita o rapeste
O poarta prin noaptea de foc
In care glasul putred se taraste
Spre viata lipsita de rost.

In ultimul ceas, cand moartea prin viata se aprinde
Nefericirea-i stapana si-n brate te frange
Cand din ranile a tot ce din greseala se pierde
Creste o floare uscata hranita cu sange.

poezie de Alexandra Tatiana Ciobanu (aprilie 2008)
Adăugat de Alexandra Tatiana Ciobanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturii

Îmi aduc aminte ce nu mi s-a
întâmplat, îmi aduc aminte ce ar fi
putut să se-ntâmple, o spaimă ca un
liliac în zbor mă izbeşte peste obraji

stau deasupra golului, craterul lumii
e acoperit cu flori, jos arde focul
veşnic, e aşa frumos aici sus nici
n-ai crede că pândeşte gheena,
că sub noi moartea, aşezată pe un
scaun pitic, cum aveau cizmarii odată,
stă şi priveşte şi împarte bonuri de
ordine, nimeni nu ştie pentru ce
împarte moartea bonuri de oridne

deocamdată bem absenţi din paharele
acestea cu picior
e un vin spumos, vechi, care merge
de minune cu după-amiaza asta de toamnă
În care fluturii se sinucid.

poezie de Mihai Duţescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi aduc aminte, îmi aduc aminte

Îmi aduc aminte, îmi aduc aminte
De casa-n care m-am născut, revăd adeseori
Fereastra micuţă prin care soarele
Se strecura sfios în zori;
Nu-ntârzia, nici nu făcea prea lungă ziua
Care de cei dragi nouă ne desparte,
Dar acum, doresc ca noaptea
Să-mi fi dus suflarea cât mai departe!

Îmi aduc aminte, îmi aduc aminte
De trandafirii albi şi roşii, de crinii
Parfumaţi, de violete şi de-ale nuferilor cupe,
De toate-acele flori, fiicele luminii!
De liliacu-n care-şi făceau cuib prigorii,
Unde frate-miu-n lumina aceea care uneşte
Atârna de ziua lui flori galbene de salcâm –
Acel arbore încă mai trăieşte!

Îmi aduc aminte, îmi aduc aminte,
Era acolo un balansoar
Unde aripile rândunicii-n zbor
Erau susţinute de aerul limpede cristal!
Spiritul meu zbura atunci, un fulg,
Acum e cleios şi are aripi grele,
Iar iezerele verii nu mai pot răcori
Arşiţa tâmplelor mele!

Îmi aduc aminte, îmi aduc aminte,
Brazii erau înalţi, de-argint când venea gerul,
Credeam pe vremea-aceea
Că fruntea lor atinge cerul:
Era inocenţa celui neştiutor într-ale lumii;
Dar acum, când amurgul se-apropie tiptil,
Ştiu că astăzi sunt de rai mult mai departe
Decât atunci când eram doar un copil.

* Acest poem a inspirat filmul de scurt metraj I REMEMBER (1925), în regia lui Harry Edwards, cu actorii Harry Langdon & Natalie Kingston.

poezie de Thomas Hood, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linie rustică

Livezile poartă în scutec florile;
ca un tub de orgă sună morile.

Un pom uscat defuncta iubire;
vânt furişat printre crengi, subţire.

O pleoapă ceaţa serii lăsată;
orologii ruginite fără să bată.

Seară vastă, râsetul teafăr;
la căpătâi de veghe un luceafăr.

Numai morile, morile
nu-şi mai tac plânsorile.

Peste toate clapele
scutură lumina desfrunzită apele.

poezie de Dominic Stanca din O sălbatică floare (1976)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugaciune

ma indrept spre Tine Doamne, cu fruntea mea cea pala,
ma indrept spre Tine Doamne cu ochiu-mi rece, mort,
desi sunt un nimeni, Iti multumesc Parinte, ca am norocul sa traiesc si iubirea sa ti-O, port,
sunt un necajit cu chipul prea urat,
ce-ar vrea ca sa dispara, ca frunza dusa-n vant,
sa ma inalt incet spre Tine, sa Iti cer iertare,
sa ramana in urma mea doar trupul in mormant,
sa dispar ca o scanteie, ca un surd ecou,
ca s-o ploaie prea marunta, scurta, calda de vara,
nimeni sa nu afle ca am trait vreodata, eu,
nici femeia pe care o iubesc, de o viata intreaga,
melancolia rau m-apasa, tristetea cea profunda,
nestiind cum e sa fii iubit, pe cand altii toti o stiu,
am sa mor sarac nestiind ce e iubirea,
am sa mor bogat iubindu-Te, mereu,
ingenuncheat in fata Ta, Doamne iti cer iertare,
pentru toate relele, pe care le-am facut,
singura dorinta pe care o am Parinte,
e sa dispar fara urma de pe acest Pamant

poezie de Boros Otto (4 mai 2008)
Adăugat de Boros Otto
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primavara e in toi

Primavara e frumoasa,
Dar e prea mofturoasa.
Azi e cald si cer senin,
Maine ploua cu vant lin.

Zapada se topeste,
Si maine la scoala copilul porneste.
Ghiocei firavi poti sa culegi,
Dar maine sa nu te razgandesti!

poezie de Andra Popescu
Adăugat de Andra Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!