Rondelul oglindei

Din al oglindei luciu rece
De apă-adâncă, — se desface
O linişte de dulce pace,
Ce-ntregul suflet mi-l petrece.

Obida vrând să mă înece,
Zadarnic firea şi-o preface.
Din al oglindei luciu rece
Uitarea numai se desface.

Chiar dorul vieţii-n mine tace
Izvor ce gata e să sece;
Şi pe-al meu chip, ce-n umbră zace,
Un fel de vis de opium trece
Din al oglindei luciu rece.

rondel celebru de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicoletei Luciu

Ca să pară mai bronzată
S-a frecat puţin cu tuciu
Şi acum ca niciodată
Are Nicoleta... luciu.

epigramă de Mitică Ion
Adăugat de Mitică Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rece

Şi rece in jurul meu
Şi aerul e rece.
Eu plâng de dorul tău,
E rece şi nu-mi trece.

Dar tu îngheţi
Şi-ai sufletul rece.
Inima mea e caldă,
Dar căldura trece.

Şi e gheaţă in jurul meu
Şi e rece mâna ta.
Ingheaţă si mai tare
Atingându-ţi inima.

poezie de Cristina Vâlcu
Adăugat de Cristina Vâlcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul toamnei care o să plece

Chiar dacă plouă şi-i destul de rece
Tot am să visez la cerul meu senin
Ascuns acum de nori de ebenin
Ce încearcă soarele iar să mi-l înece

Şi toamna asta ştiu că o să plece
Lăsând în mine urma-i de canin.
Chiar dacă plouă şi-i destul de rece
Tot am să visez la cerul meu senin

În visuri nimeni nu mă poate-ntrece...
Am şi acum acelaşi suflet adolescentin
Să cred că dincolo de gându-mi fulgarin
E veşnica mea vară ce nicicând nu trece
Chiar dacă plouă şi-i destul de rece.

rondel de Bogdan Nicolae Groza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul meu sunt eu

Mi-e dor de tine, mi-e dor de un cuvânt
E dorul care vine, se scurge în pământ.
Şi dorul meu e foc, e foc nestăvilit
Şi mă opresc în loc, am lacrimi în privit.

M-am săturat de dor, de el nu scap nicicum
M-am săturat să mor, să lăcrimez pe drum.
Voi coborî la vale, mergând îngândurat
Voi coborî agale, de dor să fiu scăpat.

Văd peisaj frumos, ajuns-am la izvor
Sunt foarte secetos, de apă mi-este dor.
Izvorul s-a oprit, probabil nici n-a fost
Dar, dorul n-a pierit – mă simt un mare prost!

Mi-e dor de tine, apă, de ce ai dispărut?
Setea în mine crapă, mai vreau al tău sărut.
Mi-e dor, şi ţi-am greşit, mă iartă, nu am vrut
Am lacrimă-n privit, spune-mi, ce ţi-am făcut?

Mi-e dor... mi-e dor-mi-e dor, şi simt un pic de vânt
Vreau apă de izvor, ţâşnească din pământ.
Şi iată ce minune, izvorul izvoreşte
Apa să se adune, un semn... că mă iubeşte.

Beau apă de izvor, e limpede şi rece
Şi mi-a trecut de dor, acum... poate să sece!
Mi-e dor acum de ducă, aş vrea să mă opresc
Şi dorul mă usucă, chiar simt... că-nebunesc.

Of, dorule... doruţule, de tine n-am scăpare
Of... dorule, drăguţule, doresc o alinare.
Mi-e dor acum de... mine, aş vrea să mai trăiesc
Să mă-ntâlnesc cu tine, şi mult să te iubesc.

Mi-e dor de-al tău cuvânt, sunt foarte întristat
Trăiesc pe-acest pământ, de doruri sărutat.
M-ai vreau al tău sărut, mai vreau înc-o dorinţă
Spune-mi, ce ţi-am făcut, de nu mai ai putinţă?

Şi dorul îmi arată, mi-arată un izvor
Fiinţă însetată, şi lângă ea un dor.
Şi dorul, sunt chiar eu, cel care dă să plece
Fiinţa,-i Dumnezeu, izvorul să nu sece.

Fiinţa, se preface, în chipul tău frumos
Iar dorul, plânge, zace, cu sufletul milos.
De ce i-am spus să sece... o, Domne, am greşit!
Simt o durere rece, şi dorul a pierit.

M-avânt către izvor, nimic nu mai contează
De mine mi-este dor, şi dorul meu visează.
Viseaz'-a ta fiinţă, fiinţă însetată
Având a mea dorinţă, să fie sărutată.

Şi te sărut cu dor, căci mă sărut pe mine:
Fiinţă la izvor, când mă gândesc la tine.
Cu dor mi te sărut, te mai doresc precis
Şi dorul, mi-a trecut, a fost, numai, un vis.

poezie de Paul Preda Păvălache (16 februarie 2012)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicoleta Luciu s-a resemnat

Ea cu gândul s-a-mpăcat,
Însă e de presupus
Că de-atât ce s-a frecat,
"Luciul" s-a cam dus.

epigramă de Mike Farkas
Adăugat de Mike Farkas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am venit...

eu am venit la tine să respir
acelas aer şi aceiaşi energie
s-o sorb precum aşi soarbe elixir
din-tru-un izvor cu pură armonie

eu am venit la tine să privesc
acelas soare şi aceleaşi stele
cu ochii tăi cu luciu nefiresc
în ochii mei, împleticiţi în ele

eu am venit la tine să mă-mbăt
cu apă rece şi cu chioară taină
să răsturnăm o lume de omăt
cu tine-n doi şi ambii fără haină

eu am venit la tine nepoftit
şi stând la uşa ta în aşteptare
troian de vreme şi noian de infinit
în stalactit m-au transformat, de sare

numai atunce tu ai îndrăznit
cu sânge rece, calm a bâigui
-eu vreau să ştii- nicicând nu te-am iubit
şi ai venit când n-ai ce mai iubi...

poezie de Iurie Osoianu (6 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nisipul rece

Dă-mi mâna, sufletul meu
Alerg nisipul umed, rece
Fără ajutor nu-l pot trece,
Trec fiori, pasul este greu

Atinge gândul cu un sărut
Izvor, apă sărată cântând...
Apa macină nisipul urlând,
Vioara cântă, glasu-i pierdut

Pe mal, iubire, primul sărut
Marea iubeşte valul mereu,
Suflet bun, eşti gândul meu,
Nisipul ţărmul nu l-a pierdut

Pluteşte gândul tău pe val,
Unduie melodia unui cobzar
Spirituală melodie de vioară,
Dans, val după val, marele bal

Înaintez, nisipul umed, rece
El zboară ca notele-n vioară,
Dansez acum ca prima oară
Nisipul rece începe să sece...

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Participantelor la concursul "Ia-te-n piept cu Nicoleta Luciu", lansat de "Libertatea"

La concurs de n-aţi reuşit,
Eu vă dau soluţia
Într-un mod chiar desluşit:
Încercaţi cu prostituţia.

epigramă de Mike Farkas
Adăugat de Mike Farkas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andreei Marin, Nicoletei Luciu şi Laurei Andreşan

Toate trei sunt "talentate"
Şi de public admirate,
Însă nu-s "echilibrate".
Cad uşor pe spate.

epigramă de Mike Farkas
Adăugat de Mike Farkas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu pom şi rod...

tu, pomul frunzelor ce dor
când mor în prag de toamnă
să-mi fii tu casă pentru dor
şi rumenă cetate şi de rod
sa-ţi fie pace.

în ridurile trunchiului, adânci,
mi-ascund iar soarele când trece
nu vreau să simt o toamnă rece
nici ploi sau vȃnt sau alte friguri
ci numai pace.

rotunde, clare, de lumină,
privirile, fiinţa vie mi-este, plină
şi sânii dor, şi setea mă tot arde
tâmplele sunt vânt nepotolit de soartă
nici pace nu mai am...

te cresc în mine din fragedă pruncie
izvor de sete să îmi fii, cȃnd totul e deşert...
spre cer ridic privire, te cer a binecuvântare
în ploaie rece, caldă, vino, visele tu spală
şi peste toate pace...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie rece...

E o ploaie rece de mai...
Am rămas singur în pustiu.
La mine-n braţe tu nu stai
Şi plâng, şi plâng până târziu.

E o ploaie rece de mai...
Şi-amorul tău a murit.
Fericire tu cui dai?
Sufletul meu e obosit...

E o ploaie rece de mai...
Îmi e dor de zile cu Soare.
Când sub tei mă sărutai,
Îţi aminteşti tu, oare?

E o ploaie rece de mai,
Inima plânge-n noapte.
Pentru mine... tot erai,
Dar ai plecat aşa departe...

E o ploaie rece de mai...
Dar va veni şi vremea bună.
Tu mereu asta spuneai:
În viaţă nu e doar furtună!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (3 mai 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub ploaia rece

Sub ploaia rece ne-am întâlnit,
Sub ploaia rece cu multă patimă ne–am iubit
Şi suflete noastre sub ploaia rece
În unul s-au unit.

Sub ploaia rece dragostea noastră
La cer ne-a ridicat, sub stropii reci
De mii de ori eu trupul tău l-ma sărutat,
O, tu, iubirea mea de altădat.

poezie de Vladimir Potlog (2 iunie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interogatoriu obligatoriu

Mă-ntorc într-un coşmar fixat în patru ace,
Lumina pe zăbrele apucă să se joace,

Pereţi de mucegai se-apleacă peste mine,
Iar luna prin chepeng se tulbură şi tace.

Se-aude clipocit dintr-un canal defect,
Afară se aude îndemnul pentru pace,

Din val în val se sparge întinderea de ape
Şi-n pântecul celest, câte un nor ce zace,

Porneşte-o cruciadă, dar numai în tăcere,
Căci ploaia s-a ascuns în ochii mei, tenace;

Aştept şi azi sentinţa pentru decapitare,
Călăul îmi pândeşte tot sângele, rapace,

Îmi pun mâna la frunte să simt dacă rămâne
O urmă de nădejde, ce-n aur se preface.

Oftatul meu prelung răzbeşte în ecou
Spre ultima nocturnă a corbului vorace,

Aud şi-ngân întruna, refren după refren,
Sperând că tot ce-i sumbru în mine se desface.

Pretenţia la viaţă, desigur – iluzoriu –,
Mă ţine-n braţe calde şi-apasă pe torace;

Se-aude-o cheie-ntoarsă, metalizând cu mine –
Zâmbesc şi păcătoasa din mine iar mă place.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe zi ce trece, devii tot mai rece

Pe zi ce trece, devii tot mai rece
Şi nu ştiu cum, dar, parcă, mai frumoasă!
Ce sloi de înger negru te petrece
Că-n mine eu nu mă mai simt acasă?

Când te privesc, tu îţi întorci privirea,
În braţe când te iau, pari în chirie.
Să ştii că astfel nu-mi omori iubirea
Ci doar o faci să fie şi mai vie!

Iar dacă pleci, vii şi mai mult în mine,
Că în dorinţe nimeni nu mă-ntrece,
Când toate amintirile-mi sunt pline
Cu tine, fata mea de nota zece.

De eşti vulgară, dură sau ursuză,
Eu tot nu pot să-mi aflu altă muză.

sonet de Nicolae Silade din Iubirea nu bate la uşă (2008)
Adăugat de Nicolae Silade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi şi oameni

În muguri de lumină diafană,
Crâmpei de vise tremură... şi trece
Şi se desface raza-n evantaie,
Iar sufletele-i plâng lumina rece.

Se-nalţă către cer în pulberi fine
Şi ninge fulgerări de praf şi vis
Pe aripa-i zdrobită de-ntuneric
Pe care, numai un poem s-a scris.

Săruturi, peste urma străvezie,
Se lasă ca oploaie de secunde...
Mormântul non-fiinţei se deschide,
Lăsând o clipă urmelor fecunde.

Din trupu-i mort, un trup se va desprinde
Şi visu-l va purta spre infinit,
Ca un omagiu pentru-ntreaga lume...
Vezi?! Nu degeaba astăzi a murit...

Nici noi, când somnul nostru pare
Zadarnic, nu degeaba vom muri,
Căci vom lăsa penelul moştenire,
Precum un vis în suflet de copii.

Vom duce un omagiu mai departe
Spre lumea cea de dincolo de noi...
Striviţi, vom şti că nu urim zadarnic,
Căci vă avem, oriunde-am fi, pe voi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

uitare

Uitarea e o temniţă rece şi întunecată ce zace în fiecare din noi.

definiţie aforistică de Dan Surducan (2017)
Adăugat de dansurducan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet solitar

Stingher mi te aşezi într-un colţ,
Un colţ de hârtie rece
Privind naiv cum mă descalţ
De sentimentul tău rece.

Nu şti, nu vrei, nu faci
Şi teama cântă pentru tine
Gândeşti, în continuare taci
Aproape, dar departe de mine.

Ai vrea, dar dorinţa o stăpâneşti
Cu greu, e prea puternic
Sentimentul ce-l urneşti,
Precum un mare vornic.

Tai, adaugi, compui
Cuvinte necunoscute
Pe hârtia rece te transpui
Lăsând în urmă cute.

Liniştea eu ţi-o privesc
Ce o creezi trasând zadarnic
Doar o clipă mai zăbovesc
Un chip frumos, cucernic.

Lacrima-ţi pătează hârtia,
Aş vrea să şterg şi să aşez
În locul durerii, iubirea
Zâmbetul să-ţi creionez.

Un colţ să-mi laşi şi mie
Să pot eu continua
Cu un final, o simplă linie
Un nou început în viaţa ta.

poezie de Diana Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căzui

Cad nucile de vânt
Şi greierii mai cântă,
E toamnă pe pământ
Iubirea mă frământă.

Mă simt aşa de rău
Şi fac aşa de bine,
Că numai dorul tău
Ajunge pân' la mine.

Purtat de gândul rece,
Căzui aşa departe,
Că numai vântul trece
Prin mine, pân' la moarte.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipuri de frescă

Ne rugăm să vină moartea,
Cum ne-am dori sărutarea
Iubitei cu patos noaptea...

Când simţi stihia că te miroasă,
Te rogi de ea să fie miloasă,
Ce utopie... nu si nebunie...

Să-ţi rogi dragostea să te aline
Si când vine lângă tine...
Te răsucesti la ea cu spatele,

Nu poţi face asa ceva cu moartea...
Nu o chema aiurea... degeaba...
Onorea, cinstea ta, decade...

In moarte si după ea,
Când ea te cheamă rece...
Sărut-o fierbinte si petrece,

Odată vine, nu de mai multe ori,
Atunci vei fi acoperit in flori,
Si tu... si eu... să murim cu zâmbetul unei flori...

Tăiată si pusă in vază, pe moarte...
E mult... mult... mai frumoasă
In doină ruginită de rece coasă...

Nu suntem datori doamnei negre
Ea vine, vine si te trece...
Din lumea.. prea gri si prea rece...

Unde te va duce ca o frescă...
Poate, poate... o fi cald si verde...
Mai gri si mai rece mai poate fi?

Decât in lumea mea... ce trece...
Pe lângă mine... prea gri... prea rece...
Aidoma unor mozaicuri si fresce...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E atât de rece

E atât de rece primăvara care a venit,
Ca sărutul tău care mi-i l-ai dat la despărţire.
De atunci viaţa îmi pare o lamă de cuţit
Fără tine dulcea şi gingaşa mea iubire.

E atât de rece primăvara care a venit
Căci chiar nici pomii nu mai vreau să dea în floare.
Şi sufletul meu de durere e răvăşit,
Fără tine dragostea mea cea mare.

E atât de rece primăvara care a venit
Chiar dacă soarele mai des răsare.
Lumea îmi pare un alb infinit,
Îngropată toată în ninsoare!

E atât de rece primăvara care a venit,
Dar în suflet mai am o speranţă!
Că soarele care a răsărit,
O să topească lumea mea de gheaţă.

poezie de Vladimir Potlog (2 aprilie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!