Tu pom și rod...
tu, pomul frunzelor ce dor
când mor în prag de toamnă
să-mi fii tu casă pentru dor
și rumenă cetate și de rod
sa-ți fie pace.
în ridurile trunchiului, adânci,
mi-ascund iar soarele când trece
nu vreau să simt o toamnă rece
nici ploi sau vȃnt sau alte friguri
ci numai pace.
rotunde, clare, de lumină,
privirile, ființa vie mi-este, plină
și sânii dor, și setea mă tot arde
tâmplele sunt vânt nepotolit de soartă
nici pace nu mai am...
te cresc în mine din fragedă pruncie
izvor de sete să îmi fii, cȃnd totul e deșert...
spre cer ridic privire, te cer a binecuvântare
în ploaie rece, caldă, vino, visele tu spală
și peste toate pace...
poezie de Mirela Nicoleta Toniță (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.