copac desfrunzit―
spre cer se înalţă gol
cuibul ca un potir

haiku de Adjei Agyei-Baah din Afriku (Haiku and Senryu from Ghana) (2016), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

pentru o clipă―
fulgerul conectează
cerul cu pământul

haiku de Adjei Agyei-Baah din Afriku (Haiku and Senryu from Ghana) (2016), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

alizeele...
scot regulat din ţară
tone de frunze

haiku de Adjei Agyei-Baah din Afriku (Haiku and Senryu from Ghana) (2016), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

lacrimi de rouă
se prea poate că cerul
ne plânge de milă

haiku de Adjei Agyei-Baah din Afriku (Haiku and Senryu from Ghana) (2016), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva...

(lui Codiţă Osiceanu)

Hotelul cu firma "La Wilhelm cel Mare"
Din medievalul oraş teuton,
Cu sfânta Maria deasupra intrării,
Scăldată-n lumină de opt lampadare,
Hotelul cu hall-ul ― perfect hexagon ―
Şi geamuri rotunde şi-albastre,
Prin care ―
De mână cu visele noastre ―
Pătrunde timidă tristeţea-nserării
Pe mobile negre şi triste de nuc,
Şi vechi ilustraţii, tăiate din Jugend ―
Sirene de Boecklin
Şi satiri de Stuck ―
Hotelul în care purtat-am o vară
Cea mai plăcută şi sfântă povară,
Citindu-i pe Heine şi Nietzsche,
Traduşi ―
Ca două viori sub acelaşi arcuş ―
În limba-nflorată
Şi-n stilul sever ―
O limbă-mpletită din sfârcuri de bice
În care, pe vremuri, scrisese Voltaire,
Pe care-l citise şi Heine, şi Nietzsche...
Hotelul acesta ―
Citesc în jurnal ―
Azi este spital!

Spital ― gazda morţii
Cu "Crucea Genevei"
Chiar deasupra porţii.

Hotelul cu hall-ul perfect hexagon
Din medievalul oraş teuton,
Azi este refugiul defuncţilor vii,
Ce-şi mângâie gheara de vultur crispată
Pe hainele lor cenuşii ―
O "Cruce de fier"
Pătată de sânge pe front
Şi spălată
Cu trei picături de eter...

Hotelul?
Aceeaşi eternă-ntrebare...
Spitalul?
Aceeaşi prevestire tristă...

Hotelul cu firma "La Wilhelm cel Mare"
Azi... nu mai există!

poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, nr. 17, 6 februarie -1918
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

plopul desfrunzit –
iţeşte printre ramuri
cuibul unei ciori

haiku de Vlad Flavius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acest copac

Coboară şi dormi în acest copac, în acest copac.
Împinge pământul înapoi în acest copac, în acest copac.
Scoate pământul în acest copac, în acest copac.
Schimbă întunericul în acest copac, în acest copac.
Reconstruieşte picioarele în acest copac, în acest copac.
Elimină reziduurile în acest copac, în acest copac.
Taie lumina în acest copac, în acest copac.
Umple orbitele în acest copac, în acest copac.
Scrie, scrie tu fiinţă vie în acest copac.

poezie de Jacques Roubaud, traducere de Doina-Maria Tudor
Adăugat de Doina Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un copac desfrunzit, care se încăpăţânează să freamăte.

aforism de Valeriu Butulescu din Stepa memoriei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

copac desfrunzit -
în bătaia soarelui
floarea de cala

haiku de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mai rămân agăţat de cuvinte ― încă o propoziţie, şi apoi încă una ― cu speranţa că ele mă vor scoate la mal din acest înec în dezgustul de mine?

Gabriel Liiceanu în Uşa interzisă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dificultatea rezidă în limbă. Limbile noastre metafizice sunt, fiecare în felul ei, limbii ale gîndirii metafizice. Dacă esenţa limbilor occidentale este în sine doar una metafizică ― şi de aceea marcată în chip definitiv de onto-teo-logie ―, sau dacă aceste limbi acordă alte posibilităţi ale rostirii, adică ale unei non-rostiri care să fie în acelaşi timp rostitoare ― această întrebare trebuie să rămână deschisă.

Martin Heidegger în Identitate şi diferenţă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copaci [Trees]

Nu cred că voi vedea în veac
Poem frumos ca un copac.

Copac ce suge înţelept
Din pământescul dulce piept;

Copac spre Dumnezeu privind,
Cu ramurile proslăvind;

Copac purtând vara uşor,
Prin frunze, cuiburi de prihor;

Pe care cade şi zăpadă
Şi picături de ploi grămadă.

Poemele de proşti se fac,
Doar Dumnezeu face-un copac.

poezie de Joyce Kilmer, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă profană

Stăpâna mea, învaţă-mă să plâng,
Aşa cum până astăzi n-am plâns încă ―
Să plâng, dar să nu mă mai frâng
Ca Prometeu, legat de stâncă...

Să plâng şi eu ca biblicul Adam
Gonit de Dumnezeu din Paradis,
În clipa când, cu Eva, ne trudeam
Să descifrăm întâiul nostru vis...

Învaţă-mă să-mi plâng ca Boabdil
Grenada vieţii mele din trecut,
Pierdută-n clipa când ― un biet copil ―
Mi-o apăram cu-o suliţă şi-un scut...

Şi dacă-n viaţă n-am putut citi
Ce-i încrustat pe fruntea tuturor,
Ca şi Hamlet, "A fi sau nu a fi?...",
Stăpâna mea, învaţă-mă să mor!...

poezie celebră de Ion Minulescu din revista Fundaţiilor Regale - 1 iunie 1942
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copac dezgolit -
numai cuibul părăsit
cu zăpadă-n el.

haiku de Mihai Cucereavii
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuibul

Pe un ram se-nalţă casa,
Cuibul păsării din cer,
Dar să nu striveşti, copile,
Frunza pomului de măr!

Braţul căruia îl poartă
Adevărul neştirbit,
Ce ţinuse peste veacuri
Fructul legii, cel oprit.

Azi pe-acelaşi pom înalţă
Păsările ciubul său,
Dar să nu arunci, copile,
Piatra ochiului ce-i rău!

Cuibul ţine puii fragezi,
Ce abia s-au încălzit,
Chiar pe ramul ce ţinuse
Fructul legii cel oprit!

Tot ce are preţ în lume,
Ce e sfânt pe-acest pământ,
Odrăsleşte pe la cuiburi,
Se ridică prin cuvânt!

Dar de vânturi, ploi şi pietre,
Şi de ochi hapsâni şi răi,
Ce pălesc şi ard adese,
Cuibul pierde puii săi!

Şi rămâne ramul veşted,
Frunza-i cade pe pământ,
Dar să nu striveşti, copile,
Cel din urm-al ei cuvânt!..

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul: Orice vară se termină printr-un vis de iarnă. Simt rugina pe mine, ca pe o crustă grea. Mă simt ca un copac desfrunzit, abandonat în mijlocul iernii... iernii... iernii...

replică din piesa de teatru Veşnicie provizorie (Hoţul cinstit), scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înălţimea exprimă graţie. De aceea bărbaţii se compară cu brazii cei înalţi, balerinele se înalţă pe vârfuri, iar ciocârliile se înalţă spre cer.

aforism de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa iahturilor

Iahturile albe,
Iahturile roşii,
Iahturile negre,
Iahturile celor înfrăţiţi cu marea,
Înfrăţiţi cu vântul
Şi cu resemnarea ―
Iahturile vieţii
Ancorară-n port
Dimineaţa-n clipa când cântau cocoşii.

Iahturile albe ancorară-n dreapta,
Iahturile roşii ancorară-n stânga,
Iahturile negre ancorară-n mijloc.

Iahturile albe aduceau cu ele
Cântece şi-ovaţii,
Marşuri triumfale,
Pilde de-ndrăzneală şi de vitejie,
Toată chintesenţa unei generaţii,
Tot ce cântă glonţul,
Tot ce scrie spada ―
Clipa ce-nfrăţeşte
Sângele cu ploaia,
Rana cu zăpada.
Iahturile roşii aduceau cu ele
Vaiete şi lacrimi,
Flamuri sfâşiate,
Scuturi găurite,
Săbii ruginite
Şi armuri pătate
De noroi şi sânge,
Şi figuri schiloade,
Mute
Şi-ncruntate ―
Mute ca sentinţa luptelor pierdute,
Triste ca fantoma gloriei defuncte.
Iahturile negre aduceau cu ele
Liniştea deplină,
Miros de tămâie,
De făclii de ceară
Şi de flori funebre,
Pe catarguri două flamuri lungi de doliu
Şi pe bord stigmatul stinsului orgoliu.

Dar după trei zile
Şi după trei nopţi,
După trei apusuri
Şi trei răsărituri
Iahturile negre morţii-şi debarcară;
Pe când cele albe
Şi cu cele roşii
Ancorele grele greu le ridicară
Şi din port plecară
Dimineaţa-n clipa când cântau cocoşii.
Încotro?
Spre care ţărmuri depărtate?
Încotro?
Spre care zări însângerate?...
Încotro?
Spre care lupte-apropiate?...
Unele spre dreapta,
Altele spre stânga,
Iahturile vieţii iarăşi au pornit...

Dar în largul mării
Iahturile albe
Şi cu cele roşii,
Iahturile celor înfrăţiţi cu marea,
Înfrăţiţi cu vântul
Şi cu resemnarea ―
Iahturile vieţii
Naufragiară
Dimineaţa-n clipa când cântau cocoşii!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, nu te-apropia de mănăstire!

Ascultaţi cum sună clopotele-n turlă ―
În turla albă-a negrei Mănăstiri?...
Ascultaţi cum sună clopotele-n turlă,
Ca haitele de lupi flămânzi ce urlă?...

O, nu te-apropia de Mănăstire,
Căci crucea ei
Şi negrele-i zidiri
N-adăpostesc nici pace,
Nici iubire!
O, nu te-apropia de Mănăstire
Şi nu te-ncrede glasului din turlă!

Ascunde-ţi ochii-n palme
Şi te-ndreaptă
Spre alt Profet decât spre cel de ieri ―
Ce-ţi pasă dacă nu ştii ce te-aşteaptă
Când ce te-aşteaptă nu-i scris nicăieri?

De vrei, ridică-ţi braţele spre soare
Şi, dacă poţi, învaţă de la el
Ce-i fericirea vieţii viitoare...
De vrei, ridică-ţi braţele spre soare,
Şi, dacă poţi, prefă-te-n Ariel!...
O, nu te-apropia de Mănăstire,
Căci crucea ei
Şi negrele-i zidiri
N-adăpostesc nici pace,
Nici iubire!
O, nu te-apropia de Mănăstire,
Căci clopotele care sună-n turlă
Sunt haitele de lupi flămânzi ce urlă!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te naşti şi plângi de fericire

Sunt una cu pământul
cu apele ce nasc izvoare,
cu arborii şi florile bucuriei,
sunt piatra de încercare a fiinţei mele,
sămânţa tristeţii şi a fericirii,
sunt începutul şi sfârşitul existenţei.

Sunt fericit când simt iarba sub tălpi,
sunt fericit când ploaia îmi spală obrajii,
sunt fericit când soarele surâde-n fereastră,
sunt fericit de prieteni, de copii,
de fiinţele dragi ce mă-nconjoară,
sunt fericit de visul ce mă înalţă,
de păsări, de natura mamă.
Sunt fericit de întinsele câmpii,
sunt fericit să-mi văd copiii
jucându-se-n zăpadă.
Sunt fericit prin adevărata
natură a sufletului.

Dar ştiu
că această fericire
într-un amurg uitat
coboară într-un mormânt.

Dar mai presus decât sunt
voi şti că sunt acel copac
ce iarna-i desfrunzit;
voi creşte-n primăvară,
mai falnic, mai puternic.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regasire

traversez acest gand pana
la mine
ma descopar in adancul unei
adieri
in coaja unei clipe cazute
in intunericul care-si
plimba umbrele peste
strazile inimii
in neputinta mea de a fi
altceva decat un
copac desfrunzit
ma agat de tine Ziditorule
incercand sa ma regasesc
in picatura de viata.

poezie de Stela Cioban
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!