Să mai rămân agăţat de cuvinte ― încă o propoziţie, şi apoi încă una ― cu speranţa că ele mă vor scoate la mal din acest înec în dezgustul de mine?

Gabriel Liiceanu în Uşa interzisă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva...

(lui Codiţă Osiceanu)

Hotelul cu firma "La Wilhelm cel Mare"
Din medievalul oraş teuton,
Cu sfânta Maria deasupra intrării,
Scăldată-n lumină de opt lampadare,
Hotelul cu hall-ul ― perfect hexagon ―
Şi geamuri rotunde şi-albastre,
Prin care ―
De mână cu visele noastre ―
Pătrunde timidă tristeţea-nserării
Pe mobile negre şi triste de nuc,
Şi vechi ilustraţii, tăiate din Jugend ―
Sirene de Boecklin
Şi satiri de Stuck ―
Hotelul în care purtat-am o vară
Cea mai plăcută şi sfântă povară,
Citindu-i pe Heine şi Nietzsche,
Traduşi ―
Ca două viori sub acelaşi arcuş ―
În limba-nflorată
Şi-n stilul sever ―
O limbă-mpletită din sfârcuri de bice
În care, pe vremuri, scrisese Voltaire,
Pe care-l citise şi Heine, şi Nietzsche...
Hotelul acesta ―
Citesc în jurnal ―
Azi este spital!

Spital ― gazda morţii
Cu "Crucea Genevei"
Chiar deasupra porţii.

Hotelul cu hall-ul perfect hexagon
Din medievalul oraş teuton,
Azi este refugiul defuncţilor vii,
Ce-şi mângâie gheara de vultur crispată
Pe hainele lor cenuşii ―
O "Cruce de fier"
Pătată de sânge pe front
Şi spălată
Cu trei picături de eter...

Hotelul?
Aceeaşi eternă-ntrebare...
Spitalul?
Aceeaşi prevestire tristă...

Hotelul cu firma "La Wilhelm cel Mare"
Azi... nu mai există!

poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, nr. 17, 6 februarie -1918
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă profană

Stăpâna mea, învaţă-mă să plâng,
Aşa cum până astăzi n-am plâns încă ―
Să plâng, dar să nu mă mai frâng
Ca Prometeu, legat de stâncă...

Să plâng şi eu ca biblicul Adam
Gonit de Dumnezeu din Paradis,
În clipa când, cu Eva, ne trudeam
Să descifrăm întâiul nostru vis...

Învaţă-mă să-mi plâng ca Boabdil
Grenada vieţii mele din trecut,
Pierdută-n clipa când ― un biet copil ―
Mi-o apăram cu-o suliţă şi-un scut...

Şi dacă-n viaţă n-am putut citi
Ce-i încrustat pe fruntea tuturor,
Ca şi Hamlet, "A fi sau nu a fi?...",
Stăpâna mea, învaţă-mă să mor!...

poezie celebră de Ion Minulescu din revista Fundaţiilor Regale - 1 iunie 1942
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dificultatea rezidă în limbă. Limbile noastre metafizice sunt, fiecare în felul ei, limbii ale gîndirii metafizice. Dacă esenţa limbilor occidentale este în sine doar una metafizică ― şi de aceea marcată în chip definitiv de onto-teo-logie ―, sau dacă aceste limbi acordă alte posibilităţi ale rostirii, adică ale unei non-rostiri care să fie în acelaşi timp rostitoare ― această întrebare trebuie să rămână deschisă.

Martin Heidegger în Identitate şi diferenţă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa unui rege asiatic

lui Cuza Hotta

Pe soclurile albe de marmură,
Sculptate
De dalta unor meşteri aduşi din alte ţări,
Eternizate-n masca supremei nepăsări,
De-a lungul celor şapte alei
Întretăiate
De alte şapte-alei,
În parcul meu veghează o sută de femei ―
O sută de amante pe care le-am iubit
Cu-atâta frenezie,
Că-n spasmele dorinţei
În fiecare noapte sfârşeam printr-un cuţit
Poemele-ncepute cu buzele şi dinţii.

Şi-n parcul meu,
De-a lungul aleilor pătate
De lacrimi
Şi de sânge,
La ora când amurgul culorile-şi răsfrânge
Pe goalele şi albe statui imaculate,
Cobor,
Cobor eu singur din vastul meu palat,
Şi buzele-mi aprinse cerşesc o sărutare, Pe rând
La fiecare.
Da...
Eu ― un rege care se roagă-a fi iertat ―
Cutreier ca fantoma regretelor postume
Tăcutul parc cu şapte alei, întretăiate
De alte şapte-alei,
În care stau de pază o sută de femei ―
Şi corpurile albe de piatră, nemişcate,
Le-ngenunchez cu gestul;
Iar buzele-mi aprinse
Le-ngheţ cu sărutarea statuielor învinse.

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

pentru o clipă―
fulgerul conectează
cerul cu pământul

haiku de Adjei Agyei-Baah din Afriku (Haiku and Senryu from Ghana) (2016), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

copac desfrunzit―
spre cer se înalţă gol
cuibul ca un potir

haiku de Adjei Agyei-Baah din Afriku (Haiku and Senryu from Ghana) (2016), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe fiecare om de pe faţa Pământului îl aşteaptă o comoară undeva", îi spuse inima. Noi, inimile, obişnuim să vorbim puţin despre aceste comori pentru că atunci oamenii nu mai vor să le găsească. Vorbim despre ele numai copiilor. Apoi lăsăm viaţa să-l îndrepte pe fiecare spre destinul său. Dar, din nefericire, puţini urmează drumul care le este trasat, adică drumul Legendei Personale şi al fericirii. Ei cred că lumea este un lucru ameninţător, şi de aceea lumea chiar devine ameninţătoare. "Şi atunci noi, inimile, vorbim din ce în ce mai încet, dar nu tăcem niciodată. Şi evităm ca vorbele noastre să fie auzite: nu vrem ca oamenii să sufere pentru că nu şi-au urmat inimile." ― De ce inimile nu spun oamenilor că trebuie să-şi urmeze visele? îl întreba flăcăul pe Alchimist. ― Pentru că, în cazul acesta, inima suferă cel mai mult. Iar inimilor nu le place să sufere. Începând din ziua aceea, flăcăul şi-a ascultat inima. I-a cerut să nu-l mai părăsească niciodată. I-a cerut ca, atunci când se depărta de visele lui, inima să-i bubuie în piept şi să-i dea semnalul de alarmă. Flăcăul a jurat că de câte ori va auzi acest semnal, avea să-l asculte.

citat din Paulo Coelho
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândurile rele, ca liliecii, preferă întunericul ― şi întunericul naşte lilieci în sufletele noastre...

citat clasic din George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândurile rele, ca liliecii, preferă întunericul ― şi întunericul naşte lilieci în sufletele noastre.

citat celebru din George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă

Încă mai sar fulgi
din mine
şi vorbesc de zbor
pentru a doua oară.
Perfect joc
al pielii închise-

smulgeţi-mi-o
până rămân crud!

A trece
e o artă ca oricare alta.

poezie de Constantin Dracsin din Poezii şi desene (2001)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa iahturilor

Iahturile albe,
Iahturile roşii,
Iahturile negre,
Iahturile celor înfrăţiţi cu marea,
Înfrăţiţi cu vântul
Şi cu resemnarea ―
Iahturile vieţii
Ancorară-n port
Dimineaţa-n clipa când cântau cocoşii.

Iahturile albe ancorară-n dreapta,
Iahturile roşii ancorară-n stânga,
Iahturile negre ancorară-n mijloc.

Iahturile albe aduceau cu ele
Cântece şi-ovaţii,
Marşuri triumfale,
Pilde de-ndrăzneală şi de vitejie,
Toată chintesenţa unei generaţii,
Tot ce cântă glonţul,
Tot ce scrie spada ―
Clipa ce-nfrăţeşte
Sângele cu ploaia,
Rana cu zăpada.
Iahturile roşii aduceau cu ele
Vaiete şi lacrimi,
Flamuri sfâşiate,
Scuturi găurite,
Săbii ruginite
Şi armuri pătate
De noroi şi sânge,
Şi figuri schiloade,
Mute
Şi-ncruntate ―
Mute ca sentinţa luptelor pierdute,
Triste ca fantoma gloriei defuncte.
Iahturile negre aduceau cu ele
Liniştea deplină,
Miros de tămâie,
De făclii de ceară
Şi de flori funebre,
Pe catarguri două flamuri lungi de doliu
Şi pe bord stigmatul stinsului orgoliu.

Dar după trei zile
Şi după trei nopţi,
După trei apusuri
Şi trei răsărituri
Iahturile negre morţii-şi debarcară;
Pe când cele albe
Şi cu cele roşii
Ancorele grele greu le ridicară
Şi din port plecară
Dimineaţa-n clipa când cântau cocoşii.
Încotro?
Spre care ţărmuri depărtate?
Încotro?
Spre care zări însângerate?...
Încotro?
Spre care lupte-apropiate?...
Unele spre dreapta,
Altele spre stânga,
Iahturile vieţii iarăşi au pornit...

Dar în largul mării
Iahturile albe
Şi cu cele roşii,
Iahturile celor înfrăţiţi cu marea,
Înfrăţiţi cu vântul
Şi cu resemnarea ―
Iahturile vieţii
Naufragiară
Dimineaţa-n clipa când cântau cocoşii!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sete

Se dizolvă în mine, încet,
chipul tău de piatră solubilă
o, tu, dansând un menuet,
pururea nubilă.

Mă vor bea cândva, zeii
şi vor simţi în mine gustul tău,
cândva, când întomna-se-vor teii
de sete şi de rău.

Dar încă mai ninge, încă mai ninge
cu tine în mine rămân îngheţat
...suavă meninge
şi somn tulburat.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sete

Se dizolvă în mine, încet,
chipul tău de piatră solubilă
o, tu, dansând un menuet,
pururea nubilă.

Mă vor bea cândva, zeii
şi vor simţi în mine gustul tău,
cândva, când întomna-se-vor teii
de sete şi de rău.

Dar încă mai ninge, încă mai ninge
cu tine în mine rămân îngheţat
... suavă meninge
şi somn tulburat.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limpede

Să spun că pomul e albastru,
să spun că-i roşu şi nebun,
să spun că tot ce e sub astru
este de-un altfel şi oricum!

Să spun că nu mi-e rădăcina
înfiptă în acest pământ,
să spun că mamă îmi e luna...
să mă iertaţi, nu pot să spun!

Eu încă văd cu claritate,
eu încă văd aşa cum sunt,
văd pomul pom şi le văd toate
aşa cum sunt şi cum rămân!

Se pare că acum la modă
esenţa e în a truca,
se pare că acum e totul
transfigurat în altceva!

Mă chinuie acest dezastru
de-a spune totul cum nu e,
eu încă văd marea albastră
şi fluturele, fluture

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început locuim în cuvinte ca într-o mare casă comună. Apoi, câte unul dintre noi îşi ia cuvintele cu el şi se mută singur pe o colină. Îşi face acolo coliba lui. Iar ceilalţi vin s-o viziteze. La început câţiva, apoi din ce în ce mai mulţi. Încet-încet, se mută cu toţii în coliba lui. Cel care reuşeşte să facă asta se numeşte scriitor.

Gabriel Liiceanu în Întâlnire cu un necunoscut (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog, nu mă uita!

mă zdrobesc în sângele meu
încerc încă o dată să mă sădesc
apuc apusul ca pe o clipă, de ultim rămas bun
pentru speranţa unui răsărit, de voi mai fi
să nu mă uiţi, în noapte, căci steaua mea tot va mai fi
chiar arsă de mii de ani lumină, în răsărit
să ştii!

îţi promit că
tot mă vei găsi
în răsăritul soarelui, din fiecare zi!

iau din mine şi vreau să-ţi dăruiesc
totul, adunat în clipa din existenţa mea
nu întrezăresc că-n noaptea zbaterii mele
dacă nu vrei, să fie într-o zi, imaginea ta
ca să ştii!
simplu încă te mai doresc, până dincolo de nefiinţa mea
te rog,
nu mă uita!

arunc de pe mine îmbrăcămitea sufletului, zdrenţuită
nu fi obosită!
am dureri, vântul uitării încearcă, dar nu mă vindecă
aştept să te mai văd, încă măcar o clipă
simt cum cresc în frunza stejarului
de sus şi el se uită
jos, la rădăcina pământului răsărită din mine
prin frunze de toamnă şi de iarnă, putrezite,
aduţi aminte!
ai crescut ca un alfabet în eul meu, şi exişti cu adevărat
oare m-am înşelat?
sau
eşti în mine de mult, o istorie scrisă fără cuvinte
a unei iubiri cumplite şi apoi,
eu din urnă
prin vânt aruncată de tine, cenuşa rispită?

poezie de Viorel Muha (mai 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Fumez, deci exist" ar trebui să stea scris pe blazonul oricărui fumător, fără teama că vreun gânditor ar putea vreodată submina critic această propoziţie care, altfel decât faimoasa sintagmă carteziană, a stat şi ea la baza epocii moderne, exprimându-i în mod lapidar esenţa.

Gabriel Liiceanu în Scrisori către fiul meu (2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bezmetici

Încă nu am înţeles
lumea asta pe de-a-ntregul,
încă mai avem de mers
să pricepem tainic sensul..

Încă noi ne mai căutăm
în iluzii compromise,
încă ne mai îmbătăm
de parfumuri şi de vise.

Încă suntem la-nceput
făcând paşi spre a cunoaşte,
încă multe-s de făcut
a-nţelege toate aste.

Încă noi mai bâjbâim
în lumină pe-ntuneric,
încă nu ştim să iubim
şi ne este gândul cleric.

Încă moartea sperie
şi puţine ştim de dânsa,
încă nu ştim tot ce e
în mărirea neatinsă.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfat

Dormeam dus...
Deodată apari tu, mamă,
şi, cu amândouă mâinile,
ochii mei
îi deschizi...
Apoi pleci,
eşti tare grăbită...
şi somnul vine din nou
ca ploaia
după o caniculă mare.
Stai treaz – îmi şopteşti –
încă o secundă treaz,
încă o zi,
încă un an,
încă o veşnicie...

poezie de Dumitru Gherghina din Confesiuni de-o clipă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

În lacul trist şi solitar
Tronează mândră luna plină
Ca o mărgea de chihlibar,
Expusă singură-n vitrină...
Pe malul lacului aştept ―
Aştept nebun să te arăţi,
Cu drag să te mai strâng la piept
Ca-n alte dăţi...

poezie celebră de Ion Minulescu din Corigent la limba română (1928)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!