Iartă pe toți, numai pe tine nu!
proverbe românești
Adăugat de Florin Mercas

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Iartă pe toți, numai pe tine nu.
proverbe românești
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecții de viață V
Fără de tine sunt atât de trist
încât lacrima se surpă în mii de bucăți;
mă iartă toate mănăstirile plâng,
numai sufletul meu... nu!
Ce-aș mai putea să-ți ofer...
ce-aș mai da din mine pentru tine întotdeauna;
uite îți ofer sufletul meu în palmă;
mă iartă mai mult decât atât ce să-ți spun?!
Fără de tine sunt atât de trist
încât lacrima se surpă în mii de bucăți;
mă iartă toate mănăstirile plâng,
numai sufletul meu... nu!
Mă iartă! și îngerii coboară din cer...
ți-aș dărui viața mea, sufletul, inima, sângele meu..
Mă iartă nu ți-am dăruit nimic atunci
când tu aveai nevoi doar de lacrima mea; mă iartă!
Fără de tine sunt atât de trist
încât lacrima se surpă în mii de bucăți;
mă iartă toate mănăstirile plâng,
numai sufletul meu... nu!
poezie de Constantin Anton din Simplitate și firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, iartă-ne
Numai pentru tine, Doamne!
Adunat-am în păr toamne,
Primăverile-n priviri
Și o vară de iubiri.
Pentru Tine Doamne Sfinte!
Aștept iernile cuminte,
Talmăcind în slova ștearsă,
Taina sufletului, arsă,
Pentru Tine înalț rugă!
Timpul să îmi mai ajungă,
A sorbi foc și scântei,
Din sfințitele femei.
Plec genunchii, pentru Tine!
Fiindcă împlinești destine,
Dezgolite-n primăveri,
Prin secundele de ieri.
Tu mă iartă Doamne... iartă!
Gândurile când mă poartă
Și m-aruncă pătimaș,
În al dragostei sălaș.
Veșnic fie al Tău nume!
Și slăvit în astă lume!
Învătându-m-a iubi,
Inimile a dezrobi.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă iartă
Mă iartă, nu mai am cuvinte,
Dac-am greșit îmi pare rău,
Nu-mi lua aducerile-aminte,
Nu m-alunga din drumul tău.
Mă lasă într-un colț de vise
Cu șoaptele... să te veghez
Și stelele în noapte-aprinse
Mă-nvață cum să le păstrez.
De crezi că se sfârșiră toate,
C-a fost să fie numai scrum,
Tu, cea născută din păcate,
Mă iartă... dacă poți... acum.
poezie de Constantin Triță din Cioburi de vise
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă iartă Tu, Doamne
Iartă "Tu Doamne" păcătosul din mine,
Păcat că tânăr... nu mai pot să fiu,
Dar să visez, mă lasă "Tu Stăpâne"
Sau poate că și asta-i prea târziu.
Iartă-mi "Tu Doamne"greșala făcută
Și dă-mi tinerețea, te rog! înapoi,
Ochii mi-s plânși și gura mi-e mută
Doar către "Tine"genunchii-i îndoi
Mă iartă"Prea Sfinte" puterea mi-o lasă,
Să pot a iubi... cât încă sunt viu,
Cât mândrele, iată, mai cad încă-n plasă,
Ajută-mă "Doamne" și slug-am să-ți fiu.
Mă iartă"Părinte" ești bun și-nțelept,
Nu pot a promite, ispita-i prea mare,
Mă ține în noapte... flămând și deștept
Și-mi place"Părinte"deși chiar, mă doare.
Mă iartă"Tu Doamne"că nu știu ce fac,
Pe apă aruncă păcatul din mine,
Mă iartă"Părinte"că nu vreau să tac
Și-n lume eu strig... iubirea de"TINE"
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea spre Tine
Calea spre Tine, Doamne, devine calvar.
Mă rog în tăcere,
În chilia sufletului devenită altar.
Durerea faptelor mele încă apasă.
Am sânge și răni puse la masă.
Iubirea de semeni
Mă ridică o treaptă mai sus.
Îl strig pe Iisus!
Am lacrimi în mâna cu care mă-nchin.
La Tine, Iisuse, în lacrimi revin.
Mă iartă, mă iartă, Iisusule blând!
M-am născut păcătos pe pământ...
Altfel, cu trupul în cuie bătut,
Voi pleca.
M-ați pierdut?!
Mă iartă Iisuse! Rămâi în inima mea!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
De ziua ta, copile drag
De ziua ta, Copilul Meu,
Mă rog la Bunul Dumnezeu,
Să-ți dea tot binele din lume
Și-n minte numai gânduri bune.
Noroc, iubire, sănătate,
În viață tu să ai de toate.
Să ai în suflet numai soare
Și-n viață veșnic sărbătoare.
S-ai parte doar de fericire,
Și multă, multă implinire.
Chiar dacă nu sunt lângă tine
Aș vrea să știu că-ți este bine
Și când ți-i greu sau nu ți-i bine,
Să știi că-s mereu lângă tine
Cu gândul și cu inima
Te rog să crezi, copila mea.
Iar dacă ți-am greșit vreodată,
Te rog mă iartă, dragă fată.
C-așa-i în viață, toți greșim
Când nici nu ne închipuim.
Dar trebuie să avem răbdare
Cu toți cei ce ne ies în cale.
Și trebuie s-avem puterea,
Să trecem multe cu vederea...
Că a greși e omenește,
Dar oare cine nu greșește?!
poezie de Mariana Simionescu (1 iunie 2009)
Adăugat de Mariana Simionescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă iartă, Maică Românie!
Mă iartă, Maică Românie,
Că nu-ți sunt fiul cel mai bun!
Mă iartă, strămoșească glie,
Că nu mai știu să-ți fiu gorun!
Mă iartă, Maică iubitoare,
Virtutea mea-i nemernicia!
N-am dat un picur de sudoare
Și nu mai știu ce-i vrednicia!
Mă iartă, Maica mea cea blândă,
Că te-am vândut pe trei arginți!
Nu ne dă Domnul nici osândă
Scârbit de capuri fără minți!
Mă iartă, Maica mea cea bună,
Mi-e cugetul murdar și greu!
Mă iartă, vatra mea străbună
Că sunt un jalnic fariseu!
Mă iartă, Maica mea frumoasă,
Tu, Dochie cu ochii plânși!
Acasă nu mai e acasă
Iar Domnii nu ne mai sunt unși!
Mă iartă, Maică, de păcate,
De lipsa mea de omenie!
Mă ceartă Prutul de-al meu frate,
Mă iartă, Maică Românie!
poezie de Ion Apostu (30 noiembrie 2014)
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă iartă...
Mă iartă, floare de cais,
Că eu mi-am trădat propriul vis,
Mi-am dat zborul pe-o frunză-n vânt,
Am dat sărutul pe-un cuvânt!
Mă iartă, soare, c-am iubit,
Ce-n viață, nu mi-a fost sortit,
Mi-am vândut sufletul pe-un mit,
Eu l-am iubit, el m-a hulit!
Mă iartă, mamă, n-am știut
Să pierd și totuși, am pierdut;
Mi-am pus inima garanție...
Sunt mai mult moartă decât vie!
Am vrut iubirea - un pocal
Plin doar cu apă de cristal,
Dar am primit un pahar plin
Numai cu lacrimi și venin!
poezie de Leliana Rădulescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă iartă
Mă iartă floare de cais
Că eu mi-am trădat propriul vis,
Mi-am dat zborul pe-o frunză-n vânt,
Am dat sărutul pe-un cuvânt!
Mă iartă, soare, c-am iubit
Ce-n viață nu mi-a fost sortit,
Mi-am vândut sufletul pe-un mit,
Eu l-am iubit, el m-a hulit!
Mă iartă, mamă, n-am știut
Să pierd și totuși, am pierdut;
Mi-am pus inima garanție...
Sunt mai mult moartă decât vie!
Am vrut iubirea - un pocal
Plin doar cu apă de cristal,
Dar am primit un pahar plin
Numai cu lacrimi și venin!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinerețea, căreia i se iartă totul nu își iartă nimic, bătrâneții, care își iartă totul, nu i se iartă nimic.
citat celebru din George Bernard Shaw
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu mă iartă...
tu mă iartă te rog că am fost prea timid
cu privirea mereu în podea ațintită
că deși te visam nu puteam să decid
dacă ești dacă nu dacă poți fi iubită
tu mă iartă că vocea o crispam uneori
goliciunea din fire o sfidam ca pe-o taină
că mereu agățăm de cuvinte fiori
încheindu-i din fugă toți bumbii la haină
tu mă iartă că n-am îndrăznit să-ți vorbesc
nici în șoapte măcar cu aluzii în ele
că nici sie-și n-am vrut să-mi respir că iubesc
că o fată de rând că ruptură din stele
tu mă iartă că azi după lungi veșnicii
îndrăznesc să încerc să mă simt fericit
însă una e cert-am făcut-o să știi
că deși nu știam- eu cândva te-am iubit...
poezie de Iurie Osoianu (2 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Durere în stele
Câtă durere este-n stele, Doamne?!
Oh, s-au topit și curg prin ochii Tăi!
Iar Tu ne cerți cu boală și cu foame,
Cu moarte și cu virușii-călăi,
Fiindcă am fost copii rebeli și răi
Și nu ne-am plâns greșeala la icoane.
Ori poate ceri dreptatea pentru care
Cei asupriți, în viață au luptat...
Acum îngenunchem și-ți dăm crezare
Și Doamne, știm că am făcut păcat.
Azi fiecare este vinovat
Și lacrimile noastre sunt amare.
Să ne unim în luptă, toți, ca unul!
Iubirea nu ne fie în zadar...
Ne iartă, Doamne! Plânge azi românul.
Ne iartă și ne ai în paza Ta!
Plâng toți cei dragi, pier unul câte unul...
Ne iartă Doamne! Nu te mânia!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru tine, iubito
Pentru tine, iubito, au înfrunzit toți gorunii.
Pentru tine, iubito, au înflorit toți salcâmii.
Pentru tine, iubito, zboară acum toți lăstunii,
Pentru tine, iubito, nu va fi sfârșitul lumii.
Pentru tine, iubito, pe cer stele s-au aprins,
Pentru tine, iubito, astăzi viața a învins.
poezie de Dumitru Delcă (10 martie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai iartă și tu
Mai iartă și tu... mai iartă și tu
Nu-l lăsa definitiv din viața ta să plece
Chiar de ți-a făcut bucăți sufletu'
Într-un final fiecare rană îți va trece.
Mai iartă și tu. Nu fă de timp risipă,
Glasul lui și-acum se-aude din surdină
Rememorezi printre lacrimi fiecare clipă,
Nu lăsa răceala între voi să intervină.
poezie de Alina-Georgiana Drosu (21 iulie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Prostul nu iartă niciodată; naivul iartă și uită; înțeleptul iartă, dar nu uită.
citat clasic din Thomas Szasz
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă iartă...
.. mă iartă că am fost cum sînt
tăcut și rușinat
și te-am iubit cu simțământ
și tainic și curat
și eu te iert că m-ai iubit
și n-am știut că sînt
ales de tine și subit
și fără simțământ...
poezie de Iurie Osoianu (18 februarie 2020)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
La revedere, mamă, la revedere, tată!
Mă iartă, mamă, și mă iartă, tată!
că-n ziua asta caldă de blajin,
nu vin cum vine toată lumea cumpătată,
să dau pomană pentru voi, ca un creștin.
Mă iartă, mamă, și mă iartă, tată!
că azi cu voi e doar singurătatea...
și mă căznesc așa cum niciodată,
și soarta mi-o blestem, și lașitatea...
Mă iartă, mamă, și mă iartă, tată!
dar știți si voi că sunt plecat la muncă,
și peste tot e-o criză blestemată
și dacă vin, stăpânii mă aruncă.
Mă iartă, mamă, și mă iartă, tată!
voiam să vă aduc o nepoțică,
adică pentru voi, e strănepoată...
adică sunt bunel... la o adică.
Mă iartă, mamă, și mă iartă, tată!
și vă promit c-oi încerca la anul
să vin și eu cum vine lumea toată,
la cimitir, să-și ostoiască-aleanul.
Mă iartă, mamă, și mă iartă, tată!
dar am vorbit mai an cu un vecin,
cu moș Vasile, cel de peste-o poartă,
să iasă-n locul meu la țintirim...
Să toarne câte un pahar de vin,
lângă mormântul tău și-al mamei tată,
iar lumea spună: Să trăim, să-i pomenim!
și liniștea cu clopote să bată.
Și-atunce firea-mi se va liniști,
simțind din depărtări că e iertată,
și buzele-mi uscate vor șopti...
la revedere, mamă, la revedere, tată!
poezie de Iurie Osoianu (9 mai 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lume, lume
De la mine pân' la tine
Numai fluturi și albine,
De la tine pân' la mine,
Numai rău și nici un bine.
De la mine pân' la ea,
Numai lanț și numai za,
Unde-i ea și unde-s eu,
Numai piese de muzeu.
De la noi până la lume,
Numai fiare fără nume,
De la lume pân' acasă,
Numai vreme friguroasă.
De la mine pân' la ei,
Numai lupte și scântei,
Ei acolo, eu aici,
Și-ntre noi e-un fel de bici.
De la voi la oarecine,
Numai gușteri și ruine,
Din neanț la dumneavoastră,
Numai gratii la fereastră.
De la noi până la noi,
Numai ei, din doi în doi,
Invers, de la noi la noi,
Numai stare de război.
De la toate pân' la toate,
Numai tu, singurătate,
Numai tu și eu și plânsu-mi,
De la eu până la însumi.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan

Comentează! | Votează! | Copiază!

În ziua în care copilul realizează că toți adulții sunt imperfecți, el devine un adolescent; în ziua în care îi iartă, devine adult; în ziua în care se iartă pe sine, devine înțelept.
citat din Alden Nowlan
Adăugat de Adriana Pleșca

Comentează! | Votează! | Copiază!