!
Nu mai știu ce a rămas nescornit
ca semn al iubirii mele
gura a căpătat conturul teiubesc-urilor
pasul lasă dâră și-n ea să citești
declarații de dragoste
ochii dilatați sau lumea?
În orice umbră se probează șablonul umbrei tale
devenind gest reflex
Acestea toate vin natural
șoaptele tale sunt muzici care mă țin
sub un duș de nisip clepsidră pe măsură
fiecare bob având efigia ta, secționează carne, os, nerv
și venă, renăscându-le cu frecvență uluitoare
dovada iubirii sunt
Eu
altfel, nu mai știu
!
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.