Dacă cineva priveşte cerul într-o noapte senină, fără Lună, obiectele cele mai strălucitoare care se văd sunt probabil planetele Venus, Marte, Jupiter şi Saturn. Vor mai fi şi un număr mare de stele exact la fel ca Soarele nostru, dar mult mai departe de noi. De fapt, unele dintre aceste stele fixe par a-şi schmba foarte lent poziţiile una faţă de cealaltă atunci când pământul se mişcă pe orbită în jurul Soarelui; în realitate ele nu sunt deloc fixe! Aceasta deoarece ele sunt relativ aproape de noi. Pe măsură ce Pământul se mişcă în jurul Soarelui, le vedem din diferite poziţii pe fondul stelelor mult mai îndepărtate. Din fericire, aceasta ne permite să măsurăm direct distanţa dintre stele şi noi: cu cât sunt ma aproape, cu atât par că se deplasează mai mult.

Stephen Hawking în Scurtă istorie a timpului – de la Big Bang la găurile negre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai evident lucru despre spaţiu e că se întinde şi se tot întinde. Faptul a fost confirmat de instrumente moderne ca telescopul Hubble, care ne permite să sondăm adânc în spaţiu. Ceea ce vedem sunt miliarde şi miliarde de galaxii, de diverse forme şi mărimi. Fiecare galaxie conţine nenumărate miliarde de stele, multe dintre ele având planete în jurul lor. Trăim pe o planetă ce se mişcă în jurul unei stele de pe un braţ exterior al galaxiei spirale Calea Lactee. Praful din braţele spiralei ne împiedică să observăm universul în planul galaxiei, dar avem o vizibilitate bună de o parte şi de alta a planului şi putem înregistra poziţiile galaxiilor îndepărtate. Costatăm că galaxiile sunt distribuite destul de uniform în spaţiu, cu unele concentrări şi goluri locale, iar densitatea lor se anulează la distanţe foarte mari – poate însă că depărtarea şi slaba lor strălucire ne împiedică să le observăm. Universul pare să se întindă nemăsurat în spaţiu.

Stephen Hawking în Universul într-o coajă de nucă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capella este însă de nouă ori mai îndepărtată decât cea mai apropiată stea faţă de soarele nostru şi cu toate acestea o vedem ca pe una dintre cele mai frumoase stele. Dacă una dintre planetele ce se învârtesc în jurul stelei Capella a fi locuită, locuitorii aceleia ne-ar vedea ca una dintre cele mai mici stele pe cari le vedem cu ochii liberi.

Marta Evans Martin în revista "Orion"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aristarh bănuia că stelele sunt sori distanţi. A aşezat Soarele "printre" stelele fixe. Lipsa unei paralaxe stelare detectabile pe măsură ce Pământul se deplasează sugera faptul că stelele sunt mult mai îndepărtate decât Soarele.

Carl Sagan în Cosmos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mişcarea aceasta a Pământului în jurul Soarelui o dovedim tot în mod indirect şi anume o dovedim din mişcarea aparentă a Soarelui. Soarele se mişcă şi el odată cu bolta cerească, ştim că răsare şi apune, dar aceasta se datoreşte numai învârtirei Pământului în jurul axei sale. Dacă însă observăm Soarele în fiecare seară, vedem că el mai are o mişcare şi anume: de la apus spre răsărit, astfel că dacă observăm, într'o seară, o stea mai luminoasă spre apus, peste câteva săptămâni nu o vom mai vedea, deoarece Soarele s'a apropiat prea mult de ea şi tot aşa, în fiecare zi.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aristotel credea că Pământul era fix, iar soarele, luna, planetele şi stelele se deplasează pe orbite circulare în jurul lui. El credea astfel deoarece simţea, din motive mistice, că Pământul era centrul Universului şi că mişcarea circulară era perfectă.

Stephen Hawking în Scurtă istorie a timpului – de la Big Bang la găurile negre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce astronomul amator a învăţat constelaţiile cu stelele lor principale, putem intra în unele amănunte în ce priveşte observarea lor. Sunt observaţiuni destul de folositoare şi celui cari le face şi chiar ştiinţei astronomiei, cari se fac numai cu ochii liberi. Planetele şi alte corpuri cereşti, cari trec prin constelaţii încurcă totdeauna pe începător, luate fiind drept stele, ce nu ar exista în schiţa unei constelaţii oarecare, deşi pe cer sunt foarte strălucitoare. În adevăr, planetele Venus, Marte, Jupiter şi Saturn, trecând printr'o constelaţie, schimbă înfăţişarea acesteia. De unde să ştie începătorul că acel astru e o planetă? De asemenea, apar comete şi uneori nu li se văd cozile.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima stea din hexagonul de iarnă este Sirius. Se află nu departe de orizontul de sud-vest sau de vest, seara, imediat după ce se face noapte. Sirius este cea mai strălucitoare stea de pe cer, alb-albăstruie, ceea ce denotă o temperatură ridicată. Sirius este de fapt o stea dublă, un sistem binar format din două stele total diferite, numite Sirius A si Sirius B. Sirius A este o stea mai mare si mai strălucitoare decât Soarele, care va evolua în maniera acestuia. În jurul său se roteşte Sirius B, o stea care a evoluat mult mai repede din cauza masei mari. S-a transformat într-o gigantă roşie şi a devenit pitică albă în numai 150.000.000 de ani. Este ca şi cum ne-am naşte, am creşte şi am îmbătrâni în două-trei luni! Sistemul binar se află la 8,6 ani lumină de Soare, fiind unele dintre cele mai apropiate stele.

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă de la Regulus duci o linie dreaptă prin clusterul din Cancerul, dai de două stele strălucitoare, din constelaţia Gemenii. Cea mai strălucitoare, cea de jos, e Pollux, cealaltă e Castor. Amândoi sunt doi sori mult mai mari decât Soarele nostru. Gemenii mai au însă şi alte stele strălucitoare. Castor are o culoare albă, pe când Pollux este galben. Unii pretind că α din Gemenii (Castor) are o culoare verzuie, dar aceasta nu se poate deosebi uşor.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se ştie de ce β din Lira variază. Cauza variabilităţii lui Algol din Perseu e alta. Ca şi β din Lira, Algol e format din doi sori. Cel mai mic e numai vreo trei sferturi cât cel mare şi de vreo cinci ori mai luminos decât Soarele nostru; el se învârteşte în jurul celui mare în aproape 3 zile. Când ajunge, pentru noi, în dreptul soarelui cel mare şi strălucitor, începe încetul cu încetul să-l acopere, să-l eclipseze şi eclipsa aceasta ţine vreo nouă ore. După ce trece dincolo, soarele cel mare şi strălucitor îşi recapătă din nou strălucirea de mai înainte. Însă şi cel mic e luminos, dar faţă de strălucirea celui mare, cel mic pare obscur. Aşa e cu petele soarelui, care ne par negre ca cerneala, cari în realitate sunt cu mult mai luminoase decât cea mai puternică lumină electrică de pe Pământ.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un alt tip de stele pitice, sunt stelele pitice roşii. Acestea sunt cel mai răspândit tip de stele din Univers. Piticele roşii sunt stele ce au masa mult mai mică decât a Soarelui, valoarea minimă fiind de 0,08 mase solare. Aceste stele emit doar 1/10.000 din energia emisă de Soare.

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele trei stele din mijlocul constelaţiei Orion: δ, ε şi ς sunt aproape de aceeaşi mărime şi e interesant faptul că δ se află tocmai pe linia închipuită a ecuatorului ceresc. Sub aceste trei stele sunt altele trei, mult mai puţin luminoase; cea din mijloc este θ – steaua aceasta este septuplă, adică e formată din şapte stele, dintre cari una e dublă spectroscopică. Şi în timpul din urmă au mai fost văzute vreo alte 3-4 steluţe în vecinătatea imediată a titei. θ e o stea curioasă, nu e bine definită ca celelalte, e o nebuloasă. Cu un binoclu nebulozitatea aceea iese la iveală. Cu o lunetă cât de mică se observă patru din stelele ce alcătuiesc pe tita şi o măreaţă nebuloasă albăstrie ce înconjoară pe stelele titei din toate părţile. E marea nebuloasă din Orion. Şi în adevăr e mare. E o nebuloasă neregulată, în care şi în realitate stelele titei sunt învăluite în ea. De sute de ani de când e observată, nebuloasa aceasta curioasă nu şi-a schimbat o încreţitură, nici o nuanţă de lumină.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe la mijlocul lunii iunie se văd pornind dinspre constelaţia Cefeu multe stele căzătoare. Aceste stele căzătoare se numesc cefeide, după numele constelaţiei. Stelele căzătoare nu sunt decât corpuri foarte mici, de câteva grame numai, cari circulă prin spaţiu, în jurul Soarelui şi cari, când se întâlnesc cu Pământul, sunt atrase de el şi prin frecarea cu atmosfera acestuia se aprind. Bine-nţeles, cad în urmă pe suprafaţa Pământului, ca cenuşe. Sunt multe asemenea soiuri de corpuşoare şi cu unul dintre ele ne întâlnim pe la mijlocul lui iunie, părându-ne că ne vine dinspre constelaţia lui Cefeu.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punctele luminoase, cărora noi le zicem stele, sunt în realitate sori, sori ce în cele mai multe cazuri sunt mult mai mari decât Soarele nostru, dar cari se află la depărtări neînchipuite. Soarele nostru, cu cortejul lui de planete, e un simplu punct faţă de aceste mari îndepărtări.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sistemul Solar

În Sistemul Solar unde locuieşti
Vezi opt planete atent de le priveşti.
Aproape de Soare se-nvârt pe orbite,
Pe vechi trasee de Univers stabilite:
Mercur, Venus, Pământul (cu Luna) şi Marte,
Apoi Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun mai departe
(Mai sunt micuţele Pluto, Ceres şi Eris,
sclipind în plan îndepărtat,
Sunt planete vecine cu noi în acest regat)
Pe toate, Soarele le-atrage, le grupează
Şi rând pe rând pe cer le luminează.

poezie pentru copii de autor necunoscut/anonim
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dinspre constelaţia Andromeda, ne vin către mijlocul lunii noiembrie numeroase stele căzătoare, cari nu sunt altceva decât sfărâmăturile unei foste comete, numită cometa Biela. Astronomii au observat mult timp cometa aceasta, când, la o epocă a reîntoarcerii ei, în loc să o mai vază, se pomeniră cu sute de mii de stele căzătoare; cometa se prefăcuse în bucăţi. Acum, în fiecare an, la 11 noiembrie, pământul întretăind drumul ce-l făcea odinioară cometa în jurul Soarelui, dă peste rămăşiţele defunctei comete, cari căzând pe Pământ îşi asigură şi ele liniştea de veci.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă Lira se află sus pe cer, uitaţi-vă la steaua ε. Veţi putea să judecaţi puterea ochilor, căci dacă aveţi ochi buni, pătrunzători, atunci veţi observa că ε e formată din două stele la fel. Un binoclu cu o putere cât de slabă vă va arăta foarte bine cele două stele. Dacă aţi avea o lunetă, aţi vedea că fiecare dintre aceste stele se desparte în alte câte două; cu alte cuvinte, sunt patru stele acolo unde nu se vede decât o stea când te uiţi fără băgare de seamă. Ar fi deci un sistem quadruplu de stele. Cum se învârtesc stelele acestea, una în jurul alteia? Ce planete are fiecare dintre aceşti sori? Ce omeniri populează acele planete? Tot întrebări la cari nimeni nu poate să răspundă. Singura întâia întrebare va căpăta un răspuns în viitor.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ultimii ani s-a descoperit că steaua Capella nu călătoreşte singură în spaţiu, ca multe alte stele; ea formează un sistem binar, e o stea dublă şi are un însoţitor care se învârteşte în jurul ei în ceva mai mult de o sută de zile, adică mai puţin de una a treia din cât îi trebuie Pământului să se învârtească în jurul soarelui. Capella şi tovarăşul ei nu au putut fi separaţi niciodată, nici cu cea mai mare lunetă din lume. Spectroscopul cel minunat a descoperit însă secretul Capellei şi a arătat astronomilor că soarele Capella e compus în realitate din doi sori, aproape de aceeaşi mărime, cari se învârtesc cu o repeziciune neînchipuită unul în jurul celuilalt.

Marta Evans Martin în revista "Orion"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ridic un deget înaintea ochilor şi îl urmăresc mai întâi cu ochiul stâng şi apoi cu cel drept, acesta pare că se deplasează pe fundalul îndepărtat. Cu cât aduc mai aproape degetul, cu atât mai mult pare că se deplasează. Pot să estimez distanţă până la degetul meu prin măsurarea acestei mişcări aparente sau paralaxă. Dacă ochii mei ar fi fost mai îndepărtaţi, degetul ar fi părut că se deplasează şi mai mult. Cu cât este mai lungă linia de bază de la care facem două observaţii, cu atât mai mare este paralaxa şi cu atât mai bine putem măsura distanţa faţă de obiecte îndepărtate.

Carl Sagan în Cosmos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele nostru, văzut de pe alţi sori, e şi el o stea variabilă, care din 11 în 11 ani îşi micşorează strălucirea, adică atunci când are mai multe pete. S'ar putea în acest caz, ca Mira Ceti din constelaţia Balena să aibă mult mai multe pete şi astfel, la maximul petelor, să aibă cea mai mică strălucire. După cum petele Soarelui nostru se răresc din ce în ce, până când ajunge o vreme, când luni de zile nu mai vezi o singură pată solară, cum s'a întâmplat în 1913, tot aşa petele soarelui Mira Ceti dispar una după alta, până când discul său poate să dea o mai mare strălucire. Stelele albe sunt cele tinere, cele gălbui cele mature, cele roşii aproape de stingere. Mira Ceti, când începe să descrească, se roşeşte din ce în ce. Aceasta ne-ar face să credem că ar fi adevărată ipoteza cu petele.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orion are două stele de mărimea 1 şi cinci stele de mărimea 2, plus nenumărate stele până la mărimea 6; apoi cu binoclul şi cu luneta poţi să observi nenumărate steluţe. Numai cele vizibile cu ochiul liber trec de 100. Sunt ce e drept, constelaţii cari au un număr de stele şi mai mare, văzute cu ochii liberi – aşa e Lebăda şi Hercule – dar ele nu sunt împodobite cu atâtea stele strălucitoare ca Orion.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!