Faima a fost palpitantă numai până când a devenit istovitoare. Banii au fost distractivi doar până când nu mai era nimic de cumpărat.

citat din Gloria Swanson
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trip

când mori îţi bate inima invers
nu du-te vino cum te-ai obişnuit
iar corpul din aproape în aproape
atenuează o mişcare până când
se blurează forma până când
îmi poţi ţine inima în mâini până când
0% femei goale
0% droguri
0% nedesluşit
0% culoare şi dumnezeu

şi ce-aş putea să mai spun?!
am fost orb
am fost
în bătaia inimii.

poezie de Victor Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

An învăţat

Am pansat spinii trandafirilor cu maci
până când am invăţat că iubirea este.

Am fabricat dulcegării afumate,
hrană pentru o inimă exilată în aburul norilor,
până când gheaţa realitaţii m-a învăţat
că a fi
este
Nu a fost...

Am contopit lacrimile cu trupul mării
până am învăţat că sarea durerii
curată alb o rană însângerată.

Am ars suflet cu focul deznădejdii
până am înţeles că cenuşa
zămisleşte sâmburele renaşterii.

Am căutat zborul în stoluri de păsări
până am înţeles că aripile mele
cresc inimii cu fiecare răsărit de soare.

Voi coborî în abisul fiinţei
până când sfârşitul lui a fi
va începe cu a fost...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mi-am dat seama că-s femeie, am început să plâng.

citat din Gloria Swanson
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se pare că eu am fost tot timpul înaintea timpului meu. A trebuit să aştept 19 ani până când cascada Niagara a fost valorificată cu sistemul meu, 15 ani până la invenţia primară a wireless-ului pe care eu am dat-o lumii în 1893, şi care au fost aplicate universal...

citat clasic din Nikola Tesla
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ziua în care i-am intentat procesul de divorţ lui Michael Farmer, am fost gata să mă retrag într-o grotă din pustiu pentru a-mi regândi viaţa.

citat din Gloria Swanson
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început

La început,
nu ne acopereau nici griji şi nici nevoi.
Eram ca fraţii. Ne ajutam între noi.
Trăiam cu toţii, în bună înţelegere.
Ne durea pe toţi, o cât de mică pierdere.
Toţi aveam pe masă, aceleaşi bucate.
Toţi ne bucuram de multă libertate.
La început eram cu toţii oameni.
Astăzi am uitat să mai fim oameni.
Am fost cu toţii oameni până când,
rasa ne-a înstrăinat.
Am fost cu toţii oameni până când,
credinţa ne-a separat.
Am fost cu toţii oameni până când,
politica ne-a despărţit.
Am fost cu toţii oameni până când,
averile ne-au învrăjbit.
Astăzi nu mai suntem oameni.
De ce ne-am înrăit?
Fiindcă astăzi,
am uitat să mai fim OAMENI.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aţi devenit fiinţe conduse de o conştiinţă a turmei şi aţi creat o societate a tiparelor de gândire şi credinţe. Vă este frică de război şi de iminenţa unui război. Vă e teamă de conflicte. Vă e teamă de neconsacrare. Vă e frică să priviţi în ochii celui sau celei pe care o iubiţi, dar tânjiţi cu disperare după un strop de afecţiune. Puneţi sub semnul întrebării fiecare lucru bun care vi se întâmplă în viaţă şi vă îndoiţi de faptul că vi se va mai repetea vreodată. Vă umiliţi pentru a obţine succes, faimă şi aur, sau chiar fericire. Aţi acţionat din disperare până ce aţi devenit nişte oameni disperaţi. Aţi gândit că nu sunteţi vrednici până ce aţi devenit nevrednici. V-a fost frică de nereuşită până ce aţi devenit nişte rataţi. V-aţi gândit la boală până ce aţi devenit bolnavi. V-aţi gândit la moarte până ce aţi devenit nişte cadavre. De ce aţi ajuns aşa?

Ramtha în Cartea Albă
Adăugat de Cristian Muresanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E imposibil să te bucuri de trândăvie dacă nu ai de lucru până peste cap. Nu-i nici o scofală să nu faci nimic, atunci când nu ai nimic de făcut. A pierde timpul, în cazul acesta, este chiar o ocupaţie şi încă una foarte istovitoare.

Jerome K. Jerome în Gândurile trândave ale unui pierde vară
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mickey: Acum o săptămână mi-am cumpărat o puşcă. Am mers la magazin şi am cumpărat o puşcă! Aveam de gând să... mă rog, în caz că aflam că am o tumoare, aveam de gând să mă sinucid. Singurul lucru care m-ar fi oprit e că părinţii ar fi fost devastaţi şi ar fi trebuit să-i împuşc pe ei întâi. Dar mai am o mătuşă şi un unchi şi... eh, ar fi fost o baie de sânge până la urmă.

replică din filmul artistic Hannah şi surorile ei, scenariu de Woody Allen (7 februarie 1986)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pâine şi muzică

Ce ascultam noi doi n-au fost doar simple melodii
Şi pâinea ce-o rupeam a fost mai mult decât o pâine
Însă acum, când nu mai eşti aici, toate-s pustii
Şi tot ce-a fost frumos va trece până mâine.

Palmele tale au atins cândva această masă
Şi am văzut mereu paharul cum îl ridicai
Însă aceste lucruri te-au uitat când ai plecat de-acasă,
Deşi eu n-am uitat nimic din tot ce atingeai.

Şi printre toate tu mergeai atât de graţioasă
Le mângâiai şi le sfinţeai doar cu prezenţa ta
Aşa că toate ştiu cât eşti tu de frumoasă
Şi cât de înţeleaptă ai fost cândva.

poezie de Conrad Aiken, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conspiraţie în cer

Astfel că până la urmă acolo era nimicul.
El a fost pus înăuntrul nimicului.
Nimic nu i-a mai fost adăugat
Iar pentru a dovedi că n-a existat
Nimicul fost zdrobit de nimic

Ciopârţit cu un nimic
Amestecat într-un nimic
Întors cu înăuntrul în afară
Şi împrăştiat deasupra nimicului –
Astfel încât toată lumea a văzut că n-a fost nimic
Şi că nu mai era nimic de făcut

Aşa că toate a fost lăsate baltă. Aplauze prelungi în cer.
A lovit pământul şi s-a spart deschizându-se –
Acolo zace Cioara, cataleptică.

poezie de Ted Hughes din Cioara. Din viaţa şi cântecele ciorii, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din vremea cu virusul

Până la tine la poartă
M-a târât zburătoarea,
Până la uşa ta dâra trupului meu
Revărsare!

Până acolo unde te alintă
Aşternutul iubirii,
Până la ale tale picioare,
Şi gingaşe,
Am fost smucit de irimă
Prin colburile zădărniciei!

Şi nu pot eu în genunchi să mă ridic
Şi nu pot pe coate
Să te implor
Să mă priveşti
Pe mine!

Până în dormitorul tău
Eşarfa mă ţine captiv --
Moartea mea ucisă a fost
Care s-a intors.
Acasa!

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar când...

Motto: Când eu n-am fost, nimic n-a fost creat.
Dante Alighieri în Divina comedie, Infernul, III (19 martie 1304)

iar când am apărut în lumea pentru mine
şi numai pentru mine de Dumnezeu creată
din liberă alegere şi tainele divine
mai ridica-i o alta de resturi separată

în care Universul era doar hologramă
la infinit punctată pe irişii retinei
materia şi timpul-un boţ de amalgamă
scăldat mereu în lacrimi de sentimentul vinei

şi eu, atotputernic ca Dumnezeu în fine
în limita ego-lui dispus de fler intern
urzind în transcendenţe comploturi clandestine
ce-ar stă să mă ferească de cercuri de infern

doar când voi părăsi această lume plată
ce-a fost şi pentru mine creată uneori
nimic se va lăsa în tot ce-a fost odată
doar flux de energie şi gamă de fiori...

poezie de Iurie Osoianu (20 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lutul

M-am lovit de mal şi-am fost bătut de valuri
Ajuns pe ţărm m-au călcat în picioare umbrele serii
Soarele m-a secat de vlagă până când tu ţi-ai murdărit mâinile cu mine
Niciodată până atunci nu am mai simţit atingerea ta
Şi cu zâmbet nămolos am crezut că am scăpat de obscuritatea rădăcinilor de salcie
Până când am simţit din nou atingerea apei.
m-ai frământat şi m-ai zdrobit în palme
mi-ai spus să mă despart de bulgări
şi mi-ai frânt tăria de-am devenit moale...
ţi-ai consumat energia învârtind morile,
sforile ce roteau masa pe care mi-ai aşezat forma,
ameţeala rotundului ce mi-a luat minţile;
până când nemaiştiind ce se întâmplă cu mine
m-am lăsat când pe o parte când pe alta dupa forma palmelor tale.
Eu, lutul!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unchiul Dan despre cei 99 la sută

Până când cei 99 la sută
vor învăţa să se organizeze,
un procent
va continua
să lupte furibund
pentru a-şi păstra avantajele obţinute ilicit.
Până când cei 99 la sută realizează
că unitatea este calea
de a ne elibera pe noi
de noi înşine,
istoria
va fi doar o succesiune de copíi
şi nimic nu se va schimba.
Până când cei 99 la sută nu percep corect sensul umorului
şi vor insista doar pe munca politică
nu se va naşte o mişcare.
Cunoaşterea drepturilor tale nu e o glumă,
şi puţini sunt cei care se vor uni
sau sacrifica –
cunoaşterea drepturilor tale devine, la urma urmei, supărătoare.
Până când cei 99 la sută nu vor fi deveni în realitate 99 la sută,
ei vor rămâne doar milioane de-alde unu
lipsiţi de orice putere.

poezie de Lonnie Hicks, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ai ştiut

Tu mi-ai fost cântec,
când plângeam ca un copil.
Tu mi-ai fost sprijin,
când am fost disperată.
Tu mi-ai fost zâmbet,
când eram tristă şi supărată.
Tu mi-ai fost fericirea,
când eram pierdută în gânduri şi sufeream.
Tu mi-ai fost adevarul,
când în jur era numai minciună.
Tu m-ai învăţat multe în viaţă,
când eram neputincioasă.
Tu ai ştiut să-mi atingi sufletul,
când alţii au ştiut să mă rănească.
Tu ai ştiut ce e iubirea,
pe care mi-ai daruit-o mie.

poezie de Eugenia Calancea (4 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anxietate postdeprimitivistă (!)

Mi-a fost frică de iubire
Până m-am obişnuit cu ea;
Mi-a fost frică de mine
Până m-am obişnuit;
Mi-a fost frică de moarte
Până s-a obişnuit cu mine...
De fapt, eu sunt obişnuit
Numai cu frica.
Iubirea, moartea şi cu mine,
Îmi sunt străin între străine!
Dacă există,
Îţi acordă o singură întâlnire,
După care nu s-a mai întors nimeni
Să spună cum e,
Dacă sunt.
Căci, dacă nu sunt,
Iubirea şi moartea sunt fără de mine
Cum este Moş Crăciun
Fără Naşterea lui Hristos:
Un om.
De nimic nu trebuie să-ţi fie mai frică
Decât de faptul că eşti om.
Nimic să nu te încurajeze mai mult
Decât că nu eşti, poate, Dumnezeu.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (3 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte

am devenit statui, nici măcar din piatră
nu mai avem timp nici în închisorile noastre din suflet
grilajele lor ne-au fost sparte
orbecăie întunericul prin multe dintre ele
ne-a fost violat până şi spaţiul inimii
iar iubirea ne-a fost alungată
mâini lungi au intrat în noi şi ne-au luat
cuvintele
am rămas muţi, vorbesc doar ecranele

ferestrele ochilor ne-au fost acoperite, cu un alt soare
nu al nostru, ci a lor
noaptea luna nu ne mai cântă versuri, ci sângerează
zăpada este roşie de sângele celor care mor
legile nu mai funcţionează

telefonul sună a întuneric, când plăteşti
creditul cu zilelor muncite pentru un cub, în care
ai doar ceasul şi-o masă la care somnul te răpune
căci vine un alt mâine, la fel

copii stau pe net şi afară ninge, degeaba
căci săniile pentru ei au devenit inutile
au devenit albinoşi
soarele a dispărut din obrajii lor

bună dragă, soţul sau ea îţi spune
tu nici nu tresari, eşti tot acolo
parcă şi după serviciu, şeful te întreabă
când e gata?

noaptea spaţiul dintre noi s-a mărit
salteua şi patul au fost prea scumpe
şi trebuie să ne odihnim
dimineaţa plecăm fără cuvinte
de parcă nici nu ne-am fi cunoscut!

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2019)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Compensare

Cum până ieri am fost dispus
Să le dau doamnelor o floare,
E rândul meu să beau pahare,
Până când sunt... binedispus

epigramă de Mihaela Banu din Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rotirile mâinii

... se-ntorc trăirile ierbii
se rumenesc la focul mocnit
şi-adorm în poala uitării
şi visează că dorm
şi se trezesc
când râzând
când vuind
tu măsoară arămitele gânduri
de când până când
tulburare
de când până unde
îndemn
cum urcă treptele cerului, dorul
zilei de ieri şi de mâine
aşa drumuri bune şi rele
în ploile albe rămân
tu măsoară prundişul cu pasul
de când până când
fără seamăn
de când până unde
zidirea de viu
cresc rotirile mâinii în valuri
şi Luna mijeşte a taină
cum iarba
cineva macină
tăcerile şi chemările lumii
şi altcineva
încarcă la Jiu
tu măsoară odată cu ziua
de când până când
roată
de când până unde
uimiri
şi vremuie uitările-n poală
şi vântu-şi scutură floarea
asemeni
şi necuprinsul de suflet măsoară
parfumul
şi ochiul plămădeşte cascade
şi numai acorduri afabile curg
în praful şi pulberea mării
măsurându-ne multul
de când până când
ţintuirile mâinii
de când până unde
lumini...

poezie de Maria Pirlogea (2015)
Adăugat de mariada
Comentează! | Votează! | Copiază!