Întoarcere la viaţa normală

Am călcat pe sinea mea cu greutatea gândului,
Conştiinţa a ţipat din profunde, trecute istorii,
Mi-a amintit că Decebal a fost Regele Pământului
Şi că urmaşii lui au dovedit măreţie de glorii.

Am călcat pe demnitatea mea acceptând prezentul
Purtător de speranţă şi bună înţelegere, bună
Mărire în zarea lumii unde se pune accentul
Pe pace şi lumină înmugurind din inima străbună.

Porumbeii s-au speriat şi-au zburat la-ntuneric,
Copiii au adunat fulgi şi-au împărţit lalele,
Jandarmii-au mulţumit, la zidul lor puternic
Au îngenuncheat, momentan, hoardele rebele.

Cine-i însetat de sângele, de puterea poporului
Încredinţată prin vot printr-o alegere legală?
Am călcat pe sinea mea, prin vadul izvorului,
Strivindu-mi cu ştiinţă coloana vertebrală.

Urmaşii mei vor afla măreţia prezentului mofluz
Ţipând după dreptate, după linişte, speranţă?
Coloana visului mă doare, deşi nu sunt confuz,
Mă-ntreb: cine-ntoarce ţara la normala viaţă?

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţeleptul

Nenorocitul de mine
Am călcat în Valea Plângerii
- Ai călcat cu dreptul sau cu stângul?
- Cu stângul.
- E rău.
- Şi dacă aş fi călcat cu dreptul
Tot rău ar fi fost.
Acelaşi lucru.
E bine să nu calci
În Valea Plângerii.

Şi acum mi-a plecat şi calul
S-a întors în galop acasă.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţii la trecerea dintre ani

Fire argintii albite de timp, dispar,
pe-o pânză de păianjen cu brumă pulverizată,
ca visele de copii certitudini se estompează,
rătăcesc bezmetice cuvintele-n abecedar.
Ocazii pierdute, mângâieri subapreciate,
închişi suntem în amarul amintirilor goale,
mâinile am ridicat şi-am călcat în picioare
inimi ce-n surdină durerea şi-au strigăt.
Zgârieturi pe suflet în riduri pe obraz s-au transformat,
pe-amara balanţă a existenţei ne-am urcat,
cu experienţă de viaţă ne-am îmbrăcat;
certitudini, erori, mângâieri dispărute,
griji şi satisfacţii toate-s trecute.
Deşi brazde adânci rămân săpate în piele
ochii-mi strălucesc de speranţe şi o nouă putere.
Nu mi-ai bătut la poartă căci emoţionată,
în prag te-am aşteptat,
ghirlandă de lumină la gât mi-ai aşezat
şi-un pumn de fragede seminţe tu mi-ai dat.
Stă în puterea ta, cu glas suav mi-ai zis,
să le sădeşti, să le-îngrijeşti şi rod bogat
apoi tu să culegi căci sunt seminţe speciale
de pace, de lumină de la soare,
de bucurie şi iubire ce viaţă sunt în nemurire!
Eu ţi-am răspuns atunci smerită,
că langă tine şi cu tine,
an bun ce pragul mi-ai călcat,
vom creşte şi vom evolua
eşti timpul meu din viaţa mea!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de căpătat

am călcat piatra
şi piatra a căpătat grai.

am călcat asfaltul
şi asfaltul a căpătat aripi.

am călcat ţărâna
şi ţărâna a căpătat viaţă.

am călcat rochia de stambă înflorată
şi carul nopţii tras de fluturii albi
a căpătat o roată.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Coloana infinitului"

La părerea ancestrală
Eu, de-a pururea, rămân:
E coloana vertebrală
A poporului român!

epigramă de Ionel Iacob-Bencei din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coloana care s-a întins

până la cer nu se sfârşeşte
deşi începe de la pământ
dacă aşezi urechea pe lutul
călcat de picioarele care au trecut
pe sub poarta unde se sărută
auzi zvonuri de daltă cioplite
în piatra tăcută la început
vorbeşte prin linii şi forme

de la masa unde infinitul tace
împreună cu toată omenirea
auzim cântecul dălţii cum o alintă
pe domnişoara pogany

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brâncuşi

E o masă a tăcerii la care stă
Gânditorul de la Hamangia.
Brâncuşi obosit după călătoria prin lume,
se aşază şi el la masa rotundă din lemn
şi gustă roadele pământului originar.
Suferinţa din gând îşi vede simbolurile
cum se nasc din lucruri simple.
Ideile se cioplesc în masa tăcerii,
pleacă fecund spre poarta sărutului şi coloana fără sfârşit
după ce a iniţiat himere, vrăjitoare, domnişoare, prinţese...
şi zborul unor păsări văzute la Hobiţa
chiar peşti ori ţestoase zburătoare.
Urmaşii un timp n-au priceput nimic
considerându-l un copil plecat!
Sculptorul este prezent în piatra, metalul şi lemnul lumii
mai mult decât în conştiinţa noastră
de neînsemnaţi muritori.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu spatele la harta României

Cu spatele la harta României
Stă istoria bătută-n cui,
Mă-ntreb mereu şi îmi răspund
A fost a noastră sau a nimănui?

Cei din stânga vin, prin inimă trecând,
Să-mbuneze dreapta cu dreptate,
Să fim uniţi prin sânge şi prin cuget,
Prezentul să ne fie azi şi nu departe.

Dar pas cu pas istoria se scrie
În anarhia gândului străpuns
De nepăsări şi neloialitate
Faţă de popor şi faţă de Iisus.

Degeaba-i pod de flori
Şi-s vise minunate,
Degeaba hăţul stă în mâna celui pus
Să pună borne astăzi la Cetate

El pleacă la Madrid
Să sară-n ajutor
Eladei răvăşite
În valul neputinţelor.

Pâinea şi cu sarea
E-ntinsă tot de noi,
Urmaşii gliei sfinte
Din neamuri de eroi.

Aţi văzut cumva să iasă azi în cale
Un reprezentat al celui cunoscut?
Nicidecum, doar harta-n cuiul ei
Uitată-i in trecut.

Lacrimile-amare
Se-nchid în noi, se-nchid în sânul ei,
Cu dorurile legate
În zbor la porumbei!

Cu spatele la harta României
Stă istoria bătută-n cui,
Mă-ntreb mereu şi îmi răspund
A fost a noastră, rămâne-a nimănui?

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Politicienii români s-au modernizat: au renunţat la coloana vertebrală pentru coloana oficială.

aforism celebru de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea ta...

Durerea ta mă doare şi pe mine,
Eşti steaua ce îmi luminează zarea,
Eşti sângele în pulberi de rubine,
Eşti valul ce mângâie marea.

Durerea ta îngenunchează visul,
Crezul că˗ntr˗o lacrimă sunt două
Inimi care netezesc abisul
Unei primăveri sub cer de rouă.

Durerea ta mă˗ngână în tăcere,
Trec îngeri printre noi şi sunt uimiţi
Văzând cum zac în veşnică˗ntristare
Fiul iubit şi ambii lui părinţi.

Durerea ta˗i coloana vertebrală
Zdruncinată˗adânc în împlinire,
Când remuşcarea este cerebrală
Speranţele visează eterna ostoire.

Durerea ta mă doare şi pe mine
Îţi spun deschis şi nu greşescː
Îndreaptă˗te rapid, fii sănătos şi bine,
La braţul tău vreau să mai dăinuiesc!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

25 Octombrie, Ziua Armatei Române

Şi-au plecat plini de speranţă
Bravii noştri soldaţi în război
Riscându-şi chiar propria viaţă
Să ne-aducă pământul înapoi.

Au luptat cu toţi vrăjmaşii,
Au ales timpuriu să moară
S-avem astăzi, noi, urmaşii
Această minunată ţară.

Au apărat pământul cu arme
Şi-au murit cu un sfânt gând.
Departe de neveste sau mame,
La piept... un tricolor purtând!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (25 octombrie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mana limbii române

Legendele cresc în copacii care râd cât zarea,
Căprioarele aduc iezilor din povestire sarea,
Sufletul albastru intră-n starea înălţimilor,
Crezul limbii întrece zborul lăstunilor.

Geografia ţâşneşte cu sânii de mere rotunde
În toamna cu frunze-ngenuncheate, profunde,
Ard drumuri de aripi uscate de aer şi zbor,
Argila din oasele lumii e seva prin care nu mor.

Am urcat în conştiinţa veşniciei anume,
Sunt mulţumit să am trăiri, viziune
Sub magica mătase ce-ncinge luna plină –
Mana limbii române în miez de lumină!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grăunte de lumină

Cine sunt eu... mă-ntreb adeseori,
Grăunte de lumină încolţit
Pe-un bulgăre de viaţă în ninsori,
Pierdut printre genuni, în albul infinit.

Am strâns în palme lacrima luminii
Tot alergând desculţă după viaţă
Şi şchiopătând prin iedera minciunii
Am exersat căderi fără speranţă.

Când m-au rănit — am cunoscut trădarea,
Păcat neînţeles, simţit din greu,
Scrâşnind din dinţi, luptam cu disperarea,
Dar m-a luat în braţe Dumnezeu.

Şi arătându-mi calea sprea Lumină,
Mi-a fost de ajuns, reînvăţasem mersul
Prin praful lumii, veşnic clandestină
Aflat-am vieţii — tainele şi sensul.

Şi braţ la braţ cu temeri infinite
Băteam timidă-n uşa poeziei,
Cu un mănunchi de gânduri înflorite
Am renăscut la umbra veşniciei.

poezie de Angelina Nădejde (16 martie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pas cu pas

Pas cu pas hoţii ne fură
Pâinea sfântă de la gură,
Râul, ramul din cetate,
Setea sfântă de dreptate.

Aur, glie şi păduri,
Inima pusă-n scripturi,
Tot ce mişcă şi gândeşte
Azi se fură româneşte.

Dăm vina-n ce-a fost să fie
În antihrist, nerozie,
Dăm vina mereu pe ruşi,
Pe Europa fără uşi,

Nu vedem că între noi
Hoţii sunt noii ciocoi,
S-au strecurat în partide,
Sunt cinstiţi doar în cuvinte.

Învârt roata între ei
Cum fac lupii între miei,
Îşi fac legi după cum vor,
Ce fură rămâne-a lor.

Nu-i aşa că pas cu pas
Au furat tot ce-a fost gras?
Mai au pielea de pe noi
S-o arunce la gunoi.

Şi-au făcut pensii, salarii
Cu-ndârjire de canalii,
Pas cu pas suntem confuzi,
Ţara mea cât te afunzi?

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescari de oameni

Acum multe, multe secole El a spus,
El care pe morţi la viaţă i-a readus,
Şi care-a călcat pe marea-n spume –
" Veniţi, păşiţi pe-ale Mele urme.

Lăsaţi mrejele pe mal – să se zvânte –
Şi-aduceţi-vă doar inimile – să cânte –
Sufletele – să se roage şi să se-nchine,
Ridicaţi-vă şi veniţi cu mine.

Întindeţi velele spirituale, cereşti lăstuni,
Şi înfruntaţi acele sălbatice furtuni,
Iar Eu vă voi face nu pescari de peşti,
Ci pescari de oameni, de fiinţe omeneşti."

Doar atât a vrut El, atunci, să ne propună?
Asta a fost toată intenţia Lui bună,
Doar atâta înţelegere am putut strânge
După două mii de ani de lacrimi şi de sânge?

Domnul ne-ajută când fără temere
Luptăm pentru dreptate, nu pentru putere,
Când alinăm pe cel supus nevoii,
Şi când îi adăpostim pe copiii ploii.

Atunci, deşi raiul Lui este departe
De hăţişul orb al războiului şi de moarte,
El ne va binecuvânta pe mările-n spume
Ferindu-ne de chinuri prin această lume.

* Pe când trecea pe lângă Marea Galileei, Isus a văzut doi fraţi: pe Simon, zis Petru, şi pe fratele său Andrei, care aruncau o mreajă în mare; căci erau pescari. El le-a zis: "Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni." ( Matei 4:18-22)

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de P.D
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pribeagul

Eu nu sunt de aici, nu-i casa mea!
Mă trag din spaţii reci, îndepărtate
În care m-am născut din peruzea
Şi-am alergat câmpiile-nstelate.

Am coborât pe-a vântului aripă
Şi am călcat a muntelui sprânceană,
Unde-am rămas o veşnicie clipă,
Înmiresmat de roua pământeană.

Ştiam deja acesta că mi-e rostul –
Să fiu o vindecare pentru demoni
Şi să mă-nchin, oricare ar fi costul
Iubirii-n veci, adusă de prin eoni.

M-am dăruit atunci şi omenirii,
Şi visului mereu nedesluşit
Unde ştiam că-s puiul strălucirii,
Chiar de am fost Pământului sortit.

Şi am purces la scris tămăduire
Aşa cum mi-a dictat eternitatea:
Din mine luând un pic de dăruire
Şi din tării cerşind divinitatea.

De-am însemnat măcar o mângâiere
Sau dac-am fost un zâmbet orişicui,
Poate-am trecut a visului frontiere
Şi m-oi întoarce-n Ţara nimănui,

Dar este greu să mai citesc trecutul
Şi viitoru-i greu de-a se vedea;
Nu mi-o fi fost Pământul începutul –
Eu nu sunt de aici, da-i casa mea!

poezie de Vali Iuraşcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacia străbună

Ne-au călcat pe file de istorii...
Dorm în sânge plânşi, nemuritorii...
'Nourată-i Dacia străbună,
Tristă doarme, patria Română.

Soarele s-a revărsat în zări...
Plângeţi, dacii mei nemuritori!
Maci şi sângeri s-au vândut pe rând...
Unde e pământul nostru sfânt?!

Ne-au vândut străbuni şi oseminte!
Ne rugăm la Cerurile Sfinte,
Zimbrii şi păduri, câmpii şi ape,
Înapoi, Tu, Doamne, dă-le toate!

Lanţuri grele coapsele ne poartă!
Vântul morţii, în cântări de şoaptă,
Ne străpunge-n inimi şi ne cheamă,
Fii uniţi, născuţi de-aceeaşi mamă,

Să păstrăm hotarele străbune,
Limbă şi cuvânt, popor şi nume...
Pace, libertate, neatârnare,
Pentru-a dăinui printre popoare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eroii de pe Titanic

Onoare bravilor care dorm acolo unde zace
Epava navei Titanic sub sloiuri de gheaţă,
Bărbaţi care-au ştiut ce trebuie să fac-un bărbat
Atunci când priveşte-n moartea faţă-n faţă.

"Mai întâi, femeile şi copiii," –
Puternic şi duios strigăt s-a auzit în acea primăvară!
Fiii pe care femeile i-au născut şi alăptat
Şi-au amintit – şi-au avut curajul să moară.

Bărcile s-au strecurat prin întuneric:
Uriaşa nava a gemut: şi apoi, vă imaginaţi...

O, stele ale nopţii, care-aţi văzut acea privelişte,
Depuneţi mărturie, ACEI OAMENI AU FOST BĂRBAŢI!

poezie clasică de Henry Van Dyke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Presimţire

Era o linişte împărătească
Se auzea susurul vântului
Clipocitul molcom al izvorului
Din ce în ce mai îndepărtat
Gânduri-gânduri nori şi corbi
Pluteau prin răcoarea sufletului
Şi nu mai putu să vorbească
O mie de junghiuri trec
Prin răzvrătirea sângelui
Prin ciocănitul cerului inimii
Orizonturile se învârtiră
Greutatea trupului
I se răsturnă în cap
Prin gât ca apa dintr-o sticlă
Ochii-i căzură cârpe
Sub oblonul pleoapelor
Într-o largă spulberătură
De fulgi cenuşii ca după
O încăierare între corbi
Fiorii unei presimţiri năprasnice
Îi junghiară bolta inimii
Şi nu mai putu să vorbească
E o linişte nepământească

poezie de Camelia Popp
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înscris

Scriu când mor pentru a rămâne
prin flori, prin frunze, prin tei,
e liberă lumea să mă îngâne,
e liberă lumea să creadă în zmei.
Sunt criticat şi iubit deopotrivă
si uneori îngenuncheat
de stele, de drumuri, de lună,
sunt pentru viaţă un fel de ciudat!
Ştiu şi nu ştiu multele rosturi
şi mai ştiu şi pe unde-am călcat,
lăsând ruptă iubirea de iarbă,
lăsând noroiul sub tălpi îngropat!

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt nemărginit

Strigi la marginea lumii
subţire ca o pasăre scursă de călători
pe meridianele pământului ai întins marea la uscat prinsă cu nori de valuri
în sinea ta te strecori
şi strigi la marginea lumii
deşi nu mai ştii după ce sau de ce
ai strigat!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!