Presimțire
Era o liniște împărătească
Se auzea susurul vântului
Clipocitul molcom al izvorului
Din ce în ce mai îndepărtat
Gânduri-gânduri nori și corbi
Pluteau prin răcoarea sufletului
Și nu mai putu să vorbească
O mie de junghiuri trec
Prin răzvrătirea sângelui
Prin ciocănitul cerului inimii
Orizonturile se învârtiră
Greutatea trupului
I se răsturnă în cap
Prin gât ca apa dintr-o sticlă
Ochii-i căzură cârpe
Sub oblonul pleoapelor
Într-o largă spulberătură
De fulgi cenușii ca după
O încăierare între corbi
Fiorii unei presimțiri năprasnice
Îi junghiară bolta inimii
Și nu mai putu să vorbească
E o liniște nepământească
poezie de Camelia Popp
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Camelia Popp. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.