Pribeagul

Eu nu sunt de aici, nu-i casa mea!
Mă trag din spaţii reci, îndepărtate
În care m-am născut din peruzea
Şi-am alergat câmpiile-nstelate.

Am coborât pe-a vântului aripă
Şi am călcat a muntelui sprânceană,
Unde-am rămas o veşnicie clipă,
Înmiresmat de roua pământeană.

Ştiam deja acesta că mi-e rostul –
Să fiu o vindecare pentru demoni
Şi să mă-nchin, oricare ar fi costul
Iubirii-n veci, adusă de prin eoni.

M-am dăruit atunci şi omenirii,
Şi visului mereu nedesluşit
Unde ştiam că-s puiul strălucirii,
Chiar de am fost Pământului sortit.

Şi am purces la scris tămăduire
Aşa cum mi-a dictat eternitatea:
Din mine luând un pic de dăruire
Şi din tării cerşind divinitatea.

De-am însemnat măcar o mângâiere
Sau dac-am fost un zâmbet orişicui,
Poate-am trecut a visului frontiere
Şi m-oi întoarce-n Ţara nimănui,

Dar este greu să mai citesc trecutul
Şi viitoru-i greu de-a se vedea;
Nu mi-o fi fost Pământul începutul –
Eu nu sunt de aici, da-i casa mea!

poezie de Vali Iuraşcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!