"Ciudat, gândi furnica în sine, s-ar zice că numai pentru ca să facă rău îşi învelesc oamenii picioarele în pielea groasă a încălţămintelor." Şi tot gândind astfel, furnica ajunse la pânza îmbâcsită de praf a pantalonilor vânătorului. Îi sui şi pe aceştia, în zigzag, şi, când dădu de cel dintâi buzunar al surtucului, se opri. Să se coboare, să nu se coboare-n el? Din cele ce învăţase dintr-atâtea călătorii, şi de la alţii, ştia că pe oameni, mai ales, cu greu îi poţi cunoaşte pe dinafară. Iar în buzunarul unui om, îi povestise o bunică a ei că picase odată peste un pumn de ouă furate dintr-un furnicar; bunica dăduse de veste numaidecât, întreg neamul furnicesc venise şi, în vreme ce drumeţul dormea în iarbă, cât ai clipi, cărăbăniră toate ouăle, ca pe-o pradă de război.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Călătoare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa, furnica îşi luă inima în dinţi şi, uşoară, se coborî în buzunar. Scotoci încolo şi-ncoace; într-un colţ dădu peste câţiva bani de aramă. Îi pipăi, îi mirosi — întrebuinţare nu le putu găsi! "Ce-o fi făcând oamenii cu lucruri care, după cât se vede, nu le aduc nici un folos?" judecă ea. Porni mai departe. Mai în sus, alt buzunar. Hai şi-acolo! De-abia se coborî însă, şi, repede, căută să fugă înapoi. Buzunarul, îmbâcsit cu foi de tutun, o ameţise. "Iată ce fel de buruieni ştiu culege oamenii!" îşi zise, dezgustată, furnica. N-avea noroc! O luă mai sus; se urcă până după gâtul vânătorului. Acesta ridică tocmai atunci mâna. Ispititoare, veni, sprintenă, pe mânecă, până lângă pumnul încleştat pe gâtul unei puşti.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Călătoare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E călătoare! A ieşit din muşuroi furnica şi-a pornit, cum face în fiecare dimineaţă, a pornit să vadă lumea... Ea ştia că ochii duc şi mintea întoarce; că, văzând multe, ştii destule şi ai de unde da şi la alţii. Şi ce fericire să călătoreşti dimineaţa, în revărsatul zorilor, când iarba e proaspătă sub rouă, aerul jilav de răcoare, şi când pe cer se prelinge lumina ca o undă de aur. Ş-apoi dimineaţa priveşti altfel lumea, altfel o judeci; gândurile nu-ţi sunt spulberate, ci se limpezesc, tihnite, din prisos. De aceea furnica se scoală cu noaptea în cap şi porneşte la drum.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Călătoare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furnica modernă

Furnica nu mai dă din clanţă
Şi de-i ceri te împrumută,
Dacă îi dai importanţă
Şi de-o fi... satisfăcută.

epigramă de Vasile Iuşan din Fă-mă, Doamne, ce mi-i face! (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin orice poţi cădea în lumea asta, numai printr-o mare iubire nu. Iar atunci când iubirii tale i s-ar răspunde cu dispreţ sau indiferenţă, când toţi oamenii te-ar abandona şi când singurătatea ta ar fi suprema părăsire, toate razele iubirii tale ce n-au putut pătrunde în alţii ca să-i lumineze sau să le facă întunericul mai misterios, se vor răsfrânge şi se vor reîntoarce în tine, pentru ca în clipa ultimei părăsiri strălucirile lor să te facă numai lumină şi văpăile lor numai căldură.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greierele şi furnica

La margine de răzor
Greierele cel burtos
Sub o tufă de mohor
Trândăvea, dormea pe jos.

Mai cânta la ceas de seară
Pe la crâşmă, pe la bar,
Bucuros că se-adunară
Câţiva bani de buzunar.

S-a gândit c-ar fi mai bine
Că nu i-ar fi deloc greu
Să plece în ţări străine
Să susţină un turneu.

A avut succes scripcarul,
Zdrăngănind de zor manele,
Îşi umpluse buzunarul
Cu euro şi lovele.

Revenit în prag de iarnă
Nu-i mai cunoştea-i ţinuta,
De sus începea să cearnă,
El îşi număra valuta.

Arogant şi îngâmfat
Azvârlea cu banii-n aer,
Vecinile s-au mirat:
-Uite ce-a ajuns un fraier!

Îi întoarse spatele
Furnica plină de ciudă,
Îşi chemă suratele
Mai aproape să audă:

- Am muncit întreaga vară
S-adunăm ceva în sac,
N-avem nimic în cămară,
A fost anul prea sărac.

Ani la rând, vară de vară,
Muncim ca la loz în plic,
Ne spetim, fugim pe-afară
Şi nu câştigăm nimic.

Vom schimba urgent macazul,
Ne reprofilăm la anu',
Vinovat de tot necazul
Cică-i unul... Topîrceanu!

fabulă de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dimineaţa aceasta a luat-o spre răsărit. Încântată de frumuseţea soarelui, care se prevestea prin mănunchiurile lui de raze, totuşi avu puterea să se gândească, drumeaţa, că, privind şi minunându-se numai, nu câştiga nimic. De aceea, îndată ce dădu, prin mirişte, de cizma unui vânător, îşi şi puse în gând să cerceteze, să cunoască mai bine făptura omenească în apucăturile ei. Îndrâzneaţă şi destoinică, se ridică pe călcâiul pe care câteva fire de nisip se prinseseră, apoi, cu iscusinţă, o luă încet pe cusătura carâmbului, în sus. Călătoarea îşi dete toată silinţa să se urce mai repede pe cizmă, căci vederea ei îi amintea, cu groază, priveliştea pe care cizma unui alt vânător i-o dăduse într-o zi: trei tovarăşe din furnicar strivite, dintr-o dată, sub talpa grea a omului.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Călătoare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Am scăpat!" gândi cu bucurie cărăbuşul, şi se întoarse să privească după cucoş. Atunci încremeni de spaimă. Din celălalt capăt al drumului sosea un curcan. Cărăbuşul se făcu mai mic decât era, ţinându-şi sufletul: "Acuma chiar c-am păţit-o!" Când ajunse curcanul în dreptul cucoşului, se înroti, îşi roşi mărgelele şi îşi dădu capul pe spate; iar cucoşul scoase pieptul şi mai în afară, se înălţă în picioare şi forfecă aripile de câteva ori în pământ: îşi dădeau bineţe. Cucoşul s-a dus, curcanul se feri parcă să nu calce cărăbuşul când îl ajunse, şi acesta, bietul, răsuflă: "Bine c-am avut noroc!"

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Sărăcuţul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde întinde arcul, dădu drumul săgeţii, şi tranc! drept în căpăţâna de cal lovi, de sări cât colo de sub capul omului. Acesta odată sări în sus, şi ia pe fată de unde nu e. Umplu urcioarele numaidecât. Apoi ca gândul porni sărind câte zece conace dodată; ajunse pe fată tocmai la poarta palatului şi, trecând pe lângă dânsa, îi sparse şi urcioarele cu pietrele de la picioarele lui. Ajungând şi fata şi mergând şi dânsa la împăratul îi spuse toată şiretenia. Împăratul toată noaptea n-a putut să doarmă, frământându-se de gânduri. A doua zi, unul din sfetnici, care ştia păsul împăratului, veni şi-i spuse ce să mai zică lui Ţugulea să mai facă.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E aşa de bine să poţi privi, să poţi gândi, să poţi simţi ceva fără legătură cu viaţa ta! Ceva care există în sine şi pentru sine... Mai ales o astfel de comunicare lipseşte între oameni. Ne înlănţuim vorbele sau tăcerile într-o continuă provocare. Dar ce liniştitor plutesc în văzduh aceste cuvinte sau tăceri neprovocate! Ce frumuseţe ireală au, ca în "O mie şi una de nopţi"! E atât de bine să fii şi să laşi şi pe altcineva să fie!

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, toate sau aproape toate nefericirile oamenilor vin din faptul că sunt preocupaţi de alţii, nu de sine. Dacă oamenii s-ar preocupa numai de sine, de adevăratul lor bine, fiecare ar fi (sau ar trebui să fie) mulţumit de viaţa lui, nu i-ar face pe alţii să sufere şi nici n-ar suferi din pricina lor.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea ca Iisus să coboare de pe cruce

Aş vrea ca Iisus să coboare de pe cruce
Şi Diavolul să cadă în hău.
Oamenii pe Golgota să nu se mai urce
Şi să-l iubească cu adevărat pe Dumnezeu!

Aş vrea ca Iisus să coboare de pe cruce
Şi să fie iarăşi printre noi.
Şi să nu mai văd pe la răscruce.
Oameni săraci şi înpovăraţi de nevoi.

Aş vrea ca Iisus să coboare de pe cruce.
Şi să nu-l mai plângem în zadar,
Căci el s-a răstignit pentru noi odată
Şi de-ar trebui, s-ar răstigni iar.

Aş vrea ca Iisus să coboare de pe cruce
Ca de păcate să ne izbăvească.
Să fim curaţi ca îngerii,
Ca Dumnezeu cu adevărat să ne iubească!

poezie de Vladimir Potlog (18 aprilie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu depinzi de alţii! Fii independent în fiinţa ta! Ascultă-ţi vocea interioară! O vei putea auzi în momentul în care îţi linişteşti mintea - şi nu e greu. Şi când spun că nu e greu, e un fapt absolut sigur: nu e greu! Dacă am putut eu, poţi şi tu! Între noi nu e diferenţă. Toate fiinţele umane au potenţialul de a se cunoaşte pe sine însele. În momentul când te cunoşti pe tine însuţi, nimeni nu-ţi va mai lua individualitatea.

Osho în Cartea despre bărbaţi
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii care reuşesc în viaţă, judecă la fel cum judecă toată lumea. Ei însă nu se lasă orbiţi de judecată şi găsesc puterea de a găsi ceva bun şi în cea mai mare mizerie. Cei mai nefericiţi oameni sunt aceia care îşi blochează capacitatea de învăţare datorită altor oameni pentru că îi judecă. Când judeci, pui eticheta de "vai de capul tău, ce mă poţi tu învăţa pe mine?" altor oameni – dar surpriză! Orice om te poate învăţa multe lucruri pentru că are o experienţă unică de viaţă. Cum e să înveţi din experienţa tuturor şi cum e să înveţi doar din a ta? Diferenţa e uriaşă. Diferenţa e cam aceeaşi ca dintre oamenii care reuşesc şi cei care nu. Pentru că toţi judecăm, dar oamenii care reuşesc aleg ce să facă cu judecata. Ceilalţi se lasă prostiţi şi sabotaţi de propria lor minte care – din comoditate pentru a nu face efortul de a gândi suplimentar – pune o etichetă. Şi mintea are zona ei de confort, iar tu îi poţi cădea pradă dacă nu eşti proactiv.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O furnică nu renunţă niciodată. Dacă se îndreaptă într-o anumită direcţie şi îi pui un obstacol în cale, va încerca fie să urce peste el, sa treacă pe dedesubt sau să îl ocolească. Dacă dai la o parte obstacolul, merge mai departe. Şi dacă îi pui un alt obstacol în cale, furnica va căuta un mijloc - peste, pe sub sau să ocolească. Cât de mult timp poate încerca o furnica? Până la moarte. O furnică nu va renunţa niciodată.

Jim Rohn în 7 Strategii pentru obţinerea bogăţiei şi fericirii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajungând la moşia Gheonoaiei, făcu întrebări ca şi la moşia Scorpiei, şi primi asemenea răspunsuri. Nu se putea domiri el: cum de în câteva zile s-au schimbat astfel locurile? Şi iarăşi supărat, plecă cu barba albă până la brâu, simţind că îi cam tremurau picioarele, şi ajunse la împărăţia tătâne-său. Aici alţi oameni, alte oraşe, şi cele vechi erau schimbate de nu le mai cunoştea. În cele mai de pe urmă, ajunse la palaturile în cari se născuse.

Petre Ispirescu în Tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o gulie

Într-o gulie răzleţită,
un viermuşor frivol şi surmenat
vorbea cu altul mai bătrân şi mai umblat.
— Măi nene,
îi spunea băiatul,
simţind un vag fior de moarte,
ia spune,
oare să mai fie
acolo... undeva... departe...
şi altceva... decât gulie?

La care cel bătrân stătu,
gândi o vreme
şi răspunse:
— Nu.
Ce ţi-a venit?
De când eşti tu, copil netot,
ai dat cumva de lumi secrete?
Gulie peste tot băiete!
Doar rupem dumicatu-n bot,
şi-l mestecăm pe îndelete...
Şi asta-i tot.

Iar clipele-au zburat şirete.
Şi viermişorul cel fiivol
muşcă odată mai cu sete
şi, nu ştiu cum... dădu în gol...
— Ce-ai asta?
Ce peisaj ciudat?
Nu poate fi adevărat!
Altfel bătrânul mi-ar fi spus!
Eu merg ´nainte!

şi s-a dus...

Dar, vai, deodată bietul ţânc
alunecă-n derivă: plici!
Şi braţe negre de furnici
l-au dus ca pradă în adânc.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi toată silinţa ce puse împăratul a opri pe fiul său de la aceasta, fu în zadar. Daca văzu şi văzu că nu-l poate opri, porunci şi numaidecât i se şi făcu hainele; după ce le luă, fiul împăratului încălecă şi plecă. Un an de zile trecuse de când călătorea; ajunsese prin pustietăţi nelocuite de oameni, şi tot rătăcind în sus şi în jos, două rânduri de haine se rupseră şi le lepădase. Neştiind ce să facă, hotărî a mai merge câtva, şi daca nu va putea descoperi nimic, să se întoarcă. Abia mai făcu câţiva paşi şi iată că zări o colibă. Se repezi într-acolo iute ca săgeata şi îndată şi ajunse.

citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mare anevoinţă se dezlipi calul de stăpânul său. Umblă ce umblă şi se întoarse numaidecât. El vânturase văzduhul şi cutreierase pământul până nu apucase să i se urască băiatului; şi întorcându-se spuse băiatului că i-a găsit un loc unde să se bage argat. Îl şi învăţă ce să facă şi cum să dreagă ca să argăţească cu folos. Încălecă băiatul calul, când auzi că are să-şi găsească unde să se căpătuiască, şi porni ca vântul, precum şi venise. Ajungând la nişte zâne, făcu precum îl învăţase calul. Cele trei zâne, căci trei erau ele, se cam codeau să-l priimească; iară daca stărui, se rugă şi se făgădui că o să fie harnic şi credincios, ele îl priimiră. Aşezându-se el acolo la zâne, băiatul se puse cu toată inima pe muncă şi, când era ceva de făcut mai greu sau mai anevoios, îşi chema calul şi îi da ajutor.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cum s-a stins…

Şi cum s-a stins fără de veste
Amorul cel nemărginit
De-ţi pare că e o poveste
Ce alţii ţi-ar fi povestit.

Şi cum mereu în cale lungă
Trec norii peste mări şi ţări,
Astfel simţirile s-alungă
Şi moare dragostea de ieri.

Şi vecinic altă e simţirea
În sân de oameni muritori,
Schimbată e întreagă firea
Din ceas în ceas până ce mori.

Iată de ce gândind la tine
Nu plâng c-amorul tău s-a stins,
Căci astăzi, ştiu atât de bine
Că dorul care te-a cuprins,

Se va sfârşi, fără de urmă,
S-a stinge ca şi cel dintâi,
Iar moartea patimile curmă
Şi-o biată pulbere rămâi.

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni şi flori

Oamenii sunt precum florile....
E plină lumea de flori,
De oameni şi... OAMENI.
La fel ca florile, trăiesc şi mor
Atât cât le este dat să trăiască..

Cunosc oameni ca florile perene;
Aceştia sunt prietenii mei.
Trec ierni vin primăveri,
Iar ei sunt lângă mine.
Nu au nevoie decât să-i ţin aproape
Aşa cum florile trebuiesc udate,
Din când in când să nu se usuce.

Alţii sunt ca nişte buruieni inflorite...
Trăiesc doar pentru ei,
Işi trag puterea din seva pământului
Şi mor fără regretul celor din jur.

Unii sunt precum bujorii infloriţi
Îi simţi arzînd mereu pentru alţii.
Dăruiesc dragoste, pace şi linişte;
Aceştia sunt adevăraţii OAMENI.

poezie de Angelina Nădejde (20 mai 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!