Un fior o străbătu şi se gândi la pasărea pe care nu o văzuse de câteva zile. În clipele acestea, când parcă se cutremura la gândul că poate şi dânsa va trebui să se desprindă, să moară, ca şi celelalte, vederea prietenei pe care o adăpostise atâta i-ar fi fost de ajutor. Şi pasărea parcă auzi chemarea tovarăşei de altădată; veni, dar se opri puţin, pe o altă ramură, ca şi când n-ar fi cunoscut locul obişnuit în care cântase; apoi îşi luă zborul şi, în trecerea grăbită, fără să întoarcă măcar capul, lovi cu vârful aripii frunza care, de-abia mai ţinându-se, căzu la rândul ei. Şi lăvicerul de jos nu se mai îngroşă, din ce fusese, cu această, cea din urmă, moartă.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Frunza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea venea mereu, câteodată şi noaptea rămânea acolo, aţipind, cu căpuşorul sub aripă. Şi trecu mult până ce, odată, vântul de toamnă începu să bată. Zilele erau mai răcoroase, nopţile mai reci; cerul arareori curat. Puternic sufla vântul tomnatic! Apusurile erau ca sângele şi parcă înroşeau şi pământul. Frunza îşi simţi puterile slăbite; cu greu putea să ţie piept vântului, care o clătina în toate părţile; câteva tovarăşe, smulse, fluturară prin aer, apoi fuseseră duse departe. Pasărea îi venea mai rar, nu mai cânta, şi asta o mâhnea cumplit. Frunza tânjea, se îngălbenea; celelalte, de pe acelaşi copac, parcă se îngălbeniseră şi mai repede. Începuseră să cadă. Frunza auzea mereu, de acolo, din vârf, foşnetul cobitor al tovarăşelor ce o părăseau, strecurându-se uşor, ca o şoaptă, ca o rugăciune, aşternându-se jos, într-un lăvicer, pe deasupra căruia vântul alerga grăbit.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Frunza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o dimineaţă raza de soare nu mai veni. Cerul rămase acoperit de nori. Cea dintâi picătură de ploaie o izbi rece, greoaie. Câteva zile a plouat. Nici rândunele nu se mai vedeau. Dar mirosul crinilor, seara, se împrăştia puternic, umed: o ameţea. După zilele acestea, lipsite de scânteiere, soarele răsări într-o dimineaţă înfocat, vărsând parcă flăcări, încălzind totul în câteva clipe. Raza o fripse. În după-amiaza zilei acesteia, o păsărică cu pene verzi şi galbene, un scatiu, veni, moleşit de căldură, de se furişă sub dânsa, la umbră, la adăpost. Şi frunza se bucură, acoperi cum putu mai bine păsărica; iar aceasta ciripi, întâi înăbuşită, din guşă, apoi mai prelung, mai dulce, cum nu auzise frunza cântec.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Frunza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum venise pe lume, nici el nu-şi dădea seama. S-a trezit ca dintr-un somn Şi parcă era de când pământul. Nu simţise nici durere, nici bucurie. Şi mult îşi muncise gândul: cum răsărise, şi-al cui era? Mic cât un fir de linte, mişca picioruşele fragede şi ocolea, pe de margini, frunzişoara care-l adăpostise. Într-o zi încercă o pornire lăuntrică: ieşi de sub umbra răcoroasă şi dădu buzna afară, în ploaia de lumină. Atunci rămase pe loc, orbit de atâta strălucire. Încetul cu încetul îi veni inima la loc, şi îndrăzni: deschise ochişorii mai mult, mai tare, mai mari, îi deschise în sfârşit bine-bine şi privi in sus. Se făcuse parcă mai mititel decât fusese.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Gândăcelul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti ca pasărea aceea

Tu eşti ca pasărea aceea,
care, cândva,-ntr-o zi de vară,
când ploaia se lasă din ceruri
parcă plutind, atât de rară,

zbura de-afară în odaia
în care stam şi, fără veste,
în timp ce, albăstrie, ploaia
se prelingea lin pe ferestre,

mi se opri pe umeri, mică,
şi mă-ntrebă din ochi: – Tu eşti?
şi, nemaiaşteptând răspunsul,
sclipind, pieri pe veci.

Tu eşti...

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti ca pasărea aceea

Tu eşti ca pasărea aceea,
care, cândva,-ntr-o zi de vară,
când ploaia se lasă din ceruri
parcă plutind, atât de rară,

zbura de-afară în odaia
în care stam şi, fără veste,
în timp ce, albăstrie, ploaia
se prelingea lin pe ferestre,

mi se opri pe umeri, mică,
şi mă-ntrebă din ochi: - Tu eşti?
şi, nemaiaşteptând răspunsul,
sclipind, pieri pe veci.

Tu eşti...

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi pe care pom se punea de cânta, pe loc se şi usca. Grădinarul spuse împăratului toată şiretenia cu pasărea şi cum se usucă pomii pe care se punea ea de cânta. Împăratul se luă de gânduri. Mai toţi pomii din grădină se uscară în câteva zile, mai rămăsese unul. Atunci împăratul porunci să pună pe fiecare crăculiţă câte un laţ, şi aşa se şi făcu; iară a doua zi, în revărsat de zori, veni la împăratul cu pasărea de aur care dedese în laţ. Împăratul porunci de-i făcu o colivie cu totul şi cu totul de aur, puse pasărea în ea şi, de dragul ei, o ţinea pe fereastra lui. Ţiganca, cum auzi de istoria cu pasărea, îi trecu un fier ars prin inimă. Se făcu bolnavă, mitui pe toţi vracii cari spuseră împăratului că până nu va tăia pasărea de aur şi să dea împărătesei să mănânce din ea, nu se va însănătoşi. Plin de scârbă, împăratul nu se putea învoi la asta, dară, după rugăciunea fiului său, o dete; rămase însă nemângâiat şi din ce în ce ura mai mult pe ţigancă.

citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o mare de plasmă

Într-o mare de plasmă
se balansează o pasăre.
Ea care este a aerului, - acum
în altă stare, în altă culoare,
în altă mişcare,-acum
trebuie să fie cu totul alta, acum.
Lipseşte greutatea, dar lipseşte
şi viteza, şi plutirea...
Se zbate pasărea într-o mare de plasmă
ca să-şi păstreze graniţa aripii şi firea.

Poate că această stare nu va trece
niciodată,
poate că pasărea va rămâne definitiv în plasmă
şi poate
că înfioratul meu creier gânditor
va rămâne mereu locuit
de această fantasmă.

Noroc! Îţi spun ţie pasăre măiastră.
Fii curajoasă gândire!
Şi nu te speria, creier al meu cercetat
de mâhnire...

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul...

Să-şi desăvârşească zborul,
pasărea are nevoie de cer,
căci zborul a fost dat visului
şi păsărilor deopotrivă
de către îngeri;
visul e sortit uneori eşuării
când iluziile se risipesc,
pe când zborul
reprezintă împlinirea păsării:
Pasărea să se numească păsăre,
omul să se numească om cu rădăcină.
Bunăstarea lui nu ţine de o fericire anume:
fericirile vin şi trec.
Apar alte iluzii din speranţe
care să-l facă fericit
preţ de o clipă.

poezie de Camelia Opriţa din revista Boema, numărul 152 (octombrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi păsările se-nţeleg între ele. Dumneavoastră poate nu mă veţi crede. Atâta pagubă! Dar eu ştiu multe asupra lucrului ăstuia de la gaiţa mea, de la gaiţa mea care, fiindcă am învăţat-o să vorbească omeneşte, mi-a descoperit câteva taine ale graiului păsăresc. D-ta, spre pildă, auzi ciripind o rândunică, crezi că i-a venit, aşa, un gust să facă gălăgie, în vreme ce dânsa dă poveţe puişorilor ei: "Nu ieşiţi la marginea cuibului!" "Nu strigaţi când nu sunt eu cu voi!" "Tst! pisica!"

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Cioc! Cioc! Cioc!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe prispa casei, copilaşul numai în cămăşuţă, cu capul gol, urmăreşte de mult jocul stolului de paseri, printre care se află şi cei trei pui ai lui, din cuibul de humă de sub streaşină. Îi căpătase dar de la mămuca lui. De câte ori era neastâmpărat, mămuca îi zicea: "Fii cuminte, dacă vrei să-ţi dau puii când or creşte mari!" Şi el a fost cuminte, puii au crescut mari, dar în urmă au zburat! El îi văzuse cum au ieşit zilele trecute de s-au jucat prin aer, dar parcă niciodată nu zburaseră mai mult ca astăzi. Şi-şi cunoaşte el destul de bine puii: sunt cei de la mijlocul şurii din dreapta, trei, unul lângă altul, sau cei de lângă aceştia, dacă n-or fi chiar cei de la capăt. Toţi parcă seamănă unii cu alţii, şi-s aşa de sus, aşa de sus!...

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Puişorii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-şi desăvârşească zborul, pasărea are nevoie de cer, căci zborul a fost dat visului şi păsărilor deopotrivă
de către îngeri; visul e sortit uneori eşuării când iluziile se risipesc, pe când zborul reprezintă împlinirea păsării: Pasărea să se numească păsăre, omul să se numească om cu rădăcină. Bunăstarea lui nu ţine de o fericire anume:
fericirile vin şi trec. Apar alte iluzii din speranţe care să-l facă fericit
preţ de o clipă.

Camelia Opriţa în Aşa am învăţat să redevin român, Revista Boema, nr. 152, oct. 2021
Adăugat de Brătescu Teodora Vasiliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât despre Alex, el nici măcar nu-şi dăduse seama ce-l aştepta afară, până în momentul în care ajunsese afară şi se trezise înconjurat de oameni, care mai de care cu aparate de filmat sau fotografiat. De cum ieşi, blitz-urile îl orbiră, aşa că nu realiză pe loc ce se întâmpla. Iniţial, avu impresia că visează, dar se convinse că totul era real, aievea, iar înainte de a avea timp să se dezmeticească, auzi mai multe întrebări, din diferite direcţii. Habar n-avea cine i le punea, dar din când în când mai răspundea la câte una care i se părea mai clară. Se mai pomeni apoi brusc cu o sumedenie de foi şi pixuri în faţa lui, la care se uită nedumerit, neştiind ce-ar trebui să facă. Când pricepu că i se solicitau autografe, începu să semneze pe acele foi, fără a lua seama dacă semnăturile erau corecte; nici n-ar fi avut timp să verifice acest amănunt, pentru că din mai multe părţi, mâinile a numeroşi oameni fluturau insistent asemenea foiţe. Nefiind obişnuit să fie tratat astfel, Alex părea tare nedumerit, de parcă nu înţelegea ce doreau toţi acei oameni de la el. Cu greu reuşi să scape din mijlocul lor, cu puţin înainte de ora 08.00, deci era clar că va întârzia de la Institut, pentru că n-ar mai fi avut cum să ajungă la timp.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajungând pe marginea eleşteului, se aşeză şi el acolo jos, şi, privind cu nedomirire, ia aşa numai ca să zică şi el că face ceva, bălăcea cu nuiaua prin apă, şi făcea haz cum sare stropii de apă, când o lovea. Apoi începu a cugeta. El vedea că fiecare strop de apă, când pică înapoi la matcă, se face câte un armean (cerc) împregiurul lui, şi de ce merge se măreşte, până ce intră iarăşi în sânul matcei de unde a ieşit, fără mai pe urmă să se cunoască nici locul unde a picat stropul, nici întinderea armeanului din giurul lui, ci totul rămânea ca mai-nainte, adică faţa apei lucie ca o oglindă. El era dus cu gândurile. Se uita şi nu mai vedea, tot da cu nuiaua în apă, şi nu ştia ce făcea. Nu mai simţea dacă este, ori nu mai este. Când, iată că o broască ţestoasă ieşise pe luciul apei, şi se uita galeş la dânsul. Unde lovea el cu nuiaua, şi unde se deschidea talazurile care înconjura vârful nuielei, acolo, ţâşt! şi dânsa, şi ochii de la dânsul nu şi-i mai lua. Se uita la dânsul parcă să-l soarbă cu privirea. Dară el nu vedea, nu auzea. Atâta era de dus cu minţile. În cele din urmă, cum, cum, băgă de seamă că o broască ţestoasă se ţine după vârful nuielei lui. Se uită şi el la dânsa, şi parcă îi zicea inima ceva, dară nu pricepu nimic.

Petre Ispirescu în Broasca ţestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele

Zilele-n care vii, sunt zile;
Celelalte nu ştiu ce sunt:
Parcă nu au dimineţi,
Parcă nu încep şi nu se termină,
Pot fi două sau nouă,
Par una singură, mohorâtă,
Pe care nu o trăiesc,
Ci aştept să se sfârşească...
O zi fără ochii tăi e o noapte polară
Şi eu orbecăi în căuarea ta...
Astfel îmi duc eu viaţa
Între zile şi nezile...

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia nu avusese nici ea ocazia să intre vreodată în cabinetul domnului Manea până în acel moment, iar pe instructor îl cunoştea destul de puţin; mai mult din auzite, decât din văzute, căci nu-l văzuse decât când acesta venise personal, cu câteva zile în urmă, să o anunţe că fusese selecţionată pentru a participa la aceste testări. Ştia însă că profesorul este bun prieten cu directorul Institutului, pe care nu-l cunoştea personal nici pe acesta; chiar nu-l văzuse deloc pe director, niciodată.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta e dansul pentru mine: acest dans al simplităţii duse la maximul complexităţii. Pe undeva, esenţa acelei păsări a lui Brâncuşi, care nu mai este pasărea aceea, ci e zbor. Este o ţâşnire în sus. Nu e mai frumos zborul decât pasărea? Sigur că da! Pe undeva, dansul e acea pasăre lăuntrică pe care o simţim cu toţii în momentul în care dansăm. Ceva care nu se poate explica în cuvinte.

Gigi Căciuleanu în AGERPRES, interviu (13 februarie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mare, negru ca întunericul; numai vârful labelor sunt albe, ca şi când lumina zilei i le-ar fi pătat într-adins. Din capul cu fruntea puternică, mare, ochii verzi înfloresc noaptea ca două scântei. E cel mai frumos motan al târgului. Dar de frumuseţea lui nu-şi dă seama, – de bărbăţia lui, însă, da; pentru aceea, în ceasuri de veghere, când i se pare că-şi zăreşte chipul în talerul lunii, şi-şi vede înfăţişarea bărbătească, simte un fior ce-i străbate prin spate şi-l ondulează, de mândrie, pâna-n vârful cozii. Trăieste singur. Ziua stă ascuns cum poate şi unde poate. Ziua doarme; numai când soseşte ceasul prânzului, care îi vine singur în labă, se trezeşte morocănos.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Filosoful
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă îşi va schimba sau nu această părere, Alex încă nu ştia; rămânea de văzut. Deocamdată, i se părea antipatică, iar într-un top provizoriu al fetelor pe care le considera cam nesuferite, doctoriţa se situa pe locul 2, după domnişoara consilier Lia, care ocupa locul fruntaş, în urma acţiunii de a-l fi reclamat pe Lucian Comisiei Disciplinare. Şi doar ele două i se păreau cam nesuferite, deci, aici se oprea lista lui Alex, pentru că n-avea nimic cu blonduţa cea mititică Maria; ea era chiar foarte simpatică. Într-un timp, fusese şi "Ucigaşa" inclusă în acest top imaginat de Alex, când pe locul 1, apoi pe 2, după care pe 3, dar acum ieşise definitiv de pe această listă; "Ucigaşa" devenise drăguţă... Oare vor deveni şi celelalte două, colegele lui, măcar suportabile, desfiinţând astfel această listă? Altfel, cum se va descurca geneticianul cu ele, în următorii, cel puţin 13 ani? I se părea dificil, dacă nu chiar imposibil, dar încercă să nu se mai gândească la asta, deşi se întrebă cum naiba reuşea oare Lucian s-o suporte pe domnişoara consilier, ba încă îi lua mereu apărarea cu înverşunare, în faţa tuturor şi o conducea zilnic acasă... Oare nu cumva îi plăcea de ea? Alex se înfioră numai la gândul unei asemenea posibilităţi, pe care o alungă rapid din minte. Ajunseră în curând acasă, la genetician, aşa că maşina opri acolo, în faţa casei respective. Din autovehicul coborî doar Alex.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai îşi conduse colegul până în locul în care se aflau roboţii; aceştia erau într-adevăr, finisaţi. Lucian îi mai văzuse cu doar câteva zile în urmă, dar atunci nu erau gata. Acum păreau altfel, de parcă erau alţii, nu aceiaşi. Lucian nu-şi putu reţine o scurtă exclamaţie admirativă; acum roboţii arătau foarte bine. Îi privi îngândurat şi-i păru bine că decisese ca aceştia doi să fie roboţii pe care-i vor lua cu ei, în misiune, dacă vor mai pleca vreodată în această misiune. Amintindu-şi de reclamaţie, de Comisia Disciplinară, de neplăcerile care-l aşteptau luni, se încruntă a nemulţumire. Totuşi, îşi eliberă mintea de aceste gânduri, făcând astfel loc întrebărilor pe care să le adreseze celor doi roboţi, însă întrebările parcă fugeau de el în acel moment. Privi din nou spre cele două creaturi metalice...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Allah găseşte o ramură joasă pentru pasărea care nu poate zbura.

proverbe turceşti
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!