Târziu după-amiază, în ziua în care au escaladat vârful, cei doi americani au urcat o stâncă abruptă, alcătuită din straturi de rocă sfărâmicioasă - infama Bandă Galbenă. Ca să urce această stâncă a fost nevoie de o forţă şi o îndemânare extraordinare; până atunci, o escaladare atât de dificilă din punct de vedere tehnic nu mai avusese loc la o asemenea altitudine. Odată ajunşi deasupra Benzii Galbene, Hornbein şi Unsoeld nu erau siguri că aveau să reuşească să coboare în siguranţă tot pe acolo. Au ajuns la concluzia că puteau să coboare în siguranţă dacă treceau în partea cealaltă a vârfului şi coborau pe ruta consacrată de pe Şaua Sudică. Acesta era un plan foarte îndrăzneţ având în vedere ora înaintată, regiunea necunoscută şi rezerva de oxigen care se împuţina rapid.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe 22 mai 1963, Tom Hornbein, un doctor în vârstă de treizeci şi doi de ani din Missouri, şi Willi Unsoeld, treizeci şi şase de ani, profesor de teologie din Oregon, au ajuns pe Everest urcând pe Creasta Vestică, traseu pe care nu se încumetase nimeni să îl încerce până atunci. Vârful mai fusese atins de patru ori, de către unsprezece oameni, dar traseul de pe Creasta Vestică era considerat mult mai dificil decât cele două deja consacrate: Şaua Sudică şi Creasta Sud-Estică sau Şaua Nordică şi Creasta Nordică. Ascensiunea lui Hornbein şi a lui Unsoeld a fost - şi încă este - aclamată, pe bună dreptate, ca una dintre cele mai importante escaladări din istoria alpinismului.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hornbein şi Unsoeld au ajuns pe vârf la ora 18.15, exact când soarele apunea, şi au fost nevoiţi să petreacă noaptea sub cerul liber, la peste 8500 de metri - bivuacul de la cea mai mare altitudine din vremea aceea. A fost o noapte friguroasă, dar din fericire nu a bătut vântul. Deşi lui Unsoeld i-au degerat degetele de la picioare şi mai târziu i-au fost amputate, amândoi alpiniştii au supravieţuit.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hillary şi Tenzing au escaladat Everestul cu o lună înainte ca eu să fi fost conceput, aşa că nu am luat parte la sentimentul colectiv de mândrie şi admiraţie care a cuprins întreaga lume - un eveniment pe care un prieten mai în vârstă îl compară, având în vedere impactul său profund, cu prima aselenizare. Totuşi, zece ani mai târziu, o escaladare ulterioară a muntelui a contribuit la trasarea traiectoriei vieţii mele.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată ce s-a eliberat Pasul lui Hillary, mi-am prins blocatorul de coarda portocalie, l-am ocolit pe Fischer, care stătea aplecat peste piolet, şi am făcut rapel peste margine. Era trecut de ora 15 când am ajuns pe Vârful Sudic. Vârtejuri de ceaţă treceau deja deasupra vârfului Lhotse, înalt de 8.516 metri, şi începeau să înconjoare vârful piramidal al Everestului. Dintr-odată vremea nu mai părea atât de frumoasă. Am luat o butelie de oxigen, am băgat-o în regulator şi m-am grăbit să cobor înspre norul care se forma. Imediat ce am trecut de Vârful Sudic, a început să ningă uşor şi vizibilitatea s-a dus naibii.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Everestul delimitează graniţa dintre Nepal şi Tibet, dominând valea de la bază de la o înălţime mai mare de 3600 de metri. Vârful arată ca o piramidă cu trei laturi, alcătuită din rocă închisă la culoare, striată şi gheaţă strălucitoare. Primele opt expediţii pe Everest au fost britanice şi toate au încercat să urce pe vârf prin partea tibetană, din nord - nu pentru că ruta conţinea cele mai evidente puncte slabe ale apărării formidabile a vârfului, ci pentru că în 1921 guvernul tibetan a deschis graniţele ţării de mult închise pentru străini, în timp ce Nepalul rămânea inaccesibil.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţii celor doi copii puseseră fiecare în streaşină câte o cutie mare de lemn umplută cu pământ şi sădiseră legume şi verdeţuri de care aveau nevoie la gătit şi mai sădiseră şi câte un trandafir; era câte unul în fiecare cutie şi înflorea frumos. Pe urmă, ce s-au gândit ei, să puie cutiile de-a curmezişul peste streaşină, aşa că acuma aproape că ajungeau de la o fereastră la cealaltă şi erau ca două straturi. Păstăile de mazăre atârnau peste marginile cutiilor şi trandafirii îşi întindeau crengile pe deasupra şi se împreunau făcând o boltă de flori şi frunze. Cum cutiile erau foarte înalte şi copiii ştiau că nu trebuie să se urce pe ele, aveau voie câteodată să se coboare pe fereastră şi să stea pe scăunele între cutii, la umbra trandafirilor, şi să se joace.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porţiunea superioară a Crestei Sud-Estice este formată dintr-o serie de trepte de piatră, cu multe cornişe, şi zăpadă bătută de vânt, care şerpuiesc pe o distanţă de patru sute de metri, de la vârf până la o creastă secundară, numită Vârful Sudic. Din punct de vedere tehnic, nu e greu să treci de creasta zimţată, dar drumul e foarte expus. După ce am coborât de pe vârf şi am mers târşâit timp de cincisprezece minute deasupra unui abis de 2.000 de metri, am ajuns la faimosul Pas al lui Hillary. Este o trecătoare importantă de pe creastă, pentru coborârea căreia ai nevoie de anumite cunoştinţe tehnice. Când mă prindeam de coarda fixă şi mă pregăteam să fac rapel peste marginea Panelului, am văzut ceva îngrijorător.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În 1949, după ce secole la rând fusese o ţară inaccesibilă, Nepalul şi-a deschis graniţele, iar un an mai târziu noul regim comunist din China a interzis accesul străinilor în Tibet. Cei care urmau să escaladeze Everestul au început să fie interesaţi de zona sudică a crestei. În primăvara anului 1953 o numeroasă echipă britanică, organizată cu zelul justificat şi cu resursele copleşitoare tipice unei expediţii militare, a fost cea de-a treia echipă care a încercat să cucerească vârful urcând dinspre Nepal. La 28 mai, după două luni de eforturi extraordinare, au încropit o tabără de înaltă altitudine pe Creasta Sud-Estică, la 8.500 de metri. Foarte devreme în dimineaţa următoare, Edmund Hillary, un neozeelandez zvelt, şi Tenzing Norgay, un şerpaş experimentat, au pornit spre vârf, folosind butelii de oxigen.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe atunci aveam nouă ani şi trăiam în Corvallis, Oregon, unde se stabilise şi Unsoeld. Era un prieten apropiat de-al tatălui meu, iar eu mă jucam uneori cu copiii mai mari ai familiei Unsoeld - Regon, care era cu un an mai mare ca mine, şi Devi, cu un an mai mic. Cu câteva luni înainte ca Willi Unsoeld să plece în Nepal, urcasem pe primul meu vârf - un vulcan de 2700 de metri, deloc deosebit, din Munţii Cascadelor, care acum se laudă cu un schilift până sus, pe vârf - împreună cu tatăl meu, Willi şi Regon. Nu e de mirare că poveştile despre escaladarea din 1963 au avut un efect puternic şi de lungă durată asupra imaginaţiei mele preadolescentine. În timp ce prietenii mei îi idolatrizau pe John Glenn, Sandy Koufax şi Johnny Unitas, eroii mei erau Hornbein şi Unsoeld.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ora nouă erau pe Vârful Sudic şi priveau lung la creasta îngustă care ducea la vârful propriu-zis. O oră mai târziu se aflau la baza a ceea ce Hillary a descris ca fiind "cel mai spectaculos obstacol de pe creastă - o stâncă înaltă de aproape 12 metri... Stânca în sine, netedă şi cu foarte puţine prize, ar fi putut să fie un traseu interesant pe care un grup de alpinişti experimentaţi să-l încerce într-o duminică în Lake District, dar aici era o piedică pe care nu o puteam trece cu forţele noastre plăpânde".

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea ca Iisus să coboare de pe cruce

Aş vrea ca Iisus să coboare de pe cruce
Şi Diavolul să cadă în hău.
Oamenii pe Golgota să nu se mai urce
Şi să-l iubească cu adevărat pe Dumnezeu!

Aş vrea ca Iisus să coboare de pe cruce
Şi să fie iarăşi printre noi.
Şi să nu mai văd pe la răscruce.
Oameni săraci şi înpovăraţi de nevoi.

Aş vrea ca Iisus să coboare de pe cruce.
Şi să nu-l mai plângem în zadar,
Căci el s-a răstignit pentru noi odată
Şi de-ar trebui, s-ar răstigni iar.

Aş vrea ca Iisus să coboare de pe cruce
Ca de păcate să ne izbăvească.
Să fim curaţi ca îngerii,
Ca Dumnezeu cu adevărat să ne iubească!

poezie de Vladimir Potlog (18 aprilie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa orientată spre Dumnezeu e singura forţă capabilă să facă sufletul să urce. Ori, mai degrabă, Dumnezeu este cel care vine să cuprindă sufletul şi să îl înalţe, dar numai dorinţa îl sileşte pe Dumnezeu să coboare. El nu vine decât la cei care îi cer să vină; iar spre cei care cer des, îndelung, cu ardoare, el nu se poate împiedica să coboare.

Simone Weil în Forme de iubire implicită a lui Dumnezeu (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi dintre alpinişti erau din grupul lui Fischer, dar pe la sfârşitul cozii au apărut, în cele din urmă, şi doi dintre coechipierii mei, Rob Hall şi Yasuko Namba. Modestă şi sobră, Namba, la cei patruzeci şi şapte de ani ai săi, mai avea un drum de patruzeci de minute până să devină cea mai în vârstă femeie care a escaladat Everestul şi a doua japoneză care a urcat pe aşa-zisele "Şapte Vârfuri", cele mai înalte piscuri de pe fiecare continent. Deşi avea doar patruzeci şi două de kilograme şi era slabă ca un ţâr, avea o voinţă extraordinară; uimitor, dar dorinţa ei de neclintit fusese cea care o împinsese pe Yasuko în sus pe munte. Mai târziu a ajuns şi Doug Hansen deasupra Pasului. Acest membru al expediţiei noastre era un poştaş dintr-o suburbie a oraşului Seattle care pe munte devenise cel mai bun prieten al meu.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu inimile sus

Noaptea se destramă pe muntele sfânt
în care urcă credincioşii neştiuţi,
în suflet nu mai au niciu loc
chiar dacă merg să se roage lui Isus.
Cu inimile sus
nu se ştie în ce stare o să ajungă,
dar ajung stropiţi de lumină
de ce se grăbesc atât?
N-am niciun răspuns,
am doar o lacrimă ce se scurge pe pomeţi,
soarele a urcat pe cer,
ei mai au de urcat
până la înţelegerea cuvântului nimb.

Când ceasul o să aibă bătăile sacre
Pe munte, deasupra
duhul o să coboare în voi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ai ajuns la concluzia că este greşit din punct de vedere moral să exploatezi animalele, opreşte-te. Fii vegan!

citat din Gary L. Francione
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faptul că această planetă era atât de necunoscută avea o explicaţie. Şi anume: nimeni nu se încumetase până atunci să se aventureze într-o asemenea călătorie până la Proxima, care li se părea foarte periculoasă, datorită distanţei enorme dintre cele două planete. De asemenea, după cercetările făcute în ultimul timp, planeta Proxima li se părea un ţinut deloc prietenos şi total inaccesibil. Nimeni nu şi-ar fi putut imagina cum o navă spaţială avea să răzbată până la Proxima, acest lucru părându-li-se de domeniul fantasticului, un lucru practic irealizabil. Nici acum nu erau siguri că nava albastră va reuşi totuşi să străbată cu bine extrem de dificilul drum şi-şi dădeau seama cât de mult riscau. Dar îşi spuneau că trebuie măcar să încerce.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul a ajuns un semizeu tehnic mai înainte ca, din punct de vedere moral, să fi coborât de tot din copaci.

citat din Jean Rostand
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp ce coboram eram foarte îngrijorat, dar nu din cauza vremii: verificând manometrul buteliei de oxigen, am văzut că acesta era aproape gol. Trebuia să cobor - rapid!

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După o escaladare obositoare şi grea, am ajuns la "Zona Morţii", aşa cum se numeşte pentru că este la o altitudine de peste 7000 de metri, unde nu există suficient oxigen. După înălţimea asta, muntele te ucide. Eram împărţiţi în patru grupuri mici. Trei oameni din grupul meu au abandonat şi s-au întors la tabară, jos. Ar fi trebuit să mă duc şi eu cu ei. Rob, ghidul, era cu mine şi voia să urce, dar eu nu mai vedeam bine, mi-a zis să mă opresc şi dacă în jumătate de oră nu îmi revin, să îl aştept. Când am văzut că nu mai vine, am început să mă tem.

Beck Weathers în Ziua în care am murit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu cred să existe ceva mai obositor decât a fi foarte fericit din punct de vedere moral şi totodată foarte nefericit din punct de vedere material.

Balzac în Banca Nucingen
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!